SOCIETE DE CONCEPTION DE PRESSE ET D'EDITION c. FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Affaire communiquée
SOCIETE DE CONCEPTION DE PRESSE ET D'EDITION c. FRANCE (CtEDO, 2014)
Comunicat la 30 iunie 2014 CINCEA SECȚIUNE Cererea nr. 4683/11 SOCIETUL DE CONCEPȚIE DE PRESĂ ȘI DE DIMINUARE împotriva Franței, introdusă la 23 decembrie 2010 EXPOSAT DE FAPTE CENTRALĂ, Societatea de Proiectare de Presă și de Ediție, este o societate de drept francez, având sediul social la Nousy-Le-Grand. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul R. Malka, avocat la Paris. Circumstanțele cazului Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. I.H., tânăr de 23 de ani, a fost atras la 20 ianuarie 2006 într-o ambuscadă de o fată întâlnită cu câteva zile mai devreme la locul său de muncă. A doua zi, familia lui a primit o cerere de răscumpărare cu o poză pe care fața lui era mascată de bandă adezivă argintie, doar nasul lui sângeros și o parte a frunții sale, iar încheieturile lui erau blocate cu aceeași bandă adezivă, un ziar pus pe brațul lui, ținea în mână o trusă de chei și un pistol îndreptat spre tâmplă. Tânărul a fost sechestrat și torturat timp de 24 de zile. El a fost găsit la 13 februarie 2006 lângă o cale . . El a murit în timpul transportului său la spital. Acest caz a fost extrem de mediatizat în Franța. La 29 aprilie 2009, procesul a 27 de persoane suspectate de a fi luat parte la acest caz a început în fața tribunalului din Paris. În numărul 120 din iunie 2009, revista "Choc" a publicat pe copertă și de patru ori în pagini interne fotografia descrisă mai sus, precum și un articol de mai multe pagini în cauza. La 19 mai 2009, mama și două surori ale lui I.H. au numit-o pe reclamantă în fața Tribunalului de Mare Instanță din Paris și au susținut că, prin publicarea acestei fotografii, recurenta a încălcat grav respectarea vieții lor private și a creat o tulburare în mod clar ilicită pe care trebuia să o înceteze în cel mai scurt timp. Invocând articolele 9 și 16 din Codul civil, acestea solicitau, sub formă de penalități cu titlu cominatoriu, retragerea vânzării revistei în cauză, introducerea deciziei viitoare în revistă, astfel cum a fost modificată după eliminarea fotografiilor în litigiu, precum și plata unor sume ca provizioane pentru daune. Vice-președintele Tribunalului de Mare Instanță din Paris a emis o ordonanță la 20 mai 2009. A reieșit că cele trei petitoare nu au dat niciodată permisiunea de a publica această poză și s-au prevalat de o mare încălcare a sentimentului lor față de . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Acesta a respins argumentele apărării întemeiate, pe de o parte, pe faptul că imagini similare au fost difuzate de un canal de televiziune în octombrie 2008 și, pe de altă parte, pe faptul că au fost publicate articole anterioare, dar care nu conțin acest clișeu. Pe de altă parte, s-a considerat că reclamanta nu era justificată să invoce dispozițiile articolului 10 din Convenție și necesitățile de informații legate de procesul în curs. El a subliniat că nu este vorba despre o poză făcută într-un loc public, ci luată de torționari d .I.H. în timpul sechestrării sale și adresat familiei pentru plata răscumpărării și care nu a avut nici o vocație de a fi publicată. El a adăugat că nu a fost discutabil faptul că publicarea acestei fotografii, atât pe prima pagină a revistei, cât și în paginile interioare, în momentul în care a fost invocată o astfel de tragedie, era de natură să afecteze profund sentimentele mamei și ale surorilor d'I.H., pe lângă faptul că era grav legat de demnitatea umană ca o astfel de reprezentare a acesteia în raport cu condițiile de sechestrare și cu soarta sa tragică. Judecătorul a ajuns la concluzia că excepționala atingere a sentimentului de a solicita și a demnității persoanei umane rezultate din publicarea unei reviste de mare tragere, în special pe coperta unei reviste, a provocat o tulburare vădit ilicită. Recurentei i s-a cerut să retragă numărul revistei din toate punctele de vânzare, cu titlu de penalitate de 200 EUR pentru fiecare încălcare constatată începând cu 22 mai 2009, ora 14:00. Mama și surorile din I.H. li s-au alocat 20 000 EUR pentru fiecare dintre surori, respectiv 10 000 EUR pentru fiecare dintre surori. Curtea de apel la hotărârea sa din 29 mai 2009 a subliniat că, în conformitate cu articolele 9 și 16 din Codul civil, fiecare are dreptul la respectarea vieții sale private și că libertatea presei includea libertatea de a ilustra articole prin fotografii și că crimele comise puteau da naștere unei informări legitime a publicului, în special prin fotografii. Cu toate acestea, Comisia a considerat că această fotografie a fost publicată fără autorizație, că aparținea dosarului de la inculpatul cauzei și că nu avea nici o vocație de a fi difuzată în public, pe care o sugera supunerea și tortura, era indecentă și aducea atingere demnității umane. Ea a adăugat că publicarea acestei