Moulakakis și alții împotriva Greciei

La originea cauzei se găsesc nouă cereri (nr. 75226/12, 75972/12, 76954/12, 78721/12, 78786/12, 909/13, 920/13, 1304/13 și 2394/13) îndreptate împotriva Republicii Elene de nouă cetățeni ai acestui Stat, ale căror nume sunt enumerate în anexă ( reclamanții ), care au sesizat Curtea în temeiul articolului 34 al Convenției de protejare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ( Convenția ).

Reclamanții au fost reprezentați de Me N. Anagnostopoulos, avocat la barou Atena. Guvernul grecesc ( Guvernul ) a fost reprezentat de delegatul agentului acestuia, dna F. Dedousi, assessor al Consilului Juridic al Statului.

Pe 22 februarie 2013, cererile au fost comunicate Guvernului. ÎN FAPT A. Contextul cauzelor

Legile nr. 2838/2000 și 3016/2002 prevedeau o majorare a salariilor ofițerilor forțelor armate, poliției grecești, poliției porturilor și corpului pompierilor.

Prezentele cereri se referă la proceduri inițiate de reclamanti sau de predecesorii lor în vederea obținerii reajustării și majorării sumei pensiilor lor în conformitate cu dispoziții ale acestor legi. B. Procedurile în cauză 1. Cerere nr. 75226/12

La o dată neprecizată, reclamantul s-a adresat Contabilității Generale a Statului cu o cerere privind reajustarea sumei pensiei sale.

Pe 5 aprilie 2002, Contabilitatea Generală a Statului a respins cererea sa.

Pe 19 martie 2003, reclamantul a depus o opoziție împotriva acestei decizii în fața Comitetului de Control al Contabilității Generale a Statului.

Considerând că cererea sa fusese respinsă tacit după expirarea unei perioade de trei luni fără răspuns din partea administrației, reclamantul s-a adresat pe 12 august 2003 Curții de Conturi cu un recurs împotriva respingerii implicite a cererii sale.

Pe 22 ianuarie 2004, Comitetul de Control al Contabilității Generale a Statului a respins opoziția reclamantului din 19 martie 2003 prin decizia sa nr. 248/2004.

Pe 18 aprilie 2008, Curtea de Conturi a dat dreptate reclamantului (hotărârea nr. 1011/2008).

Pe 17 iulie 2009, Statul a depus cale de atac în cassație în fața plenarei Curții de Conturi împotriva hotărârii nr. 1011/2008.

Pe 8 februarie 2012, plenara Curții de Conturi a respins calea de atac (hotărârea nr. 461/2012). Hotărârea a fost notificată reclamantului pe 15 mai 2012. 2. Cerere nr. 75972/12

La o dată neprecizată, predecesorul reclamanților s-a adresat Contabilității Generale a Statului cu o cerere privind reajustarea sumei pensiei sale.

Pe 10 decembrie 2001, Contabilitatea Generală a Statului a respins cererea sa.

Pe 20 decembrie 2002, predecesorul reclamanților s-a adresat Curții de Conturi cu un recurs împotriva deciziei Contabilității Generale.

Pe 12 ianuarie 2006, predecesorul reclamanților a decedat. Reclamanții i-au urmat în procedură.

O ședință s-a ținut pe 19 ianuarie 2007. Din cauza neglijării Contabilității Generale de a furniza dosarul de pensie al predecesorului reclamanților, Curtea de Conturi prin hotărâre pe cale de prejudeciu a amânat examinarea cauzei. O nouă ședință s-a ținut pe 7 decembrie 2007.

Pe 7 martie 2008, Curtea de Conturi a dat dreptate reclamanților (hotărârea nr. 563/2008).

Pe 17 iunie 2009, Statul a depus cale de atac în cassație în fața plenarei Curții de Conturi împotriva hotărârii nr. 563/2008.

Pe 7 decembrie 2011, plenara Curții de Conturi a respins calea de atac (hotărârea nr. 3234/2011). Hotărârea a fost notificată reclamanților pe 22 mai 2012. 3. Cerere nr. 76954/12

Pe 7 aprilie 2003, reclamantul s-a adresat Contabilității Generale a Statului cu o cerere privind reajustarea sumei pensiei sale.

Pe 11 august 2003, în urma respingerii implicite a cererii sale, a depus o opoziție împotriva acestei decizii în fața Comitetului de Control al Contabilității Generale a Statului.

Considerând că cererea sa fusese respinsă tacit după expirarea unei perioade de trei luni fără răspuns din partea administrației, reclamantul s-a adresat pe 24 noiembrie 2003 Curții de Conturi cu un recurs împotriva respingerii implicite a cererii sale.

Pe 23 februarie 2005, Comitetul de Control al Contabilității Generale a Statului a respins opoziția reclamantului din 11 august 2003 prin decizia sa nr. 846/2005.

Pe 6 iunie 2008, Curtea de Conturi a dat dreptate reclamantului (hotărârea nr. 1485/2008).

Pe 24 septembrie 2009, Statul a depus cale de atac în cassație în fața plenarei Curții de Conturi împotriva hotărârii nr. 1485/2008.

Pe 4 aprilie 2012, plenara Curții de Conturi a respins calea de atac (hotărârea nr. 924/2012). Hotărârea a fost notificată reclamantului pe 29 mai 2012. 4. Cerere nr. 78721/12

Pe 31 decembrie 2005, reclamantul s-a adresat Contabilității Generale a Statului cu o cerere privind reajustarea sumei pensiei sale.

Pe 23 ianuarie 2006, Contabilitatea Generală a Statului a respins cererea sa.

Pe 3 august 2006, reclamantul s-a adresat Curții de Conturi cu un recurs împotriva deciziei Contabilității Generale.

Pe 27 iunie 2008, Curtea de Conturi a dat dreptate reclamantului (hotărârea nr. 1773/2008).

Pe 7 octombrie 2009, Statul a depus cale de atac în cassație în fața plenarei Curții de Conturi împotriva hotărârii nr. 1773/2008.

Pe 4 aprilie 2012, plenara Curții de Conturi a respins calea de atac (hotărârea nr. 933/2012). Hotărârea a fost notificată reclamantului pe 7 iunie 2012. 5. Cerere nr. 78786/12

Pe 20 decembrie 2002, reclamantul s-a adresat Contabilității Generale a Statului cu o cerere privind reajustarea sumei pensiei sale.

