DEREVOLCOV c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
-
- Inadmisibil
DEREVOLCOV c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA (CtEDO, 2014)
Secțiunea a treia Cerere nr. 257/07 Vasile DEREVOLCOV împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 24 iunie 2014 într-o Cameră compusă din Josep Casadevell, președintele Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Dragoljub Popović, Luis López Guerra, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judecători și Marialena Tsirli; graffière adjunct de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 8 decembrie 2006, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie, făcând apel la reclamant, dl Vasile Derevolcov, este un cetățean moldovean născut în 1946 și rezident în Step-Soci. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Silantiev, avocat în Cahul.
Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: în 1993, reclamantul a achiziționat două parcele de teren. În 1996, primăria satului i-a retras proprietatea. La 19 martie 2004, Tribunalul de Primă Instanță din Cahul, primind acțiunea sa, a judecat decizia din 1996 ilegală și a solicitat primăriei să restituie terenul în litigiu. În absența unei contestații, la 5 aprilie 2004, această hotărâre a trecut în forță de lucru judecat. La 18 martie 2005, reclamantul a intentat o a doua acțiune privind rambursarea prejudiciilor morale și materiale suferite între 1996 și data cererii sale. În acest sens, a invocat posibilitatea de a-și folosi terenul timp de nouă ani.
La 24 februarie 2006, Curtea de Apel din Cahul a considerat că reclamantul a fost privat în mod ilegal de bunurile sale, dar că, având în vedere prescrierea extinctivă, el a avut dreptul să repare prejudiciul material pentru cei trei ani anteriori acțiunii sale din 18 martie 2005 (și anume, numai pentru anii 2002, 2003 și 2004). 1 la Convenție, judecătorii i-au atribuit în acest titlu 14 449 lei moldovenești (MDL) (aproximativ 910 EUR la momentul faptelor) și au respins cererea de 30 000 MDL pentru prejudiciul moral, deoarece legea nu prevedea o despăgubire pecuniară pentru acest tip de daune. Suma alocată fusese calculată în raport cu veniturile medii generate de exploatarea terenurilor arabile.
La 25 octombrie 2006, Curtea Supremă de Justiție a confirmat această hotărâre. La o dată necunoscută, reclamantul a inițiat o a treia acțiune, în vederea obținerii unei despăgubiri pentru prejudiciul suferit între 2004 și 2006, anul executării integrale a hotărârii din 19 martie 2004. La 27 iunie 2006, Tribunalul de Primă Instanță din Cahul a respins acțiunea. Judecătorii au constatat, de asemenea, că, printr-o decizie din 12 iulie 2005, primăria a alocat reclamantului integral terenuri arabile. În aceste condiții, executarea tardivă a hotărârii din 19 martie 2004 nu era imputată primăriei, ci reclamantului însuși, care refuzase până în 2006, să intre în posesia terenurilor care îi fuseseră atribuite pentru că dorea podgorii.
La 7 iunie 2007, această decizie a fost confirmată printr-o hotărâre irevocabilă a Curții Supreme de Justiție. GRIEF Invocând art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție, reclamantul se plânge de deposedarea ilegală pe care a suferit-o, precum și de presupusa necorespunzătoare și insuficientă a reparațiilor acordate de instanțele naționale. Reclamantul este nemulțumit de nivelul de despăgubire a prejudiciilor materiale ale instanțelor naționale și, în plus, susține că hotărârea care prevedea restituirea în favoarea acesteia a fost executată în 2006 și că nu ar fi primit despăgubiri pentru anul 2005. El consideră, de asemenea, că judecătorii din Moldova ar fi trebuit să ia în considerare lipsa de câștig prin calcularea acesteia pentru podgorii, nu pentru terenuri arabile.
În plus, reclamantul se plânge de lipsa totală a despăgubirii pentru prejudiciul moral pe care îl consideră a fi suferit. 10. Curtea ia notă de faptul că, prin decizia din 12 iulie 2005, primăria i-a acordat reclamantului integral pământurile sale și că, prin decizia din 25 octombrie 2006, Curtea Supremă de Justiție i-a acordat despăgubiri. În aceste circumstanțe, întrebarea care trebuie examinată este dacă se mai poate pretinde încă victimă, în temeiul articolului 34, a unei încălcări a Convenției.
11. Curtea reafirmă apoi că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă, în principiu, să-i retragă calitatea de victimă, decât dacă autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în esență, apoi au reparat încălcarea Convenției (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Ganea c. Republica Moldova, nr. 2474/06, § 18, 17 mai 2011, cu referințele menționate anterior, Vladut c. România , n 6350/02, § 30, 30 noiembrie 2006, Anișoara și Mihai Olteanu c. România, n 37425/03, § 23, 13 octombrie 2009). În acest caz, existența unei constatări de încălcare din partea autorităților naționale nu constituie o controversă. Într-adevăr, hotărârea irevocabilă a Curții Supreme de Justiție din 25 octombrie 2006 a recunoscut în mod expres că: Prin aceeași hotărâre, Curtea și-a remediat prejudiciul în condițiile prevăzute de legislația națională (punctul 6 de mai sus).
13. Având în vedere toate circumstanțele acestei cauze, Curtea consideră că această despăgubire este adecvată. 14. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu poate pretinde că este victima unei încălcări a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, deoarece instanțele naționale au recunoscut și remediat în mod expres această încălcare. 15. În consecință, prezenta cerere este incompatibilă rațională cu dispozițiile Convenției și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Marialena Tsirli Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.