O c. FRANCE

O c. FRANCE (CtEDO, 2023)

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere n 60329/21 împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 28 septembrie 2023 într-un comitet compus din Stephanie Morou-Vikström, președinta Lado Chanturia, Mattias Guyomar, judecători și Sophie Piquet, graffière de secțiune f.f. cererea nr. 60329/21 împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant rus, domnul O ( decizia de a aduce petiția la cunoștință de către guvernul francez (adică, la data de mai), reprezentat de agentul său, dl Colas, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Interne și al Afacerilor Externe, decizia de a nu dezvălui identitatea reclamantului [art. 47 alineatul (4) din Regulamentul de procedură al Curții]; decizia de a trata în mod prioritar cererea în temeiul articolului 41 din regulament, măsura provizorie indicată guvernului pârât în temeiul articolului 39 din regulament, observațiile părților, după ce au deliberat, face următoarea decizie ÎN MATERIE DE AFACERI, Tribunalul se referă la la laatul reclamantului, resortisantul rus de origine cecenă, către Federația Rusă. Susținând, pe de o parte, că punerea în aplicare a măsurii în cauză ar pune în pericol viața sa, precum și tratamente inumane și degradante și ar aduce atingere în mod excesiv dreptului său la respectarea vieții private și de familie și, pe de altă parte, că nu a dispus de o cale de atac eficientă în cadrul cererii sale de azil, reclamantul invocă articolele 2, 3, 8 și 13 din convenție. Reclamantul susține că a fugit din Rusia în martie 2004 și apoi a fost trimis în Elveția unde i s-a acordat azil la 27 iulie 2009. La 10 octombrie 2018, după revocarea statutului de refugiat și azil acordat, autoritățile helvetice au luat un ordin de expulzare și l-au predat autorităților ruse. Acesta a intrat din nou în Franța în februarie 2020 unde a acordat azilul. La 10 februarie 2021, Oficiul francez pentru protecția refugiaților și apatrizilor (denumit în continuare OFPRA), hotărând în conformitate cu procedura accelerată prevăzută de dispozițiile din 5 din III articolul L. 723-2 din Codul de intrare și ședere a străinilor și a dreptului de azil (denumit în continuare CESEDA), a respins această cerere. La 22 iulie 2021, prefectul Dubs, în special pe baza dispozițiilor articolului 4 din articolul L. 611-1 și ale articolului L. 612-12 al CESEDA, a retras certificatul de cerere de azil al reclamantului și a formulat împotriva acestuia o obligație de a părăsi teritoriul francez fără întârziere către țara al cărei resortisant este sau a oricărei alte țări nemembre a Uniunii Europene sau cu care nu se aplică acquis-ul Schengen în care acesta stabilește că este legal eligibil. De asemenea, a emis o interdicție de returnare pe teritoriul francez pentru o perioadă de trei ani. La 8 decembrie 2021, reclamantul a fost arestat la ghișeul prefecturii Haut-de-Seine și apoi pus în detenție. 2021, a solicitat Tribunalului Administrativ din Paris, în temeiul articolului L. 752-7 din CESEDA, să suspende, până în momentul în care Curtea Națională a Drepturilor de Azil (denumită în continuare CNDA) a formulat o acțiune împotriva deciziei CETA din 22 iulie 2021. 2021 și queiil n a fost mai responsabil la 14 decembrie 2021, Tribunalul Administrativ din Paris a respins această cerere de suspendare. Judecătorul desemnat a considerat că domnul O fusese pus în detenție la 9 decembrie 2021 pentru executarea unui decret adoptat la 22 iulie 2021, care obliga să părăsească teritoriul francez fără întârziere și care dispunea de o interdicție de returnare. Acesta a considerat că Tribunalul din partea ui nu putea decât să fie respins ca inadmisibil prin urmare, pe de o parte, că la data de 26 iulie 2021 i se notificase că la data de 26 iulie 2021 și că acuzațiile de la mai sus conform cărora această notificare ar fi fost efectuată în mod neregulamentar pe cale poștală nu erau stabilite și, pe de altă parte, că persoana nu a formulat, în orice caz, o cale de atac împotriva deciziei (10) În aceeași zi, reclamantul prezintă Curții o cerere de măsuri provizorii de suspendare a expulzării sale către Rusia. 