La o dată neprecizată, Contabilitatea Generală a Statului a respins cererea sa.

Pe 19 februarie 2003, reclamantul a depus o opoziție împotriva acestei decizii în fața Comitetului de Control al Contabilității Generale a Statului.

Considerând că cererea sa fusese respinsă tacit după expirarea unei perioade de trei luni fără răspuns din partea administrației, reclamantul s-a adresat pe 10 decembrie 2003 Curții de Conturi cu un recurs împotriva respingerii implicite a cererii sale.

Între timp, pe 22 septembrie 2003, Comitetul de Control al Contabilității Generale a Statului, prin decizia sa nr. 1483/2003, respinsese opoziția reclamantului din 19 februarie 2003.

Pe 27 iunie 2008, Curtea de Conturi a dat dreptate reclamantului (hotărârea nr. 1761/2008).

Pe 7 octombrie 2009, Statul a depus cale de atac în cassație în fața plenarei Curții de Conturi împotriva hotărârii nr. 1761/2008.

Pe 7 martie 2012, plenara Curții de Conturi a respins calea de atac (hotărârea nr. 746/2012). Hotărârea a fost notificată reclamantului pe 5 iunie 2012. 6. Cerere nr. 909/13

Pe 24 septembrie 2002, reclamantul s-a adresat Contabilității Generale a Statului cu o cerere privind reajustarea sumei pensiei sale.

Prin decizie din 17 decembrie 2002, Contabilitatea Generală a Statului a respins cererea sa.

Pe 2 mai 2003, reclamantul a depus o opoziție împotriva acestei decizii în fața Comitetului de Control al Contabilității Generale a Statului.

Considerând că cererea sa fusese respinsă tacit după expirarea unei perioade de trei luni fără răspuns din partea administrației, reclamantul s-a adresat pe 30 ianuarie 2004 Curții de Conturi.

Pe 16 septembrie 2004, Comitetul de Control al Contabilității Generale a Statului, prin decizia sa nr. 2649/2004, a respins opoziția reclamantului din 2 mai 2003.

Pe 27 iunie 2008, Curtea de Conturi a dat dreptate reclamantului (hotărârea nr. 1696/2008).

Pe 7 octombrie 2009, Statul a depus cale de atac în cassație în fața plenarei Curții de Conturi împotriva hotărârii nr. 1696/2008.

Pe 4 aprilie 2012, plenara Curții de Conturi a respins calea de atac (hotărârea nr. 939/2012). Hotărârea a fost notificată reclamantului pe 20 iunie 2012. 7. Cerere nr. 920/13

Pe 3 decembrie 2001, reclamantul s-a adresat Contabilității Generale a Statului cu o cerere privind reajustarea sumei pensiei sale.

Prin decizie din 17 decembrie 2002, Contabilitatea Generală a Statului a respins cererea sa.

Pe 16 februarie 2004, reclamantul a depus o opoziție împotriva acestei decizii în fața Comitetului de Control al Contabilității Generale a Statului.

Considerând că cererea sa fusese respinsă tacit după expirarea unei perioade de trei luni fără răspuns din partea administrației, reclamantul s-a adresat pe 6 iulie 2004 Curții de Conturi cu un recurs împotriva respingerii implicite a administrației.

Pe 20 aprilie 2005, Comitetul de Control al Contabilității Generale a Statului, prin decizia sa nr. 1822/2005, a respins opoziția reclamantului din 16 februarie 2004.

Pe 27 iunie 2008, Curtea de Conturi a dat dreptate reclamantului (hotărârea nr. 1694/2008).

Pe 7 octombrie 2009, Statul a depus cale de atac în cassație în fața plenarei Curții de Conturi împotriva hotărârii nr. 1694/2008.

Pe 2 mai 2012, plenara Curții de Conturi a respins calea de atac (hotărârea nr. 1392/2012). Hotărârea a fost notificată reclamantului pe 28 iunie 2012. 8. Cerere nr. 1304/13

La o dată neprecizată, predecesorul reclamanților s-a adresat Contabilității Generale a Statului cu o cerere privind reajustarea sumei pensiei sale.

La o dată neprecizată, Contabilitatea Generală a Statului a respins cererea sa.

Pe 10 iulie 2002, predecesorul reclamanților s-a adresat Curții de Conturi cu un recurs împotriva deciziei Contabilității Generale.

Pe 4 octombrie 2003, predecesorul reclamanților a decedat. Pe 17 februarie 2006, reclamanții i-au urmat în procedură.

O ședință s-a ținut pe 17 noiembrie 2006. În așteptarea unei decizii a plenarei cu privire la problemă constituționalității unei dispoziții, Curtea de Conturi a amânat examinarea cauzei. O nouă ședință s-a ținut pe 6 iunie 2008.

Pe 17 octombrie 2008, Curtea de Conturi a dat dreptate reclamanților (hotărârea nr. 2377/2008).

Pe 16 noiembrie 2009, Statul a depus cale de atac în cassație în fața plenarei Curții de Conturi împotriva hotărârii nr. 2377/2008.

Pe 2 mai 2012, plenara Curții de Conturi a respins calea de atac (hotărârea nr. 1426/2012). Hotărârea a fost notificată reclamanților pe 3 iulie 2012. 9. Cerere nr. 2394/13

Pe 27 aprilie 2001, reclamantul s-a adresat Contabilității Generale a Statului cu o cerere privind reajustarea sumei pensiei sale.

Prin decizie din 17 decembrie 2002, Contabilitatea Generală a Statului a respins cererea sa.

Pe 16 februarie 2004, reclamantul a depus o opoziție împotriva acestei decizii în fața Comitetului de Control al Contabilității Generale a Statului.

Considerând că cererea sa fusese respinsă tacit după expirarea unei perioade de trei luni fără răspuns din partea administrației, reclamantul s-a adresat pe 7 iulie 2004 Curții de Conturi cu un recurs împotriva respingerii implicite a cererii sale.

Pe 19 mai 2005, Comitetul de Control al Contabilității Generale a Statului, prin decizia sa nr. 2266/2005, a respins opoziția reclamantului din 16 februarie 2004.

