SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 20093/23 Olivier RIQUIER împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului Secțiunea a cincea, care are loc la 26 septembrie 2024 într-un comitet compus din Lado Chanturia, președintele Mattias Guyomar, Stéphane Pisani, judecători și Martina Keller, adjunctă la secțiune a cererii n 20093/23 îndreptat împotriva Republicii Franceze și al cărui resortisant al acestui stat, domnul Olivier Riquier, născut în 1968 și rezident la Fort-de-France, reprezentat de domnul D. Bouthors, avocat, a sesizat Curtea la 14 mai 2023 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( După ce a luat această decizie, face următoarea decizie privind dreptul la prezumția de nevinovăție [art. 6 alineatul (2) din convenție]. În ceea ce privește acuzațiile de agresiune sexuală, reclamantul a fost acuzat de agresiune sexuală, precum și de hărțuire sexuală și morală împotriva lui G., secretara sa. În ceea ce privește acuzațiile de agresiune sexuală și hărțuire sexuală, în 2015 s-a pronunțat un refuz și s-a confirmat de camera de l'ingine în 2017. printr-o hotărâre din 20 martie 2019, Tribunalul Corecțional din Fort. France relaxa pe reclamantul șefului de hărțuire morală și a decăzut partea civilă a cererii sale. G. a interjet apelul de judecată numai în dispozițiile sale civile. La 10 noiembrie 2021, tribunalul de apel din Fort-de-France a hotărât că reclamantul a comis o abatere civilă care decurge din faptele de judecată 000 de euro în despăgubirea prejudiciilor morale. Instanța de apel reține următoarele elemente Din examinarea atentă a documentelor din dosar (...), rezultă că [reclamantul] a ținut în mod repetat cuvântări și a avut comportamente nepotrivite și degradante față de subordonata sa și secretara sa (...). El [resortis] din cele de mai sus că [G.] a fost supus unei presiuni constante din partea superiorului său ierarhic (...) care a tulburat exercitarea normală a muncii sale, constând (...) în vorbe și fapte sexiste repetate și (...) într-o îndepărtare, precum și în atitudini amenințătoare și jignitoare. Având în vedere aceste elemente, se pare că [reclamantul] a ținut în mod repetat discursuri și a avut comportamente care au ca efect o deteriorare a condițiilor de muncă ale [G.] care ar putea aduce atingere demnității sale, să-și afecteze sănătatea psihică sau mentală sau să-și compromită viitorul profesional. Aceste acțiuni caracterizează o greșeală civilă (...), dovedită din și în limitele faptelor care fac obiectul urmăririi în fața instanței corecționale. (...) Având în vedere durata semnificativă (...) în cursul căreia [reclamantul] a înmulțit declarațiile și comportamentele degradante, nepotrivite și neprofesioniste (...) instanța este în măsură să evalueze prejudiciul (...). La 17 ianuarie 2023, Curtea de Casație a declarat recursul reclamantului neacceptat. Invocând art. 6 alineatul (1) și art. 2 din convenție, reclamantul se plânge că motivarea hotărârii din cauza căreia a făcut recurs arată că infracțiunile pentru care a beneficiat de un non-judiciar sau revocat au fost sau ar putea fi constituite. EVALUAREA CURȚII Curtea va examina cauza recurentului din unghiul articolului 6 alineatul (2) din convenție (Benghezal c. Franța, 48045/15, § 19, 24 martie 2022). Pentru principiile generale în acest domeniu, aceasta face trimitere la Hotărârile Benghezal (citată la §§ 22 și 27) și Fleischener c. Germania 61985/12, §§ 58-59, 3 octombrie 2019. 10. Curtea arată, pe de o parte, că nu există niciun motiv pentru care hotărârea criticată de recurent nu conține niciun motiv privind agresiunea sexuală și hărțuirea sexuală pentru care a beneficiat de un refuz de judecată. Ea remarcă, pe de altă parte, că, în dreptul francez, hărțuirea morală nu este doar o infracțiune, ci și o acțiune în răspundere civilă. Fără a aduce atingere incriminării penale prevăzute la art. 222-33-2 din Codul penal, în versiunea aplicabilă la momentul respectiv faptelor reproșate reclamantului, hărțuirea morală este definită, într-adevăr, de articolul L.1152-1 din Codul muncii, în următoarele cuvinte: niciun salariat nu trebuie să fie supus unor acte repetate de hărțuire morală care au ca obiect sau ca efect o deteriorare a condițiilor sale de muncă care ar putea aduce atingere drepturilor și demnității sale, să-și deterioreze sănătatea fizică sau mentală sau să-și compromită viitorul profesional 12. În prezenta cauză, Curtea constată că condamnarea civilă a reclamantului la plata unei despăgubiri pentru fapte de hărțuire morală a vizat exclusiv repararea prejudiciului suferit de partea civilă și nu caracterizarea existenței unei infracțiuni de natură penală în sensul articolului 6 alineatul (2) din convenție (Benghezal, citată anterior, § 23 și Ilias Papageorgiou c. Grecia, 44101/13, § 50, 10 decembrie 2020). 