GÜLTEKİN c. TURQUIE

Comunicat la 25 iunie 2014 a doua secțiune Cerere nr. 1949/08 Ali Kemal GÜLTEKON împotriva Turciei introdusă la 4 aprilie 2008 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, domnul Ali Kemal Gültekin, este un resortisant turc născut în 1949 și rezident în Istanbul. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul H. Pala și domnul Bostano Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la 26 martie 1987, un teren de o suprafață de 68 122 m2 situat la Yalova a fost înscris în registrul funciar în numele reclamantului ca teren agricol. La 7 septembrie 1989, administrația a împărțit terenul în trei parcele (n 1041, 1042 și 1043). Ministerul Apărării a decis să exproprieze terenul din motive de interes public, și anume pentru uz militar.

Plota nr. 1041 a fost expropriată prima la 26 septembrie 1989. La 5 decembrie 1989, administrația a fost expropriată de parcela nr. 1043 și, la 24 mai 1993, de parcela nr. 1042. Reclamantului i s-a acordat o rejudecare de expropriere și a sesizat instanța judecătorească din Yalova cu o cerere de mărire a acestei indemnizații. La 16 decembrie 1994, a obținut câștig de cauză. El a primit o sumă totală de 19 370 274 152 de lire turcești vechi (TRL). Compania de Logistica de Lächter a folosit terenul respectiv pana la 17 august 1999, data la care un cutremur de magnitudine de 8,2 la scara Richter a lovit regiunea. În 2002, aceasta a parasit definitiv zona. Terenul a ramas zona militara pana la 14 iunie 2005, data la care a fost transferat la Ministerul de Finante.

La 15 iulie 2005, reclamantul a solicitat administrației să transfere terenul pe motiv că bunul expropriat încetase să mai primească destinația prevăzută. La 4 ianuarie 2006, Ministerul Finanțelor a respins această cerere. Acesta a informat reclamantul că, la 8 iunie 2005, Hotărârea Regională a Agriculturii și-a dat acordul pentru ca terenul în cauză să fie clasificat ca teren de construcție și că planul de ocupare a terenurilor a fost modificat în consecință în planul de urbanism. La 15 septembrie 2005, proprietatea a fost vândută unei societăți cooperative de construcții în vederea creării unei zone industriale. Ca urmare a acestei vânzări, registrul funciar a fost adnotat cu mențiunea mai sus nu poate fi utilizat în alte scopuri decât crearea unei zone industriale la 20 iulie 2006, reclamantul sesizează instanța de mari instanțe din Yalova cu privire la o cerere de retrocesiune a terenului.

La 11 decembrie 2006, instanța a retras cererea sa. Acesta a considerat că administrația îl expropriase legal pe reclamant de proprietatea sa și că, prin urmare, aceasta avea competența discreționară de a decide să propună sau nu ulterior retrocesiunea bunului în cauză proprietarului inițial. Prin hotărârea din 22 mai 2007, Curtea de Casație a respins recursul în Casație formulat de reclamant pe motiv că hotărârea atacată era conform dreptului și procedurii Ea a precizat că dreptul de retrocesiune era un drept garantat de legea privind exproprierea, dar că, în circumstanțele cauzei, acesta nu putea intra în joc, deoarece crearea unei zone industriale ar fi avut, de asemenea, un caracter de interes public.

Recurentul a formulat o acțiune în rectificarea hotărârii prin intermediul avocatului său. El a susținut că vânzarea terenului în cauză unei cooperative de construcții pentru crearea unei zone industriale nu a fost de nici un interes public. Prin hotărârea din 25 octombrie 2007, Curtea de Casație a respins această acțiune pe motivul că nu au fost îndeplinite condițiile de rectificare a hotărârii GRIFS Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și art. 6 din Convenție, reclamantul denunță o încălcare disproporționată a dreptului său de proprietate. Acesta susține că o expropriere nu corespunde unei privări obișnuite de proprietate, deoarece, în opinia sa, o expropriere nu poate interveni decât din motive de interes public.

Această garanție legală ar continua după ce a avut loc exproprierea. Potrivit reclamantului, în cazul în care bunul expropriat nu primește destinația prevăzută în declarația de interes public, este legitim ca proprietarul expropriat să poată recupera proprietatea asupra acestuia. Cu alte cuvinte, din punctul de vedere al celui de-al doilea, atunci când exproprierea nu a afectat bunurile la destinația prevăzută inițial care a justificat exproprierea, fostului proprietar trebuie să i se acorde un drept de prioritate în temeiul căruia să poată cumpăra bunurile neamenajate expropriate. În opinia sa, judecând altfel, instanțele naționale au încălcat atât dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1, cât și dispozițiile art. 6 din Convenție.