Pe 21 noiembrie 2008, Curtea de Conturi a dat dreptate reclamantului (hotărârea nr. 2594/2008).

Pe 16 noiembrie 2009, Statul a depus cale de atac în cassație în fața plenarei Curții de Conturi împotriva hotărârii nr. 2594/2008.

Pe 2 mai 2012, plenara Curții de Conturi a respins calea de atac (hotărârea nr. 1418/2012). Hotărârea a fost notificată reclamantului pe 6 iulie 2012. C. Dreptul intern relevant Legea nr. 4239/2014

Legea nr. 4239/2014, intitulată „satisfacție echitabilă pentru depășirea termenului rațional de procedură în fața instanțelor penale, civile și a Curții de Conturi", a intrat în vigoare pe 20 februarie 2014. Ea introduce, printre altele, un nou recurs de despăgubire prevăzând acordarea unei satisfacții echitabile din cauza prelungirii nejustificate a unei proceduri în fața Curții de Conturi. art. 3 § 1 prevede: „ Orice cerere de satisfacție echitabilă trebuie introdusă în fața fiecărui grad de instanță separat. Ea trebuie prezentată în termen de șase luni după publicarea deciziei definitive a instanței în fața căreia durata procedurii a fost, potrivit reclamantului, excesivă (...) ". ÎN DREPT I.

În observațiile sale privind art. 41, Guvernul susține că cererile ar trebui declarate inadmisibile în aplicarea noului criteriu prevăzut de art. 35 § 3 b) al Convenției modificat de Protocolul nr. 14, conform căruia Curtea poate declara o cerere inadmisibilă atunci când „ reclamantul nu a suferit nicio prejudiciere importantă, cu excepția cazului în care respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și Protocoalele sale necesită examinare a cererii pe fond și cu condiția să nu respingă din acest motiv nicio cauză care nu a fost examinată corespunzător de o instanță internă ".

Curtea remarcă că a respins deja o excepție identică cu cea ridicată în cazul de față (a se vedea Gletsos c. Grecia, nr. 58572/10, § 18, 6 februarie 2014). În aplicarea acestei jurisprudențe, trebuie respinsă această excepție în cadrul prezentei cauze.

În plus, Curtea constată că cererile nu sunt manifestă neîntemeiate în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Ea remarcă, de asemenea, că acestea nu întâmpină nicio altă cauză de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarate admisibile. B. Privind fondul 1. Perioade de luat în considerare

Privind cererile nr. 75972/12 și 1304/13, Guvernul susține că reclamanții, care i-au urmat predecesorilor lor în proceduri în calitate de moștenitori, nu pot plânge durata pe care o avuseră procedurile înainte de această succesiune.

Curtea amintește că atunci când un reclamant se constituie parte în litigiu în calitate de moștenitor, el poate plânge întreaga durată a procedurii (Cocchiarella c. Italia [MC], nr. 64886/01, § 113, CEDO 2006-V; Vassiliadis c. Grecia, nr. 32086/06, § 21, 2 aprilie 2009). Rezultă că reclamanții în cererile nr. 75972/12 și 1304/13 pot plânge întreaga durată a procedurii.

Privind cererile nr. 75226/12, 76954/12, 78786/12, 909/13, 920/13 și 2394/13, ea remarcă că reclamanții, înainte de a se adresa Curții de Conturi, au depus un recurs în fața Comitetului de Control al Contabilității Generale a Statului. Acel recurs era o demers indispensabil pentru a putea fi posibil accesul la Curtea de Conturi. În această privință, Curtea amintește că, atunci când în virtutea legislației naționale, un reclamant trebuie să epuizeze o procedură administrativă preliminară înainte de a recurge la un tribunal, procedura în fața organului administrativ trebuie inclusă în calculul lungimii procedurii civile în scopul aplicării articolului 6 (a se vedea în acest sens, Paskhalidis și alții c. Grecia, 19 martie 1997, § 33, Colecția de Hotărâri și Decizii 1997-II; Ichtigiaroglou c. Grecia, nr. 12045/06, § 38, 19 iunie 2008). Prin urmare, data la care reclamanții au depus acel recurs trebuie considerată ca fiind începutul procedurii.

În aceste condiții, durata procedurilor în cauză este precizată în tabelul de mai jos. Nr. cererii Începutul procedurii Sfârșitul procedurii Durata procedurii Instanțe 1. 75226/12 19 martie 2003 8 februarie 2012 Opt ani și unsprezece luni aproximativ trei 2. 75972/12 20 decembrie 2002 7 decembrie 2011 Nouă ani aproximativ doi 3. 76954/12 11 august 2003 4 aprilie 2012 Opt ani și opt luni aproximativ trei 4. 78721/12 3 august 2006 4 aprilie 2012 Cinci ani și opt luni aproximativ doi 5. 78786/12 19 februarie 2003 7 martie 2012 Peste nouă ani trei 6. 909/13 2 mai 2003 4 aprilie 2012 Nouă ani aproximativ trei 7. 920/13 16 februarie 2004 2 mai 2012 Opt ani și trei luni aproximativ trei 8. 1304/13 10 iulie 2002 2 mai 2012 Nouă ani și zece luni aproximativ doi 9. 2394/13 16 februarie 2004 2 mai 2012 Opt ani și trei luni aproximativ trei 2. Durata rațională a procedurilor

În observațiile sale privind art. 41, Guvernul susține în plus că enjeu al litigiului nu era în măsură să provoace prejudicii morale reclamanților. Invocă în sfârșit suprancărcarea de muncă a Curții de Conturi, la epoca faptelor, pentru a justifica întârzierile în desfășurarea procedurii.

Curtea amintește că caracterul rațional al duratei unei proceduri se apreciază ținând seama de circumstanțele cauzei și în lumina criteriilor consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și enjeu al litigiului pentru persoanele interesate (a se vedea, printre multe altele, Mavredaki c. Grecia, nr. 10966/10, 24 octombrie 2013). Ea remarcă în această privință că încă din start este sarcina Statelor contractante să-și organizeze sistemul judiciar în atât de mult fel încât instanțele lor să poată asigura fiecăruia dreptul de a obține o decizie definitivă asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale de caracter civil într-un termen rațional (Vassilios Athanasiou și alții c. Grecia, nr. 50973/08, § 26, 21 decembrie 2010).

