SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 8362/14 Olcay KOç împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 24 iunie 2014 într-o Cameră compusă din Guido Raimondi, președinte, Iș … Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 14 ianuarie 2014, După ce a deliberat în acest sens, face ca următoarea decizie să o facă pe reclamantă, dl Olcay Koç, să fie o resortisantă turcă născută în 1936 și rezidentă la Mu. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către domnul Nas, avocat la Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurentă, pot fi rezumate după cum urmează.
Bunul reclamantei printr-o hotărâre din 18 martie 1971, bunul situat pe terenul nr. 1330, situat în locul menționat de Tunçp La 26 martie 2002, conducerea exploatării pădurilor din Fethiye a intentat în fața tribunalului din Fethiye o acțiune vizând anularea titlului de proprietate asupra parcelei nr. 1330 și reinscrierea sa în registrul funciar în numele Trezoreriei Publice. Prin hotărârea din 20 iunie 2012, Tribunalul de Mare Instanță s-a declarat incompetent din punct de vedere material în favoarea Tribunalului Cadastru de la Fethiye. La Cauza recurentei nu a fost încă înscrisă în rolul Tribunalului Cadastru de la Fethiye la 2 iulie 2013, data la care Curtea Constituțională și-a pronunțat hotărârea (a se vedea mai jos).
La 25 septembrie 2012, reclamanta a avut o acțiune inițiată în fața Curții Constituționale, cu alte două persoane. Comisia s-a plâns de durata procedurii civile inițiate împotriva sa de către conducerea exploatării pădurilor din Fethiye în fața Tribunalului de Mare Instanță și a Tribunalului Cadastrului de la Fethiye, printr-o hotărâre din 2 iulie 2013 (n 2012/13), Curtea Constituțională încheie cu încălcarea articolului 36 coroborat cu art. 141 alineatul (4) din Constituție din cauza duratei excesive a procedurii care era în desfășurare de mai bine de 11 ani în cadrul unui litigiu cadastral. 300 de lire turcești (TRY) pentru prejudicii morale pe motiv că singura constatare a încălcării nu a fost o despăgubire suficientă (punctul 69 din hotărâre).
Comisia a acordat 2 812,50 TRY împreună cu celelalte două persoane pentru cheltuieli și cheltuieli suportate în cadrul procedurii desfășurate în fața acesteia. Aceste sume trebuiau să fie plătite în termen de patru luni de la notificarea hotărârii la Trezorerie și să fie însoțite de dobânda legală în caz de întârziere în executarea hotărârii. Pentru a pune capăt continuării prejudiciului suferit de reclamantă, aceasta a transmis o copie a hotărârii Tribunalului de Cadastru din Fethiye însărcinat cu examinarea cauzei pentru ca procedura în cauză să fie încheiată în cel mai scurt timp (punctul 71 din hotărâre). La 16 aprilie 2014, recurenta a primit suma de 8 300 TRY care i-a fost acordat pentru daune morale de către Curtea Constituțională.
Dreptul și practica internă pertinente Jurisprudența Curții de la Strasbourg 10. În ceea ce privește eficacitatea unei căi de atac introduse de autoritățile naționale, în special în ceea ce privește cuantumul despăgubirii acordate în dreptul intern, Curtea se referă la principiile care decurg din hotărârile și deciziile sale (scordino c. Italia (n [GC], n 36813/97, § 173 216, CEDH 2006 Cocchiarella c. Italia [GC], n 64886/01, § 65-107, CEDH 2006 Simaldone c. Italia, 22644/03, § 27-33, 31 martie 2009 și Nenad Vidaković c. Serbia (dec.), n 16231/07, § 31, 24 mai 2011). 11. Ca urmare a aplicării procedurii de la data la care hotărârea-pilot în cauza Ümmühan Kaplan 24240/07, § 69, 72 și 75, 20 martie 2012 a fost introdusă în Turcia o nouă acțiune în despăgubire.
