SZABÓ AND VISSY v. HUNGARY

Comunicat la 12 iunie 2014 SECȚIUNE Cererea nr. 37138/14 Máté SZABÓ și Beatrix VISSY împotriva Ungariei depusă la 13 mai 2014 DECLARAȚII DE FACTE Reclamanții, dl Máté Szabó și dna Beatrix Visssy, sunt resortisanți maghiari, care au fost născuți în 1976 și, respectiv, 1986 și trăiesc în Budapesta. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl L. Majtenyi, un avocat practicant în Budapesta. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Legea nr. CXLVII din 2010 definește combaterea terorismului ca una dintre sarcinile poliției. În cadrul forței, o tarfă specifică împotriva terorismului („ TEK” „) a fost înființată la 1 ianuarie 2011. competența sa este definită la art. 7/E din Legea nr. XXXIV din 1994 privind Poliția, astfel cum a fost modificată de Legea nr. CCVII din 2011. În temeiul acestei legislații, prerogativele TEK în domeniul colectării informațiilor secrete includ căutarea și supravegherea casei secrete cu înregistrarea, deschiderea scrisorilor și a parcelelor, precum și verificarea și înregistrarea conținutului comunicațiilor electronice sau informatizate, toate acestea fără consimțământul persoanelor în cauză. Procesul de autorizare a acestor activități depinde de competența efectivă exercitată de TEK, și anume, dacă este în cadrul supravegherii secrete legate de investigarea anumitor infracțiuni enumerate în lege (secțiunea 7/E alineatul (2)) sau de supraveghere secretă în cadrul adunării de informații pentru securitate națională (secțiunea 7/E alineatul (3)). întrucât scenariul prevăzut la secțiunea 7/E (2) este ca atare supus unei autorizații judiciare, cel prevăzut la secțiunea 7/E (3) este autorizat de Ministrul Justiției, în scopul de a (i) preveni actele teroriste sau în interesul securității naționale din Ungaria sau (ii) de a salva cetățenii maghiari de la captură în străinătate în zone de război sau în contextul actelor teroriste. „Supravegherea secțiunea 7/E (3)” are loc în conformitate cu normele Legii privind securitatea națională, cu condiția ca informațiile necesare să nu poată fi obținute în niciun alt mod. În caz contrar, legea nu conține norme specifice privind circumstanțele în care această măsură poate fi ordonată, spre deosebire de „monitorarea secțiunea 7/E (2)”, condiționată de suspiciunile unor infracțiuni grave. Timpul de supraveghere al secțiunii 7/E (3) este de 90 de zile, care poate fi prelungit pentru o altă perioadă de 90 de zile de către ministru; cu toate acestea, aceasta nu are dreptul de a afla rezultatele supravegherii în curs, atunci când este solicitat să decidă despre prelungirea sa. Odată ce supravegherea este încheiată, legea nu impune autorităților obligația de a distruge orice informații nerelevante obținute. Reclamanții au depus o plângere constituțională la 15 iunie 2012, argumentând în esență că prerogativele generalizate prevăzute la secțiunea 7/E (3) au încălcat dreptul lor constituțional la intimitate. La 18 noiembrie 2013, Curtea Constituțională a respins plângerea cu privire la fond. În esență, în contextul securității naționale, controlul extern al oricărei supravegheres autorizate de ministru a fost reprezentat de Comitetul Național de Securitate al Parlamentului (care are dreptul de a chema ministrul să contează atât în termeni generali, cât și în cazuri concrete) și de Ombudsman, și că acest sistem este suficient pentru a garanta respectarea dreptului constituțional al reclamanților la confidențialitate. Prezenta decizie a fost publicată în Journal Oficial la 22 noiembrie 2013. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 8 din Convenție că pot fi supuse unor măsuri nejustificate și disproporționate de intruzive în cadrul „vehiculării secțiunea 7/E (3)”, în special pentru lipsa de control judiciar. În opinia acestora, această ultimă chestiune reprezintă, de asemenea, o încălcare a drepturilor acestora în temeiul articolelor 6 și 13. Pot reclamanții să susțină că sunt potențiale victime în sensul articolului 34 (a se vedea Klass și alții v. Germania , 6 septembrie 1978, Serie A, nr. 28)? Posibilitatea ca reclamanții să poată fi supuși la „vehicularea secretă secțiunea 7/E (3) fără control judiciar reprezintă o interferență potențială nejustificată/ disproporționată cu drepturile acestora în temeiul articolului 8? Lipsa controlului judiciar constituie frustrarea dreptului reclamanților de a avea acces la o instanță, astfel cum este garantat de art. 6 § 1, în determinarea drepturilor lor civile (privatitate)? În alternativa, există un remediu eficace disponibil pentru reclamanții, conform articolului 13, în ceea ce privește presupusa plângere a drepturilor lor de la art. 8?

