AFFAIRE GRAVIER c. FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6-2 - Présomption d'innocence)
AFFAIRE GRAVIER c. FRANCE (CtEDO, 2024)
SECȚIUNEA A CINCEA
CAUZA GRAVIER c. FRANȚA
(Cerere n
o
49904/21)
HOTĂRÂRE
Art. 6 § 2 • Prezumția de nevinovăție • Sensul unei fraze din hotărârea Curții de Casație într-o procedură prezentând o legătură strânsă cu punerea sub învinuire a reclamantului, putând fi rezonabil interpretată ca îi imputând responsabilitatea penală pentru delictul pentru care era pus sub învinuire • Art. 6 § 2 aplicabil
Pregătit de Registru. Nu obligă Curtea.
STRASBOURG
4 iulie 2024
DEFINITIV
04/10/2024
Această hotărâre a devenit definitivă în vertu articolului 44 § 2 din Convenție.
Poate suferi mici corecturi de redactare.
În cauza Gravier c. Franța,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), în ședință în care funcționează o cameră compusă din:
Lado Chanturia
, președinte
,
Mattias Guyomar
, judecător
,
Mārtiņš Mits,
María Elósegui,
Kateřina Šimáčková,
Mykola Gnatovskyy,
Stéphane Pisani
, judecători
,
și Martina Keller,
grefieră adjunctă de secțiune
,
Având în vedere:
cererea (n
o
49904/21) îndreptată împotriva Republicii Franceze și cu care un cetățean al acestui stat, dl. Laurent Gravier («
reclamantul
») a sesizat Curtea în vertu articolului 34 din Convenția de apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale («
Convenția
») la 30 septembrie 2021,
decizia de a aduce cererea la cunoștința guvernului francez («
Guvernul
»),
observațiile părților,
După deliberări în cameră de consiliu la 11 iunie 2024,
Pronunță prezenta hotărâre, adoptată la acea dată:
INTRODUCERE
1.
Prezenta cauză privește dreptul reclamantului la prezumția de nevinovăție (art. 6 § 2 din Convenție), în contextul inadmisibilității constituirii sale ca parte civilă pronunțată de un judecător de instrucție.
EXPUNEREA FAPTELOR
2.
Reclamantul s-a născut în 1960 și locuiește la Paris. A fost reprezentat de d-na P. Spinosi, avocat.
3.
Guvernul a fost reprezentat de agentul său, D. Colas, director al Afacerilor Juridice la ministerul Europei și Afacerilor Străine.
4.
Reclamantul era asociat al două societăți de audit (P.A. și P.E.) și semnatarul în numele societății P.A. Acestea au fost desemnate de un grup de societăți A. în calitate de cenzori ai conturilor.
5
.
În urma decesului președintei grupului A. în noiembrie 2016, mandatarul
ad hoc
a dezvăluit procurorului din cadrul tribunalului regional de la Paris că conturile societăților au fost prezentate în mod înșelător de mai mulți ani. La 7 decembrie 2016, parchetul a sesizat brigada financiară pentru efectuarea unei anchete preliminare.
6
.
La 19 decembrie 2016, președintele tribunalului comercial de la Paris a încredințat controlul conturilor grupului unui expert judiciar. În rapoartele sale din 2017 și 2018, expertul a indicat că conturile societăților din grup, certificate fără rezerve de ani de zile în ciuda mai multor anomalii evidente, nu părea că au fost supuse unor verificări semnificative.
7
.
În iulie 2017, reclamantul, precum și societățile P.A. și P.E. au depus o plângere, considerând că sunt victime ale delictelor de falsificare și folosire de înscrisuri false și de împiedicare a verificărilor sau controlului cenzorilor de conturi de către conducători de persoane juridice.
8
.
