AFFAIRE AKILLI c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

11.04.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1;Non-lieu à examiner l'art. 6;Dommage matériel - réparation pécuniaire;Préjudice moral - demande rejetée;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE AKILLI c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA AKILLI c. TURCIA (Cercetarea nr. 71868/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 11 aprilie 2006 DEFINIF 13/09/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul Ak președintele A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Butkevych Jočienė, Popović, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera consiliului la 21 martie 2006, renunță la hotărâre, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 71868/01) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Fatime Ak reclamanta a sesizat Curtea la 19 februarie 2001 în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a drepturilor de la Õ â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â â La 27 ianuarie 2005, a doua secțiune a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3), aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAȚĂ CIRCONSTANCES DE LA L 101) situat în Karaköprü (Șanläurfa). Suprafața părții sale a fost de 318 m Potrivit guvernului, parcela în litigiu a fost expropriată în 1975 de către Ministerul Apărării. Suma de litiera a fost blocată într-un cont bancar în același timp cu exproprierea. Cu toate acestea, în ceea ce privește publicarea acestei exproprieri în ziarele locale, nu s-a acordat dreptul la expropriere la bancă. În februarie 1988, Ministerul Apărării a inițiat o acțiune de a obține anularea titlului de proprietate al reclamantei și transferul acestui titlu în numele acesteia. La 28 decembrie 1988, Tribunalul de Mare Instanță din Șanl.Urfa a decis să anuleze titlul de proprietate al reclamantei și al lacului înscris în numele Trezoreriei Publice. În lipsa recursului, această hotărâre a devenit definitivă. Recurenta nu a putut participa la această acțiune din cauza absenței unei notificări. Întradevăr, notificările referitoare la această cauză nu au fost făcute decât prin intermediul presei. La 29 mai 1998 și 29 aprilie 1999, recurenta a introdus două acțiuni care vizau în principal obținerea unei indemnizații pentru expropriere de facto în fața instanței de mari instanțe din Șanl Prin hotărârea din 5 noiembrie 1999, tribunalul a acordat recurentei o despăgubire suplimentară de expropriere în valoare de 4 770 002 472 de lire turce (TRL) [aproximativ 9 000 de euro (EUR) ]. În acest scop, Tribunalul a constatat lipsa notificării cu privire la procedura de expropriere care începuse în 1977. În mod similar, acesta a declarat că nu s-a făcut nicio notificare în cursul procedurii de la care Ministerul Apărării intenționa să obțină anularea titlului de proprietate și că această anulare fusese efectuată ca urmare a publicării deciziei într-un ziar. 1977/1191 pe care administrația a inițiat procedura de ocupație în regim de urgență. Astfel, luând act de lipsa notificării actelor procedurii de expropriere către reclamantă, instanța a decis să își primească cererea, în măsura în care acțiunea sa fusese introdusă în termen de o lună de la data la care a fost informată cu privire la anularea titlului său de proprietate. 11. Prin hotărârea din 24 februarie 2000, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre pe motiv că acțiunile erau prevăzute, în temeiul articolului 38 din Legea nr. 2942 privind dreptul de proprietate. Curtea a statuat că bunurile în cauză au fost mai întâi ocupate de forțele armate în 1974 și că, la data de 11 În noiembrie 1975, a fost adoptată o decizie de interes public. Prin urmare, termenul de prescripție în sensul dispoziției menționate anterior a expirat, dat fiind că terenul în cauză era ocupat de administrația în cauză pentru cauză de interes public de mai mult de 20 de ani fără întrerupere. 12. La 19 aprilie 2000, Curtea de Casație a respins acțiunea în litigiu. 13. Prin hotărârea din 22 mai 2000, în conformitate cu hotărârea de casare, Tribunalul a demisionat reclamanta. 14. Prin hotărârea din 21 septembrie 2000, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTS la art. 38 din Legea nr. 2942 din 4 noiembrie 1983 privind exproprierea, anulată la 10 aprilie 2003, se citea după cum urmează prescrierea În cazul în care este vorba despre un bun imobil care face obiectul unei exproprieri a cărui procedură de expropriere nu este finalizată sau a unui bun imobil care nu face obiectul unei exproprieri, ci este destinat utilizării serviciului public sau asupra căruia au fost construite construcții destinate interesului public, toate drepturile proprietarilor, ale proprietarilor sau ale moștenitorilor acestora care au făcut obiectul unei acțiuni referitoare la acest bun imobil sunt prevăzute în termen de 20 de ani. Această perioadă începe să curgă de la data la care proprietatea a fost ocupată. Prin hotărârea pronunțată la 10 aprilie 2003, publicată în Jurnalul