ROMÂNIA (solicitarea nr. 14332/03) HOTĂRÂREA (Satisfacție echitabilă) STRASBURG 3 iunie 2014 DEFINIF 03/09/2014 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Maria și Dorel-Dănuț Barbu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Kristina Pardalos, Valeriu Gritco, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 13 mai 2014, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată, PROCEDURA La originea cauzei se află o cerere (n 14332/03) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, Maria Barbu și dl Dorel-Danut Barbu, au sesizat Curtea la data de 4 aprilie 2003 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Curtea a statuat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 ca urmare a neexecutării hotărârilor judecătorești din 18 mai 1992 și din 9 ianuarie 1995, prin care au fost impuse comisiilor departamentale și locale de destribuire a dreptului de proprietate și prin care reclamanții să aibă în posesie un teren de 5 000 m2 Maria și Dorel-Danuț Barbu c. România § 39, 44, n 14332/03, 23 martie 2010). Pe baza articolului 41 din Convenție, reclamanții au solicitat, în principal, acordarea de proprietate asupra terenului de 5 000 m2 Ö acasă și în subsidiar, o despăgubire echivalentă cu valoarea de piață a bunurilor lor. De asemenea, au solicitat o despăgubire pentru prejudiciul moral. Reclamanții nu au cerut nici o sumă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Problema aplicării art. 41 din Convenție nu se află în stare, Curtea a adresat în întregime și a invitat părțile să îi prezinte în scris, în termen de șase luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în temeiul art. 44 alin. (2) din Convenție, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge ( Ibidem , § 53, și punctul 4 din dispozitivul de lacună din acțiunea principală. Printr-o scrisoare din 23 iulie 2013, Curtea a invitat părțile să prezinte eventualele comentarii și propuneri actualizate. Atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații și comentarii. ÎN  În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. În scrisoarea lor din 6 septembrie 2013, pe baza unui raport al expertului din 2007, reclamanții solicită: acordarea unei sume de 1 920 000 RON (aproximativ 568 000 EUR) pentru valoarea de piață a terenului de 5 000 m; sau emiterea unui titlu de proprietate pentru partea de teren de aproximativ 1 000 m pe care o dețin deja și acordarea unei sume de 1 536 m 000 RON (aproximativ 454 000 EUR) pentru restul terenului. Reclamanții solicită, de asemenea, 30 000 EUR pentru daune morale. În observațiile sale actualizate, guvernul invită Curtea să respingă cererea de satisfacție echitabilă formulată de solicitanți. În primul rând, consideră că reclamanții trebuiau să epuizeze noile căi de atac introduse prin lege n 165/2013. În orice caz, guvernul consideră exorbitante pretențiile reclamanților. În acest sens, el susține că valoarea bunului ar trebui calculată în conformitate cu criteriile stabilite de tabloul de calcul al prețurilor la lăcaș realizat de Camera notarilor, instrumentul prevăzut de legea nr. 165/2013 pentru evaluarea imobilelor vizate de legile de restituire. În acest scop, acesta prezintă un document întocmit în septembrie 2013 de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților care indică faptul că valoarea bunului nerestituit reclamanților este de 144 120 RON (aproximativ 32 000 EUR). Guvernul afirmă că nici o legătură de cauzalitate între încălcarea convenției și prejudiciul moral nu a fost dovedită și că o eventuală constatare a încălcării ar putea constitui în sine o reparație suficientă. În ceea ce privește observarea guvernului cu privire la noul remediu care trebuie epuizat conform legii nr. 165/2013, Curtea nu poate accepta, în această etapă a procedurii, argumentul de neobosire a noilor căi de atac interne pentru acordarea unei despăgubiri, în timp ce Curtea este deja pronunțată pe fondul cauzei (Xenides-Arestis c. Turcia (satisfacție echitabilă), nr 46347/99, § 37, 7 decembrie 2006 10. Curtea amintește că o hotărâre cu privire la o încălcare antrenează o obligație pentru statul pârât de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI. În speță, aceasta amintește că a concluzionat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1, ca urmare a neexecutării hotărârilor judecătorești din 18 mai 1992 și din 9 ianuarie 1995, prin care se ordonă comisiilor departamentale și locale să dețină proprietatea și să pună în posesie un teren de 5 000 m2 de la domiciliu. 11. Curtea consideră că reclamanții au suferit, fără îndoială, un prejudiciu material în legătură directă cu încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 12. Pentru a determina prejudiciul suferit ca urmare a privării de proprietate suferită, Curtea ține seama de circumstanțele fiecărei specii și nu de o marjă mare de apreciere (a se vedea, de exemplu, Agrokompleks c. Ucraina (satisfacție echitabilă) 23465/03, §§ 81-84, 25 iulie 2013). 