În 2019, o informație judiciară a fost deschisă pentru, în special, abuzuri asupra bunurilor sociale, faliment și escrocherie, falsificare și folosire de înscrisuri false, prezentarea sau publicarea de conturi anuale inexacte, împiedicare a verificărilor sau controlului cenzorilor de conturi de către conducători de persoane juridice, răspândirea sau confirmarea de informații mincinoase privind situația unei persoane juridice de către cenzori de conturi, și nedezvăluirea către parchet a faptelor penale de către cenzori de conturi.
9
.
La 5 august 2019, reclamantul și societățile P.A. și P.E. s-au constituit parte civilă. Printr-o ordonanță din 12 septembrie 2019, judecătorul de instrucție a declarat aceste constituiri inadmisibile, pe motivul că exista «
o presupunere puternică că misiunea cenzorilor de conturi nu a fost efectuată în regulă, susceptibilă de a atrage o calificare penală și că [constituirile ca parte civilă] nu sunt motivate de dorința de a evita orice responsabilitate penală
».
10
.
La 21 ianuarie 2020, reclamantul a fost pus sub învinuire pentru confirmarea de informații mincinoase de către cenzorii de conturi. A fost, de asemenea, plasat sub statutul de martor asistat pentru nedezvăluirea de fapte penale de către cenzori de conturi.
11
.
În paralel, reclamantul a declarat apel împotriva ordonanței de inadmisibilitate, susținând,
inter alia
, că el și societățile de audit au fost victime ale unei escrocherii la certificare și că constituirea lor ca parte civilă, deși contestată, trebuia să le confere dreptul de a lua cunoștință dosarului procedurii.
12
.
La 22 iunie 2020, camera de instrucție a curții de apel de la Paris a confirmat ordonanța de inadmisibilitate. A constatat că reclamantul, nefiind personal angajat ca cenzoriu de conturi și nefiind personal victimă a infracțiunilor pentru care judecătorul de instrucție era sesizat, nu avea calitatea de a acționa în calitate personală. Într-o secțiune intitulată «
Privind accesul la procedură
», a considerat că persoana a cărei constituire ca parte civilă a fost declarată inadmisibilă nu avea acces la procedură, pentru a evita o afectare a secretului instrucției și a drepturilor părților constituate regulamentar sau recunoscute de lege.
13
.
Apoi, într-o secțiune intitulată «
Privind prejudiciul eventual rezultând din infracțiune
», camera de instrucție a amintit principiul conform căruia o persoană implicată în faptele vizate de urmărire nu era admisibilă să se constituie parte civilă, pentru că nu putea fi considerată victimă a unei infracțiuni comise de un terț. A continuat în acești termeni:
«
(...) din procedura [penală] rezultă grave încălcări în special de la [P.A. și P.E.] în revizuirea conturilor care le erau supuse și în special nedezvăluirea infracțiunilor, în special de falsificare, folosire de înscrisuri false, prezentarea de conturi inexacte (...) a căror existență [aceste societăți] nu puteau ignora.
Privind falsificările, [P.A. și P.E.] nu sunt, în prezent admisibile în constituirea lor ca parte civilă, din moment ce negând caracterul necesar fraudulos al operațiunilor contabile înregistrate pe piese justificative destinate să disimuleze brutal o situație contabilă dificilă, ei nu pot fi victimele personale și directe ale acestora.
Privind delictele de împiedicare, [P.A. și P.E.] nu sunt mai mult, în prezent, admisibile în constituirea lor ca parte civilă din moment ce faptele denunțate nu rezultă dintr-o împiedicare ci dintr-o abstinență culpabilă de a-și desfășura misiunea în conformitate cu normele și cerințele profesiei. [P.A. și P.E.] nu pot invoca propriile lor încălcări pentru a justifica un prejudiciu personal și direct din cauza faptelor penale denunțate.
Plângerea depusă (...) la procuror (...) pare în mod evident destinată să încerce să se exonereze de orice responsabilitate în ciuda elementelor dezvăluite anterior și independent de o dezvăluire spontană din partea cenzorilor de conturi.
(...)
