Secțiunea a treia Cerere nr. 257/07 Vasile DEREVOLCOV împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 24 iunie 2014 într-o Cameră compusă din Josep Casadevell, președintele Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Dragoljub Popović, Luis López Guerra, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judecători și Marialena Tsirli; graffière adjunct de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 8 decembrie 2006, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie, făcând apel la reclamant, dl Vasile Derevolcov, este un cetățean moldovean născut în 1946 și rezident în Step-Soci. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Silantiev, avocat în Cahul. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: în 1993, reclamantul a achiziționat două parcele de teren. În 1996, primăria satului i-a retras proprietatea. La 19 martie 2004, Tribunalul de Primă Instanță din Cahul, primind acțiunea sa, a judecat decizia din 1996 ilegală și a solicitat primăriei să restituie terenul în litigiu. În absența unei contestații, la 5 aprilie 2004, această hotărâre a trecut în forță de lucru judecat. La 18 martie 2005, reclamantul a intentat o a doua acțiune privind rambursarea prejudiciilor morale și materiale suferite între 1996 și data cererii sale. În acest sens, a invocat posibilitatea de a-și folosi terenul timp de nouă ani. La 24 februarie 2006, Curtea de Apel din Cahul a considerat că reclamantul a fost privat în mod ilegal de bunurile sale, dar că, având în vedere prescrierea extinctivă, el a avut dreptul să repare prejudiciul material pentru cei trei ani anteriori acțiunii sale din 18 martie 2005 (și anume, numai pentru anii 2002, 2003 și 2004). 1 la Convenție, judecătorii i-au atribuit în acest titlu 14 449 lei moldovenești (MDL) (aproximativ 910 EUR la momentul faptelor) și au respins cererea de 30 000 MDL pentru prejudiciul moral, deoarece legea nu prevedea o despăgubire pecuniară pentru acest tip de daune. Suma alocată fusese calculată în raport cu veniturile medii generate de exploatarea terenurilor arabile. La 25 octombrie 2006, Curtea Supremă de Justiție a confirmat această hotărâre. La o dată necunoscută, reclamantul a inițiat o a treia acțiune, în vederea obținerii unei despăgubiri pentru prejudiciul suferit între 2004 și 2006, anul executării integrale a hotărârii din 19 martie 2004. La 27 iunie 2006, Tribunalul de Primă Instanță din Cahul a respins acțiunea. Judecătorii au constatat, de asemenea, că, printr-o decizie din 12 iulie 2005, primăria a alocat reclamantului integral terenuri arabile. În aceste condiții, executarea tardivă a hotărârii din 19 martie 2004 nu era imputată primăriei, ci reclamantului însuși, care refuzase până în 2006, să intre în posesia terenurilor care îi fuseseră atribuite pentru că dorea podgorii. La 7 iunie 2007, această decizie a fost confirmată printr-o hotărâre irevocabilă a Curții Supreme de Justiție. GRIEF Invocând art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție, reclamantul se plânge de deposedarea ilegală pe care a suferit-o, precum și de presupusa necorespunzătoare și insuficientă a reparațiilor acordate de instanțele naționale. Reclamantul este nemulțumit de nivelul de despăgubire a prejudiciilor materiale ale instanțelor naționale și, în plus, susține că hotărârea care prevedea restituirea în favoarea acesteia a fost executată în 2006 și că nu ar fi primit despăgubiri pentru anul 2005. El consideră, de asemenea, că judecătorii din Moldova ar fi trebuit să ia în considerare lipsa de câștig prin calcularea acesteia pentru podgorii, nu pentru terenuri arabile. În plus, reclamantul se plânge de lipsa totală a despăgubirii pentru prejudiciul moral pe care îl consideră a fi suferit. 10. Curtea ia notă de faptul că, prin decizia din 12 iulie 2005, primăria i-a acordat reclamantului integral pământurile sale și că, prin decizia din 25 octombrie 2006, Curtea Supremă de Justiție i-a acordat despăgubiri. În aceste circumstanțe, întrebarea care trebuie examinată este dacă se mai poate pretinde încă victimă, în temeiul articolului 34, a unei încălcări a Convenției. 11. Curtea reafirmă apoi că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă, în principiu, să-i retragă calitatea de victimă, decât dacă autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în esență, apoi au reparat încălcarea Convenției (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Ganea c. Republica Moldova, nr. 2474/06, § 18, 17 mai 2011, cu referințele menționate anterior, Vladut c. România , n 6350/02, § 30, 30 noiembrie 2006, Anișoara și Mihai Olteanu c. România, n 37425/03, § 23, 13 octombrie 2009). În acest caz, existența unei constatări de încălcare din partea autorităților naționale nu constituie o controversă. Într-adevăr, hotărârea irevocabilă a Curții Supreme de Justiție din 25 octombrie 2006 a recunoscut în mod expres că: Prin aceeași hotărâre, Curtea și-a remediat prejudiciul în condițiile prevăzute de legislația națională (punctul 6 de mai sus). 13. Având în vedere toate circumstanțele acestei cauze, Curtea consideră că această despăgubire este adecvată. 14. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu poate pretinde că este victima unei încălcări a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, deoarece instanțele naționale au recunoscut și remediat în mod expres această încălcare. 15. În consecință, prezenta cerere este incompatibilă rațională cu dispozițiile Convenției și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
257/07
Vasile DEREVOLCOV
contre la République de Moldova
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 24 juin 2014 en une Chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président
,
Alvina Gyulumyan,
Ján Šikuta,
Dragoljub Popović,
Luis López Guerra,
Valeriu Grițco,
Iulia Antoanella Motoc,
juges
,
et de Marialena Tsirli,
greffière adjointe de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 8 décembre 2006,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Vasile Derevolcov, est un ressortissant moldave né en 1946 et résidant à Step-Soci. Il a été représenté devant la Cour par M
e
G.