Oficial la 4 noiembrie 2003, Curtea Constituțională, în unanimitate, Õ la art. 38 din Legea nr. 2942 care nu respectă Constituția și la art. 2942 (pentru un rezumat al acestei hotărâri, a se vedea I.R.S. și alții c. Turcia 26338/95, § 26, 20 iulie 2004). CU PRIVIRE LA RECEVABILITATE15, recurenta invocă încălcarea articolului 6 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 16. raționalizată în conformitate cu dispozițiile Convenției, dat fiind că bunul imobil în litigiu a fost alocat pentru utilizarea serviciului public în 1975. Împreună cu această excepție d Potrivit acestuia, anularea și transferul titlului de proprietate au fost efectuate printr-o hotărâre judecătorească care a devenit definitivă la 24 martie 1989. Prin urmare, cererea a fost înaintată Curții fără a respecta termenul de șase luni prevăzut la art. 35 din convenție. 18. Curtea constată că reclamanta nu se plânge de deposedarea proprietății sale, ci se rezumă la anularea titlului său de proprietate fără a putea obține o indemnizație. În această privință, aceasta arată că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . decembrie 1988, fie cu mult după 28 ianuarie 1987, data la care a intrat în vigoare declarația prin care Turcia a recunoscut dreptul la acțiune individuală; același lucru este valabil și în cazul procedurii privind cererea de despăgubire care se încheie la 21 septembrie 2000 printr-o hotărâre a Curții de Casație. Pe de altă parte, Curtea consideră că recurenta nu a ignorat termenul de șase luni, deoarece și-a introdus cererea în termen de șase luni de la această ultimă dată. 19. Prin urmare, este necesar să se respingă excepțiile ridicate de guvern pentru incompetență rațională și nerespectarea termenului de șase luni. Guvernul excită, de asemenea, neobosirea căilor de atac interne. Potrivit acestuia, reclamanta, nici în momentul exproprierii, nici după înregistrarea titlului de proprietate în numele Ministerului Apărării, nu a utilizat căile de atac care îi erau oferite. Fără a da o precizare, acesta susține că persoana în cauză avea la dispoziție, în momentul exproprierii și ulterior, diferite căi de a contesta decizia autorității administrative care a efectuat exproprierea. În plus, i s-a adresat o notificare cu privire la expropriere și s-a efectuat o notificare prin presă. 21. Curtea constată că instanțele turce nu au avut îndoieli cu privire la faptul că reclamanta nu a avut cunoștință de actul de proprietate înainte de a lua o hotărâre în vederea obținerii unei despăgubiri. În plus, acțiunea introdusă în acest scop a fost respinsă în temeiul articolului 38 din Legea privind exproprierea. 23. Curtea amintește că un solicitant trebuie să fi utilizat în mod normal căile de atac interne foarte eficiente și suficiente. În cazul în care a fost utilizată o cale de atac, utilizarea unei alte căi de atac, al cărei scop este practic același, nu este necesar (a se vedea, în ultimă instanță, Patrícia Raquel Real Alves c. Portugalia (dec.), n 19485/02, 9 noiembrie 2004). Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că recurenta, care a inițiat o acțiune în despăgubire în termenele prevăzute de legislația turcă, a făcut tot ceea ce se putea aștepta în mod rezonabil de la aceasta pentru a epuiza căile de atac interne în vederea obținerii unei despăgubiri din cauza anulării titlului său de proprietate. Prin urmare, Curtea respinge excepția de neobosire invocată de guvern. În concluzie, Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. În plus, aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de neîndeplinire. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 25. Recurenta susține că privarea de proprietate în litigiu, fără plata unei despăgubiri, are loc în condiții contrare principiilor prevăzute la art. 1 din Protocolul nr 1, care este astfel formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 26. 1 conține trei standarde distincte: mai întâi, prima, care se află în prima propoziție a primului paragraf și are caracter general, stabilește principiul respectării proprietății; a doua, care figurează în a doua teză a aceluiași paragraf, se referă la privarea proprietății și o supune anumitor condiții În ceea ce privește al treilea paragraf, ea recunoaște statelor competența, printre altele, de a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general (...) Nu este vorba însă despre reguli lipsite de legătură între ele. Al doilea și al treilea se referă la exemple speciale de drepturi de proprietate ; prin urmare, acestea trebuie să se înțeleagă în lumina principiului consacrat de primul Curtea ia notă de faptul că guvernul susține că, din momentul în care titlul de proprietate al recurentei a fost anulat și transferat Ministerului Apărării în 1989, aceasta din urmă avea mai mult de Nu numai că a existat o deposedare sau expropriere formală, ci trebuie să privim dincolo de aparențe și să analizăm realitatea situației în litigiu. Convenția de protejare a drepturilor de fapt și efective, este importantă dacă situația în cauză se referă la o expropriere de facto (Sporong și Lönnroth c. Suedia , Hotărârea din 23 septembrie 1982, seria A n 52, pp. 24-25, § 63). 