Curtea a tratat în repetate rânduri cauze ridicând întrebări similare cu aceea a cazului de față și a constatat încălcarea articolului 6 § 1 al Convenției (a se vedea Mavredaki, precitat).

Ea remarcă că prezentele cauze nu prezentau nicio complexitate. Mai mult decât atât, Curtea nu observă niciun element cu natură de a pune sub semn de întrebare responsabilitatea reclamanților în prelungirea procedurilor. Ținând seama de jurisprudența sa în materia aceasta, ea consideră că în cazul de față durata procedurilor litigioase a fost excesivă și nu răspunde cerința termenului „rațional".

Ca urmare, a existat încălcarea articolului 6 § 1. III.

Curtea constată că acest grief nu este manifestă neîntemeiat în sensul articolului 35 § 3 a) al Convenției. Ea remarcă, de asemenea, că acesta nu întâmpină nicio altă cauză de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. B. Privind fondul

Curtea amintește că art. 13 garantează un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale permițând plângerile cu privire la nerespectarea obligației, impusă de art. 6 § 1, de a asculta cauzele într-un termen rațional (a se vedea Kudła c. Polonia [MC], nr. 30210/96, § 156, CEDO 2000-XI).

În plus, Curtea a avut deja ocazia de a constata că ordinea juridică elenă nu oferea persoanelor interesate un recurs efectiv în sensul articolului 13 al Convenției permițând plângerile privind durata unei proceduri (Konti-Arvaniti c. Grecia, nr. 53401/99, §§ 29-30, 10 aprilie 2003, și Tsoukalas c. Grecia, nr. 12286/08, §§ 37-43, 22 iulie 2010).

Curtea remarcă că pe 20 februarie 2014 a intrat în vigoare legea nr. 4239/2014, referitoare la satisfacție echitabilă pentru depășirea termenului rațional al unei proceduri în fața instanțelor penale, civile și a Curții de Conturi. În virtutea legii precitate, un nou recurs a fost instituit permițând persoanelor interesate să se plângă de durata fiecărei instanțe a unei proceduri în fața Curții de Conturi în termen de șase luni de la data publicării deciziei în privința acesteia (a se vedea §75 mai sus). Curtea constată, totuși, că această lege nu are efect retroactiv. Prin urmare, ea nu prevede un atari recurs pentru cauzele, cum ar fi cea de față, încheiate șase luni înainte de intrarea sa în vigoare. Ca urmare, reclamanții nu au putut exercita acel recurs.

Pe baza celor de mai sus, Curtea consideră că a existat încălcarea articolului 13 al Convenției din cauza, la epoca faptelor, absenței în dreptul intern a unui recurs care ar fi permis reclamanților să obțină sancționarea dreptului lor de a-și vedea cauza ascultată într-un termen rațional, în sensul articolului 6 § 1 al Convenției. IV.

Reclamanții solicită, respectiv, acordarea următoarelor sume (care vor fi alocate fiecăruia dintre ei): 10 000 EUR (cereri nr. 75972/12 și 78721/12), 15 000 EUR (cereri nr. 76954/12, 78786/12, 909/13, 920/13 și 1304/13) și 20 000 EUR (cereri nr. 75226/12 și 2394/13), pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit.

Guvernul contestă aceste pretenții. Invită Curtea să respingă cererile privind prejudiciul moral și susține că în orice caz, o constatare de încălcare ar constitui o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral.

Curtea consideră că trebuie acordate 2 200 EUR fiecăruia din reclamanții din cererile nr. 75226/12, 76954/12, 78786/12 și 909/13, 3 600 EUR în comun reclamanților din cererea nr. 75972/12, 2 300 EUR reclamantului din cererea nr. 78721/12, 1 800 EUR fiecăruia din reclamanții din cererile nr. 920/13 și 2394/13 și 4 500 EUR în comun reclamanților din cererea nr. 1304/13 pentru prejudiciul moral, plus orice sumă care ar putea fi datorată de ei ca impozit. B. Cheltuieli și costuri

Pentru fiecare cerere, reclamanții solicită, de asemenea, 1 000 EUR pentru cheltuielile și costurile angajate în fața instanțelor judiciare interne, precum și 1 000 EUR pentru cheltuielile și costurile suportate în fața Curții. Ei nu produc copii ale facturilor corespunzătoare.

Guvernul invită Curtea să respingă cererile privind cheltuielile și costurile.

Curtea nu observă niciun lien de cauzalitate între încălcările constatate și cheltuielile și costurile solicitate în fața instanțelor judiciare interne și respinge această cerere. Cu privire la cheltuielile suportate pentru necesitățile reprezentării reclamanților în fața sa, ținând seama de absența oricărui justificativ valabil din partea reclamanților și de jurisprudența sa în materia aceasta, Curtea respinge cererea la acest titlu. C. Dobânzi moratorii