Prin reținerea din piese a dosarului a prezenței unor presupuneri puternice, magistratul de instrucție s-a limitat să constate existența unor indici împotriva denunțătorilor de a fi încălcat obligațiile lor profesionale, așadar sunt susceptibili de a se vedea reproșați toți sau o parte dintre fapte, încălcări care sunt, de altfel, la originea unor fapte penale mai ample dezvăluite de ancheta preliminară.
Motivarea magistratului de instrucție fiind scutită de critici, nu se poate deduce din ea o afectare a dreptului la un proces echitabil în timp ce aparține judecătorului de instrucție să caute autorii, coautorii și complii eventuali ai infracțiunii și să califice faptele susceptibile de a li se imputa.
Magistratul de instrucție care era obligat să statueze asupra admisibilității constituirii ca parte civilă nu a făcut decât să procedeze la o analiză a elementelor reunite în acest stadiu al procedurii din care a putut reține existența unor indici lăsând să se presupună participarea [P.A. și P.E.] la faptele reprocșate, fără a cădea sub criticile invocate, nici a afecta dreptul la un proces echitabil.
De altfel, din cele de mai sus rezultă că persoana care a participat activ la comiterea unei infracțiuni nu poate să se constituie parte civilă din moment ce aceasta este afectată irevoabil de frauda la lege rezultând din participarea sa la comiterea infracțiunii, întregul set de fapte pentru care magistratul de instrucție este sesizat fiind legate prin o legătură de conexitate așa că încălcările obligațiilor de către cenzori constituie de asemenea instrument al comiterii celorlalte infracțiuni. (...)
»
14
.
Reclamantul și societățile P.A. și P.E. au invocat recursul în casație. Printr-o hotărâre din 30 martie 2021, camera penală a Curții de Casație a respins recursurile. În această hotărâre, Curtea de Casație l-a desemnat pe reclamant prin «
M.S...
».
15
.
Respingând un mijloc privind accesul la dosar în cadrul contestării inadmisibilității constituirii ca parte civilă, a considerat că «
faptul că inadmisibilitatea unei constituiri ca parte civilă fie motivată de posibila implicare a persoanei în cauză în faptele pentru care informația a fost deschisă
» nu era relevant.
16
.
Ca răspuns la mijlocul privind presupusa încălcare a prezumției de nevinovăție, Curtea de Casație s-a pronunțat în felul următor:
«
31
. Pentru a confirma ordonanța de inadmisibilitate a constituirilor ca parte civilă [ale P.A. și P.E. și ale reclamantului] hotărârea [camerei de instrucție a curții de apel] enumeră în special că din procedura rezultă grave încălcări din partea acestor societăți în revizuirea conturilor care le erau supuse, susceptibile de a se încadra în calificarea de nedezvăluire a infracțiunilor de falsificare, folosire de înscrisuri false, prezentarea de conturi inexacte (...) a căror existență ele nu puteau ignora.
32
. Judecătorii adaugă că aceste societăți nu puteau ignora caracterul necesar fraudulos al operațiunilor contabile înregistrate pe piese justificative destinate să disimuleze brutal o situație contabilă dificilă și că ele nu pot fi victimele personale și directe ale infracțiunilor de falsificare și folosire de înscrisuri false.
33
. Ei enumeră de asemenea că faptele denunțate nu rezultă dintr-o împiedicare la exercitarea rolului lor de cenzori de conturi ci dintr-o abstinență culpabilă de a-și desfășura misiunea în conformitate cu normele și cerințele profesiei și că întregul set de fapte pentru care magistratul de instrucție este sesizat sunt legate printr-o legătură de conexitate așa că încălcările obligațiunilor de către cenzori constituie de asemenea un instrument al comiterii celorlalte infracțiuni.
34
. Ei concluzionează că reclamanții au participat activ la comiterea infracțiunilor și că nu pot invoca propriile lor încălcări pentru a justifica un prejudiciu personal și direct din cauza faptelor penale denunțate.