13. Cu toate acestea, Curtea consideră că a existat în mod clar între procedura penală anterioară și acțiunea civilă în litigiu a unor legături, astfel cum ar justifica aceasta din urmă, extinderea domeniului de aplicare a articolului 6 alineatul (2). În ceea ce privește, în primul rând, motivarea și termenii utilizați de instana de apel în hotărârea sa, Curtea nu identifică nicio contestaie a temeiniciei relaxării de care reclamantul a beneficiat printr-o hotărâre definitivă din 20 martie 2019. Judecătorii de apel s-au mulțumit să utilizeze elementele de probă colectate în cadrul procedurii penale pentru a caracteriza existența unei abateri de natură civilă, fără a utiliza termenul de hărțuire, nici să menționeze, în mod direct sau indirect, de către reclamant a unei infracțiuni penale (a se vedea, a contrao Benghezal , citată anterior, § 10 și 28-30. În al doilea rând, aceasta constată că utilizarea expresiilor, cum ar fi (punctul 4 de mai sus) se referă exact la definiția hărțuirii morale, astfel cum este prevăzută în Codul muncii menționat anterior (punctul 11 de mai sus; a se vedea, de asemenea, Ilias Papageorgiou, citată anterior, punctul 54). În aceste condiții, Curtea consideră că motivele hotărârii Tribunalului de Primă Instanță, limitate la singura dezbatere privind răspunderea civilă, nu pot fi considerate ca reprezentând reclamantul vinovat de o infracțiune în care nu își cunoaște dreptul la încuviințare (a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis Istrate c. România, nr 44546/13, § 75, 13 aprilie 2021, și, a contrao Pasquini c. Saint-Marin (n, n 23349/17, § 62 și 64, 20 octombrie 2020 și U.Y. c. Türkie , n 58073/17, § 44 ‐, 10 octombrie 2023) . 16. În consecință, este evident că Õ art. 6 alineatul (2) din Convenție nu este întemeiat corect și că cererea trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 § 3 a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că Cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 17 octombrie 2024. Martina Keller Lado Chanturia adjunctului Președinte
Requête n
o
20093/23
Olivier RIQUIER
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme cinquième section, siégeant le 26 septembre 2024 en un comité composé de
:
Lado Chanturia
, président
,
Mattias Guyomar,
Stéphane Pisani
, juges
,
et de Martina Keller,
greffière adjointe
de section
,
Vu
:
la requête n
o
20093/23 dirigée contre la République française et dont un ressortissant de cet État, M. Olivier Riquier («
le requérant
») né en 1968 et résidant à Fort-de-France, représenté par M
e
en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»),
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
OBJET DE l’AFFAIRE
1.
La présente affaire concerne le droit à la présomption d’innocence (article 6 § 2 de la Convention).
2.
Le requérant fut mis en cause pour des faits d’agression sexuelle, ainsi que pour harcèlement sexuel et moral à l’encontre de G., sa secrétaire. Concernant les allégations d’agression et de harcèlement sexuels, un non-lieu fut prononcé en 2015 et confirmé par la chambre de l’instruction en 2017.
3.
Par un jugement du 20 mars 2019, le tribunal correctionnel de Fort
‑
de
‑
France relaxa le requérant du chef de harcèlement moral et débouta la partie civile de sa demande. G. interjeta appel du jugement en ses seules dispositions civiles.
4
.
Le 10 novembre 2021, la cour d’appel de Fort-de-France jugea que le requérant avait commis envers G. «
une faute civile découlant des faits objets de la poursuite
» et ordonna de lui verser un montant de 10
000 euros en réparation du préjudice moral. La cour d’appel retint les éléments suivants
:
«
De l’examen attentif des pièces du dossier (...), il en ressort que [le requérant] a, de manière répétée, tenu des propos et eu des comportements inappropriés et dégradants envers sa subordonnée et secrétaire (...).
Il [ressort] de ce qui précède que [G.] a subi une pression constante de la part de son supérieur hiérarchique (...) qui a perturbé l’exercice normal de son travail, consistant (...) en des propos et agissements sexistes répétés et (...) en une mise à l’écart, ainsi qu’en des attitudes menaçantes et vexatoires.
Au vu de ces éléments, il apparaît que [le requérant] a, de manière répétée, tenu des propos et eu des comportements ayant pour effet une dégradation des conditions de travail de [G.] susceptible de porter atteinte à sa dignité, d’altérer sa santé psychique ou mentale ou de compromettre son avenir professionnel. Ces agissements caractérisent une faute civile (...), démontrée à partir et dans la limite des faits objets de la poursuite devant le tribunal correctionnel.