Silantiev, avocat à Cahul.
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
3.
En 1993, le requérant acquit deux parcelles de terrain. En 1996, la mairie du village lui en retira la propriété.
4.
Le requérant se plaignit de cette dépossession devant les autorités judiciaires. Le 19 mars 2004, le tribunal de première instance de Cahul, accueillant son action, jugea la décision du 1996 illégale et enjoignit à la mairie de restituer les terrains en litige. En l’absence de contestation, le 5
avril 2004, cet arrêt passa en force de chose jugée.
5.
Le 18 mars 2005, le requérant intenta une seconde action, concernant cette fois le remboursement des préjudices moral et matériel subis entre 1996 et la date de sa demande. À ce sujet, il invoqua l’impossibilité d’utiliser ses terres pendant neuf ans.
6.
Le 24 février 2006, la cour d’appel de Cahul considéra que le requérant avait été privé illégalement de ses biens mais que compte tenu de la prescription extinctive, il n’avait droit qu’à la réparation de son préjudice matériel pour les trois ans précédant son action du 18 mars 2005 (à savoir, seulement pour les années 2002, 2003 et 2004). En se référant à l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, les juges lui allouèrent à ce titre 14
449
lei moldaves (MDL) (environ 910 euros à l’époque des faits) et rejetèrent la demande de 30
000
MDL au titre du préjudice moral, car la loi ne prévoyait pas de réparation pécuniaire de ce type de dommage. La somme allouée avait été calculée par rapport aux revenus moyens procurés par l’exploitation de terres arables. Le 25 octobre 2006, la Cour suprême de justice confirma cet arrêt.
7.
À une date inconnue, le requérant engagea une troisième action, en vue d’obtenir un dédommagement pour le préjudice subi entre 2004 et 2006, année de l’exécution intégrale de l’arrêt du 19 mars 2004. Le 27 juin 2006, le tribunal de première instance de Cahul rejeta l’action. Il considéra que le requérant avait déjà été dédommagé pour ce préjudice. Les juges constatèrent également que par une décision du 12 juillet 2005, la mairie avait alloué au requérant l’intégralité des terres arables. Dans ces conditions, l’exécution tardive de l’arrêt du 19 mars 2004 n’était pas imputable à la mairie, mais au requérant lui-même, qui avait refusé jusqu’en 2006 d’entrer en possession des terres qui lui avaient été attribuées car il voulait des vignobles. Le 7 juin 2007, cette décision fut confirmée par un arrêt irrévocable de la Cour suprême de justice.
GRIEF
8.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, le requérant se plaint de la dépossession illicite qu’il a subie, ainsi que du caractère prétendument inadéquat et insuffisant de la réparation octroyée par les instances nationales.
9.
Le requérant est mécontent du niveau de réparation de son préjudice matériel par les juridictions nationales. De plus, il allègue que l’arrêt qui prévoyait la restitution en sa faveur de la propriété des terres n’a été exécuté qu’en 2006 et qu’il n’aurait donc pas reçu de dédommagement pour l’année 2005. Il considère également que les juges moldaves auraient dû prendre en compte le manque à gagner en le calculant pour des vignobles, et non pas pour des terres arables. En outre, le requérant se plaint de l’absence totale de dédommagement du préjudice moral qu’il estime avoir subi.
10.
La Cour note que, par la décision du 12 juillet 2005, la mairie a rendu au requérant l’intégralité de ses terres et que par la décision du 25
octobre 2006, la Cour suprême de justice lui a alloué un dédommagement. Dans ces circonstances, la question qui reste à examiner est de savoir s’il peut encore se prétendre victime, en application de l’article 34, d’une violation de la Convention.
11.
La Cour réaffirme ensuite qu’une décision ou une mesure favorable au requérant ne suffit en principe à lui retirer la qualité de «
victime
» que si les autorités nationales ont reconnu, explicitement ou en substance, puis réparé la violation de la Convention (voir, par exemple, l’arrêt
Ganea c.
République de Moldova
, n
o
2474/06, § 18, 17 mai 2011, avec les références y citées,
Vladut c. Roumanie
, n
o
6350/02, § 30, 30 novembre 2006,
Anișoara et Mihai Olteanu c. Roumanie
, n
o
37425/03, § 23, 13
octobre 2009).
12.
En l’espèce, l’existence d’un constat de violation de la part des autorités nationales ne prête pas à controverse. En effet, l’arrêt irrévocable de la Cour suprême de justice du 25 octobre 2006 a expressément reconnu l’illégalité de l’expropriation du requérant de ses terres. Par le même arrêt, la haute juridiction a réparé son préjudice dans les conditions prévues par la législation nationale (paragraphe 6 ci-dessus).
13.
Vu toutes les circonstances de cette affaire, la Cour considère ce dédommagement adéquat.
14.
Eu égard à ce qui précède, la Cour conclut que le requérant ne peut se prétendre victime d’une violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, car les juridictions nationales ont expressément reconnu et réparé cette violation.
15.
Il s’ensuit que la présente requête est incompatible
ratione personae
avec les dispositions de la Convention et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Marialena Tsirli
Josep Casadevall
Greffière adjointe
Président