30. În această privință, Curtea constată că, în hotărârea sa din 5 decembrie 2005, Curtea a adoptat o decizie în sensul articolului 4 alineatul (1) din Tratatul CE. noiembrie 1999, pe baza hotărârii recurentei potrivit căreia a luat cunoștință de transferul titlului său de proprietate către Ministerul Apărării la 5 octombrie 1998, Tribunalul de Mare Instanță din Șanlurga a decis să acorde o despăgubire recurentei (punctul 10 de mai sus). La 24 februarie 2000, în cazul în care Curtea de Casație a infirmat această hotărâre, aceasta nu a revenit asupra considerentelor de mai sus, ci a aplicat retroactiv termenul de prescripție prevăzut la art. 38 din Legea privind exproprierea (punctul 11 de mai sus). 31. În opinia Curții, aceste elemente demonstrează că recurenta deținea un interes patrimonial Prin urmare, Comisia a putut iniția o acțiune în termen de o lună de la data de 5 octombrie 1998, data la care a luat cunoștință de acest act. În acest caz, cauza nu diferă foarte mult de cazul I.R.S. și de alte cauze c. Turcia Mai sus menționat, unde se subliniază că, printr-o punere în aplicare a unei dispoziții legislative, reclamanții erau privați de posibilitatea de a obține o despăgubire din cauza transferului titlului lor de proprietate asupra bunurilor lor la administrație. Cu toate acestea, spre deosebire de această cauză și având în vedere circumstanțele prezentei cauze, Curtea consideră că trebuie să examineze situația denunțată în lumina standardului general, în sensul primei teze a articolului 1 din Protocolul nr. 32. Curtea observă că titlul de proprietate al recurentei a fost anulat în 1989 fără a-i fi plătit niciun drept. În timp ce în dreptul turc, aceasta dispune întotdeauna de un drept de injumătățire din cauza lipsei unei notificări, cererea sa a fost respinsă, în aplicarea retroactivă a articolului 38 din Legea privind exproprierea. 33. În cauza I.R.S. și altele (hotărârea menionată anterior, §§ 50-56), Curtea a statuat în special că aplicarea articolului 38 în cazul de față a avut drept consecință privarea solicitanilor de orice posibilitate de a obine o despăgubire pentru anularea titlului lor de proprietate. În special, Comisia a afirmat că o astfel de interferență, deși bazată pe o lege valabilă la momentul faptelor, nu poate decât să fie calificată drept "arbitrară," în măsura în care nu a fost introdusă nicio procedură de despăgubire care să poată menține echilibrul corect între cerințele de interes general al comunității și imperativele de protecție a drepturilor individuale. 34. 35. În concluzie, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ LA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIA 36. Pe baza acelorași fapte, recurenta se plânge, de asemenea, de lipsa de echitate a procedurii în fața instanțelor interne. În această privință, aceasta invocă art. 6 din Convenție. 37. Având în vedere constatarea referitoare la art. 1 din Protocolul nr. 1 (punctul 35 de mai sus), Curtea consideră că nu este cazul să se examineze dacă, în speță, a avut loc o încălcare a acestei dispoziții. IV. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă mai mult decât sunt pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Prejudiciul, cheltuielile și cheltuielile de judecată 39. Recurenta solicită 47 700 de noi cărți turcești [aproximativ 29 800 EUR] cu titlu de prejudiciu material și aceeași sumă cu cea de prejudiciu moral. Cât despre cheltuielile și cheltuielile de judecată, aceasta înmânează în fața înțelepciunii Curții. 40. Guvernul contestă cererile recurentei. 41. Curtea amintește că în hotărârea I.R.S. și altele ((satisfacție echitabilă), n 26338/95, §§ 23-24, 31 mai 2005), că .......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... În cazul de față, Comisia consideră că suma forfetară trebuie, în principiu, să corespundă valorii patrimoniale a expectațiilor legitime d 14 de mai sus. În lumina metodei de calcul aplicate în cauza menționată anterior (ibidem, §§ 23 și 24), Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 636 EUR pentru prejudiciul material. 42. Curtea consideră că nu există în speță nicio problemă specifică cu privire la prejudiciul moral (ibidem, § 28). 43. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, Curtea este de părere că reclamanta, reprezentată de un avocat în fața sa, a trebuit să angajeze în mod necesar anumite costuri. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea consideră că este rezonabil să îi aloce 1 000 EUR, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Interese moratorii 44. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 636 EUR (șase sute treizeci și șase de euro) pentru daune materiale și 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care poate fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data plății de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 11 aprilie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte