GRAVIER c. FRANCE

Publicat la 2 noiembrie 2022 SECȚIUNEA 5 Cerere nr. 49904/21 Laurent GRAVIER împotriva Franței, introdusă la 30 septembrie 2021, comunicată la 10 octombrie 2022: Reclamantul a fost asociat semnatar al a două societăți de audit (P.A. și P.E.) care au fost mandatate de un grup de societăți în calitate de auditori. Ca urmare a dezvăluirii diferitelor anomalii care afectează conturile societăților din cadrul grupului, în 2017 a fost deschisă o informare judiciară a șefilor, în special: (a) verificări sau audituri ale auditorilor de către conducerea unei persoane juridice, prezentarea sau publicarea de conturi anuale incorecte, difuzarea de informații inexacte cu privire la situația unei persoane juridice de către auditor, neapocalipsa de fapte delictuoase de către auditor, exercitarea funcțiilor de auditor al unei persoane juridice, în pofida incompatibilității, a falsificării și a utilizării unor fapte false; În 2019, reclamantul și societățile P.A.

și P.E. au depus la instanța de judecată cereri de constituire a unor părți civile, care au fost considerate victime ale unor infracțiuni de falsificare și utilizare a unor falsuri și a unor controale sau audituri ale auditorilor per director de persoană juridică. Printr-o ordonanță din 12 septembrie 2019, instanța de judecată a declarat inadmisibile cererile lor, cu privire la motivele pe care le-a avut în vedere existența unui motiv puternic că misiunea auditorilor nu a fost efectuată în normele privind arta, care ar putea duce la o calificare penală și că cererile au fost motivate de o dorință de a scăpa de orice răspundere penală În 2020, reclamantul a fost examinat de către auditor de către șeful de confirmare a informațiilor, fiind, de asemenea, asistat de șeful de neapocalipsă al unor fapte delincvente de către auditor.

Ulterior, la 22 iunie 2020, camera de l'inginerie a tribunalului de apel din Paris a confirmat ordinul de ordonanță al unei cereri, reținând în același timp că reclamantul, care nu a fost mandatat personal în calitate de auditor, nu avea calitatea de a acționa cu titlu personal. La 30 martie 2021, Camera Penală a Curții de Casație a respins recursurile în Casație formulate de reclamant și de societățile P.A. și P.E. Ea a considerat în special că camera de landuri a concluzionat în mod întemeiat că reclamanții au concurat în mod activ la Comisia pentru infracțiuni și că nu au [putut] să-și invoce propriile acțiuni.

Neîndeplinirea obligațiilor pentru a justifica un prejudiciu personal (...) (§ 34). De asemenea, Comisia a considerat că camera de landuri și-a justificat decizia care rezultă în mod direct din faptele de utilizare a falsurilor și a dilemelor la misiunile auditorilor (§ 35). În momentul pronunțării hotărârii Curții de Casație, procedura penală împotriva reclamantului era în continuare pendinte. ÎNTREBARE CU PĂRȚILE Dreptul la prezumția de nevinovăție a reclamantului, garantat prin art. 2 din Convenție a fost respectat în speță, având în vedere termenii hotărârii din 30 martie 2021 a camerei de l'injurisdiction de la Paris din 22 iunie 2020 și al hotărârii din 30 martie 2021 a camerei criminale a Curții de Casație?

Publié le 2 novembre 2022

CINQUIÈME SECTION

Requête n o 49904/21 Laurent GRAVIER contre la France introduite le 30 septembre 2021 communiquée le 10 octobre 2022

OBJET DE L’AFFAIRE

Le requérant était associé signataire de deux sociétés d’audit (P.A. et P.E.) qui avaient été mandatées par un groupe de sociétés en qualité de commissaires aux comptes. À la suite de la révélation de différentes anomalies affectant les comptes des sociétés du groupe, une information judiciaire fut ouverte en 2017 des chefs, notamment, « d’obstacle aux vérifications ou contrôle de commissaire aux comptes par dirigeant de personne morale, de présentation ou publication de comptes annuels inexacts, de diffusion d’informations mensongères sur la situation d’une personne morale par commissaire aux comptes, de non-révélation de faits délictueux par commissaire aux comptes, d’exercice des fonctions de commissaire aux comptes d’une personne morale malgré une incompatibilité, de faux et usage de faux ». En 2019, le requérant et les sociétés P.A.

et P.E. déposèrent auprès du juge d’instruction des demandes de constitution de parties civiles, s’estimant victimes de délits de faux et usage de faux et d’obstacle aux vérifications ou contrôles de commissaire aux comptes par dirigeant de personne morale. Par une ordonnance du 12 septembre 2019, le juge d’instruction déclara irrecevables leurs demandes, aux motifs qu’il existait une « présomption forte que la mission des commissaires aux comptes n’ait pas été faite dans les règles de l’art, susceptible d’entraîner une qualification pénale et [que les demandes aient été] motivées par un souhait d’échapper à toute responsabilité pénale ». En 2020, le requérant fut mis en examen du chef de confirmation d’informations mensongères par commissaire aux comptes.

Il fut également placé sous le statut de témoin assisté du chef de non-révélation de faits délictueux par commissaire aux comptes. Par la suite, le 22 juin 2020, la chambre de l’instruction de la cour d’appel de Paris confirma l’ordonnance d’irrecevabilité des demandes, tout en retenant que le requérant, n’ayant pas été personnellement mandaté en qualité de commissaire aux comptes, n’avait pas qualité à agir à titre personnel. Le 30 mars 2021, la chambre criminelle de la Cour de cassation rejeta les pourvois en cassation formés par le requérant et les sociétés P.A. et P.E.

Elle estima notamment que la chambre de l’instruction avait à bon droit conclu que « les demandeurs [avaient] activement concouru à la commission des infractions et qu’ils ne [pouvaient] invoquer leurs propres manquements pour justifier d’un préjudice personnel (...) » (§ 34). Elle considéra aussi que la chambre de l’instruction avait justifié sa décision « par des motifs dont il résult[ait] que (...) [les sociétés P.A. et P.E. et le requérant avaient] participé à un concert frauduleux visant à masquer une situation financière obérée et qu’ils ne sauraient dès lors se prévaloir d’un préjudice découlant directement des faits d’usage de faux et d’entraves aux missions des commissaires aux comptes » (§ 35). Au moment du prononcé de l’arrêt de la Cour de cassation, la procédure pénale dirigée contre le requérant était toujours pendante.

QUESTION AUX PARTIES

Le droit à la présomption d’innocence du requérant, garanti par l’article 6 § 2 de la Convention a-t-il été respecté en l’espèce, compte tenu des termes de l’arrêt de la chambre de l’instruction de la cour d’appel de Paris du 22 juin 2020 et de l’arrêt de la chambre criminelle de la Cour de cassation du 30 mars 2021 ?