S-a încălcat dreptul reclamantului de a-și respecta bunurile, în sensul art. 1 din Protocolul nr. În special, în circumstanțele din speță, se poate considera că a existat o utilitate publică în crearea zonei industriale, în sensul articolului 1 din Protocolul nr Refuzul de a retroceda terenul expropriat a impus reclamantului o sarcină excesivă

Communiquée le 25 juin 2014

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 19449/08 Ali Kemal GÜLTEKİN contre la Turquie introduite le 4 avril 2008

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Ali Kemal Gültekin, est un ressortissant turc né en 1949 et résidant à Istanbul. Il a été représenté devant la Cour par M e H. Pala et M e M. Bostanoğlu, avocats à Istanbul. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 26 mars 1987, un terrain d’une superficie de 68 122 m² situé à Yalova fut inscrit au registre foncier au nom du requérant en tant que terrain agricole. Le 7 septembre 1989, l’administration divisa le terrain en trois parcelles (n os 1041, 1042 et 1043). Le ministère de la Défense décida d’exproprier le terrain pour des motifs d’utilité publique, à savoir un usage militaire. La parcelle no 1041 fut expropriée la première le 26 septembre 1989. Le 5 décembre 1989, l’administration procéda à l’expropriation de la parcelle n o 1043 puis, le 24 mai 1993, à celle de la parcelle n o 1042. Le requérant se vit octroyer une indemnité d’expropriation.

Il saisit le tribunal de grande instance de Yalova d’une demande visant à une augmentation de cette indemnité. Le 16 décembre 1994, il obtint gain de cause. Il perçut une indemnité d’expropriation d’un montant total de 19 370 274 152 anciennes livres turques (TRL). La 958 e Compagnie de logistique de l’Armée de terre utilisa le terrain en question jusqu’au 17 août 1999, date à laquelle un séisme de magnitude de 8,2 sur l’échelle de Richter frappa la région. En 2002, elle quitta définitivement les lieux. Le terrain resta zone militaire jusqu’au 14 juin 2005, date à laquelle il fut transféré au ministère des Finances. Le 15 juillet 2005, le requérant demanda à l’administration la rétrocession du terrain au motif que le bien exproprié avait cessé de recevoir la destination prévue.

Le 4 janvier 2006, le ministère des Finances rejeta cette demande. Il informa le requérant que, le 8 juin 2005, la Direction régionale de l’Agriculture avait donné son accord pour que le terrain en question fût classé terrain constructible et que le plan d’occupation des sols avait été modifié en conséquence dans le plan d’urbanisme. Le 15 septembre 2005, le bien fut vendu à une société coopérative de construction en vue de la création d’une zone industrielle. À la suite de cette vente, le registre foncier fut annoté avec la mention « ne peut être utilisé à des fins autres que la création d’une zone industrielle ». Le 20 juillet 2006, le requérant saisit le tribunal de grande instance de Yalova d’une demande en rétrocession du terrain.

Le 11 décembre 2006, le tribunal débouta l’intéressé de sa demande. Il considéra que l’administration avait légalement exproprié le requérant de son bien et qu’elle avait dès lors le pouvoir discrétionnaire de décider de proposer ou non par la suite la rétrocession du bien en cause au propriétaire initial. Par un arrêt du 22 mai 2007, la Cour de cassation rejeta le pourvoi en cassation formé par le requérant au motif que le jugement attaqué était « conforme au droit et à la procédure ». Elle précisa que le droit de rétrocession était un droit garanti par la loi relative à l’expropriation mais que, dans les circonstances de la cause, il ne pouvait pas entrer en jeu car la création d’une zone industrielle aurait revêtu elle aussi un caractère d’utilité publique.

Le requérant fit un recours en rectification de l’arrêt par l’intermédiaire de son avocat. Il soutint que la vente du terrain litigieux à une coopérative de construction pour la création d’une zone industrielle n’était pas d’utilité publique. Par un arrêt du 25 octobre 2007, la Cour de cassation rejeta ce recours au motif que « les conditions de rectification de l’arrêt n’étaient pas réunies ». GRIEFS Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention et l’article 6 de la Convention, le requérant dénonce une atteinte disproportionnée à son droit de propriété. Il soutient qu’une expropriation ne correspond pas à une privation de propriété ordinaire, car, selon lui, une expropriation ne peut intervenir que pour des motifs d’utilité publique.

Cette garantie légale perdurerait une fois l’expropriation intervenue. Selon le requérant, si le bien exproprié ne reçoit pas la destination prévue dans la déclaration d’utilité publique, il est légitime que le propriétaire exproprié puisse en recouvrer la propriété. Autrement dit, de l’avis de l’intéressé, lorsque l’expropriant n’a pas affecté le bien à la destination initialement prévue qui avait justifié l’expropriation, l’ancien propriétaire doit alors se voir concéder un droit de priorité en vertu duquel il peut racheter le bien naguère exproprié. Toujours d’après lui, en jugeant autrement, les juridictions nationales ont porté atteinte tant aux dispositions de l’article 1 du Protocole n o 1 qu’à celles de l’article 6 de la Convention.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Y a-t-il eu atteinte au droit du requérant au respect de ses biens, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 ? 2. Plus particulièrement, dans les circonstances de l’espèce, peut-on considérer qu’il y avait une utilité publique dans la création de la zone industrielle, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 ? 3. Le refus de la rétrocession du terrain exproprié a-t-il imposé au requérant une charge excessive ?