13. În speță, Curtea consideră că, pentru a-i plasa pe solicitanți, pe cât posibil, într-o situație echivalentă celei în care s-ar afla în cazul în care cerințele articolelor mai sus nu au fost cunoscute, statul pârât trebuie: să elibereze reclamantului un titlu de proprietate pentru partea de teren aflată în posesia lor și (ii) punerea în posesie efectivă a reclamanților și emiterea unui titlu de proprietate pe restul acestui teren. 14. În caz contrar, pentru statul care a efectuat operațiunea menționată anterior. la alineatul (13) litera (ii), în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre va deveni definitivă, Curtea consideră că este necesar să se aloce reclamanților o sumă în raport direct cu valoarea actuală a bunului (Loisidou c. Turcia (art. 50), 29 iulie 1998, § 31, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998; a se vedea Străin și alte c. România, 57001/00, punctul 81, CEDO 2005 VII. În acest sens, Comisia decide că statul pârât trebuie să plătească în comun persoanelor interesate suma de 35 000 EUR pentru daune materiale corespunzătoare restului terenului nerestituit. 15. În plus, Curtea consideră că reclamanții au suferit un prejudiciu moral, în special din cauza frustrării cauzate de faptul că executarea hotărârilor judecătorești din 18 mai 1992 și 9 ianuarie 1995 în favoarea lor și că acest prejudiciu nu este compensat în mod satisfăcător printr-o constatare de încălcare. În aceste circumstanțe, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și acționând în echitate, după cum dorește art. 41 din Convenție, Curtea alocă în comun reclamanților suma de 4 700 EUR, pentru prejudiciul moral. Instanța nu a depus o cerere în acest sens. Interese moratorii 17. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. statul pârât trebuie, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din convenție: să elibereze reclamanților un titlu de proprietate pentru partea de teren aflată în posesia lor și (ii) să pună reclamanții în posesia efectivă și să le elibereze un titlu de proprietate pe restul terenului; în cazul în care nu s-a efectuat operațiunea menționată mai sus la punctul (ii), statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni, suma de 35 000 EUR (treizeci și cinci de mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale în orice caz, statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termenul menționat anterior, 4 700 EUR (patru mii șapte sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale; întrucât sumele în cauză vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 3 iunie 2014, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE MARIA ET DOREL-DĂNUȚ BARBU c. ROUMANIE
(Requête n
o
14332/03)
ARRÊT
(Satisfaction équitable)
3 juin 2014
03/09/2014
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Maria et Dorel-Dănuț Barbu c. Roumanie,
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Luis López Guerra,
Kristina Pardalos,
Valeriu Grițco,
Iulia Antoanella Motoc,
juges,
et de Santiago Quesada,
greffier
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 13 mai 2014,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
14332/03) dirigée contre la Roumanie et dont deux ressortissants de cet État, M
me
Maria Barbu et M. Dorel-Dănuț Barbu (« les requérants »), ont saisi la Cour le 4
avril
2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.
Par un arrêt du 23 mars 2010 («
l’arrêt au principal
»), la Cour a jugé qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n
o
1 du fait de la non-exécution des décisions judiciaires du 18
mai
1992 et du 9 janvier 1995 ordonnant aux commissions départementale et locale d’attribuer en propriété et de mettre les requérants en possession d’un terrain de 5 000 m² attenant à leur maison
(
Maria et Dorel-Dănuț Barbu c. Roumanie
, §§ 39, 44, n
o
14332/03, 23 mars 2010).
3.
En s’appuyant sur l’article 41 de la Convention, les requérants réclamaient à titre principal l’attribution en propriété du terrain de 5 000 m² attenant à la maison et en subsidiaire une indemnisation équivalente à la valeur marchande de leur bien. Ils réclamaient également une réparation du préjudice moral. Les requérants ne demandaient aucune somme pour frais et dépens.
4.
La question de l’application de l’article 41 de la Convention ne se trouvant pas en état, la Cour l’a réservée en entier et a invité les parties à lui soumettre par écrit, dans les six mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel elles pourraient aboutir (
ibidem
, §
53, et point 4 du dispositif de l’arrêt au principal).
5.
Par une lettre du 23 juillet 2013, la Cour a invité les parties à soumettre leurs éventuels commentaires et propositions actualisés. Tant les requérants que le Gouvernement ont déposé des observations et commentaires.
6.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
7.
Dans leur courrier du 6 septembre 2013, s’appuyant sur un rapport d’expert datant de 2007, les requérants réclament: l’octroi d’un montant de 1
920
000
RON (soit environ 568
000
EUR) pour la valeur marchande du terrain de 5
000 m
2
; ou bien la délivrance d’un titre de propriété pour la partie de terrain d’environ 1
000 m
2
dont ils ont déjà la possession, et l’octroi d’un montant de 1
536
000 RON (soit environ 454
000 EUR) pour le restant du terrain.
Les requérants réclament également 30
000 EUR au titre du préjudice moral.
8.