35
. Determinându-se astfel, prin motive din care rezultă că [P.A. și P.E.] și M. S... [el este reclamantul; vezi §14 mai sus] au participat la o înțelegere frauduloasă destinată să disimuleze o situație financiară dificilă și că ei nu ar putea deci să se prevaleze de un prejudiciu decurgând direct din faptele de folosire de înscrisuri false și împiedicare la misiuni ale cenzorilor de conturi, camera de instrucție și-a justificat decizia.
»
17.
La data observațiilor reclamantului, în iunie 2023, procedura penală îndreptată împotriva sa era încă în curs.
CADRUL JURIDIC ȘI PRACTICA INTERNĂ RELEVANTE
18.
Conform articolului 2 din codul de procedură penală, acțiunea civilă pentru repararea prejudiciului cauzat de o crimă, un delict sau o contravenție aparține tuturor acelora care au suferit personal daunele direct cauzate de infracțiune. Conform articolului 3 din acest cod, acțiunea civilă va fi admisibilă pentru toți capetele de daunează, atât materiale, cât și corporale sau morale, care vor rezulta din faptele care sunt obiect al urmăririi.
19.
Curtea de Casație judecă că constituirea ca parte civilă din motiv de trafic de influență a unei persoane este inadmisibilă din moment ce faptele urmărite ar fi rezultat dintr-o înțelegere frauduloasă între ea și persoana urmărită și din acțiunile lor comune (Crim., 13 iunie 1978, n
o
77
‑
91.762). Camera penală consideră de asemenea că o persoană care se pretinde victimă este inadmisibilă să se constituie parte civilă împotriva autorului unei infracțiuni la a cărei comitere a participat cu știință (Crim., 7 februarie 2001, n
o
00-83.023).
CU PRIVIRE LA DREPT
PRIVIND PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 6 § 2 DIN CONVENȚIE
20.
Reclamantul se plânge că raționamentul și termenii hotărârilor camerei de instrucție și ai Curții de Casație au încălcat dreptul său la prezumția de nevinovăție. Invocă art. 6 § 2 din Convenție, care este redactat în felul următor:
«
2.
Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa a fost stabilită în mod legal.
»
Cu privire la admisibilitate
Pozițiile părților
21.
Guvernul susține că art. 6 § 2 nu este aplicabil în prezenta cauză, pe de o parte, cu privire la obiectul deciziei judecătorului de instrucție, privind admisibilitatea constituirii ca parte civilă, și, pe de altă parte, din moment ce punerea sub învinuire a reclamantului a intervenit după decizia de inadmisibilitate litigioasă. Reclamantul contestă această teză.
Evaluarea Curții
22.
Curtea reamintește că art. 6 § 2 se aplică atunci când o persoană este «
acuzată de o infracțiune
», în sensul autonom al jurisprudenței sale, și că există o «
acuzație în materie penală
», din moment ce un individ se vede oficial reprocșat de a fi comis o infracțiune penală de către autoritățile competente, sau că actele efectuate de acestea din cauza suspiciunilor care cad asupra acelui individ au efecte importante asupra situației sale. Este apariția primului dintre aceste evenimente, indiferent de ordinea lor cronologică, care declanșează aplicarea articolului 6 sub aspectul penal (
Farzaliyev c. Azerbaidjan
, n
o
29620/07, § 45, 28 mai 2020, și referințele citate). Curtea reamintește de asemenea că art. 6 § 2 poate fi aplicabil deciziilor judecătorești pronunțate în cadrul unei proceduri care nu este îndreptată împotriva unui reclamant în calitate de acuzat, dar care privește un proces penal în curs și este legată de acesta (
Diamantides c.
Grecia (n
o
2)
, n
o
71563/01, §§ 32-36, 19 mai 2005).
23.
Ea constată că, în cadrul instrucției deschise în 2019, constituirea ca parte civilă a reclamantului a fost declarată inadmisibilă la 12
septembrie 2019 și persoana în cauză a fost pusă sub învinuire și plasată sub statutul de martor asistat la 21 ianuarie 2020. Decizia de inadmisibilitate a fost apoi confirmată în apel la 22 iunie 2020 și Curtea de Casație a respins recursul reclamantului la 30 martie 2021 în termenii pe care îi critică.
