PEREIRA DA SILVA c. PORTUGAL

Comunicat la 2 septembrie 2014 Prima secțiune Cerere nr. 77050/11 Ilídio José PEREIRA DA SILVA împotriva Portugaliei introdusă la 5 decembrie 2011 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, domnul Ilídio José Pereira da Silva, este un resortisant portughez născut la 29 noiembrie 1934 și rezident la Senhora da Hora. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Faptele din 5 aprilie și 5 mai 1999, reclamantul, magistratul emerit pensionat (jubilado) ) și fost judecător consilier, l-a numit în fața Curții Supreme Administrative pe președintele Curții Supreme Administrative a Consiliului Superior al tribunalelor administrative și fiscale din două acțiuni în nulitate referitoare la două decizii din 2 februarie și din 1 martie 1999, refuzând rambursarea cheltuielilor de misiune suportate de reclamant în cadrul activității sale de inspector judiciar.

În acțiunile menționate, pe lângă dreptul de a fi rambursat, reclamantul a denumit competența președintelui Curții Supreme Administrative pentru a se pronunța cu privire la problema rambursării cheltuielilor de misiune și la faptul că nu a fost audiat în cadrul procedurii. La o dată nespecificată, Curtea Supremă Administrativă a decis să unească cele două proceduri. Prin hotărârea din 13 noiembrie 2002, Curtea Supremă Administrativă l-a despăgubit pe reclamant de pretențiile sale. Reclamantul a atacat la tribunal în fața secțiunii plenare a procedurii administrative a Curții Supreme Administrative (Pleno da Secção do Contencioso Administratorivo do Supremo Tribunal Administratorivo Prin hotărârea din 17 octombrie 2006, aceasta a confirmat hotărârea atacată.

Ea a considerat că reclamantul își putea prezenta argumentele și că, prin urmare, dreptul său la o ședință (a se spuneito de audiencia) nu fusese încălcat. Judecătorii R.D.J., A.S., A.D. și P.B. au stat în sesiunea plenară a contenciosului administrativ al Curții Supreme Administrative, judecătorul R.D.J. în calitate de președinte al Secțiunii plenare a Curții Supreme Administrative. La 15 iunie 2007, reclamantul a solicitat în fața Adunării plenare a Curții Supreme Administrative (Plenário do Supremo Tribunal Administratorivo) ), invocând existența unui conflict de jurisprudență referitor la problema dreptului la o audiere în cadrul unei proceduri administrative, care prezenta în sprijinul unei hotărâri care era în contradicție cu cea pronunțată în cazul său din speță.

Prin hotărârea din 4 noiembrie 2009, Adunarea Plenară a Curții Supreme Administrative a respins apelul pe motiv că hotărârea în cauză se referea la o problemă diferită, inclusiv existența unui conflict de jurisprudență. În hotărârea sa, Adunarea Plenară a Cu r ii Supreme Administrative a considerat că hotărârile … În ceea ce privește hotărârea invocată de reclamant, Curtea Supremă administrativă a constatat că, spre deosebire de reclamant, la … Judecătorii R.D.J., A.S., A.D. și P.B. se află în componența Adunării plenare a Curții Supreme Administrative, judecătorul R.D.J. în calitate de președinte al Adunării plenare a Curții Supreme Administrative și judecătorul A.S. în calitate de raportor.

Recurentul a formulat o acțiune în neconstituționalitate în fața Tribunalului Constituțional care ridica lipsa de imparțialitate a ședinței plenare a Curții Supreme Administrative având în vedere faptul că patru dintre cei nouă judecători care se află la 17 octombrie 2006 în cadrul secțiunii plenare din cadrul procedurii administrative a Curții Supreme Administrative au fost, de asemenea, prezenți la data de 4 noiembrie 2009, la Adunarea Plenară a Curții Supreme Administrative, formată din șapte judecători. Tribunalul Constituțional și-a pronunțat hotărârea la 7 iunie 2011. Se consideră că obiectul acțiunii formulate de reclamant în fața acestei instanțe se referea parțial, nu la o neconstituționalitate normativă, ci la decizia Curții Supreme Administrative de a considera că nu există nicio contradicție între cele două hotărâri indicate de solicitant, considerând inadmisibilă această parte a acțiunii.

În ceea ce privește partea admisibilă a acțiunii în neconstituționalitate formulată de solicitant, Tribunalul Constituțional l-a despăgubit pe reclamant de pretențiile sale, pe motiv că cei patru judecători menționați erau, în cea de-a doua intervenție în procedură, chestii diferite de cele abordate în prima lor intervenție. Dreptul și practica internă relevantă Cu privire la formațiunile judiciare ale tribunalelor din cadrul tribunalelor din cadrul tribunalelor din cadrul tribunalelor din cadrul tribunalelor din cadrul Tribunalului din Luxemburg și din cadrul Codului de procedură civilă dispune de niciun judecător care nu își poate exercita funcțiile [...] (e) atunci când este vorba despre o acțiune interjudiciată în cadrul unei proceduri în care s-a pronunțat în calitate de judecător al unei alte instanțe, care face ca decizia atacată sau care ia altfel poziție asupra unor chestiuni ridicate de acțiune.