11. La 16 decembrie 2021, Curtea a decis să informeze guvernul francez să nu trimită reclamantul înapoi în Rusia înainte de 7 ianuarie 2022 și a pus întrebări părților și, la 6 ianuarie 2022, a decis să prelungească măsura provizorie până la noi ordine. Printr-o ordonanță din 10 ianuarie 2022, CNDA a respins ca întârziere cererea reclamantului, prezentată la 5 ianuarie 2022, care viza ca, în temeiul articolului L. 532-4 din CESEDA, să emită un aviz cu privire la Decizia din 22 iulie 2021 de stabilire a Rusiei ca țară de destinație. Printr-o ordonanță din 17 februarie 2022, Tribunalul Administrativ din Paris a respins recursul în temeiul unor măsuri provizorii și recursul în anulare prezentat la 6 ianuarie În ceea ce privește cererea în anulare, magistratul desemnat a declarat că, la data de 22 iulie 2021, care se referă la indicarea căilor de atac și a termenelor de atac, a făcut obiectul unei prime cereri prezentate de domnul O la 10 decembrie. 2021, data la care acesta din urmă a fost considerat a fi avut cunoștință de acest lucru. El a considerat că, în consecință, cererea de anulare, înregistrată la grefă la 6 ianuarie 2022, fie după termenul de recurs în litigiu de 48 de ore prevăzut la articolul R II. 776-2 din Codul de Justiție Administrativă (denumit în continuare CJA) a fost tardivă și, în această calitate, pătată de o inadmisibilitate vădit neatinsă de a fi acoperită în curs de desfășurare în instanță. În ceea ce privește cererea în termen de suspendare, magistratul desemnat a decis că, în fond, concluziile care au dus la suspendarea executării la Printr-un decret prefectorial din 9 martie 2022, reclamantul a fost arestat la domiciliu. Două hotărâri de prelungire a acestei citații au fost anulate de Tribunalul Administrativ din Cergy-Pontois. La 10 martie 2022, CNDA, în urma unei ședințe la care reclamantul era în același timp asistat de un interpret declarat și reprezentat de un avocat, a respins cererea sa de anulare a deciziei La 29 iunie 2022, în pofida unui aviz nefavorabil emis la 5 mai 2022 de către comisia de trimitere, prefectul Haut-de-Seine a luat împotriva reclamantului un decret de expulzare de pe teritoriul francez către țara a cărei cetățenie este sau către orice altă țară în care este admis legal. 17. La 29 iulie 2022, reclamantul a fost readmis la domiciliu. Prin hotărârea din 2 decembrie 2022, Curtea Administrativă din Paris a respins apelurile reclamantului formulate împotriva hotărârii din 14 decembrie 2021 (punctul 9 de mai sus, apelul înregistrat la nr. 22PA00051) și a ordonanței din 17 februarie 2022 (punctul 13 de mai sus, apelul înregistrat la n 22PA01255). În ceea ce privește concluziile referitoare la suspendarea executării hotărârii din 22 iulie 2021, formarea de judecată a vizat faptul că CNDA a respins la 10 martie 2022 acțiunea introdusă împotriva deciziei din 10 februarie 2021, astfel de concluzii nu au avut mai mult de obiect atunci, în afară de faptul că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2021, formarea de judecată a constatat că, în cazul în care la data la care s-a făcut referire, notificarea acestui decret prin scrisoare a fost recomandată cu confirmare de primire, prezentată la domiciliul său la 26 iulie 2021, dar neretrasă, nu a putut face obiectul termenului de recurs de 48 de ore stabilit prin dispozițiile articolelor L. 614-6 din CESEDA și R. Cu toate acestea, 776-2 din CJA, din înscrisurile din dosar reiese că acest ordin i-a fost predat în mâinile sale în momentul plasării sale în detenție administrativă la 9 decembrie 2021. Comisia a decis, în consecință, că cererea era tardivă, deoarece termenul de recurs de 48 de ore împotriva acestui decret începuse să curgă, până la 10 decembrie cel târziu. 2021 și a expirat la data la care domnul O. sesizase instanța administrativă cu privire la o cerere de anulare a acesteia la 6 ianuarie 2022. 19. La 22 decembrie 2022, reclamantul a formulat o cerere de asistență judiciară la Consiliul de Stat pentru a formula un recurs în Casație împotriva hotărârii Curții Administrative din 2 decembrie 2022, în măsura în care se referă numai la cererea nr. 22PA01255 care tindea să anuleze ordinul din 17 februarie 2022. 20. La 17 februarie 2023, Tribunalul Administrativ din Cergy-Pontois a respins recursul în anulare formulat împotriva celui din 29 iunie 2022 privind expulzarea și stabilirea țării de destinație (punctul 16 de mai sus). 21. 14 martie 2023, M. 22 La 23 martie 2023, reclamantul a fost reținut și apoi, la 17 aprilie 2023, a fost reținut la reședință. 2023, reclamantul a prezentat observații Curții, indicând în special că, spre deosebire de sprijinul guvernului, acesta nu era în măsură, întrucât procedura internă nu este epuizată, de la luarea unei hotărâri pe fond sau a unei cereri de măsuri provizorii cu privire la: În ceea ce privește presupusele încălcări ale articolelor 2, 3 și 8 din Convenția 24. Reclamantul invocă, pe de o parte, articolele 2 și 3 din convenție, argumentează că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pe de altă parte, invocând art. 8 din Convenție, acesta susține că distanța sa către Rusia ar avea ca efect separarea sa de copiii săi de concubina sa, care beneficiază de protecție subsidiară, și ar aduce astfel o atingere disproporționată vieții sale private și de familie. 