24.
Astfel, pe de o parte, hotărârile camerei de instrucție și ale Curții de Casație au fost adoptate după punerea sub învinuire a reclamantului și în timpul instrucției penale care îl viza. Pe de altă parte, deși decizia privind inadmisibilitatea constituirii ca parte civilă nu privea, în sine, acuzația penală a reclamantului (vezi și §33 mai jos), ea prezenta o legătură strânsă cu punerea sub învinuire a persoanei în cauză. În aceste condiții, Curtea concluzionează asupra aplicabilității articolului 6 § 2 din Convenție.
25.
Constatând că cererea nu este vădit nefondat și nu este inadmisibilă pentru alt motiv vizat la art. 35 din Convenție, Curtea o declară admisibilă.
Cu privire la fond
Pozițiile părților
26.
Reclamantul susține că cumularea calităților de parte civilă și pus sub învinuire era posibilă, din moment ce se agea despre fapte distincte. Susține că camera de instrucție a folosit indicativul mai degrabă decât condiționalul și nu a nuanțat în niciun fel termenii săi pentru a reflecta o stare de suspiciune. Reclamantul consideră că motivele reținute atât de camera de instrucție, cât și de Curtea de Casație dau clar de înțeles că el a participat la comiterea infracțiunilor penale pentru care vinovăția sa nu a fost niciodată stabilită în mod legal.
27.
Guvernul susține că motivarea deciziei de inadmisibilitate a impus cu necesitate să iasă în evidență din procedură elemente «
incriminatoare
» asociate cu contextul. Considera că reclamantul nu putea cumula calități de pus sub învinuire (și martor asistat) și de parte civilă, pentru că nu putea fi în același timp victimă și autor al fraudelor în contabilitatea întreprinderii.
28.
Guvernul se referă de asemenea la termenii folosiți de camera de instrucție («
existența unor presupuneri puternice
», «
existența unor indici
», «
susceptibili de a se vedea reproșați fapte
», «
susceptibili de a atrage o calificare penală
»; §13 mai sus), precum și de Curtea de Casație («
posibila implicare
» în fapte; §15 mai sus). El concluzionează că raționamentul și vocabularul hotărârilor criticate făceau doar să iasă în evidență o stare de suspiciune și nu o analiză a vinovăției reclamantului.
Evaluarea Curții
a)
Principiile generale
29.
Curtea reamintește că prezumția de nevinovăție consacrată de art. 6 § 2 se numără printre elementele procesului penal echitabil cerut de art. 6 § 1. Este încălcată dacă o declarație sau o decizie oficială privind un acuzat reflectă sentimentul că el este vinovat, în timp ce vinovăția sa nu a fost încă stabilită în mod legal. Este suficient, chiar și în absența unei constatări formale, o motivare dând să se creadă că magistratul sau agentul statului consideră persoana în cauză ca vinovată, și exprimarea prematură a unei astfel de opinii de către tribunal însuși bafoază fără îndoială prezumția de nevinovăție (vezi, printre altele,
Deweer c.
Belgia
, 27 februarie 1980, § 56, seria A n
o
35,
Minelli c.
Elveția
, 25
martie
1983, §§ 27, 30 și 37, seria A n
o
62,
Allenet de Ribemont c.
Franța
, 10
februarie 1995, seria A n
o
308, §§
35-36,
Daktaras c. Lituania
, n
o
42095/98, §§
41-44, CEDH 2000
‑
X, și
Matijašević c. Serbia
, n
o
23037/04, § 45, CEDH
2006-X).
30.
Cu alte cuvinte, imputarea unei responsabilități penale unei persoane se rezumă la reflectarea sentimentului că acea persoană este vinovată conform standardului care reglementează comiterea infracțiunii penale (
Nealon și Hallam c.
Regatul Unit
[GC], n
os
32483/19 și 35049/19, § 168, 11 iunie 2024, cu jurisprudența citată).
