4 septembrie 2009 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 48098/07 de către H.G. împotriva Austria depusă la 18 octombrie 2007 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl G. H., este un național austriac născut în 1960 și trăiește în Austria. El este reprezentat în fața Curții de către dl H. Graupner, avocat practicant la Viena. La 24 martie 1994, Curtea Regională Leoben a condamnat reclamantul că a comis acte homosexuale cu consimțământul cu adolescenți cu vârsta de 14 și 18 ani, o infracțiune în temeiul articolului 209 din Codul Penal și a condamnat-o la 12 luni de închisoare. La 20 septembrie 1994, Curtea Supremă a respins motivul de nulitate al reclamantului, iar la 4 noiembrie 1994, Curtea de Apel a respins recursul său. Condamnarea a fost înregistrată în dosarul penal. La 25 septembrie 2005, reclamantul a depus o cerere de a elimina condamnarea articolului 209 din dosarul penal, deoarece art. 209 a fost abrogat între timp. La 24 februarie 2006, Ministerul Federal al Interneului a respins cererea. La 3 aprilie 2006, reclamantul a depus o plângere împotriva acestei hotărâri la Curtea Administrativă și la Curtea Constituțională și a solicitat asistență judiciară. La 11 octombrie 2006, Curtea Constituțională a refuzat să trateze plângerea deoarece, în conformitate cu jurisprudența sa, nu a avut nici o perspectiva de succes. La 21 martie 2007, Curtea Administrativă a respins plângerea reclamantului. Acesta a remarcat că, într-un caz similar, s-a constatat că, în temeiul Legii privind înregistrarea penală, autoritățile administrative ar putea șterge în mod legal o condamnare înregistrată din dosarul penal al unei persoane, pur și simplu o procedură specifică a unei instanțe competente. Autoritățile au dreptul doar să verifice dacă o greșeală a avut loc atunci când condamnarea a fost înregistrată inițial. La o dată neespecificată, reclamantul a depus o cerere de reînnoire a procedurii penale la Curtea Supremă pentru a obține anularea condamnării, care ar putea duce la eliminarea condamnării din dosarul penal. La 23 octombrie 2007, Curtea Supremă a respins cererea, declarând că, în calitate de cea mai înaltă instanță pentru proceduri penale, are în principiu competența de a lua deciziile necesare pentru a îndeplini obligațiile care rezultă din Constituția Federală și Convenția drepturilor omului. Cu toate acestea, pentru a proteja principiul securității juridice, aceasta a trebuit să aplice aceleași criterii de admisibilitate ca de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în temeiul Convenției. Aceasta înseamnă că, în aplicarea articolului 35 § 1 din Convenție per analogiam, trebuie depusă o cerere de reînnoire a procedurii penale într-o perioadă de 6 luni după ce condamnarea a devenit finală și că reclamantul trebuie să fi epuizat recours interne. A respins cererea reclamantului din moment ce a fost introdusă în afara perioadei de șase luni. În plus, a remarcat că această chestiune a fost deja examinată de Curtea Supremă înainte. Legea internă relevantă și contextul pentru o descriere a dreptului intern relevant a se vedea cererea nr. 38357/07. COMPLAINTE Reclamantul se plâng în conformitate cu art. 8 citit în coroborat cu art. 14 din Convenție că înregistrarea condamnării sale în temeiul articolului 209 din Codul Penal a rămas înregistrat în dosarul său penal, chiar dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat această dispoziție discriminatorie și Curtea Constituțională austriaca a anulat-o. În special, el susține că înregistrarea în curs îi atribuie stigmatizarea socială, deoarece este accesibilă autorităților de aplicare a legii și apare, de asemenea, în certificatul său de bun caracter. În plus, menținerea înregistrării prelungește durata ștergerii altor condamnații. În plus, instanța penală poate lua astfel de condamnari ca o circumstanță agravantă în cursul procedurii penale ulterioare. În plus, reclamantul se plânge în temeiul articolului 13 din Convenție că nu a avut nici un remediu eficace de la dispoziția sa împotriva încălcării descrise anterior la art. 14 citit coroborat cu art. 8. Reclamantul a suferit discriminări din cauza sexului sau a altor statuturi, în contravenție cu art. 8 din Convenție, citit coroborat cu art. 14 din cauza instanțelor austriece și a refuzului de a șterge condamnarea în temeiul articolului 209 din Codul Penal? (Se referă la hotărârile Curții în cazul L. și V. c. Austria, nr. 39392/98 și 39829/98, CEDO 2003 I, Landner. c. Austria, nr. 18297/03, 3 februarie 2005, H.G. și G.B. c. Austria, nr. 11084/02 și 15306/02, 2 iunie 2005) A avut reclamantul la dispoziția sa un remediu intern eficace pentru plângerile sale în temeiul articolelor 8 și 14 în conformitate cu art. 13 din convenție?