25. Guvernul afirmă în special că, dacă acțiunile reclamantului au fost respinse la 14 decembrie 2021 și 17 februarie 2022 din cauza caracterului lor vădit inadmisibil, acest lucru este cauzat de o eroare procedurală a persoanei vizate care nu a respectat normele și procedurile aplicabile în dreptul intern și, în special, susține că reclamantul, care a recunoscut în acțiunea sa din 10 decembrie 2021 să fi primit o notificare din partea societății la data de 26 iulie 2021 cu privire la obligația de a părăsi teritoriul, nu a fost contestată în termenul prevăzut, în timp ce acțiunea în anulare, în sensul jurisprudenței Curții, era suspensivă de orice executare a landului. Pe de altă parte, acesta susține că, în cadrul cererii de suspendare a executării măsurii în culpă, timpul de analiză a recursului său la azil de către CNDA, reclamantul nu a îndeplinit încă criteriile prevăzute de lege. Pe de o parte, acesta nu a stabilit în fața instanței administrative care a sesizat CNDA o cale de atac împotriva deciziei I Pe de altă parte, art. 752 7 din CESEDA nu putea fi aplicat din moment ce obligația de a părăsi teritoriul devenit definitiv a fost notificată ulterior deciziei CESE. 26. Curtea reamintește că art. 35 alineatul (1) din Convenție impune reclamantului să ridice în fața organului intern adecvat, cel puțin în esență și în formele și termenele prevăzute de dreptul intern, obiecțiile pe care le intenționează apoi să formuleze în fața Curții; de asemenea, solicită utilizarea mijloacelor de procedură adecvate pentru a împiedica o încălcare a convenției. Aceasta reafirmă faptul că o parte care nu îndeplinește aceste cerințe trebuie, în principiu, să fie declarată inadmisibilă pentru neobosirea căilor de atac interne (a se vedea Vučković și alții c. Serbia (excepție preliminară) [GC], n 17153/11 și 29 altele, § 72, 25 martie 2014 și jurisprudența citată). În speță, Curtea arată că reclamantul a recurs, în plus față de procedura de aviz în fața CNDA (punctul 12 de mai sus), la două căi de drept de natură să suspende executarea măsurii de la data sesizării instanțelor în cauză, timpul de la care acestea din urmă își exprimă temerile în cazul în care se întoarce în țara sa de origine. 28. În mod cronologic, aceasta este o cerere de suspendare a măsurii de către CNDA (punctul 8 de mai sus) și, pe de altă parte, o cerere de anulare a obligației de a părăsi teritoriul și a deciziei de stabilire a țării de destinație (punctul 13 de mai sus). 29. În ceea ce privește prima procedură, Curtea arată că, în cazul în care, în temeiul articolului L. 752-5 din CESEDA, în străinătate care face obiectul unei decizii privind obligația de a părăsi teritoriul francez și al cărui drept de menținere pe teritoriu s-a încheiat, în special în temeiul articolului 1 din articolul L. 542-2 din același cod, care se referă la respingerea unei cereri de azil în regim accelerat, poate solicita instanței administrative suspendarea executării acestei decizii de la data expirării termenului de recurs la CNDA sau, în cazul în care aceasta este sesizată, fie până la data citirii în ședință publică a hotărârii instanței, fie, dacă este pronunțată prin ordonanță, până la data notificării acesteia. Acest lucru este valabil în condițiile prevăzute în secțiunea în care se înscrie acest articol. Or, această secțiune prevede două configurații diferite: fie, în conformitate cu dispozițiile art. L. 752-6 din CESEDA, cererea de suspendare este formulată în cursul instanței cu privire la acțiunea în anulare a obligației de a părăsi teritoriul, la care este anexată și pe care judecătorul hotărăște în conformitate cu o procedură suspensivă de la 752-7 din CESEDA, această cerere este formulată în timp ce decizia de obligație de a părăsi teritoriul a devenit definitivă, cu condiția ca aceasta să fi fost notificată anterior deciziei OFPRA, iar reclamantul să fie apoi reținut sau reținut, caz în care judecătorul hotărăște în conformitate cu o procedură de asemenea suspendare în temeiul articolului L. CESEDA 752-8. 