THOR v. AUSTRIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
THOR v. AUSTRIA (CtEDO, 2014)
Comunicat la 30 iunie 2014 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 67656/12 Richard THOR împotriva Austria depusă la 12 octombrie 2012 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Richard Thor, este un național austriac, născut în 1971 și locuiește în Tulln. El este reprezentat în fața Curții de către dl Kunert, avocat practicant în Stockerau. Faptele cazului, prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul și G.T. sunt părinții E.T., născuți la 13 octombrie 2005 în afara căsătoriei. Părinții s-au căsătorit la 12 mai 2006. 2010 G.T. a solicitat custodia exclusivă pentru E.T. și a anunțat că a planificat un divorț. Ea a remarcat că interesul cel mai bun al copilului nu este garantat dacă a rămas cu reclamantul. Mama apoi s-a mutat din apartament împreună cu E.T. Părinții au divorțat la 17 februarie 2011. După divorț, părinții au menținut custodia comună asupra copilului. La 25 februarie 2011, reclamantul a solicitat să-i acorde custodia exclusivă a minorului. El a susținut că mama a încercat să alieneze copilului de la el și ea de fapt nu a îndeplinit datoria parentală. La 8 septembrie 2011 G.T. a făcut din nou trimitere la cererea ei de custodie exclusivă și a susținut că a întâlnit dificultăți de fapt atunci când ambii părinți au avut custodia comună. La 29 decembrie 2011, Curtea de District Tulln a acordat custodia exclusivă G.T. și a bazat această decizie pe recomandarea unui aviz de expert psihologic. În plus, Curtea a menționat faptul că E.T. locuia cu mama sa. Curtea a susținut că nu a fost posibilă menținerea custodiei comune după divorț, dacă părinții nu sunt de acord cu aceasta. Potrivit legii austriece, tribunalele au trebuit, prin urmare, să acorde custodia exclusivă unuia dintre părinții odată ce părinții nu au mai fost de acord cu privire la custodia comună. La 15 februarie 2012, Curtea Regională St. Pölten a respins apelul reclamantului și a susținut raționamentul Curții de District din Tulln. Acesta a susținut, în special, că nu există nici o indicație privind riscul de interes superior al copilului în cazul în care mama deține custodia exclusivă. Curtea a susținut că nu au existat îngrijorări în ceea ce privește dreptul constituțional în ceea ce privește faptul că nu este posibilă menținerea custodiei comune după divorț dacă părinții nu sunt de acord cu aceasta și că transferul drepturilor de custodie este posibil numai în cazul în care interesul cel mai bun al copilului este în pericol. Curtea a remarcat, în plus, că acest caz nu este comparabil cu cazul Sporer/Austria La 25 aprilie 2012, Curtea Supremă a respins apelul extraordinar al reclamantului, deoarece nu a susținut nici o chestiune importantă de drept. Legea internă relevantă Dispozițiile relevante ale Codului Civil în vigoare în timpul material sunt stabilite în hotărârile Curții în cazul Sporer c. Austria (nr. 35637/03, §§ 37-38, 3 februarie 2011). Cu toate acestea, se remarcă că dispozițiile relevante ale Codului Civil austriac la 1 februarie 2013 au fost modificate în mod semnificativ. Secțiunea 179 din Codul Civil Custodia după dizolvarea căsătoriei și a gospodăriii comune (1) În cazul în care căsătoria sau casa comună a părinților este dizolvată, custodia comună este menținută. Cu toate acestea, acestea pot încheia un acord în fața unei instanțe, conform căruia un părinte este încredințat cu custodia unică, sau custodia unui părinte este limitată la anumite chestiuni. (2) În cazul custodiei comune a ambilor părinți după dizolvarea căsătoriei sau a gospodăriii comune, acestea trebuie să încheie un acord în fața unei instanțe, ale căror gospodării copilul va fi îngrijit în principal. Secțiunea 180 din Codul Civil Schimbarea Custodiei (1) Cu condiția că este în interesul cel mai bun al copilului, instanța trebuie să decidă un regulament provizoriu al responsabilității părinților (faza responsabilității părinților provizorii), dacă 1. după dizolvarea căsătoriei sau a gospodăriii comune, părinții nu pot conveni cu privire la un acord în conformitate cu art. 179 într-un termen rezonabil, sau 2. un părinte se aplică pentru custodia unică sau participarea sa la drepturile de custodie. ... (2) După această perioadă [de șase luni], instanța trebuie să ia o decizie finală privind custodia pe baza experienței pe parcursul fazei de responsabilitate parentală provizorie, inclusiv plata întreținerii legale și în conformitate cu interesul cel mai bun al copilului. ... În cazul în care instanța acordă custodia comună, aceasta trebuie, de asemenea, să decidă, a cărei gospodării copilul va fi îngrijit în principal. 1. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 8 din Convenție cu privire la faptul că instanța internă a trebuit să atribuie custodie exclusivă unuia dintre părinții odată ce nu au mai fost de acord cu privire la custodia comună și că, prin urmare, nu a fost posibilă menținerea custodiei comune într-o astfel de situație, chiar dacă ar fi în interesul cel mai bun al copilului. (2) În conformitate cu art. 14 din Convenție, împreună cu art. 8, reclamantul s-a plâns că a fost discriminat din motive de genul său cu privire la posibilitatea de a fi acordată custodia exclusivă unui copil după divorț. A existat vreo interferență în dreptul reclamantului de a respecta viața sa de familie în sensul articolului 8 § 1 din Convenție? În cazul în care ar fi fost cazul, această interferență în conformitate cu legea și este necesară în temeiul articolului 8 § 2, având în vedere situația juridică în acel moment, care prevede că, dacă un părinte solicită o singură custodie după divorț, nu ar putea fi menținută custodia comună, chiar dacă ar fi în interesul cel mai bun al copilului? Reclamantul a suferit discriminări din cauza poziției sale juridice în contradicție cu art. 14 din Convenție, citit coroborat cu art. 8?