Curtea consideră potrivit să modeleze rata dobânzilor moratorii pe rata dobânzii facilității de creditare marginale a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte de procent. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA CU UNANIMITATEA, 1. Hotărăște să conecteze cererile și să le examineze împreună într-o singură hotărâre ; 2. Declară cererile admisibile ; 3. Afirmă că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 al Convenției ; 4. Afirmă că a existat o încălcare a articolului 13 al Convenției ; 5. Afirmă a) că Statul pârât trebuie să verseze reclamanților, în termen de trei luni, următoarele sume pentru prejudiciu moral: i. cereri nr. 75226/12, 76954/12, 78786/12 și 909/13: 2 200 EUR (două mii două sute euro) fiecăruia din reclamanti; ii. cerere nr. 75972/12: 3 600 EUR (trei mii șase sute euro) în comun reclamanților; iii. cerere nr. 78721/12 : 2 300 EUR (doi mii trei sute euro); iv. cereri nr. 920/13 și 2394/13: 1 800 EUR (o mie opt sute euro) fiecăruia din reclamanti; v. cerere nr. 1304/13: 4 500 EUR (patru mii cinci sute euro) în comun reclamanților; b) că la sumele acordate mai sus trebuie să fie adăugate orice sume care ar putea fi datorate ca impozit de reclamanti; c) că din momentul expirării acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginale a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte de procent; 6. Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru restul. Făcut în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 24 iulie 2014, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 ale regulamentului. André Wampach Mirjana Lazarova Trajkovska Secretar adjunct Președintele Anexă Nr. Nr. cererii Data introducerii Numele reclamantului Data nașterii Locul de reședință 75226/12 14/11/2012 Emmanouil MOULAKAKIS 17/02/1932 Chania 75972/12 20/11/2012 Stamatoula BENOU 07/02/1951 Eretria Georgios BENOS 05/02/1979 Atena Aggeliki BENOU 03/11/1982 Amarousio 76954/12 28/11/2012 Ioannis KARAMBERIDIS 23/02/1931 Eleutheria Kavalas 78721/12 04/12/2012 Konstantinos KOMINEAS 20/12/1920 Kambos Avias Kalamata 78786/12 04/12/2012 Efsevios CHOUSOS 18/02/1938 Thyrrion Aitoloakarnanias 909/13 19/12/2012 Georgios SIAMOS 14/03/1947 Markopoulo Attikis 920/13 19/12/2012 Adamantios ADAMANTOPOULOS 19/12/1929 Thessaloniki 1304/13 02/01/2013 Aikaterini ASPROULI 05/02/1940 Meligalas Messinias Epaminondas ASPROULIS 17/07/1973 Atena Theodosios ASPROULIS 27/03/1977 Atena 2394/13 04/01/2013 Dimitrios DIMITRIOU 31/12/1933 Perigiali Korinthias

Les requérants ont été représentés par M e N. Anagnostopoulos, avocat au barreau d’Athènes. Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») a été représenté par la déléguée de son agent, M me F. Dedousi, assesseure du Conseil juridique de l’État.

Le 22 février 2013, les requêtes ont été communiquées au Gouvernement. EN FAIT A. Le contexte des affaires

Les lois n os 2838/2000 et 3016/2002 prévoyaient une augmentation des salaires des officiers des forces armées, de la police hellénique, de la police des ports et du corps des pompiers.

Les présentes requêtes portent sur des procédures engagées par les requérants ou leurs devanciers en vue d’obtenir le réajustement et l’augmentation du montant de leurs pensions conformément aux dispositions de ces lois. B. Les procédures en cause 1. Requête n o 75226/12 6. À une date non précisée, le requérant saisit la Comptabilité générale de l’État d’une demande tendant à obtenir le réajustement du montant de sa retraite.

Le 5 avril 2002, la Comptabilité générale de l’État rejeta sa demande.

Le 19 mars 2003, le requérant forma une opposition contre cette décision devant le Comité de contrôle de la Comptabilité générale de l’État.

Considérant que sa demande avait été tacitement rejetée après l’écoulement d’un délai de trois mois sans réponse de la part de l’administration, le requérant saisit le 12 août 2003 la Cour des comptes d’un recours contre le rejet tacite de sa demande.

Le 22 janvier 2004, le Comité de contrôle de la Comptabilité générale de l’État rejeta l’opposition du requérant datée du 19 mars 2003 par sa décision n o 248/2004.

Le 18 avril 2008, la Cour des comptes donna gain de cause au requérant (arrêt n o 1011/2008).

Le 17 juillet 2009, l’État se pourvut en cassation devant la formation plénière de la Cour des comptes contre l’arrêt n o 1011/2008.

Le 8 février 2012, la formation plénière de la Cour des comptes rejeta le pourvoi (arrêt n o 461/2012). L’arrêt fut notifié au requérant le 15 mai 2012. 2. Requête n o 75972/12 14. À une date non précisée, le devancier des requérants saisit la Comptabilité générale de l’État d’une demande tendant à obtenir le réajustement du montant de sa retraite.

Le 10 décembre 2001, la Comptabilité générale de l’État rejeta sa demande.

Le 20 décembre 2002, le devancier des requérants saisit la Cour des comptes d’un recours contre la décision de la Comptabilité générale.

Le 12 janvier 2006, le devancier des requérants décéda. Ces derniers lui succédèrent dans la procédure.

Une audience eut lieu le 19 janvier 2007. En raison de l’omission de la Comptabilité générale de fournir le dossier de pension du devancier des requérants, la Cour des comptes par un arrêt avant dire droit reporta l’examen de l’affaire. Une nouvelle audience eut lieu le 7 décembre 2007.

Le 7 mars 2008, la Cour des comptes donna gain de cause aux requérants (arrêt n o 563/2008).

Le 17 juin 2009, l’État se pourvut en cassation devant la formation plénière de la Cour des comptes contre l’arrêt n o 563/2008.

Le 7 décembre 2011, la formation plénière de la Cour des comptes rejeta le pourvoi (arrêt n o 3234/2011). L’arrêt fut notifié aux requérants le 22 mai 2012. 3. Requête n o 76954/12

Le 7 avril 2003, le requérant saisit la Comptabilité générale de l’État d’une demande tendant à obtenir le réajustement du montant de sa retraite.

Le 11 août 2003, suite au rejet tacite de sa demande, il forma une opposition contre cette décision devant le Comité de contrôle de la Comptabilité générale de l’État.

Considérant que sa demande avait été tacitement rejetée après l’écoulement d’un délai de trois mois sans réponse de la part de l’administration, le requérant saisit, le 24 novembre 2003, la Cour des comptes d’un recours contre le rejet tacite de sa demande.

Le 23 février 2005, le Comité de contrôle de la Comptabilité générale de l’État rejeta l’opposition du requérant datée du 11 août 2003 par sa décision n o 846/2005.

Le 6 juin 2008, la Cour des comptes donna gain de cause au requérant (arrêt n o 1485/2008).

Le 24 septembre 2009, l’État se pourvut en cassation devant la formation plénière de la Cour des comptes contre l’arrêt n o 1485/2008.

Le 4 avril 2012, la formation plénière de la Cour des comptes rejeta le pourvoi (arrêt n o 924/2012). L’arrêt fut notifié au requérant le 29 mai 2012. 4. Requête n o 78721/12

Le 31 décembre 2005, le requérant saisit la Comptabilité générale de l’État d’une demande tendant à obtenir le réajustement du montant de sa retraite.