30. În speță, Curtea constată că această primă acțiune a fost respinsă în primă instanță ca inadmisibilă (punctul 9 de mai sus), în special din cauza întârzierii sale și a lipsei de producție a acțiunii formulate pe lângă CNDA, iar apoi Curtea Administrativă de Apel a statuat că nu mai era necesar să se pronunțe asupra acestui litigiu (punctul 18 de mai sus), printr-o hotărâre care a devenit definitivă. În orice caz, Curtea arată, în mod direct de către guvern, că, în lipsa respectării condițiilor prevăzute pentru prezentarea sa, acțiunea formulată de solicitant la 10 decembrie 2021 de suspendare a executării obligației de a părăsi teritoriul în timpul examinării acțiunii de către CNDA nu era susceptibilă să prospere. Pe de o parte, nu s-a introdus nicio acțiune în anulare împotriva celui privind obligația de a părăsi teritoriul și a deciziei de stabilire a țării de destinație, contrar dispozițiilor art. L. Pe de altă parte, presupunând că decizia privind obligația de a părăsi teritoriul a devenit definitivă, aceasta a fost notificată ulterior, și nu anterior, deciziei OFPRA, spre deosebire de articolul L. 752-7 din CESEDA. 31. În ceea ce privește a doua procedură, Curtea arată că reclamantul are la dispoziție 48 de ore de la notificarea acestora, pentru a formula o acțiune în anulare împotriva obligației de a părăsi teritoriul și a deciziei de stabilire a țării de destinație (L. 614-6 din CESEDA și R. 776-2 din CJA). Curtea arată, după cum susține guvernul, că reclamantul nu a prezentat o astfel de acțiune în anulare, suspendare a executării măsurii de către statul membru în primă instanță, în termenele prevăzute de dreptul intern, astfel cum au fost reținute atât de tribunalul administrativ din Paris în ordonana din 17 februarie 2022 Curtea Administrativă din Paris în cauza din 2 decembrie 2022. Curtea constată că, în cazul în care această ultimă decizie nu este încă definitivă, cererea din partea reclamantului de asistență judiciară pentru a formula un recurs în casare este încă în curs de desfășurare, potrivit ultimelor sale observații din 4 mai 2023. 33. În aceste condiții, Curtea consideră că reclamantul, care nu avea, la data cererii sale de măsuri provizorii în fața Curții, epuizat acțiunea în anulare la dispoziția sa în privința obligaiei de a părăsi teritoriul și a deciziei de stabilire a țării de destinaie, efectiv din moment ce a impus suspendarea executării landului, nu a fost nici pe deplin epuizată la data la care Curtea pronuna atunci, pe de altă parte, că, atât în primă instană cât și în apel, instanele au reinut că nu l-a prezentat în termenele impuse de dreptul intern. 34. Pe de altă parte, Curtea subliniază că, potrivit celor mai recente observații ale sale, reclamantul precizează că nu a ascultat să se sesizeze împotriva unei inculpate referitoare la: din 29 iunie 2022 privind expulzarea și fixarea țării de destinație (punctul 23 de mai sus). În aceste condiții, aceasta nu poate decât să conchidă că obiecțiunile ridicate sub aspectul articolelor 2, 3 și 8 din Convenție în prezenta cerere trebuie să fie respinse pentru neîmplinirea căilor de atac interne în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Cu privire la încălcarea art. 13 din Convenția 35. Reclamantul susține că decizia de a părăsi teritoriul francez îl privează de dreptul său la o cale de atac eficientă în cadrul cererii sale de azil, întrucât aceasta are ca efect împiedicarea comunicării cu avocatul său și de a participa la tribunal în fața Curții Naționale a dreptului de azil. 36. Guvernul susține că acest aspect este inadmisibil din cauza unei deficiențe de epuizare a căilor de atac interne și că, în orice caz, dispune de un efect suspensiv de drept de executare a măsurii în care a făcut obiectul acesteia. 37. Curtea constată că reclamantul a putut fi prezent în instanță în fața Curții naționale a dreptului de azil, asistat de un interpret declarat și reprezentat de un avocat (punctul 15 de mai sus). 38. Prin urmare, Comisia consideră că, în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție, este vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 39 din Regulamentul 39. Având în vedere concluzia la care a ajuns Curtea în prezenta decizie, Comisia consideră că măsura provizorie luată anterior în cadrul prezentei decizii nu mai trebuie să fie. 40. În consecință, aceasta decide să elimine această măsură provizorie. 41. În această privință, Curtea arată că prezenta decizie nu poate împiedica recurentul să prezinte o nouă cerere de măsură provizorie întemeiată pe art. 39 din Regulamentul său privind sil sil s de a ridica măsura provizorie indicată guvernului în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 19 octombrie 2023. Sophie Piquet Stephanie Morou-Vikström Grefier adjunct f.f. președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