Au vu (...) de la durée significative (...) au cours de laquelle [le requérant] a multiplié les propos et comportements dégradants, inappropriés et non professionnels, (...) la cour est en mesure d’évaluer le préjudice (...).
»
5.
Le requérant se pourvut en cassation en se plaignant notamment d’une violation de son droit d’être présumé innocent.
6.
Le 17 janvier 2023, la Cour de cassation déclara le pourvoi du requérant non admis.
7.
Invoquant l’article 6 §§ 1 et 2 de la Convention, le requérant se plaint que la motivation de l’arrêt d’appel donne à penser que les infractions pour lesquelles il avait bénéficié d’un non-lieu ou relaxé étaient ou pouvaient être constituées.
8.
La Cour examinera le grief du requérant sous l’angle de l’article 6 § 2 de la Convention (
Benghezal c. France
, n
o
48045/15, § 19, 24 mars 2022).
9.
Pour les principes généraux en la matière, elle renvoie aux arrêts
Benghezal
(précité, §§ 22 et 27), et
Fleischner c. Allemagne
(n
o
61985/12, §§
58-59, 3 octobre 2019).
10.
La Cour relève, d’une part, que l’arrêt critiqué par le requérant ne comporte aucun motif relatif aux délits d’agression sexuelle et de harcèlement sexuel pour lesquels il a bénéficié d’un non-lieu.
11
.
Elle note, d’autre part, qu’en droit français le harcèlement moral ne constitue pas seulement une infraction pénale, mais qu’il peut également être caractérisé dans le cadre d’une action en responsabilité civile. Sans préjudice de son incrimination pénale prévue à l’article 222-33-2 du code pénal, dans sa version applicable à l’époque des faits reprochés au requérant, le harcèlement moral est en effet défini, par l’article L.1152-1 du code du travail, dans les termes suivants
: «
aucun salarié ne doit subir les agissements répétés de harcèlement moral qui ont pour objet ou pour effet une dégradation de ses conditions de travail susceptible de porter atteinte à ses droits et à sa dignité, d’altérer sa santé physique ou mentale ou de compromettre son avenir professionnel
».
12.
Dans la présente affaire, la Cour constate que la condamnation civile du requérant à verser une indemnité pour des faits de harcèlement moral visait exclusivement à réparer le préjudice subi par la partie civile et non à caractériser l’existence d’une infraction de nature pénale au sens de l’article
6 §
2 de la Convention
(Benghezal
, précité, § 23, et
Ilias Papageorgiou c.
Grèce
, n
o
44101/13, § 50, 10 décembre 2020).
13.
Pour autant, la Cour considère qu’il existait manifestement entre la procédure pénale antérieure et l’action civile litigieuse des liens tels qu’il se justifierait d’étendre à cette dernière le champ d’application de l’article 6 § 2.
14.
S’agissant, en premier lieu, de la motivation et des termes utilisés par la cour d’appel dans son arrêt, la Cour ne décèle aucune remise en cause du bien-fondé de la relaxe dont le requérant a bénéficié par un jugement définitif du 20 mars 2019. Les juges d’appel se sont contentés d’utiliser les éléments de preuve recueillis dans le cadre de la procédure pénale pour caractériser l’existence d’une faute de nature civile sans utiliser le terme de «
délit de harcèlement
», ni faire mention, directement ou indirectement, de la commission d’une infraction pénale par le requérant (voir,
a contrario
,
Benghezal
, précité, §§ 10 et 28-30). En second lieu, elle note que l’emploi d’expressions telles que «
propos et comportements inappropriés et dégradants
», et «
propos et comportements ayant pour effet une dégradation des conditions de travail de [G.] susceptible de porter atteinte à sa dignité, d’altérer sa santé psychique ou mentale ou de compromettre son avenir professionnel
» (paragraphe 4 ci-dessus), renvoient précisément à la définition du harcèlement moral telle qu’elle figure dans le code du travail précité (paragraphe 11 ci-dessus
; voir également
Ilias Papageorgiou
, précité, § 54).
15.
Dans ces conditions, la Cour considère que les motifs de l’arrêt de la cour d’appel, circonscrits au seul débat relatif à la responsabilité civile, ne sauraient être regardés comme désignant le requérant coupable d’une infraction pénale en méconnaissance de son droit à la présomption d’innocence (voir aussi,
mutatis mutandis
,
Istrate c. Roumanie
, n
o
44546/13, §
75, 13
avril 2021, et,
a contrario
,
Pasquini c. Saint-Marin (n
o
2)
, n
o
23349/17, §§
62 et 64, 20
octobre 2020, et
U.Y. c. Türkiye
, n
o
58073/17, §§ 44-48, 10 octobre 2023) .
16.
Il s’ensuit que le grief tiré de l’article 6 § 2 de la Convention est manifestement mal fondé et que la requête doit être rejetée, en application de l’article
35 §§ 3 a) et
4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 17 octobre 2024.
Martina Keller
Lado Chanturia
Greffière adjointe
Président