Comunicat la 3 septembrie 2014 CINCEA SECȚIUNE Cerere nr. 58828/13 Bedrettin ISENC împotriva Franței introdusă la 16 septembrie 2013 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Bedrettin Isenc, este un resortisant turc născut în 1961 și rezident în Bordeaux. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul A. Bouzidi, avocat la Paris. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: reclamantul este tatăl domnului născut în 1984 și decedat prin sinucidere în închisoare, la 7 decembrie 2008. În după-amiaza zilei de 6 decembrie 2008, la ora 16:25, domnul a fost găsit spânzurat de gratiile de la fereastra celulei sale de către unul dintre colegii săi de celulă, întoarcerea de la duș, care i-a alertat imediat pe supraveghetori. Pompierii și paramedicii au fost anunțați la ora 16:43 și au venit în jurul orei 1650 și, respectiv, în jurul orei 17:00. La 9 iulie 2009, reclamantul a depus o plângere de despăgubire prealabilă către Garda de Pecete și a solicitat despăgubiri pentru prejudiciile sale, morale și materiale care rezultă din moartea fiului său, prin alocarea unei sume de 60 000 EUR (EUR). La 29 septembrie 2009, ca urmare a unei decizii implicite de respingere, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ din Bordeaux în scopul de a condamna statul la plata acesteia. Prin hotărârea din 30 noiembrie 2010, Tribunalul și-a respins cererea în următoarele cuvinte: În special din mărturia colegei sale, a tatălui său și a unuia dintre deținuții săi, că dl. N'a manifestat nici o voință sinucigașă înainte de a încerca să-și pună capăt zilelor. ; că prospectul individual completat de instanța judecătorească din Bordeaux, în cazul în care a precizat că persoana care a fost încarcerată pentru prima dată trebuie să fie supravegheată, ținând cont de fragilitatea sa psihologică, a indicat totuși că aceasta din urmă nu avea nevoie de o examinare medicală sau psihiatrică urgentă. ;în cazul în care administrația a raportat, ca măsură de precauție, deținut la serviciul medico-psihologic regional (SMPR), care se încadrează, de altfel, într-o persoană juridică distinctă de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Decembrie 2008, nu exista nici un element care să permită administrației să suspecteze că dl. se afla într-o fază numită criză sinucigașă acută de sinucidere, care ar fi necesitat o supraveghere permanentă; că, în ceea ce privește medicul serviciului medical care a examinat nu a avut nici o recomandare specială pentru administrație ; care rezultă, de asemenea, din langulare, că acesta a fost, în scopul de a evita izolarea sa, plasat cu doi colegi deținuți într-o celulă care a făcut obiectul unei supravegheri speciale pentru a controla prezența sa; că ; că o rundă a fost efectuată la 6 decembrie 2008, la ora 16:00, înainte ca domnul să fie descoperit de unul dintre deținuți la ora 16:25. ;că,în aceste condiții, reclamantul nu este întemeiat să susțină că administrația în cauză nu și-ar fi încălcat obligația de a asigura siguranța deținutului și a comis o greșeală în organizarea serviciului prin refuzul de a lua măsurile de supraveghere pentru a preveni sinuciderea sa; că nu se stabilește că condițiile materiale de detenție ale domnului într-o celulă de 9 m Cu alți doi deținuți fie la originea sinuciderii sale, tribunalul a arătat, de asemenea, că nu putea fi reținută nici o vină în organizarea ajutorului acordat lui M. El a precizat că, în cazul în care reclamantul susținea că pompierii și serviciul de asistență medicală de urgență de la ora 16:43 au fost chemați la 18 minute după descoperirea deținuților care erau încă în viață, personalul penitenciar a intervenit la câteva secunde după descoperirea domnului deținuți. Numai atunci când personalul medical a luat în considerare că a putut face față urgenței pompierilor și SAMU au fost chemați la ora 16:43. Reclamantul a făcut apel la judecată. El a arătat, printre altele, că administrația dispunea, la sosirea domnului la domiciliu în stare de arest, nu numai observațiile judecătorului judecătoresc, ci și declarațiile făcute de domnul. în cursul interviului său individual din ziua următoare sosirii sale, acestea ar fi absolut lipsite de orice ă n ț ii în ceea ce-i privește pe cei care s-au sinucis (memorie în apărare din 19 mai 2011, document neproductiv). Reclamantul a contestat, de asemenea, incoere n d i ț ii le men ț ionate în caietul de punctaj orar de la etaj în care a fost reținut dl. pe motiv că acestea lăsau să se arate clar că a fost pre-împlinit de către supraveghetori, deoarece mențiunea În concluziile sale în fața instanței administrative de apel a lui Bordeaux, raportorul public a ajuns la concluzia că statul trebuia să plătească reclamantului suma de 8 000 EUR. În acest caz, au fost luate o serie de măsuri cu privire la dl. a cărui întrebare este dacă au fost