Dans ses observations actualisées, le Gouvernement invite la Cour à rejeter la demande de satisfaction équitable formulée par les requérants. En premier lieu il estime que les requérants devaient épuiser les nouvelles voies de recours introduites par la loi n
o
165/2013. En tout état de cause, le Gouvernement estime exorbitantes les prétentions des requérants. À cet égard il soutient que la valeur du bien devrait être calculée selon les critères fixés par le tableau d’estimation des prix de l’immobilier réalisé par la chambre des notaires, instrument prévu par la loi n
o
165/2013 pour l’évaluation des immeubles visés par les lois de restitution. Il soumet à cet effet un document établi en septembre 2013 par l’Autorité Nationale pour la Restitution des Propriétés indiquant que la valeur du bien non-restitué aux requérants est de 144
120
RON (soit environ 32
Le Gouvernement affirme qu’aucun lien de causalité entre la violation de la Convention et le préjudice moral allégué n’a pas été démontré et qu’un éventuel constat de violation pourrait constituer en soi une réparation suffisante.
9.
En ce qui concerne l’observation du Gouvernement au sujet du nouveau remède à épuiser selon la loi n
o
165/2013, la Cour ne peut pas accepter, à ce stade de la procédure, l’argument du non-épuisement des nouvelles voies de recours internes pour l’octroi d’une indemnisation, alors que la Cour s’est déjà prononcée sur le fond de l’affaire (
Xenides-Arestis c.
Turquie
(satisfaction équitable), n
o
46347/99, § 37, 7 décembre 2006).
10.
La Cour rappelle qu’un arrêt constatant une violation entraîne pour l’État défendeur l’obligation de mettre un terme à la violation et d’en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
31107/96, § 32, CEDH 2000-XI). En l’espèce, elle rappelle avoir conclu à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n
o
1, du fait de la non-exécution des décisions judiciaires du 18
mai
1992 et du 9 janvier 1995 ordonnant aux commissions départementale et locale d’attribuer en propriété et de mettre les requérants en possession d’un terrain de 5 000 m² attenant à leur maison.
11.
La Cour considère que les requérants ont incontestablement subi un préjudice matériel en relation directe avec la violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n
o
1.
12.
Pour déterminer le préjudice éprouvé du fait de la privation de propriété subie, la Cour tient compte des circonstances de chaque espèce et jouit d’une grande marge d’appréciation (voir, par exemple,
Agrokompleks c. Ukraine
(satisfaction équitable)
,
n
o
23465/03, §§ 81-84, 25 juillet 2013).
13.
En l’espèce, la Cour estime que,
pour placer les requérants, autant que possible, dans une situation équivalente à celle où ils se trouveraient si les exigences des articles susmentionnés n’avaient pas été méconnues, l’État défendeur doit:
i)
délivrer aux requérants un titre de propriété pour la partie de terrain se trouvant en leur possession et
ii)
mettre les requérants en possession effective et leur délivrer un titre de propriété sur le restant de ce terrain.
14.
À défaut pour l’État défendeur d’avoir procédé à l’opération ci
‑
dessus mentionnée au paragraphe § 13, sous ii), dans un délai de trois mois à compter du jour où le présent arrêt sera devenu définitif, la Cour estime qu’il y a lieu à allouer aux requérants une somme en rapport directe avec la valeur actuelle du bien (
Loizidou c. Turquie
(article 50), 29
juillet
1998, §
31,
Recueil des arrêts et décisions
1998
‑
IV
; voir
Străin et autres c.
Roumanie
, n
o
‑
VII). À cet égard, elle décide que l’État défendeur doit verser conjointement aux intéressés la somme de 35
000 EUR pour dommage matériel correspondant au restant du terrain non-restitué.
15.
De surcroît, la Cour estime que les requérants ont subi un préjudice moral du fait notamment de la frustration provoquée par l’impossibilité de voir exécuter les décisions judiciaires du 18
mai
1992 et du 9
janvier
1995 rendues en leur faveur, et que ce préjudice n’est pas suffisamment compensé par un constat de violation. Dans ces circonstances, eu égard à l’ensemble des éléments en sa possession et statuant en équité, comme le veut l’article
41 de la Convention, la Cour alloue conjointement aux requérants la somme de 4
700
EUR, au titre du préjudice moral.
B.
Frais et dépens
16.
Les requérants n’ont pas soumis de demande à ce titre.
C.
Intérêts moratoires
17.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Dit
a)
que l’État défendeur doit, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif en vertu de l’article 44
§
2 de la Convention:
i)
délivrer aux requérants un titre de propriété pour la partie de terrain se trouvant en leur possession et
ii)
mettre les requérants en possession effective et leur délivrer un titre de propriété sur le restant de ce terrain;
b)
qu’à défaut d’avoir accompli l’opération ci-dessus mentionnée sous
a)
ii), l’État défendeur doit verser conjointement aux requérants, dans un délai de trois mois, la somme de 35
000 EUR (trente-cinq mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage matériel
;
c)
qu’en tout état de cause, l’État défendeur doit verser conjointement aux requérants, dans le délai susmentionné, 4 700 EUR (quatre mille sept cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral ;
d)
que les sommes en question seront à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement ;
e)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
2.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 3 juin 2014, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago Quesada
Josep Casadevall
Greffier
Président