fotografii și utilizarea acesteia, amintind cererea de răscumpărare, în momentul în care a avut loc procesul răpitorilor, revigora suferința rudelor d'I.H., ar putea fi, pe bună dreptate, resimțită de ei ca reprezentând o încălcare gravă a sentimentului lor de a: și, prin urmare, a vieții lor private. Pe de altă parte, Comisia a considerat că faptul că această fotografie a fost arătată în timpul unei emisiuni de televiziune, în mod obligatoriu fugitive, și că tortura pe care I.H. o avea a fost descrisă din abundență în presă, nu a afectat caracterul atentator al acestei publicații la viața privată. Aceasta a considerat că o astfel de utilizare, care denota o voință de căutare a senzaționalului, era pe deplin justificată de necesitățile de informare și nu a permis această încălcare a vieții private a reclamanților. Reținând faptul că revista trebuia să fie în vânzare timp de o lună și că nu era necesar să se interzică în totalitate acest număr, instanța de apel: să fie camuflate, prin orice mijloace utile și de neatins, cele cinci reproduceri ale fotografiei în toate revistele puse în vânzare sau în distribuție, sub pedeapsa cu plata unei penalități de 50 EUR per infracțiune, fie prezența unei fotografii neacoperite. Instanța de apel a confirmat ordonana judecătorului cu privire la provizioanele acordate reclamanților și le-a acordat sume pentru cheltuielile irepetibile ale instanei, condamnând-o pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată. Aceasta invoca art. 10 din Convenție și libertatea de exprimare și de informare și susținea, printre altele, faptul că sentimentul cauzat de publicarea unei persoane apropiate de o victimă a unei infracțiuni nu putea fi asimilat unei intruziuni în viața privată. Aceasta a adăugat că publicarea unei fotografii care arată calmarul victimei unei infracțiuni nu face decât să dezvăluie demnitatea suferită de aceasta din cauza violenței comise și nu poate fi considerată ca reprezentând o încălcare a vieții private. În cele din urmă, aceasta a explicat că ingerința în libertatea de exprimare și de informare nu a fost justificată deoarece publicarea fotografiei de la pagina de știri din acest moment, această fotografie fiind deja comunicată publicului în timpul unei emisiuni de televiziune. În hotărârea sa din 1 iulie 2010, Curtea de Casație a respins recursul. Aceasta a subliniat faptul că rudele unei persoane se pot opune reproducerii imaginii sale după deces, atunci când acestea suferă un prejudiciu din cauza unei deteriorări a memoriei sau a respectului pentru moarte. Ea a considerat că instanța de apel considerase pe bună dreptate că publicarea fotografiei, care denota o căutare de senzație, era pe deplin justificată de necesitățile de informare și că, contrar demnității umane, aceasta constituia o încălcare a memoriei sau a respectului datorat morții și, prin urmare, vieții private a celor dragi. Aceasta concluzionează că acest lucru justifică o restricție la libertatea de exprimare și de informare. Dreptul intern relevant Codul civil art. 9 Fiecare are dreptul la respectarea vieții sale private. Fără a aduce atingere reparării prejudiciului suferit, judecătorii pot dispune orice măsură, cum ar fi sechestrarea, sechestrarea și alte măsuri, care să împiedice sau să pună capăt unei încălcări a vieții private în mod intim: aceste măsuri pot, dacă este cazul, să fie dispuse în avans. Legea asigură supremația persoanei, interzice orice încălcare a demnității acesteia și garantează respectarea ființei umane încă de la începutul vieții sale. GRIEF recurenta se plânge de o încălcare a dreptului său la libertatea de exprimare și de informare, garantată prin art. 10 din Convenție. Aceasta susține că interpretarea articolului 9 din Codul civil, realizată de instanțele interne nu a fost previzibilă, având în vedere principiile prevăzute de jurisprudență, în special în materie de drept la egalizare. Ea adaugă că există, de asemenea, problema de a ști cine deține drepturile la viață privată și la nivel național care, până în prezent, erau rezervate persoanelor vii. În plus, în opinia sa, noțiunile de " mai mult decât previzibil" și "memoria mortului" sunt vagi. Ea afirmă, de asemenea, că aplicarea articolului 16 din Codul civil nu era previzibilă. Ea arată că noțiunea de "demnitate" a persoanei umane nu este definită de această dispoziție, care nu a fost niciodată destinată să reglementeze libertatea de exprimare. Recurenta susține, de asemenea, că pedeapsa nu a fost necesară și că supremația libertății de a informa prin intermediul imaginii asupra drepturilor persoanei este legată de noțiunea de a se implica într-un moment de actualitate sau într-o cauză judiciară. În cele din urmă, aceasta adaugă că pedeapsa pronunțată în speță era extrem de grea și descurajantă. ÎNTREBARE CU PĂRȚILE Condamnarea reclamantei pentru încălcarea intimității i-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare, în sensul articolului 10 din Convenție?