31.
Pentru o prezentare mai amplă a principiilor generale privind dreptul la prezumția de nevinovăție, Curtea se referă la hotărârile
Lagardère c. Franța
(n
o
18851/07, §§
73-75, 12 aprilie 2012),
Urat c. Turcia
(n
os
53561/09 și 13952/11, §§
51-52, 27 noiembrie 2018),
Rigolio
c. Italia
(n
o
20148/09, §§
91-96, 9 martie 2023), precum și
Nealon și Hallam
(precitat, §§
101 și următoarele).
b)
Aplicarea în prezenta cauză
32.
Curtea constată că reclamantul a fost pus sub învinuire pentru confirmarea de informații mincinoase de către cenzorii de conturi și plasat sub statutul de martor asistat pentru nedezvăluirea de fapte penale de către cenzori de conturi. Constituirea sa ca parte civilă, ca victimă a unor fapte distincte dar conexe (falsificare și folosire de înscrisuri false, împiedicare a verificărilor cenzorului de conturi), a fost declarată inadmisibilă (paragrafele 9 și 10 mai sus).
33
.
La acest privitor, Curtea clarifică de la început că, în cadrul prezentei cauze, este chemată să se pronunțe, cu privire la art. 6 § 2, asupra termenilor folosiți de instanțele judecătorești, dar nu și asupra temeiniciei deciziei privind inadmisibilitatea constituirii ca parte civilă, nici mai mult decât asupra regulii procedurale privind accesul la dosarul unei persoane a cărei constituire ca parte civilă este contestată. Ea consideră astfel că decizia judecătorului de instrucție privind inadmisibilitatea constituirii ca parte civilă a reclamantului nu a fost de natură să încalce, prin ea însăși, dreptul acestuia de a fi prezumat nevinovat (vezi,
mutatis mutandis
,
Larrañaga Arando și alții c. Spania
(dec.), n
o
73911/16 și 3 altele, 25 iunie 2019). Ea constată de asemenea că reclamantul nu critică termenii ordonanței judecătorului de instrucție.
34
.
În ceea ce privește camera de instrucție, ea a considerat, la început, în hotărârea sa că reclamantul, nefiind personal angajat de grup, nu avea calitatea de a acționa în calitate personală (§12 mai sus). Într-un al doilea timp, ea a validat raționamentul judecătorului de instrucție, estimând că acesta nu a încălcat dreptul la prezumția de nevinovăție, din moment ce s-a «
limitat să constate existența unor
indici
împotriva denunțătorilor de a fi încălcat obligațiile lor profesionale, așadar erau
susceptibili
de a se vedea reproșați toți sau o parte din fapte
», și că plângerea
părea
destinată să încerce să se exonereze de responsabilitate penală (paragraful
13 mai
‑
sus). După opinia Curții, acești termeni, folosiți cu privire la societăți și nu cu privire la reclamant și descriind o stare de suspiciune, nu au încălcat dreptul acestuia din urmă la prezumția de nevinovăție.
35.
Curtea de Casație, pe de altă parte, a confirmat raționamentul camerei de instrucție, enumerând, în termeni generali și abstracți, că inadmisibilitatea unei constituiri ca parte civilă putea fi validă motivată de «
posibila
implicare
» a persoanei în faptele pentru care informația a fost deschisă (§15 mai sus).
36.
Ea a continuat, la §31 al hotărârii sale, că din procedura penală rezulta că au existat «
grave încălcări din partea acestor societăți, susceptibile de a se încadra în calificarea de nedezvăluire a infracțiunilor a căror existență ele nu puteau ignora
». Acest raționament constă în a califica acțiunile societăților P.A. și P.E. și nu ale reclamantului. La fel este și cu paragrafele 32 și 33 ale hotărârii, indiferent de interpretarea pe care cineva ar dori să o dea. Curtea constată că în orice caz reclamantul nu critică termenii paragrafelor 31 la 34 ai hotărârii Curții de Casație.