(...) Este posibil să se sesizeze Adunarea Plenară a Curții Supreme Administrative cu privire la o acțiune în armonizare a jurisprudenței în cazul în care o hotărâre este în contradicție cu o altă hotărâre pronunțată de aceeași instanță cu privire la aceeași chestiune de drept și sub incidența aceleiași legislații [art. 22 alineatul (a) din Decretul-lege nr 129/884 din 27 aprilie 1984, în redactarea Decretului-lege nr. 229/96, din 29 noiembrie 1996, care reglementează funcționarea tribunalelor administrative și fiscale.

La sesiunea plenară a Curții Supreme Administrative este constituită de președintele Curții Supreme Administrative, de vicepreședinți și de alți judecători care aparțin celor două secțiuni ale Curții Supreme Administrative (art. 23 din Decretul-lege nr. 129/84, 27 aprilie 1984). Cu ocazia ședinței plenare a Curții Supreme Administrative, printre altele, cu privire la conflictele de jurisprudență, în exercitarea acestei competențe este necesară intervenția celor doi judecători cei mai vechi din fiecare secțiune (articolele 22b și 23 alineatul (3) din Decretul-lege nr 129/84, 27 aprilie 1984). Dreptul la o audiere în cadrul oricărei proceduri administrative decurge din art. 267 alineatul (5) din Constituția portugheză, care vizează implicarea cetățenilor în procedurile de luare a deciziilor care îi privesc și le permite să atragă atenția organelor decizionale asupra punctelor pe care le consideră decisive (art. 100 din Codul de procedură administrativă).

Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil din cauza lipsei de imparțialitate a ședinței plenare a Curții Supreme Administrative. A fost Adunarea Plenară a Curții Supreme Administrative, așa cum a fost compusă în speță, o instanță imparțială în sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, în măsura în care au stat în această formare patru magistrați ai secțiunii plenare a instanței administrative a Curții Supreme Administrative care a trebuit să facă prima acțiune în cadrul aceleiași proceduri? În special, întrebările pe care judecătorii în cauză le-au abordat în cadrul primei căi de atac erau similare celor pe care le-au pronunțat în cadrul adunării plenare atunci când aceasta a examinat al doilea recurs Durata procedurii administrative urmate în speță era compatibilă cu condiția de pronunțare într-un termen rezonabil În sensul art. 6 alin. (1) din Convenție

Communiquée le 2 septembre 2014

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 77050/11 Ilídio José PEREIRA DA SILVA contre le Portugal introduite le 5 décembre 2011

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Ilídio José Pereira da Silva, est un ressortissant portugais né le 29 novembre 1934 et résidant à Senhora da Hora. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. 1. Les faits Le 5 avril et le 5 mai 1999, le requérant, magistrat émérite à la retraite ( jubilado ) et ancien juge conseiller, assigna devant la Cour suprême administrative le président de la Cour suprême administrative du Conseil supérieur des tribunaux administratifs et fiscaux de deux actions en nullité concernant deux décisions du 2 février et du 1 er mars 1999, refusant le remboursement de frais de mission engagés par le requérant dans le cadre de son activité d’inspecteur judiciaire.

Dans les actions mentionnées, outre le droit à être remboursé, le requérant dénonçait l’incompétence du président de la Cour suprême administrative pour statuer sur la question du remboursement des frais de mission et le fait de ne pas avoir été entendu dans le cadre de la procédure. À une date non-précisée, la Cour suprême administrative décida de joindre les deux procédures. Par un arrêt du 13 novembre 2002, la Cour suprême administrative débouta le requérant de ses prétentions. Le requérant attaqua l’arrêt devant la section plénière du contentieux administratif de la Cour suprême administrative ( Pleno da Secção do Contencioso Administrativo do Supremo Tribunal Administrativo ). Par un arrêt du 17 octobre 2006, celle-ci confirma l’arrêt attaqué.

Elle jugea que le requérant avait pu présenter ses arguments et que, par conséquent, son droit à une audience ( direito de audiência ) n’avait pas été violé. Les juges R.D.J., A.S., A.D. et P.B. siégèrent dans la section plénière du contentieux administratif de la Cour suprême administrative, le juge R.D.J. en qualité de président de la section plénière de la Cour suprême administrative. Le 15 juin 2007, le requérant interjeta un appel devant l’assemblée plénière de la Cour suprême administrative ( Plenário do Supremo Tribunal Administrativo ), invoquant l’existence d’un conflit de jurisprudence portant sur la question du droit à une audience dans le cadre d’une procédure administrative, présentant à l’appui un arrêt qui était en contradiction avec celui qui avait été prononcé dans son cas d’espèce.