60329/21

O

contre la France

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 28 septembre 2023 en un comité composé de

:

Stéphanie Mourou-Vikström

, présidente

,

Lado Chanturia,

Mattias Guyomar

, juges

,

et de Sophie Piquet,

greffière adjointe de section f.f.

,

Vu

:

la requête n

o

60329/21 contre la République française et dont un ressortissant russe, M. O («

le requérant

») né en 1981 et résidant à Paris, représenté par M

e

S.

Saligari, avocat à Paris, a saisi la Cour le 14

décembre

2021

en vertu de l’article

34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»),

la décision de porter la requête à la connaissance du gouvernement français («

le Gouvernement

»), représenté par son agent, M.

D.

Colas, directeur des Affaires juridiques au ministère de l’Europe et des Affaires étrangères,

la décision de ne pas dévoiler l’identité du requérant (article 47 § 4 du règlement de la Cour («

le règlement

»)),

la décision de traiter en priorité la requête en vertu de l’article 41 du règlement,

la mesure provisoire indiquée au Gouvernement défendeur en vertu de l’article 39 du règlement,

les observations des parties,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

OBJET DE l’AFFAIRE

1.

La requête concerne l’éloignement du requérant, ressortissant russe d’origine tchétchène, vers la Fédération de Russie. Soutenant, d’une part, que la mise en œuvre de la mesure litigieuse l’exposerait à un risque pour sa vie ainsi qu’à des traitements inhumains et dégradants et entraînerait une atteinte excessive à son droit au respect de la vie privée et familiale et, d’autre part, qu’il n’a pas disposé d’un recours effectif dans le cadre de sa demande d’asile, le requérant invoque respectivement les articles 2, 3, 8 et 13 de la Convention.

2.

Le requérant indique avoir fui la Russie en mars 2004 puis s’être rendu en Suisse où il se vit accorder l’asile le 27 juillet 2009.

3.

Le 10 octobre 2018, après la révocation du statut de réfugié et de l’asile qui lui avait été accordés, les autorités helvétiques prirent un arrêté d’expulsion à son égard et le remirent aux autorités russes.

4.

Il entra de nouveau en France en février 2020 où il sollicita l’asile.

5.

Le 10 février 2021, l’Office français de protection des réfugiés et apatrides (ci-après OFPRA), statuant selon la procédure accélérée prévue par les dispositions du 5

o

du III de l’article L.

723-2 du code de l’entrée et du séjour des étrangers et du droit d’asile (ci-après CESEDA), rejeta cette demande.

6

.

Le 22 juillet 2021, le préfet du Doubs, sur le fondement notamment des dispositions du 4

o

de l’article L.

611-1 et de l’article L.

612-12 du CESEDA, retira l’attestation de demande d’asile du requérant, et prononça à son encontre une obligation de quitter le territoire français sans délai à destination du pays dont il a la nationalité ou de tout autre pays non-membre de l’Union européenne ou avec lequel ne s’applique pas l’acquis de Schengen dans lequel il établit être légalement admissible. Il prononça également une interdiction de retour sur le territoire français pour une durée de trois ans.

7.

Le 8 décembre 2021, le requérant fut interpelé au guichet de la préfecture des Hauts-de-Seine puis placé en rétention.

8

.

Le 10

décembre

2021, il demanda au tribunal administratif de Paris, en application de l’article L. 752-7 du CESEDA, de suspendre, jusqu’à ce que la Cour nationale du droit d’asile (ci-après CNDA) se soit prononcée sur son recours à l’encontre de la décision de l’OFPRA, l’exécution de l’arrêté du 22

juillet

juillet

2021 et qu’il n’était «

plus contestable

».

9

.

Le 14 décembre 2021, le tribunal administratif de Paris rejeta cette demande de suspension. Le magistrat désigné releva que M. O avait été placé en rétention le 9

décembre

2021 pour l’exécution d’un arrêté pris le 22

juillet

2021 l’obligeant à quitter le territoire français sans délai et prononçant une interdiction de retour. Il jugea que la requête de l’intéressé ne pouvait qu’être rejetée comme irrecevable dès lors, d’une part, que l’arrêté litigieux lui avait été notifié le 26 juillet 2021 et que les allégations de l’intéressé selon lesquelles cette notification aurait été irrégulièrement effectuée par voie postale n’étaient pas établies et, d’autre part, que l’intéressé ne démontrait pas, en tout état de cause, avoir formé un recours à l’encontre de la décision de l’OFPRA.

10.

Ce même jour, le requérant saisit la Cour d’une demande de mesures provisoires tendant à la suspension de son éloignement vers la Russie.

11.

Le 16 décembre 2021, la Cour décida d’indiquer au Gouvernement français de ne pas renvoyer le requérant vers la Russie avant le 7 janvier 2022 et posa des questions aux parties puis, le 6 janvier 2022, elle décida de proroger la mesure provisoire jusqu’à nouvel ordre.

12

.

Par une ordonnance du 10 janvier 2022, la CNDA rejeta comme tardive la demande du requérant, présentée le 5 janvier 2022, visant à ce qu’elle rende, sur le fondement de l’article L.

532-4 du CESEDA, un avis concernant la décision du 22

juillet

2021 fixant la Russie comme pays de destination.

13

.

Par une ordonnance du 17 février 2022, le tribunal administratif de Paris rejeta le recours en référé suspension et le recours en annulation présentés le 6 janvier

2022 et dirigés contre l’arrêté du 22 juillet 2021 obligeant le requérant à quitter le territoire français et fixant la Russie comme pays de destination. Concernant la requête en annulation, le magistrat désigné releva que l’arrêté du 22

juillet

2021, qui comportait l’indication des voies et délais de recours, avait fait l’objet d’une première requête présentée par M.