37.
Cu toate acestea, la §35 al hotărârii sale, Curtea de Casație a afirmat că reclamantul a «
participat la o înțelegere frauduloasă destinată să disimuleze o situație financiară dificilă
». După opinia Curții, noțiunea de «
participare la o înțelegere frauduloasă
» este echivocă și seamănă cu noțiunea de fraude care nu ține de sfera pur penală (a se compara cu
Rigolio
, precitat, §§ 116-117). Totuși, urmată și agravată de expresia «
destinată să disimuleze o situație financiară dificilă
», această frază capătă un sens care poate fi rezonabil interpretat ca imputând reclamantului responsabilitatea penală pentru confirmarea de informații mincinoase de către cenzori de conturi, delictul pentru care era pus sub învinuire (vezi
Nešťák c. Slovacia
, n
o
65559/01, §
88, 27 februarie 2007,
Urat
, precitat, §§ 58-59,
Pasquini
c. San Marino (n
o
2)
, n
o
23349/17, §§
53-54, 20
octombrie 2020, precum și
U.Y. c. Turcia
, n
o
58073/17, § 47, 10
octombrie 2023).
38.
Ținând seama de termenii folosiți de Curtea de Casație, Curtea concluzionează deci că a existat o încălcare a articolului 6 § 2 din Convenție
PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI
41 DIN CONVENȚIE
39.
Conform articolului 41 din Convenție:
«
Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă dreptul intern al Statului contractant nu permite să șteargă decât în mod imperfect consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții prejudiciate, în caz de necesitate, o satisfacție echitabilă.
»
40.
Reclamantul susține că dreptul intern nu îi permite să solicite o reexaminare, în vederea anulării lor, a hotărârilor camerei de instrucție și ale Curții de Casație. Concluzionează că prejudiciul moral pe care l-a suferit, agravat de publicitatea dată hotărârilor în cauză, nu poate fi reparate decât prin acordarea unei sume pe care o evaluează la 20
000
euro (EUR). Guvernul invită Curtea să respingă această cerere ca nesubstanțiată, derezonabilă și speculativă.
41.
Curtea reamintește că este ghidată de principiul echității, care implică, înainte de toate, o anumită flexibilitate și o examinare obiectivă a ceea ce este just, echitabil și rezonabil, ținând seama de ansamblul circumstanțelor cauzei, adică nu numai de situația reclamantului, ci și de contextul general în care încălcarea a fost comisă (
Varnava și alții c.
Turcia
[GC], n
os
16064/90 și 8 altele, § 224, CEDH 2009, și referințele citate).
42.
Ea reamintește de asemenea că nicio dispoziție nu prevede în mod expres plata unei indemnizații pentru prejudiciul moral. În abordarea sa privind acordarea unei satisfacții echitabile, care variază de la o cauză la alta, Curtea face o distincție între situațiile în care reclamantul a suferit un traumatism evident, dureri și suferințe, necaz, anxietate, frustrare, sentimente de nedreptate sau umilință, o incertitudine prelungită, o perturbație în viața sa sau o adevărată pierdere de oportunități, și situațiile în care recunoașterea publică, într-o hotărâre obligatorie pentru Statul contractant, a prejudiciului suferit de reclamant reprezentă în sine o formă efectivă de reparare (
ibidem
).
43.
Ținând seama de circumstanțele particulare ale cauzei, Curtea consideră că este corespunzător să nu acorde o indemnizație pentru prejudiciul moral. Respinge cererea reclamantului și spune că constatarea unei încălcări furnizează în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de acesta.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE,
Declară
cererea admisibilă
;
Hotărăște
că a existat o încălcare a articolului 6 § 2 din Convenție
;
Hotărăște
că constatarea unei încălcări furnizează în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant.
Întocmit în limba franceză, apoi comunicat în scris la 4 iulie 2024, în aplicarea articolului
77
§§
2 și
3 din Regulament.
Martina Keller
Lado Chanturia
Grefieră adjunctă
Președinte