D.K. v. TÜRKİYE

Publicat la 12 ianuarie 2026 SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 33836/21 D.K. împotriva Türkiye depusă la 23 iunie 2021 comunicată la 17 decembrie 2025 OBIECTUL CAUZEI Reclamantul, un național uzbek, a fugit din Uzbekistan în 2009 din cauza represiei adversarilor politici. Inițial a fugit cu familia sa în Kazahstan, unde Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați le-a acordat statutul de refugiat. În 2010, temându-se că autoritățile kazakhe au fost înlăturate în Uzbekistan, unde ar fi confruntat cu riscul de maltratare, a plecat spre Türkiye. Cererea se referă în principal la privarea de libertate a reclamantului, inițial în custodie de poliție și ulterior într-un centru de îndepărtare, în contextul deținerii imigrației, împreună cu condițiile presupuse inadecvate care prevalează în aceste sedii.

La 29 iulie 2020, reclamantul a fost în custodie de poliție la sediul poliției Bașakșehir, pentru o perioadă de șapte zile, cu suspiciune de a fi membru al unei organizații teroriste. La 4 august 2020, biroul guvernatorului Istanbul a ordonat deportarea reclamantului în conformitate cu art. 54 alineatul (1) litera (d) din Legea privind străinii și protecția internațională („Legea nr. În aceeași zi, s-a efectuat un examen medical, care a concluzionat că starea de sănătate a reclamantului, caracterizată de hepatită cronică C și ciroză decompensată, l-a făcut nepotrivit pentru detenție la Centrul de Eliminare Binkılıç. La 13 august 2020 a fost oprit procedura penală împotriva reclamantului printr-o decizie a procurorului public din Istanbul.

În mai multe ocazii, reclamantul a cerut eliberarea sa în fața instanțelor magistrate, dar toate cererile sale au fost respinse. Septembrie 2020 a depus o cerere individuală la Curtea Constituțională, împreună cu o cerere de măsuri intermediare pentru a pune capăt privației de libertate, având în vedere condiția sa de sănătate. Această cerere a fost respinsă la 17 septembrie 2020. Solicitarea sa în fața Curții Constituționale a fost în cele din urmă declarată inadmisibilă ca fiind evident nefondată la 10 decembrie 2020. Această decizie a fost notificată reclamantului la 24 decembrie 2020. La 23 septembrie 2020, reclamantul a fost eliberat în urma hotărârii Curții Istanbul II. La 29 martie 2021, ordinul de deportare împotriva acestuia a fost anulat de Curtea Administrativă de la Istanbul.

Reclamantul se plânge în temeiul articolelor 3, 5 și 13 din Convenția privind presupusa ilegalitate a privației sale de libertate și a condițiilor de detenție inadecvate la care a fost supus la sediul poliției Bașakșehir și la centrul de removare Binkılıç. El se plânge în continuare că nu a avut la dispoziție niciun remediu intern eficace prin care să poată ridica aceste plângeri. În sfârșit, el susține că detenția sa nu a respectat garanțiile prevăzute la art. 5 §§ 2 și 5 din Convenție. Întrebarea părților erau condițiile de detenție a reclamantului în secția de poliție Bașakșehir și în centrul de retragere Binkılıç compatibile cu art. 3 din Convenția (a se vedea mutatis mutandis Yarashonen c. Turcia , nr. 72710/11 , §§ 70-91, 24 iunie 2014; Erkenov v. Turcia , nr. 18152/11, §§ 33-42, 6 septembrie 2016; G.B.

și alții v. Turcia , nr. 4633/15, § 114-117, 17 octombrie 2019)? A avut reclamantul la dispoziția sa un remediu intern eficace pentru plângerile sale în temeiul articolului 3 din convenție, conform articolului 13 din convenție (a se vedea mutatis mutandis G.B. și alții v. Turcia , citat mai sus, §§ 125-138 și cazurile citate în acest articol)? Detenția reclamantului a respectat cerințele de la art. 5 § 1 din Convenție (a se vedea, mutatis mutandis A. și alții c. Regatul Unit [GC], nr. 3455/05, § 164, CEDO 2009, și cazurile menționate în acest articol)?