În decizia sa Müdür Turgut și altele ((dec.), 4860/09, § 56, 26 martie 2013), Curtea a declarat inadmisibilă o nouă cerere, din cauza faptului că au epuizat căile de atac interne, și anume de a exercita noua acțiune în cauză. În acest sens, Curtea a considerat în special că această nouă acțiune era, a priori, , accesibil și susceptibil de a oferi perspective rezonabile de redresare pentru obiecțiunile legate de durata unei proceduri. 12. Textul dispozițiilor relevante ale Legii nr. 6216 privind acțiunea individuală în fața Curții Constituționale figurează în Decizia Hasan Uzun c. Turcia ((dec.), nr 10755/13, § 25-27, 30 aprilie 2013). 13. Este necesar să se reamintească câteva hotărâri pronunțate de Înalta Instanță începând cu 23 septembrie 2012, data intrării în vigoare a acțiunii individuale în fața Curții Constituționale, cu privire la obiecțiunile întemeiate pe durata procedurii în fața diferitelor autorități judiciare naționale.
14. Într-o hotărâre din 7 noiembrie 2013 (n 2013/772) pronunțat în cauza Nesrin K.I.ç, Curtea Constituțională a ajuns la concluzia că încălcarea principiului termenului rezonabil într-o procedură privind dreptul muncii care durase trei ani și cinci luni (punctele 82, 88 și 89 din hotărâre). Aceasta a acordat recurentei o despăgubire pentru prejudiciul moral suferit pe motiv că singura constatare a încălcării nu a fost suficientă pentru a remedia prejudiciul recurentei (punctul 88 din hotărâre). Ea a acordat la … Aceste sume trebuiau să îi fie plătite în termen de patru luni de la notificarea hotărârii în fața Trezoreriei Publice și să fie însoțite de dobânda legală în caz de întârziere în executarea hotărârii.
Aceasta a transmis o copie a hotărârii în fața instanței competente care a fost însărcinată cu examinarea cauzei recurentei. 15. printr-o hotărâre pronunțată la 16 mai 2013 (n 2013/1134) în cauza Yașasćn Aslan, Curtea Constituțională a respins în mod vădit lipsa de temei a cauzei reclamantului întemeiat pe durata procedurii. Într-adevăr, Comisia a considerat că durata de un an și opt luni, pentru două grade de jurisdicție, a unei proceduri inițiate în fața instanțelor administrative militare, nu a încălcat principiul termenului rezonabil (§ 23 din hotărâre). GRIEF 16. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurenta se plânge de durata procedurii privind acțiunea intentată împotriva sa în fața instanțelor naționale în scopul anulării titlului său de proprietate și al reincluderii sale în registrul funciar în numele Trezoreriei Publice.
În această privință, Comisia precizează că, printr-o hotărâre din 2 iulie 2013, Curtea Constituțională a ajuns la concluzia că durata procedurii referitoare la Öque Õ a fost excesivă în fața Curții de la Strasbourg. În pofida hotărârii pronunțate în favoarea sa de Curtea Constituțională la 2 iulie 2013, recurenta se plânge cu privire la durata procedurii care a fost desfășurată în fața instanțelor naționale.
Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale civile (...) 18. Curtea amintește că a considerat deja că acțiunea individuală introdusă în fața Curții Constituționale oferea, în principiu, o redresare directă și rapidă a încălcărilor drepturilor și libertăților protejate prin convenție și că aceasta trebuia să fie exercitată pentru orice decizie care a devenit definitivă după 23 În plus, Comisia reamintește că această acțiune prezintă perspective de redresare corespunzătoare a obiecțiunilor formulate în temeiul Convenției ( Hasan Uzun, citată anterior, § 67, 69 și 70 și Ahmet Erol c. Turcia (dec.), nr. 73290/13, 6 mai 2014 19. În speță, Curtea Constituțională a constatat că reclamanta a sesizat Curtea Constituțională cu privire la o acțiune individuală întemeiată pe durata unei proceduri.
Curtea Constituțională a încheiat în hotărârea sa din 2 noiembrie 2008 iulie 2013 unei încălcări a duratei procedurii inițiate în fața Tribunalului de Primă Instanță, care a acordat, de asemenea, recurentei despăgubiri pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit, precum și rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată aferente procedurii. 20. Prin urmare, Curtea consideră că, înainte de a se pronunța asupra fondului cauzei recurentei întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din Convenție, trebuie mai întâi să se pronunțe cu privire la întrebarea dacă recurenta poate încă să își exprime punctul de vedere în sensul articolului 34 din Convenție. Această dispoziție este astfel formulată în partea sa relevantă în speță Curtea poate fi sesizată de orice persoană fizică (...) care se pretinde a fi victima unei încălcări de către una dintre părțile înalte contractante a drepturilor recunoscute în convenție sau în protocoalele sale.
