E.B. v. AUSTRIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
E.B. v. AUSTRIA (CtEDO, 2014)
Reclamantul, dl E.B., a fost un național austriac, născut în 1947. Președintele a acordat reclamanților cererilor de identitate să nu fie divulgat publicului (art. 47 § 4). El a fost reprezentat în fața Curții de către dl H. Graupner, un avocat practicant la Viena. Guvernul austriac (“ Guvernul”) au fost reprezentat de agentul lor, Ambasadorul H. Tichy, șeful Departamentului de Drept Internațional la Ministerul Federal al Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 1 decembrie 2004, Curtea Regională de la Viena a condamnat reclamantul de acte sexuale cu persoane cu vârsta sub 14 ani (art. 207 din Codul Penal) și cu persoane cu vârsta sub 16 ani care nu sunt suficient de maturi pentru a înțelege actul, profitând de această imaturitate (art. 207b din Codul Penal) și l-a condamnat la trei ani de închisoare. Înregistrarea sa penală, care în acel moment a consemnat douăsprezece condamnari, dintre care nouă se referă la infracțiuni sexuale care implică adolescenți, a fost tratată ca o circumstanță agravantă. Aceste condamnații anterioare au fost următoarele: - În 1978, reclamantul a fost condamnat într-o instanță olandeză de acte indecente cu adolescenți (unzüchtige Handlungen mit Jugendlichen), pentru care a fost condamnat la două săptămâni de închisoare și amendat. - La 23 septembrie 1982, Curtea Regională Innsbruck l-a condamnat pentru acte homosexuale cu consimțământ de persoane cu vârsta între 14 și 18 ani (art. 209 din Codul Penal, în vigoare la momentul respectiv) și l-a condamnat la zece luni de închisoare. La 10 august 1983, Curtea de Apel Innsbruck a redus condamnarea la șapte luni de închisoare. - În 1989, reclamantul a fost condamnat la Curtea Regională Feldkirch pentru încercarea de fornicare cu persoane sub 14 ani (art. 207 din Codul Penal) și amendat. - În 1990, reclamantul a fost condamnat în aceeași instanță pentru o infracțiune în conformitate cu aceeași dispoziție, și anume fornicație cu persoane sub 14 ani. - În 1992 reclamantul a fost condamnat într-o Curte germană de abuz sexual asupra persoanelor cu vârsta sub 14 ani și condamnat la șase luni de închisoare. - În 1995 reclamantul a fost condamnat într-o Curte germană de aceeași infracțiune și condamnat la un an și zece luni de închisoare. - În 1997 reclamantul a fost condamnat într-o instanță maghiară pentru abuz sexual care implică minori (sexuelle Missbrauch von Minderjährigen) și a fost condamnat la trei ani de închisoare. - La 18 noiembrie 1999, Curtea Regională de Viena l-a condamnat pentru o infracțiune în temeiul articolului 209 din Codul Penal, în vigoare la momentul respectiv și a condamnat la doi ani și șase luni de închisoare. La 30 martie 2000, Curtea Supremă l-a achitat parțial și a redus condamnarea la un an de închisoare. - La 6 aprilie 2001, Curtea Regională de Viena l-a condamnat pentru o infracțiune conform aceleiași dispoziții și l-a condamnat la un an de închisoare. La 22 martie 2005, Curtea Supremă a respins un motiv de nulitate depus de reclamant și, la 3 mai 2005, Curtea de Apel din Viena a respins un recurs depus de el împotriva hotărârii din 1 decembrie 2004 (a se vedea punctul 4 de mai sus). La o dată neespecificată, reclamantul a cerut eliberarea anticipată din închisoare. La 27 aprilie 2006, Curtea Regională de Korneuburg a respins cererea reclamantului. Acesta a remarcat că, în temeiul articolului 46 din Codul Penal, o instanță poate acorda eliberarea timpurie dacă un prizonier a îndeplinit două treimi din condamnarea sa, cu excepția cazului în care există motive specifice pentru a se aștepta că această persoană va comite infracțiunile penale în timp ce este liberă. În plus, numeroasele sale condamnații anterioare pentru infracțiuni sexuale care implică minorii (Minderjährige) nu au reușit să-l facă să se conformeze normelor de comportament respectuos de lege (normangepasstes Verhalten). Din acest motiv, el a trebuit să-și îndeplinească întreaga condamnare la închisoare. La 16 mai 2006, reclamantul a interzis un recurs împotriva deciziei refuzând eliberarea timpurie. El a susținut că depinderea Curții regionale de condamnările sale anterioare în temeiul articolului 209 din Codul Penal constituie o încălcare a articolului 14 citit coroborat cu art. 8 din Convenție, deoarece art. 209 a fost anulat de Curtea Constituțională la 21 iunie 2002 ca fiind neconstituțională. La 13 iunie 2006, Curtea de Apel din Viena a respins recursul reclamantului, declarând că Curtea regională a acționat corect în luarea în considerare, de asemenea, condamnările reclamantului, chiar dacă dispoziția era constituțional de problematică. După examinarea dosarelor privind procedurile penale împotriva reclamantului în temeiul acestei dispoziții, s-a dovedit din circumstanțele actelor penale, precum și de vârsta și personalitatea victimelor, că o condamnare a reclamantului ar fi fost, de asemenea, justificată în temeiul dispozițiilor juridice introduse în înlocuirea articolului 209, care respectă constituțialitatea. Având în vedere aceste considerații, și ținând seama de alte condamnare ale reclamantului, Curtea regională a fost corectă în concluzia că condițiile de eliberare a reclamantului în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Codul penal nu au fost îndeplinite din cauza personalității incorrigibile ale reclamantului, deoarece el a respins toate măsurile de reintegrare socială, și-a redus actele și nu a arătat remușcări. În consecință, reclamantul a îndeplinit condamnarea completă. El a murit la 14 septembrie 2008.