O le 10

décembre

2021, date à laquelle ce dernier était réputé en avoir eu connaissance. Il jugea qu’en conséquence la requête en annulation, enregistrée au greffe le 6

janvier 2022, soit postérieurement au délai de recours contentieux de quarante-huit heures prévu au II de l’article R. 776-2 du code de justice administrative (ci-après CJA), était tardive et à ce titre, entachée d’une irrecevabilité manifeste insusceptible d’être couverte en cours d’instance. Concernant la requête en référé suspension, le magistrat désigné décida qu’ayant statué au fond, les conclusions tendant à la suspension de l’exécution de l’arrêté litigieux étaient devenues sans objet.

14.

Par un arrêté préfectoral du 9 mars 2022, le requérant fut assigné à résidence. Deux arrêtés prolongeant cette assignation furent annulés par le tribunal administratif de Cergy-Pontoise.

15

.

Le 10 mars 2022, la CNDA, à la suite d’une audience à laquelle le requérant était à la fois présent, assisté par un interprète assermenté et représenté par un avocat, rejeta sa demande visant à l’annulation de la décision de l’OFPRA du 10 février 2021 rejetant sa demande d’asile. Le requérant indique avoir introduit un pourvoi en cassation à l’encontre de cette décision le 15

juillet

2022.

16

.

Le 29 juin 2022, malgré un avis défavorable rendu le 5

mai

2022 par la commission d’expulsion, le préfet des Hauts-de-Seine prit à l’encontre du requérant un arrêté portant expulsion du territoire français à destination du pays dont il a la nationalité ou tout autre pays dans lequel il est légalement admissible.

17.

Le 29 juillet 2022, le requérant fut de nouveau assigné à résidence.

18

.

Par un arrêt du 2

décembre

2022, la cour administrative d’appel de Paris rejeta les appels du requérant formés respectivement à l’encontre du jugement du 14

décembre

2021 (paragraphe 9 ci-dessus, appel enregistré sous le n

o

22PA00051) et de l’ordonnance du 17

février

2022 (paragraphe

13 ci-dessus, appel enregistré sous le n

o

22PA01255). Concernant les conclusions tendant à la suspension de l’exécution de l’arrêté du 22

juillet

2021, la formation de jugement releva que la CNDA ayant rejeté le 10

mars

2022 le recours introduit à l’encontre de la décision de l’OFPRA du 10

février

2021, de telles conclusions n’avaient plus d’objet alors au demeurant que l’intéressé bénéficiait d’une mesure provisoire indiquée par la Cour. Concernant les conclusions à fin d’annulation de l’arrêté du 22

juillet

2021, la formation de jugement constata que si l’intéressé faisait valoir que la notification de cet arrêté par courrier en recommandé avec accusé de réception, présenté à son domicile le 26

juillet

2021 mais non retiré, ne pouvait faire courir le délai de recours de quarante-huit heures fixé par les dispositions des articles L.

614-6 du CESEDA et R.

776-2 du CJA, il ressortait toutefois des pièces du dossier que cet arrêté lui avait été remis en mains propres lors de son placement en rétention administrative le 9

décembre 2021. Elle décida en conséquence que la requête était tardive dès lors que le délai de recours de quarante-huit heures contre cet arrêté avait commencé à courir, au plus tard, le 10

décembre

2021, et était expiré à la date à laquelle M. O. avait saisi le tribunal administratif d’une demande tendant à son annulation, le 6

janvier

2022.

19.

Le 22

décembre

2022, le requérant forma une demande d’aide juridictionnelle auprès du Conseil d’État afin de former un pourvoi en cassation à l’encontre de l’arrêt de la cour administrative d’appel du 2

décembre

2022, en tant seulement qu’il concernait la requête n

o

22PA01255 laquelle tendait à l’annulation de l’ordonnance du 17

février

2022.

20.

Le 17

février

2023, le tribunal administratif de Cergy-Pontoise rejeta le recours en annulation formé à l’encontre de l’arrêté du 29

juin

2022 portant expulsion et fixation du pays de destination (paragraphe 16 ci-dessus).

21.

Le 14

mars

2023, M.

O releva appel de ce jugement.

22.

Le 23 mars 2023, le requérant fut placé en rétention puis, le 17

avril

2023, assigné à résidence.

23

.

Le 4

mai

2023, le requérant présenta des observations à la Cour indiquant notamment que, contrairement à ce que soutenait le Gouvernement, il n’était pas en mesure, la procédure interne n’étant pas épuisée, de la saisir d’une requête au fond ou d’une demande de mesures provisoires concernant l’arrêté du 29

juin

2022.

APPRÉCIATION DE LA COUR

Sur les violations alléguées

Sur les violations alléguées des articles 2, 3 et 8 de la Convention

24.