(...) 21. Curtea reafirmă că o decizie sau măsură favorabilă unui reclamant nu este suficientă, în principiu, să retragă din aceasta calitatea de victimă a unei persoane.
(...) 21. În cazul în care autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în esență, că încălcarea Convenției (scordino [GC], citată anterior, § 180, și Cocchiarella [GC] menționate anterior, § 71 22. Prin urmare, este de competența Curții să verifice, pe de o parte, dacă autoritățile au recunoscut, cel puțin în esență, o încălcare a unui drept protejat prin convenție și, pe de altă parte, dacă redresarea poate fi considerată adecvată și suficientă (Musci c. Italia [GC], n 64699/01, § 85, CEDH 2006 V 23. În cauzele referitoare la durata procedurii în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, Curtea a statuat deja că calitatea de victimă a unui reclamant poate depinde de cuantumul landului acordat acestuia la nivel național pentru situația de care se plânge în fața Curții, precum și de recunoașterea, explicită sau în esență, de către autoritățile naționale a încălcării convenției.
Numai atunci când aceste două condiții sunt îndeplinite, caracterul subsidiar al mecanismului de protecție a Convenției împiedică examinarea unei instanțe (Nardone c. Italia (dec.), n/368/02, 25 noiembrie 2004). 24. În prezenta cauză, Curtea arată că prima condiție, și anume constatarea încălcării de către autoritățile naționale, nu este controversată. Într-adevăr, în hotărârea sa din 2 iulie 2013, Curtea Constituțională a ajuns la concluzia că încălcarea articolului 36 coroborat cu art. 141 alineatul (4) din Constituție a fost încălcată din cauza duratei excesive a procedurii desfășurate în cadrul unui litigiu cadastral și la care recurenta era parte. Curtea ia notă de faptul că autoritățile naționale au recunoscut, cel puțin în esență, necunoașterea unui drept protejat prin convenție.
25. În ceea ce privește a doua condiție, și anume o redresare adecvată și suficientă, Curtea constată că, în hotărârea sa menționată anterior, Curtea Constituțională a considerat că constatarea încălcării nu este suficientă pentru a remedia prejudiciul suferit de reclamantă și că aceasta a acordat sumei de 8 300 TRY pentru daune morale. Aceasta arată că această sumă a fost plătită în mod corespunzător recurentei și consideră că suma astfel alocată la … În plus, Curtea Constituțională a acordat recurentei, împreună cu alte două părți la procedură în fața acesteia, suma de 2 812,50 TRY pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. În sfârșit, în scopul de a pune capăt continuării prejudiciului suferit de recurentă, Curtea Constituțională a transmis o copie a hotărârii sale Tribunalului Cadastrului din Fethiye însărcinat cu examinarea cauzei recurentei.
Curtea a remarcat că această măsură are ca scop accelerarea adoptării deciziei instanței competente sesizate cu cauza. 27. Având în vedere elementele depuse la dosar, Curtea consideră că suma acordată recurentei pentru daune morale a oferit acesteia o despăgubire adecvată, în sensul jurisprudenței sale. 28. Prin urmare, Comisia concluzionează că constatarea unei încălcări stabilită în hotărârea Curții Constituționale este conformă cu jurisprudența sa în cauze similare. Prin urmare, recurenta nu mai poate să își asume răspunderea pentru o persoană care face obiectul unei infracțiuni, în sensul articolului 34 din convenție, de o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție. 29. Cu toate acestea, Curtea constată că procedura inițiată în fața Tribunalului Cadastrului de la Fethiye este încă în curs de desfășurare, însă, în această etapă a procedurii, Curtea consideră că acest fapt nu schimbă constatarea sa stabilită la alineatul precedent.
Este posibil ca recurenta să poată sesiza Curtea cu privire la o nouă cerere, după ce a epuizat căile de atac disponibile în dreptul intern, în cazul în care această procedură ar trebui să continue să nu respecte principiul respectării termenului rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. 30. În consecință, cererea este incompatibilă personae cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 alin. (a) și că aceasta trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate, declară cererea inadmisibilă. Stanley Naismith Guido Raimondi modular Președinte
DÉCISION Requête n o 8362/14 Olcay KOÇ contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 24 juin 2014 en une Chambre composée de : Guido Raimondi, président, Ișıl Karakaș, Nebojša Vučinić, Helen Keller, Paul Lemmens, Egidijus Kūris, Robert Spano, juges, et de Stanley Naismith, greffier de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 14 janvier 2014, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
1.La requérante, M me Olcay Koç, est une ressortissante turque née en 1936 et résidant à Muğla. Elle a été représentée devant la Cour par M e M. Nas, avocat à Istanbul. A. Les circonstances de l’espèce
2.Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit. 1. Le bien de la requérante
3.Par une décision de justice du 18 mars 1971, le bien situé sur la parcelle n o 1330, se trouvant au lieu-dit de Tunçpɪnar, village de Kaya (Fethiye), fut inscrit sur le registre foncier au nom d’Aziz Bolel, père de la requérante. Celle-ci hérita de ce bien par la suite. 2. L’action engagée devant les juridictions nationales ordinaires
4.Le 26 mars 2002, la direction de l’exploitation des forêts de Fethiye intenta devant le tribunal de grande instance de Fethiye une action visant à l’annulation du titre de propriété de la parcelle n o 1330 et à sa réinscription sur le registre foncier au nom du Trésor public.
5.Par un jugement du 20 juin 2012, le tribunal de grande instance se déclara incompétent ratione materiae au profit du tribunal du cadastre de Fethiye.
6.L’affaire de la requérante n’avait pas encore était inscrite au rôle du tribunal du cadastre de Fethiye le 2 juillet 2013, date à laquelle la Cour constitutionnelle a rendu son arrêt (voir ci-dessous). 3. L’action engagée devant la Cour constitutionnelle
7.En effet, entre-temps, le 25 septembre 2012, la requérante avait – avec deux autres personnes – introduit un recours individuel devant la Cour constitutionnelle. Elle se plaignait de la durée de la procédure civile engagée à son encontre par la direction de l’exploitation des forêts de Fethiye devant le tribunal de grande instance et le tribunal du cadastre de Fethiye.
8.Par un arrêt du 2 juillet 2013 (n o 2012/13), la Cour constitutionnelle conclut à la violation de l’article 36 combiné avec l’article 141 § 4 de la Constitution à raison de la durée excessive de la procédure qui était en cours depuis plus de onze ans dans le cadre d’un litige cadastral. Elle octroya à la requérante une indemnité de 8 300 livres turques (TRY) pour préjudice moral au motif que le seul constat de violation n’était pas une réparation suffisante (paragraphe 69 de l’arrêt). Elle accorda à l’intéressée 2 812,50 TRY conjointement avec les deux autres personnes au titre des frais et dépens exposés dans le cadre de la procédure menée devant elle. Ces montants devaient être payés dans un délai de quatre mois à partir de la notification de l’arrêt au Trésor public, et être assortis de l’intérêt légal en cas de retard dans l’exécution de l’arrêt. Afin de mettre un terme à la continuation du préjudice subi par la requérante, elle transmit une copie de l’arrêt au tribunal du cadastre de Fethiye chargé d’examiner la cause pour que la procédure en question fût clôturée dans les plus brefs délais (paragraphe 71 de l’arrêt).
9.Le 16 avril 2014, la requérante perçut la somme de 8 300 TRY qui lui avait été accordée pour dommage moral par la Cour constitutionnelle. B. Le droit et la pratique internes pertinents 1. La jurisprudence de la Cour de Strasbourg
10.Concernant l’effectivité d’une voie de recours instaurée par les autorités nationales, en particulier eu égard au montant de l’indemnité accordée en droit interne, la Cour se réfère aux principes qui se dégagent de ses arrêts et décisions ( Scordino c. Italie (n o 1) [GC], n o 36813/97, §§ 173 ‑ 216, CEDH 2006 ‑ V, Cocchiarella c. Italie [GC], n o 64886/01, §§ 65-107, CEDH 2006 ‑ V, Simaldone c. Italie , n o 22644/03, §§ 27-33, 31 mars 2009, et Nenad Vidaković c. Serbie (déc.), n o 16231/07, § 31, 24 mai 2011). 11. À la suite de l’application de la procédure de l’arrêt pilote dans l’affaire Ümmühan Kaplan (n o 24240/07, §§ 69, 72 et 75, 20 mars 2012), un nouveau recours en indemnisation a été instauré en Turquie. Dans sa décision Müdür Turgut et autres ((déc.), n o 4860/09, § 56, 26 mars 2013), la Cour a déclaré irrecevable une nouvelle requête, faute pour les requérants d’avoir épuisé les voies de recours internes, c’est-à-dire d’avoir exercé le nouveau recours en question. Pour ce faire, elle a considéré notamment que ce nouveau recours était, a priori , accessible et susceptible d’offrir des perspectives raisonnables de redressement pour les griefs relatifs à la durée d’une procédure.
12.Le texte des dispositions pertinentes de la loi n o 6216 instaurant le recours individuel devant la Cour constitutionnelle figure dans la décision Hasan Uzun c. Turquie ((déc.), n o 10755/13, §§ 25-27, 30 avril 2013). 2. La jurisprudence de la Cour constitutionnelle
13.Il convient de rappeler quelques arrêts rendus par la haute juridiction depuis le 23 septembre 2012, date d’entrée en vigueur du recours individuel devant la Cour constitutionnelle, au sujet de griefs tirés de la durée de la procédure devant les différentes autorités judiciaires nationales.
14.Dans un arrêt du 7 novembre 2013 (n o 2013/772) rendu dans l’affaire Nesrin Kılıç, la Cour constitutionnelle a conclu à la violation du principe du délai raisonnable dans une procédure relative au droit du travail qui avait duré trois ans et cinq mois (paragraphes 82, 88 et 89 de l’arrêt). Elle a octroyé à la requérante une indemnité pour le préjudice moral subi au motif que le seul constat de violation ne suffisait pas à réparer le préjudice de la requérante (§ 88 de l’arrêt). Elle a accordé à l’intéressée des frais et dépens pour la procédure engagée devant elle. Ces montants devaient lui être payés dans un délai de quatre mois à partir de la notification de l’arrêt au Trésor public, et être assortis de l’intérêt légal en cas de retard dans l’exécution de l’arrêt. Elle a transmis une copie de l’arrêt au tribunal compétent qui avait été chargé d’examiner la cause de la requérante.
15.Par un arrêt rendu le 16 mai 2013 (n o 2013/1134) dans l’affaire Yașasın Aslan, la Cour constitutionnelle a rejeté pour défaut manifeste de fondement le grief du requérant tiré de la durée de la procédure. Elle a en effet jugé que la durée d’un an et huit mois, pour deux degrés de juridiction, d’une procédure engagée devant les juridictions administratives militaires, n’avait pas méconnu le principe du délai raisonnable (§ 23 de l’arrêt). GRIEF
16.Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint de la durée de la procédure relative à l’action intentée à son encontre devant les juridictions nationales aux fins de l’annulation de son titre de propriété et de sa réinscription sur le registre foncier au nom du Trésor public. À cet égard, elle précise que, par un arrêt du 2 juillet 2013, la Cour constitutionnelle a conclu que la durée de la procédure concernant le grief qu’elle a porté devant la Cour de Strasbourg était excessive. EN DROIT
17.La requérante se plaint, en dépit de l’arrêt rendu en sa faveur par la Cour constitutionnelle le 2 juillet 2013, de la durée de la procédure qui a été menée devant les juridictions nationales. Elle invoque l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé dans sa partie pertinente en l’espèce : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
18.La Cour rappelle avoir déjà jugé que le recours individuel instauré devant la Cour constitutionnelle offrait en principe un redressement direct et rapide des violations des droits et libertés protégés par la Convention et qu’il devait être exercé pour toute décision devenue définitive après le 23 septembre 2012. De plus, elle rappelle que ce recours présente des perspectives de redressement approprié des griefs tirés de la Convention ( Hasan Uzun , précité, §§ 67, 69 et 70, et Ahmet Erol c. Turquie (déc.), n o 73290/13, 6 mai 2014).
19.En l’espèce, elle note que la requérante a saisi la Cour constitutionnelle d’un recours individuel fondé sur la durée d’une procédure. La Cour constitutionnelle a conclu dans son arrêt du 2 juillet 2013 à une violation à raison de la durée de la procédure engagée devant le tribunal de première instance. Elle a également accordé à la requérante une indemnité en réparation du préjudice moral qu’elle a subi ainsi que le remboursement des frais et dépens relatifs à la procédure.
20.Partant, la Cour estime que, avant de statuer sur le fond du grief de la requérante tiré de l’article 6 § 1 de la Convention, elle doit d’abord se prononcer sur la question de savoir si la requérante peut toujours se prétendre « victime » au sens de l’article 34 de la Convention. Cette disposition est ainsi libellée dans sa partie pertinente en l’espèce : « La Cour peut être saisie d’une requête par toute personne physique (...) qui se prétend victime d’une violation par l’une des Hautes Parties contractantes des droits reconnus dans la Convention ou ses Protocoles. (...) »
21.La Cour réaffirme qu’une décision ou mesure favorable à un requérant ne suffit en principe à retirer à celui-ci la qualité de « victime » que si les autorités nationales ont reconnu, explicitement ou en substance, puis réparé la violation de la Convention ( Scordino (n o 1) [GC], précité, § 180, et Cocchiarella [GC] , précité, § 71).