Communicated on 12 June 2014

SECOND SECTION

Application no. 37138/14

Máté SZABÓ and Beatrix VISSY

against Hungary

lodged on 13 May 2014

STATEMENT OF FACTS

The applicants, Mr Máté Szabó and Ms Beatrix Vissy, are Hungarian nationals, who were born in 1976 and 1986 respectively and live in Budapest. They are represented before the Court by Mr L. Majtényi, a lawyer practising in Budapest.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.

Act no. CXLVII of 2010 defines combatting terrorism as one of the tasks of the police. Within the force, a specific Anti-Terrorism Task Force (“

TEK

”) was established as of 1 January 2011. Its competence is defined in section 7/E of Act no. XXXIV of 1994 on the Police, as amended by Act no. CCVII of 2011.

Under this legislation, TEK’s prerogatives in the field of secret intelligence gathering include secret house search and surveillance with recording, opening of letters and parcels, as well as checking and recording the contents of electronic or computerised communications, all this without the consent of the persons concerned.

The authorisation process of these activities is dependent on the actual competence exercised by TEK, namely, whether it is within the framework of secret surveillance linked to the investigation of certain particular crimes enumerated in the law (section 7/E (2)) or to secret surveillance within the framework of intelligence gathering for national security (section 7/E (3)).

Whereas the scenario under section 7/E (2) is as such subject to judicial authorisation, the one under section 7/E (3) is authorised by the Minister of Justice, in order to (i) prevent terrorist acts or in the interests of Hungary’s national security or (ii) rescue Hungarian citizens from capture abroad in war zones or in the context of terrorist acts.

“Section 7/E (3) surveillance” takes place under the rules of the National Security Act under the condition that the necessary intelligence cannot be obtained in any other way. Otherwise, the law does not contain any particular rules on the circumstances in which this measure can be ordered, as opposed to “section 7/E (2) surveillance”, which is conditional on the suspicion of certain serious crimes. The time-frame of “section 7/E (3) surveillance” is 90 days, which can be prolonged for another 90-day period by the Minister; however, the latter has no right to learn about the results of the ongoing surveillance when called on to decide on its prolongation. Once the surveillance is terminated, the law imposes no obligation on the authorities to destroy any irrelevant intelligence obtained.

The applicants filed a constitutional complaint on 15 June 2012, arguing in essence that the sweeping prerogatives under section 7/E (3) infringed their constitutional right to privacy.

On 18 November 2013 the Constitutional Court dismissed the complaint on the merits. It held in essence that, in the context of national security, the external control of any surveillance authorised by the Minister was represented by Parliament’s National Security Committee (which had the right to call the Minister to account both in general terms and in concrete cases) and by the Ombudsman, and that this scheme was sufficient to guarantee respect for the applicants’ constitutional right to privacy.

This decision was published in the Official Gazette on 22

November

2013.

COMPLAINTS

The applicants complain under Article 8 of the Convention that they can be potentially subjected to unjustified and disproportionately intrusive measures within the framework of “section 7/E (3) surveillance”, in particular for want of judicial control. In their view, the latter issue also represents a violation of their rights under Articles 6 and 13.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Can the applicants claim to be potential victims for the purposes of Article 34 (see

Klass and Others v. Germany

, 6 September 1978, Series A, no. 28)?

2.

Does the possibility that the applicants can be subjected to “section

7/E (3) secret surveillance” without judicial control represent an unjustified/disproportionate potential interference with their rights under Article 8?

3.

Does the absence of judicial control amount to frustration of the applicants’ right to access to a court, as guaranteed by Article 6 § 1, in the determination of their civil (privacy) rights? Alternatively, is there an effective remedy available to the applicants, as required by Article 13, in respect of the alleged grievance of their Article 8 rights?