Le 23 janvier 2006, la Comptabilité générale de l’État rejeta sa demande.

Le 3 août 2006, le requérant saisit la Cour des comptes d’un recours contre la décision de la Comptabilité générale.

Le 27 juin 2008, la Cour des comptes donna gain de cause au requérant (arrêt n o 1773/2008).

Le 7 octobre 2009, l’État se pourvut en cassation devant la formation plénière de la Cour des comptes contre l’arrêt n o 1773/2008.

Le 4 avril 2012, la formation plénière de la Cour des comptes rejeta le pourvoi (arrêt n o 933/2012). L’arrêt fut notifié au requérant le 7 juin 2012. 5. Requête n o 78786/12

Le 20 décembre 2002, le requérant saisit la Comptabilité générale de l’État d’une demande tendant à obtenir le réajustement du montant de sa retraite. 36. À une date non précisée, la Comptabilité générale de l’État rejeta sa demande.

Le 19 février 2003, le requérant forma une opposition contre cette décision devant le Comité de contrôle de la Comptabilité générale de l’État.

Considérant que sa demande avait été tacitement rejetée après l’écoulement d’un délai de trois mois sans réponse de la part de l’administration, le requérant saisit, le 10 décembre 2003, la Cour des comptes d’un recours contre le rejet tacite de sa demande.

Entretemps, le 22 septembre 2003, le Comité de contrôle de la Comptabilité générale de l’État, par sa décision n o 1483/2003, avait rejeté l’opposition du requérant datée du 19 février 2003.

Le 27 juin 2008, la Cour des comptes donna gain de cause au requérant (arrêt n o 1761/2008).

Le 7 octobre 2009, l’État se pourvut en cassation devant la formation plénière de la Cour des comptes contre l’arrêt n o 1761/2008.

Le 7 mars 2012, la formation plénière de la Cour des comptes rejeta le pourvoi (arrêt n o 746/2012). L’arrêt fut notifié au requérant le 5 juin 2012. 6. Requête n o 909/13

Le 24 septembre 2002, le requérant saisit la Comptabilité générale de l’État d’une demande tendant à obtenir le réajustement du montant de sa retraite.

Par décision du 17 décembre 2002, la Comptabilité générale de l’État rejeta sa demande.

Le 2 mai 2003, le requérant forma une opposition contre cette décision devant le Comité de contrôle de la Comptabilité générale de l’État.

Considérant que sa demande avait été tacitement rejetée après l’écoulement d’un délai de trois mois sans réponse de la part de l’administration, le requérant saisit, le 30 janvier 2004, la Cour des comptes.

Le 16 septembre 2004, le Comité de contrôle de la Comptabilité générale de l’État, par sa décision n o 2649/2004, rejeta l’opposition du requérant datée du 2 mai 2003.

Le 27 juin 2008, la Cour des comptes donna gain de cause au requérant (arrêt n o 1696/2008).

Le 7 octobre 2009, l’État se pourvut en cassation devant la formation plénière de la Cour des comptes contre l’arrêt n o 1696/2008.

Le 4 avril 2012, la formation plénière de la Cour des comptes rejeta le pourvoi (arrêt n o 939/2012). L’arrêt fut notifié au requérant le 20 juin 2012. 7. Requête n o 920/13

Le 3 décembre 2001, le requérant saisit la Comptabilité générale de l’État d’une demande tendant à obtenir le réajustement du montant de sa retraite.

Par décision du 17 décembre 2002, la Comptabilité générale de l’État rejeta sa demande.

Le 16 février 2004, le requérant forma une opposition contre cette décision devant le Comité de contrôle de la Comptabilité générale de l’État.

Considérant que sa demande avait été tacitement rejetée après l’écoulement d’un délai de trois mois sans réponse de la part de l’administration, le requérant saisit, le 6 juillet 2004, la Cour des comptes d’un recours contre le rejet tacite de l’administration.

Le 20 avril 2005, le Comité de contrôle de la Comptabilité générale de l’État, par sa décision n o 1822/2005, rejeta l’opposition du requérant datée du 16 février 2004.

Le 27 juin 2008, la Cour des comptes donna gain de cause au requérant (arrêt n o 1694/2008).

Le 7 octobre 2009, l’État se pourvut en cassation devant la formation plénière de la Cour des comptes contre l’arrêt n o 1694/2008.

Le 2 mai 2012, la formation plénière de la Cour des comptes rejeta le pourvoi (arrêt n o 1392/2012). L’arrêt fut notifié au requérant le 28 juin 2012. 8. Requête n o 1304/13 59. À une date non précisée, le devancier des requérants saisit la Comptabilité générale de l’État d’une demande tendant à obtenir le réajustement du montant de sa retraite. 60. À une date non précisée, la Comptabilité générale de l’État rejeta sa demande.

Le 10 juillet 2002, le devancier des requérants saisit la Cour des comptes d’un recours contre la décision de la Comptabilité générale.

Le 4 octobre 2003, le devancier des requérants décéda. Le 17 février 2006, ces derniers lui succédèrent dans la procédure.

Une audience eut lieu le 17 novembre 2006. En attente d’une décision de la formation plénière sur la question de la constitutionnalité d’une disposition, la Cour des comptes reporta l’examen de l’affaire. Une nouvelle audience eut lieu le 6 juin 2008.

Le 17 octobre 2008, la Cour des comptes donna gain de cause aux requérants (arrêt n o 2377/2008).

Le 16 novembre 2009, l’État se pourvut en cassation devant la formation plénière de la Cour des comptes contre l’arrêt n o 2377/2008.

Le 2 mai 2012, la formation plénière de la Cour des comptes rejeta le pourvoi (arrêt n o 1426/2012). L’arrêt fut notifié aux requérants le 3 juillet 2012. 9. Requête n o 2394/13

Le 27 avril 2001, le requérant saisit la Comptabilité générale de l’État d’une demande tendant à obtenir le réajustement du montant de sa retraite.

Par décision du 17 décembre 2002, la Comptabilité générale de l’État rejeta sa demande.

Le 16 février 2004, le requérant forma une opposition contre cette décision devant le Comité de contrôle de la Comptabilité générale de l’État.