22.Il appartient dès lors à la Cour de vérifier, d’une part, s’il y a eu reconnaissance par les autorités, au moins en substance, d’une violation d’un droit protégé par la Convention et, d’autre part, si le redressement peut être considéré comme approprié et suffisant ( Musci c. Italie [GC], n o 64699/01, § 85, CEDH 2006 ‑ V).
23.Dans des affaires ayant trait à la durée de la procédure au sens de l’article 6 § 1 de la Convention, la Cour a déjà jugé que la qualité de victime d’un requérant pouvait dépendre du montant de l’indemnité qui a été accordée à celui-ci au niveau national pour la situation dont il se plaint devant la Cour ainsi que de la reconnaissance, explicite ou en substance, par les autorités nationales de la violation de la Convention. Ce n’est que lorsque ces deux conditions sont réunies que le caractère subsidiaire du mécanisme de protection de la Convention fait obstacle à l’examen d’une requête ( Nardone c. Italie (déc.), n o 34368/02, 25 novembre 2004).
24.Dans la présente affaire, la Cour relève que la première condition, à savoir le constat de violation par les autorités nationales, ne prête pas à controverse. En effet, dans son arrêt du 2 juillet 2013, la Cour constitutionnelle a conclu à la violation de l’article 36 combiné avec l’article 141 § 4 de la Constitution à raison de la durée excessive de la procédure qui avait été menée dans le cadre d’un litige cadastral et à laquelle la requérante était partie. La Cour note que les autorités nationales ont ainsi reconnu, au moins en substance, la méconnaissance d’un droit protégé par la Convention.
25.Pour ce qui est de la deuxième condition, à savoir un redressement approprié et suffisant, la Cour note que la Cour constitutionnelle, dans son arrêt précité, a considéré que le constat de violation, à lui seul, ne suffisait pas à réparer le préjudice subi par la requérante et qu’elle a accordé à l’intéressée la somme de 8 300 TRY pour dommage moral. Elle relève que cette somme a bien été versée à la requérante. Elle estime que la somme ainsi allouée à l’intéressée constitue un redressement approprié et suffisant (voir, a contrario , Scordino (n o 1) [GC], précité, § 214, Cocchiarella [GC], précité, § 106, et Musci [GC], précité, § 107).
26.En outre, la Cour constitutionnelle a accordé à la requérante, conjointement avec deux autres personnes parties à la procédure devant elle, la somme de 2 812,50 TRY pour frais et dépens. Enfin, aux fins de mettre un terme à la continuation du préjudice subi par la requérante, la Cour constitutionnelle a transmis une copie de son arrêt au tribunal du cadastre de Fethiye chargé d’examiner la cause de la requérante. La Cour a bien noté que cette mesure a pour but d’accélérer l’adoption de la décision du tribunal compétent saisi de l’affaire. 27. À la lumière des éléments versés au dossier, la Cour estime que la somme accordée à la requérante pour dommage moral a fourni à l’intéressée une réparation adéquate, au sens de sa jurisprudence.
28.Partant, elle conclut que le constat de violation établi dans l’arrêt de la Cour constitutionnelle est conforme à sa jurisprudence dans des affaires similaires. La requérante ne peut donc plus se prétendre « victime », au sens de l’article 34 de la Convention, d’une violation de l’article 6 § 1 de la Convention.
29.Cela étant, la Cour note que la procédure engagée devant le tribunal du cadastre de Fethiye est toujours pendante. Toutefois, à ce stade de la procédure, elle estime que ce fait ne change rien à son constat établi au paragraphe précédent. Il est loisible à la requérante de saisir la Cour d’une nouvelle requête, après avoir épuisé les voies de recours disponibles en droit interne, si cette procédure devait perdurer au point de méconnaître le principe du respect du délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.
30.Il s’ensuit que la requête est incompatible ratione personae avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 a) et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 § 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à la majorité, Déclare la requête irrecevable. Stanley Naismith Guido Raimondi Greffier Président