În special, În ceea ce privește plângerea reclamantului că a fost reținut în ciuda absenței unei decizii oficiale care să ordone privarea de libertate la secția de poliție Bașakșehir, a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție din cauza detenției reclamantului între 29 iulie și 4 august 2020? În ceea ce privește plângerea reclamantului că a fost reținut ilegal în pofida dovezilor medicale care atestă că este inadecvabil pentru detenție la Centrul de Eliminare Binkılıç, a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție din cauza detenției administrative de la acea instituție pentru perioada cuprinsă între 4 august și 23 septembrie 2020? Reclamantul a fost informat cu promptitudine despre motivele de detenție, astfel cum se prevede la art. 5 § 2 din Convenție (a se vedea, de exemplu, Khlaifia și alții c. Italia [GC], nr. 16483/12, § 115, 15 decembrie 2016)? Reclamantul a avut la dispoziția sa un remediu prin care să poată contesta licența privației sale de libertate, conform articolului 4 din Convenție (a se vedea, de exemplu, A.M.

c. Franța , nr. 56324/13 , §§ 40-41, 12 iulie 2016, și G.B. și alții c. Turcia , citat mai sus §§ 163-188? Are reclamantul un drept eficace și executiv de compensare pentru detenția sa în presupusul contravenție al articolului 5 § 1, 2 și 4, conform articolului 5 § 5 din Convenție (a se vedea, de exemplu, Vachev c. Bulgaria , nr. 42987/98, § 78, ECHR 2004-VIII (extras))?

Published on 12 January 2026

SECOND SECTION

Application no. 33836/21 D.K. against Türkiye lodged on 23 June 2021 communicated on 17 December 2025

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The applicant, an Uzbek national, fled Uzbekistan in 2009 due to the repression of political opponents. He initially fled with his family to Kazakhstan, where the United Nations High Commissioner for Refugees granted them refugee status. In 2010, fearing removal by the Kazakh authorities to Uzbekistan, where he would face a risk of ill-treatment, he departed for Türkiye. The application primarily concerns the applicant’s deprivation of liberty, initially in police custody and subsequently in a removal centre, in the context of immigration detention, together with the allegedly inadequate conditions prevailing at those premises. On 29 July 2020 the applicant was placed in police custody at the Bașakșehir police headquarters, for a period of seven days, on suspicion of membership of a terrorist organisation.

On 4 August 2020 the Istanbul Governor’s Office ordered the applicant’s deportation pursuant to section 54(1)(d) of the Foreigners and International Protection Act (“Law no. 6458”), on the grounds that he posed a threat to public security. Concurrently, a decision was taken to place him in immigration detention. That same day, a medical examination was carried out, which concluded that the applicant’s state of health, characterised by chronic hepatitis C and decompensated cirrhosis, rendered him unsuitable for detention at the Binkılıç Removal Centre. He was nevertheless placed in administrative detention there. On 13 August 2020 the criminal proceedings against the applicant were discontinued by a decision of the Istanbul public prosecutor’s office.

On numerous occasions, the applicant sought his release before the magistrates’ courts, but all of his requests were rejected. On 10 September 2020 he lodged an individual application with the Constitutional Court, along with a request for an interim measure to terminate his deprivation of liberty given his health condition. This request was dismissed on 17 September 2020. His application before the Constitutional Court was eventually declared inadmissible as being manifestly ill-founded on 10 December 2020. This decision was notified to the applicant on 24 December 2020. On 23 September 2020 the applicant was released following the decision of the Istanbul 2nd Magistrate’s Court. On 29 March 2021 the deportation order against him was annulled by the Istanbul Administrative Court.

The applicant complains under Articles 3, 5 and 13 of the Convention of the alleged unlawfulness of his deprivation of liberty and the inadequate detention conditions he was subjected to at the Bașakșehir police headquarters and the Binkılıç Removal Centre. He further complains that he did not have at his disposal any effective domestic remedies by which he could raise those complaints. Lastly, he contends that his detention did not comply with the safeguards provided for under Article 5 §§ 2 and 5 of the Convention.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Were the conditions of the applicant’s detention in Bașakșehir Police Station and Binkılıç Removal Centre compatible with Article 3 of the Convention (see, mutatis mutandis , Yarashonen v. Turkey , no. 72710/11, §§ 70-91, 24 June 2014; Erkenov v. Turkey , no. 18152/11, §§ 33-42, 6 September 2016; G.B. and Others v. Turkey , no. 4633/15, §§ 114-117, 17 October 2019)?