Considérant que sa demande avait été tacitement rejetée après l’écoulement d’un délai de trois mois sans réponse de la part de l’administration, le requérant saisit, le 7 juillet 2004, la Cour des comptes d’un recours contre le rejet tacite de sa demande.

Le 19 mai 2005, le Comité de contrôle de la Comptabilité générale de l’État, par sa décision n o 2266/2005, rejeta l’opposition du requérant datée du 16 février 2004.

Le 21 novembre 2008, la Cour des comptes donna gain de cause au requérant (arrêt n o 2594/2008).

Le 16 novembre 2009, l’État se pourvut en cassation devant la formation plénière de la Cour des comptes contre l’arrêt n o 2594/2008.

Le 2 mai 2012, la formation plénière de la Cour des comptes rejeta le pourvoi (arrêt n o 1418/2012). L’arrêt fut notifié au requérant le 6 juillet 2012. C. Le droit interne pertinent La loi n o 4239/2014

La loi n o 4239/2014, intitulée « satisfaction équitable au titre du dépassement du délai raisonnable de la procédure devant les juridictions pénales, civiles et la Cour des comptes », est entrée en vigueur le 20 février 2014. Elle introduit, entre autres, un nouveau recours indemnitaire prévoyant l’octroi d’une satisfaction équitable en raison de la prolongation injustifiée d’une procédure devant la Cour des comptes. L’article 3 § 1 dispose: « Toute demande de satisfaction équitable doit être introduite devant chaque degré de juridiction séparément. Elle doit être présentée dans un délai de six mois après la publication de la décision définitive de la juridiction devant laquelle la durée de la procédure a été, selon le requérant, excessive (...) ». EN DROIT I.

Dans ses observations sur l’article 41, le Gouvernement soutient que les requêtes devraient être déclarées irrecevables en application du nouveau critère prévu par l’article 35 § 3 b) de la Convention telle qu’amendé par le Protocole n o 14, selon lequel la Cour peut déclarer une requête irrecevable lorsque « le requérant n’a subi aucun préjudice important, sauf si le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles exige un examen de la requête au fond et à condition de ne rejeter pour ce motif aucune affaire qui n’a pas été dûment examinée par un tribunal interne ».

La Cour note qu’elle a déjà rejeté une exception identique à celle soulevé en l’espèce (voir, Gletsos c. Grèce , n o 58572/10, § 18, 6 février 2014). En application de cette jurisprudence, il convient de rejeter cette exception dans le cadre de la présente affaire.

Par ailleurs, la Cour constate que les requêtes ne sont pas manifestement mal fondées au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève par ailleurs que celles-ci ne se heurtent à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de les déclarer recevables. B. Sur le fond 1. Périodes à prendre en considération

S’agissant des requêtes n os 75972/12 et 1304/13, le Gouvernement affirme que les requérants, qui ont succédé à leurs devanciers dans les procédures en leur qualité d’héritiers, ne sauraient se plaindre de la durée qu’avaient connues les affaires avant cette succession.

La Cour rappelle que lorsqu’un requérant se constitue partie au litige en tant qu’héritier, il peut se plaindre de toute la durée de la procédure ( Cocchiarella c. Italie [GC], n o 64886/01, § 113, CEDH 2006-V ; Vassiliadis c. Grèce , n o 32086/06, § 21, 2 avril 2009). Il s’ensuit que les requérants dans les requêtes n os 75972/12 et 1304/13 peuvent se plaindre de toute la durée de la procédure.

S’agissant par ailleurs des requêtes n os 75226/12, 76954/12, 78786/12, 909/13, 920/13 et 2394/13, elle note que les requérants, avant de saisir la Cour des comptes, ont introduit un recours devant le Comité de contrôle de la Comptabilité générale de l’État. Ledit recours était une démarche indispensable afin qu’il soit possible de saisir la Cour des comptes. À cet égard, la Cour rappelle que, lorsqu’en vertu de la législation nationale, un requérant doit épuiser une procédure administrative préalable avant d’avoir recours à un tribunal, la procédure devant l’organe administratif doit être incluse dans le calcul de la longueur de la procédure civile aux fins de l’application de l’article 6 (voir en ce sens, Paskhalidis et autres c. Grèce , 19 mars 1997, § 33, Recueil des arrêts et décisions 1997 ‑ II ; Ichtigiaroglou c. Grèce , n o 12045/06, § 38, 19 juin 2008). Dès lors, la date à laquelle les requérants ont introduit ledit recours doit être considérée comme le début de la procédure.

Dans ces conditions, la durée des procédures en cause est précisée dans le tableau ci-dessous. N o requête Début de la procédure Fin de la procédure Durée de la procédure Instances 1. 75226/12 19 mars 2003 8 février 2012 Huit ans et onze mois environ trois 2. 75972/12 20 décembre 2002 7 décembre 2011 Neuf ans environ deux 3. 76954/12 11 août 2003 4 avril 2012 Huit ans et huit mois environ trois 4. 78721/12 3 août 2006 4 avril 2012 Cinq ans et huit mois environ deux 5. 78786/12 19 février 2003 7 mars 2012 Plus de neuf ans trois 6. 909/13 2 mai 2003 4 avril 2012 Neuf ans environ trois 7. 920/13 16 février 2004 2 mai 2012 Huit ans et trois mois environ trois 8. 1304/13 10 juillet 2002 2 mai 2012 Neuf ans et dix mois environ deux 9. 2394/13 16 février 2004 2 mai 2012 Huit ans et trois mois environ trois 2. Durée raisonnable des procédures

Dans ses observations sur l’article 41, le Gouvernement soutient en outre que l’enjeu du litige n’était pas en mesure de causer du préjudice moral aux requérants. Il invoque enfin la surcharge de travail de la Cour des comptes, à l’époque des faits, pour justifier les retards dans le déroulement de la procédure.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Mavredaki c. Grèce , n o 10966/10, 24 octobre 2013). Elle note à cet égard qu’il incombe aux États contractants d’organiser leur système judiciaire de telle sorte que leurs juridictions puissent garantir à chacun le droit d’obtenir une décision définitive sur les contestations relatives à ses droits et obligations de caractère civil dans un délai raisonnable ( Vassilios Athanasiou et autres c. Grèce , n o 50973/08, § 26, 21 décembre 2010).