Le requérant, invoquant, d’une part, les articles 2 et 3 de la Convention, fait valoir qu’il nourrit des craintes d’atteinte à sa vie et de traitements inhumains et dégradants en cas de retour en Russie. D’autre part, invoquant l’article 8 de la Convention, il soutient que son éloignement vers la Russie aurait pour effet de le séparer de ses enfants et de sa concubine, bénéficiaire de la protection subsidiaire, et porterait ainsi une atteinte disproportionnée à sa vie privée et familiale.

25.

Le Gouvernement fait notamment valoir que si les recours du requérant ont été rejetés les 14

décembre

2021 et 17

février

2022 en raison de leur caractère manifestement irrecevable, cela est imputable à une erreur procédurale émanant de l’intéressé qui n’a pas respecté les règles et procédures applicables en droit interne. Il soutient en particulier que le requérant, qui a reconnu dans son recours du 10

décembre

2021 avoir reçu notification de l’arrêté portant obligation de quitter le territoire le 26

juillet

2021, ne l’a pas contesté dans le délai requis alors que le recours en annulation, effectif au sens de la jurisprudence de la Cour, était suspensif de toute exécution de l’éloignement. Il soutient par ailleurs que, dans le cadre de la demande de suspension de l’exécution de la mesure d’éloignement le temps de l’analyse de son recours au titre de l’asile par la CNDA, le requérant n’a pas davantage satisfait aux critères posés par la loi. D’une part, il n’a pas établi devant le tribunal administratif avoir saisi la CNDA d’un recours à l’encontre de la décision de l’OFPRA. D’autre part, l’article

L.

752

‑

7 du CESEDA ne pouvait trouver application dès lors que l’arrêté portant obligation de quitter le territoire devenu définitif avait été notifié postérieurement à la décision de l’OFPRA.

26.

La Cour rappelle que l’article 35 § 1 de la Convention impose au requérant de soulever devant l’organe interne adéquat, au moins en substance et dans les formes et délais prescrits par le droit interne, les griefs qu’il entend ensuite formuler devant la Cour ; il commande en outre l’emploi des moyens de procédure propres à empêcher une violation de la Convention. Elle réaffirme qu’une requête ne satisfaisant pas à ces exigences doit en principe être déclarée irrecevable pour non-épuisement des voies de recours internes (

voir,

Vučković et autres c. Serbie

(exception préliminaire) [GC], n

os

17153/11 et 29 autres, §

72, 25 mars 2014, et les jurisprudences citées).

27.

En l’espèce, la Cour relève que le requérant a fait usage, outre la procédure d’avis devant la CNDA (paragraphe 12 ci-dessus), de deux voies de droit de nature à suspendre l’exécution de la mesure d’éloignement dès la saisine des juridictions concernées, le temps de l’appréciation par ces dernières des craintes nourries par l’intéressé en cas de retour dans son pays d’origine.

28.

Il s’agissait, chronologiquement, d’une demande de suspension de la mesure d’éloignement pendant l’analyse de son recours contre la décision de l’OFPRA par la CNDA (paragraphe 8 ci-dessus) et, d’autre part, d’une demande d’annulation de l’obligation de quitter le territoire et de la décision portant fixation du pays de destination (paragraphe 13 ci-dessus).

29.

En ce qui concerne la première procédure, la Cour relève que si, en vertu de l’article L.

752-5 du CESEDA, l’étranger qui fait l’objet d’une décision portant obligation de quitter le territoire français et dont le droit au maintien sur le territoire a pris fin, notamment en application du d du 1

o

de l’article L.

542-2 du même code, lequel concerne le rejet d’une demande d’asile traitée en procédure accélérée, peut demander au tribunal administratif la suspension de l’exécution de cette décision d’éloignement jusqu’à l’expiration du délai de recours devant la CNDA ou, si celle-ci est saisie, soit jusqu’à la date de la lecture en audience publique de la décision de la cour, soit, s’il est statué par ordonnance, jusqu’à la date de la notification de celle

‑

ci, cela s’effectue dans les conditions prévues au sein de la section dans laquelle s’inscrit cet article. Or, cette section prévoit deux configurations différentes

: soit, selon les dispositions de l’article L.

752-6 du CESEDA, la demande de suspension est formée au cours de l’instance relative au recours en annulation de l’obligation de quitter le territoire, auquel elle est jointe et sur lequel le juge statue selon une procédure suspensive de l’éloignement en vertu de l’article L.

722-7 du CESEDA

; soit, selon les dispositions de l’article L.

752-7 du CESEDA, cette demande est formée alors que la décision portant obligation de quitter le territoire est devenue définitive, sous réserve qu’elle ait été notifiée antérieurement à la décision de l’OFPRA et que le requérant soit alors assigné à résidence ou placé en rétention, auquel cas le juge statue selon une procédure également suspensive de l’éloignement en vertu de l’article L.

752-8 du CESEDA.

30.