Par un arrêt du 4 novembre 2009, l’assemblée plénière de la Cour suprême administrative rejeta l’appel au motif que l’arrêt en question portait sur une question différente, excluant ainsi l’existence d’un conflit de jurisprudence. Dans son arrêt, l’assemblée plénière de la Cour suprême administrative considéra que les arrêts litigieux n’avaient pas fait une interprétation différente du droit à une audience prévu par l’article 100 du code de procédure administrative, la diversité se situant au niveau des cas d’espèce. S’agissant de l’arrêt invoqué par le requérant, la Cour suprême administrative observa que, contrairement au requérant, l’intéressé n’avait pas eu la possibilité de verser dans le dossier ses observations d’où la violation, en l’occurrence, de son droit d’être entendu.

Les juges R.D.J., A.S., A.D. et P.B. siégèrent dans la composition de l’assemblée plénière de la Cour suprême administrative, le juge R.D.J. en qualité de président de l’assemblée plénière de la Cour suprême administrative et le juge A.S. en tant que rapporteur. Le requérant forma un recours en inconstitutionnalité devant le Tribunal Constitutionnel soulevant le défaut d’impartialité de l’assemblée plénière de la Cour suprême administrative tenant au fait que quatre des neuf juges siégeant le 17 octobre 2006 à la section plénière du contentieux administratif de la Cour suprême administrative avaient aussi siégé, le 4 novembre 2009, à l’assemblée plénière de la Cour suprême administrative, constituée de sept juges.

Le Tribunal constitutionnel prononça son arrêt le 7 juin 2011. Il estima que l’objet du recours formé par le requérant devant cette juridiction portait partiellement, non pas sur une inconstitutionnalité normative mais sur la décision de la Cour suprême administrative de considérer qu’il n’y avait pas de contradiction entre les deux arrêts indiqués par le requérant, jugeant irrecevable cette partie du recours. Pour ce qui est de la partie recevable du recours en inconstitutionnalité formé par le requérant, le Tribunal Constitutionnel débouta le requérant de ses prétentions, au motif que les quatre juges mentionnés s’étaient penchés, dans leur deuxième intervention dans la procédure, sur des questions différentes de celles traitées lors de leur première intervention.

2. Le droit et la pratique internes pertinents a. Sur les formations judiciaires des tribunaux L’article 122 du code de procédure civile dispose « Aucun juge ne peut exercer ses fonctions [...] (...) e) Lorsqu’il s’agit d’un recours interjeté dans le cadre d’une procédure où il est intervenu en qualité de juge d’un autre tribunal, rendant la décision attaquée, ou prenant autrement position sur des questions soulevées par le recours.

(...) » b. Sur la procédure devant la Cour suprême administrative Il est possible de saisir l’assemblée plénière de la Cour suprême administrative d’un recours en harmonisation de jurisprudence lorsqu’un arrêt est en contradiction avec un autre arrêt, rendu par la même juridiction sur la même question de droit et sous l’empire de la même législation (article 22 § a) du décret-loi n o 129/84, du 27 avril 1984, dans la rédaction du décret-loi n o 229/96, du 29 novembre 1996, régissant le fonctionnement des tribunaux administratifs et fiscaux).

L’assemblée plénière de la Cour suprême administrative est constituée par le président de la Cour suprême administrative, par les vice-présidents et d’autres juges appartenant aux deux sections de la Cour suprême administrative (article 23 du décret-loi n o 129/84, du 27 avril 1984). L’assemblée plénière de la Cour suprême administrative étant chargée de statuer, entre autres, sur les conflits de jurisprudence, dans l’exercice de cette compétence est requise l’intervention des deux juges les plus anciens de chaque section (articles 22b et 23 § 3 du décret-loi n o 129/84, du 27 avril 1984). c. Sur le droit à une audience Le droit à une audience dans le cadre de toute procédure administrative découle de l’article 267 § 5 de la Constitution portugaise, visant à associer les citoyens aux procédures de prise de décisions les concernant et leur permettant d’attirer l’attention des organes de décision envers les points qu’ils estiment décisifs (article 100 du code de procédure administrative).

GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas avoir bénéficié d’un procès équitable en raison du défaut d’impartialité de l’assemblée plénière de la Cour suprême administrative. Sous l’angle de la même disposition, il se plaint aussi de la durée de la procédure devant la Cour suprême administrative.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. L’assemblée plénière de la Cour suprême administrative, telle que composée en l’espèce, était-elle un « tribunal impartial » au sens de l’article 6 § 1 de la Convention, dans la mesure où ont siégé dans cette formation quatre magistrats de la section plénière du contentieux administratif de la Cour suprême administrative qui avait eu à connaître d’un premier recours dans la même procédure ? En particulier, les questions que les juges concernés ont eu à traiter à l’occasion du premier recours étaient-elles analogues à celles dont ils ont eu à se prononcer au sein de l’assemblée plénière lorsque celle-ci a examiné le second pourvoi ? 2. La durée de la procédure administrative suivie en l’espèce était-elle compatible avec la condition de jugement dans un « délai raisonnable », au sens de l’article 6 § 1 de la Convention ?