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir Mavredaki, précité).

Elle note que les présentes affaires ne présentaient aucune complexité. Qui plus est, la Cour ne relève aucun élément de nature à mettre en cause la responsabilité des requérants dans l’allongement des procédures. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, elle considère qu’en l’espèce la durée des procédures litigieuses a été excessive et ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable ».

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. III.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention. Elle relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond

La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir Kudła c. Pologne [GC], n o 30210/96, § 156, CEDH 2000 ‑ XI).

Par ailleurs, la Cour a déjà eu l’occasion de constater que l’ordre juridique hellénique n’offrait pas aux intéressés un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention leur permettant de se plaindre de la durée d’une procédure ( Konti-Arvaniti c. Grèce , n o 53401/99, §§ 29-30, 10 avril 2003, et Tsoukalas c. Grèce , n o 12286/08, §§ 37-43, 22 juillet 2010).

La Cour note que le 20 février 2014 est entrée en vigueur la loi n o 4239/2014, portant sur la satisfaction équitable au titre du dépassement du délai raisonnable d’une procédure devant les juridictions pénales, civiles et la Cour des comptes. En vertu de la loi précitée, un nouveau recours a été établi permettant aux intéressés de se plaindre de la durée de chaque instance d’une procédure devant la Cour des comptes dans un délai de six mois à partir de la date de publication de la décision y relative (voir paragraphe 75 ci-dessus). La Cour observe cependant que cette loi n’a pas d’effet rétroactif. Par conséquent, elle ne prévoit pas un tel recours pour les affaires, comme en l’espèce, terminées six mois avant son entrée en vigueur. Partant, les requérants ne pouvaient pas exercer ledit recours.

Au vu de ce qui précède, la Cour estime qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention en raison, à l’époque des faits, de l’absence en droit interne d’un recours qui aurait permis aux requérants d’obtenir la sanction de leur droit à voir leur cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention. IV.

Les requérants réclament respectivement l’octroi des sommes suivantes (à allouer à chacun d’entre eux) : 10 000 euros (EUR) (requêtes n os 75972/12 et 78721/12), 15 000 EUR (requêtes n os 76954/12, 78786/12, 909/13, 920/13 et 1304/13) et 20 000 EUR (requêtes n os 75226/12 et 2394/13), au titre du préjudice moral qu’ils auraient subi.

Le Gouvernement conteste ces prétentions. Il invite la Cour à écarter les demandes au titre du dommage moral et affirme qu’en tout cas, un constat de violation constituerait une satisfaction équitable suffisante au titre du préjudice moral.

La Cour estime qu’il y a lieu d’octroyer 2 200 EUR à chacun des requérants dans les requêtes n os 75226/12, 76954/12, 78786/12 et 909/13, 3 600 EUR conjointement aux requérants dans la requête n o 75972/12, 2 300 EUR au requérant dans la requête n o 78721/12, 1 800 EUR à chacun des requérants dans les requêtes n os 920/13 et 2394/13 et 4 500 EUR conjointement aux requérants dans la requête n o 1304/13 au titre du préjudice moral, plus tout montant pouvant être dû par eux à titre d’impôt. B. Frais et dépens

Pour chaque requête, les requérants demandent également 1 000 EUR pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes, ainsi que 1 000 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour. Ils ne produisent pas de copies des factures y relatives.

Le Gouvernement invite la Cour à écarter les demandes au titre des frais et dépens.

La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre les violations constatées et les frais et dépens sollicités devant les juridictions internes et rejette cette demande. En ce qui concerne les frais exposés pour les besoins de la représentation des requérants devant elle, compte tenu de l’absence de tout justificatif valable de la part des requérants et de sa jurisprudence en la matière, la Cour rejette la demande à ce titre. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de joindre les requêtes et de les examiner conjointement dans un seul arrêt ; 2. Déclare les requêtes recevables ; 3. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 4. Dit qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention ; 5. Dit a) que l’État défendeur doit verser aux requérants, dans les trois mois, les sommes suivantes pour dommage moral : i. requêtes n os 75226/12, 76954/12, 78786/12 et 909/13 : 2 200 EUR (deux mille deux cents euros) à chacun des requérants ; ii. requête n o 75972/12 : 3 600 EUR (trois mille six cents euros) conjointement aux requérants ; iii. requête n o 78721/12 : 2 300 EUR (deux mille trois cents euros) ; iv. requêtes n os 920/13 et 2394/13 : 1 800 EUR (mille huit cents euros) à chacun des requérants ; v. requête n o 1304/13 : 4 500 EUR (quatre mille cinq cents euros) conjointement aux requérants ; b) qu’aux sommes accordées ci-dessus il faut ajouter tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par les requérants ; c) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 6. Rejette les demandes de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 24 juillet 2014, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. André Wampach Mirjana Lazarova Trajkovska Greffier adjoint Présidente Annexe N o N o de requête Date d’introduction Nom du requérant Date de naissance Lieu de résidence 75226/12 14/11/2012 Emmanouil MOULAKAKIS 17/02/1932 Chania 75972/12 20/11/2012 Stamatoula BENOU 07/02/1951 Eretria Georgios BENOS 05/02/1979 Athènes Aggeliki BENOU 03/11/1982 Amarousio 76954/12 28/11/2012 Ioannis KARAMBERIDIS 23/02/1931 Eleutheria Kavalas 78721/12 04/12/2012 Konstantinos KOMINEAS 20/12/1920 Kambos Avias Kalamata 78786/12 04/12/2012 Efsevios CHOUSOS 18/02/1938 Thyrrion Aitoloakarnanias 909/13 19/12/2012 Georgios SIAMOS 14/03/1947 Markopoulo Attikis 920/13 19/12/2012 Adamantios ADAMANTOPOULOS 19/12/1929 Thessaloniki 1304/13 02/01/2013 Aikaterini ASPROULI 05/02/1940 Meligalas Messinias Epaminondas ASPROULIS 17/07/1973 Athènes Theodosios ASPROULIS 27/03/1977 Athènes 2394/13 04/01/2013 Dimitrios DIMITRIOU 31/12/1933 Perigiali Korinthias