En l’espèce, la Cour note que ce premier recours a été rejeté en première instance comme irrecevable (paragraphe 9 ci-dessus), notamment en raison de sa tardiveté et du défaut de production du recours formé auprès de la CNDA, puis que la cour administrative d’appel a jugé qu’il n’y avait plus lieu de statuer sur ce litige (paragraphe 18 ci-dessus), par un arrêt devenu définitif. En tout état de cause, la Cour relève, à l’instar du Gouvernement, qu’en l’absence de respect des conditions mises à sa présentation, le recours formé par le requérant le 10

décembre

2021 tendant à la suspension de l’exécution de l’obligation de quitter le territoire le temps de l’examen du recours par la CNDA était insusceptible de prospérer.

D’une part, aucun recours en annulation n’avait été introduit à l’encontre de l’arrêté portant obligation de quitter le territoire et de la décision portant fixation du pays de destination contrairement à ce que prévoyait l’article L.

752-6 du CESEDA. D’autre part, à supposer que la décision portant obligation de quitter le territoire fût devenue définitive, elle avait été notifiée à l’intéressé postérieurement, et non antérieurement, à la décision de l’OFPRA, contrairement à ce que prévoyait l’article L.

752-7 du CESEDA.

31.

En ce qui concerne la seconde procédure, la Cour relève que le requérant disposait d’un délai de quarante-huit heures, à compter de leur notification, pour former un recours en annulation à l’encontre de l’obligation de quitter le territoire et de la décision portant fixation du pays de destination (L.

614-6 du CESEDA et R.

776-2 du CJA).

32.

La Cour relève, ainsi que le fait valoir le Gouvernement, que le requérant n’a pas présenté un tel recours en annulation, suspensif de l’exécution de la mesure d’éloignement en première instance, dans les délais prescrits par le droit interne, ainsi que l’ont retenu tant le tribunal administratif de Paris dans l’ordonnance du 17

février

2022 que la cour administrative d’appel de Paris dans l’arrêt du 2

décembre

33.

Dans ces conditions, la Cour considère que le requérant, qui n’avait pas, à la date de sa demande de mesures provisoires devant la Cour, épuisé le recours en annulation à sa disposition à l’encontre de l’obligation de quitter le territoire et de la décision fixant le pays de destination, effectif dès lors qu’il permettait la suspension de l’exécution de l’éloignement, ne l’a pas non plus entièrement épuisé à la date à laquelle statue la Cour alors, au demeurant, que, tant en première instance qu’en appel, les juridictions ont retenu qu’il ne l’avait pas présenté dans les délais imposés par le droit interne.

34.

Par ailleurs, la Cour, souligne que le requérant, d’après ses dernières observations, précise n’avoir pas entendu la saisir d’une requête relative à l’arrêté du 29

juin

2022 portant expulsion et fixation du pays de destination (paragraphe

23 ci-dessus). Dans ces conditions, elle ne peut que conclure que les griefs soulevés dans sous l’angle des articles

2, 3 et

8 de la Convention dans la présente requête doivent être rejetés pour défaut d’épuisement des voies de recours internes en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

Sur la violation alléguée de l’article 13 de la Convention

35.

Le requérant soutient que la décision portant obligation de quitter le territoire français le prive de son droit à un recours effectif dans le cadre de sa demande d’asile dès lors qu’elle a pour effet de l’empêcher de communiquer avec son avocat et d’assister à l’audience devant la Cour nationale du droit d’asile.

36.

Le Gouvernement fait valoir que ce grief est irrecevable en raison d’un défaut d’épuisement des voies de recours internes et qu’il disposait en tout état de cause de recours dotés d’un effet suspensif de plein droit de l’exécution de la mesure d’éloignement dont il faisait l’objet.

37.

La Cour constate que le requérant a pu être présent à l’audience devant la Cour nationale du droit d’asile, assisté par un interprète assermenté et représenté par un avocat (paragraphe 15 ci-dessus).

38.

En conséquence, elle considère, joignant l’exception au fond, que le grief tiré de la violation de l’article 13 de la Convention doit être rejeté comme manifestement mal fondé au sens de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.

Article 39 du règlement

39.

Eu égard à la conclusion à laquelle est parvenue la Cour dans la présente décision, elle considère que la mesure provisoire prise auparavant dans le cadre de la présente requête n’a plus lieu d’être.

40.

En conséquence, elle décide de lever cette mesure provisoire.

41.

À cet égard, la Cour relève que la présente décision ne saurait faire obstacle à ce que le requérant présente une nouvelle demande de mesure provisoire fondée sur l’article 39 de son règlement s’il s’y croit fondé compte tenu des circonstances.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable,

Décide

de lever la mesure provisoire indiquée au Gouvernement en vertu de l’article 39 du règlement.

Fait en français puis communiqué par écrit le 19 octobre 2023.

Sophie Piquet

Stéphanie Mourou-Vikström

Greffière adjointe f.f.

Présidente