4 September 2009
Application no. 48098/07
by H.G.
against Austria
lodged on 18 October 2007
The applicant, Mr G. H., is an Austrian national who was born in 1960 and lives in Austria. He is represented before the Court by Mr H. Graupner, a lawyer practising in Vienna.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
On 24 March 1994 the Leoben Regional Court convicted the applicant of having committed homosexual acts with consenting adolescents within the age bracket of 14 and 18, an offence under Article 209 of the Criminal Code, and sentenced him to twelve months imprisonment.
On 20 September 1994 the Supreme Court rejected the applicant’s plea of nullity and on 4 November 1994 the Graz Court of Appeal dismissed his appeal. The conviction was registered in the criminal record.
On 25 September 2005 the applicant lodged a request to delete the conviction of Article 209 from the criminal record because Article 209 had been repealed in the meantime. On 24 February 2006 the Federal Ministry of the Interior dismissed the request.
On 3 April 2006 the applicant filed a complaint against this decision with the Administrative Court and the Constitutional Court and asked for legal aid.
On 11 October 2006 the Constitutional Court declined to deal with the complaint because, according to its case-law, it lacked any prospect of success.
On 21 March 2007 the Administrative Court dismissed the applicant’s complaint. It noted that in a similar case it had found, that the mere quashing of a criminal provision by the Constitutional Court or the legislation, without any specific order of a competent court in the instant case, could give rise under the Criminal Record Act for the administrative authorities to delete a conviction registered lawfully from a person’s criminal record. The authorities were only entitled to verify whether a mistake had occurred when the conviction was initially registered.
At an unspecified date the applicant lodged a request for a renewal of the criminal proceedings with the Supreme Court in order to obtain the quashing of the conviction which could then lead to the deletion of the conviction from the criminal record.
On 23 October 2007 the Supreme Court rejected the request, finding that, as the highest instance for criminal proceedings, it had in principle the competence to take the necessary decisions in order to fulfil obligations arising from the Federal Constitution and the Convention of Human Rights. However, in order to safeguard the principle legal certainty, it had to apply the same admissibility criteria as at the European Court of Human Rights under the Convention. This means that, applying Article 35 § 1 of the Convention per analogiam, a request for a renewal of the criminal proceedings must be lodged within a period of 6 months after the conviction has become final and that the applicant must have exhausted domestic remedies. It rejected the applicant’s request since it was introduced outside of the six-months period. Furthermore, it noted that the matter had already been examined by the Supreme Court before.
B.
Relevant domestic law and background
For a description of the relevant domestic law see application no.
38357/07.
The applicant complains under Article 8 read in conjunction with Article
14 of the Convention that the registration of his conviction under Article
209 of the Criminal Code remained registered in his criminal record even though the European Court of Human Rights had found this provision to be discriminatory and the Austrian Constitutional Court had it annulled.
In particular he submits that the ongoing registration attaches social stigma to him because it is accessible to law enforcement authorities and it also appears in his certificate of good character. Furthermore the keeping of registration extends the duration of the deletion of other convictions. Moreover criminal courts may take such convictions as an aggravating circumstance in the course of subsequent criminal proceedings. Furthermore, the applicant complains under Article 13 of the Convention that he had no effective remedy at his disposal against the above described breach of Article 14 read in conjunction with Article 8.
1.
Did the applicant suffer discrimination on the ground of his sex or other status, contrary to Article 8 of the Convention read in conjunction with Article 14 because of the Austrian courts′ and authorities′ refusal to delete his conviction under Section 209 of the Criminal Code? (Reference is made to the Court’s judgements in the case of L. and V. v. Austria, nos.
39392/98 and 39829/98, ECHR 2003
‑
I, Landner. v. Austria, no. 18297/03, 3 February 2005, H.G. and G.B. v. Austria, nos. 11084/02 and 15306/02, 2 June 2005)
2.
Did the applicant have at his disposal an effective domestic remedy for his Convention complaints under Articles 8 and 14 as required by Article 13 of the Convention?