suficiente. Ceea ce ne lovește în acest dosar este absența unui examen medical al dlui., așa cum s-a spus, fișa judecătorului de la tribunal semnala tendințe sinucigașe. de către Comisia multidisciplinară pentru prevenirea sinuciderilor, chiar dacă, așa cum menționează ministrul, această comisie include îngrijitori, nu poate fi considerată drept examinare medicală. Raportul acestei comisii, care consacră un rând fiecărui deținut, nu face decât să facă un tablou general, în speță pentru dl., care menționează tendințele sinucigașe și care menționează necesitatea unei supravegheri la fiecare oră. (...) În ceea ce privește examinarea medicală, ministrul se bazează pe diferite dispoziții, în special art. D 372 din Codul de procedură penală, care prevede că fiecare sector de psihiatrie în penitenciare este legat de o instituție de sănătate (...) ; acesta include, în special, un SMPR [serviciu medico-psihologic regional] (...). Art. 14 din lacu din 14 În decembrie 1986 privind regulamentul de procedură standard de stabilire a organizării SMPR-sil prevede că Un tipograf produs în dosar menționează o semnalare la serviciul medico-psihologic, dar ni se pare că această mențiune nu este suficientă pentru a constitui, în sensul textului menționat anterior, o cerere de intervenție la centrul medico-psihologic Noi personal nu putem concepe modul în care o persoană prezentată ca sinucidere de către instanța de judecată nu va avea înainte de a se sinucide consulta un medic, în timp ce mai exact ministrul are o structură medicală care să se ocupe de deținuții din centrul penitenciarului, în special din punct de vedere psihiatric. (...) Suntem conștienți de dificultățile pe care le au administrația... dar greșeala ne - a făcut să ne dăm seama de riscurile sinucigașe ale lui M. să nu fi fost supus unui examen medical prevăzut de text, pe care nu l-a solicitat, ci din care să nu reiasă părțile din dosar pe care le-ar fi refuzat, singura circumstanță pe care instanța care nu este medic, nu a luat în considerare necesitatea unei examinări psihiatrice sau a unei examinări la centrul medical-psihologic regional care să nu deroge de la administrarea de obligațiile sale (...) Prin hotărârea din 29 noiembrie 2011, Curtea Administrativă din Bordeaux a confirmat hotărârea. Ea a reînceput motivarea Tribunalului, fără a menționa totuși examinarea de către un medic din cadrul serviciului medical, adăugând că domnul a fost repartizat într-o celulă cu alți doi deținuți a căror situație penală era apropiată de a sa și care, chiar dacă nu au fost informați de către administrația în cauză cu privire la fragilitatea psihologică a [acestuia], au fost susceptibile, dacă este cazul, de a informa supraveghetorii Reclamantul a formulat un recurs în casație, invocând în special încălcarea articolului 2 din Convenție. Prin hotărârea din 15 martie 2013, Consiliul de Stat a declarat recursul neacceptat. Circulara conducerii administrației din 26 aprilie 2002 privind prevenirea sinuciderilor în instituțiile penitenciare este astfel formulată (...) III. Oferirea unui sprijin mai mare persoanelor deținute care prezintă un risc sinucigaș Într-adevăr, în cadrul instituțiilor penitenciare, detenția unui coleg de celulă pe lângă un deținut sinucigaș este adesea o măsură privilegiată, la fel ca în toate țările vizitate de misiunea menționată anterior (cu excepția Țărilor de Jos, unde, mai presus de toate, principiul individualității). Cu toate acestea, trebuie să se constate că o astfel de măsură nu satisface în mod necesar nevoile deținutului pe care intenționăm să îl ajutăm și să îl protejăm. În mod similar, pentru colegul de celulă însărcinat să însoțească o persoană deținută, experiența se poate dovedi traumatizantă. Prin urmare, în fața unei persoane care se sinucide într-o celulă sau care o pune în celulă împreună cu un coleg de celulă, este important să se ia o decizie în funcție de nevoile reale ale persoanei care prezintă un risc suicidar și după ce a solicitat, după caz, consiliere medicală. În plus, deținutul de sprijin trebuie ales cu cel mai mare discernământ dintre persoanele deținute care au acceptat în mod conștient o astfel de sarcină. Pentru a merge mai departe, adaptarea sistemului englezesc al "detenției confidențiale," cu toate precauțiile care se potrivesc, ar putea fi experimentată, în favoarea înfrățirilor organizate între instituțiile penitenciare engleze și franceze și cu sprijinul sectorului asociativ, în special al Crucii Roșii franceze (16). (...) Consolidarea supravegherii și a observației Persoana deținută identificată ca prezentând un risc suicidar trebuie să facă obiectul unei atenții speciale, care poate consta într-o înmulțire a rondurilor, chiar și noaptea. Cu toate acestea, nu poate fi vorba despre reducerea îngrijirii unei persoane aflate în pericol numai la măsuri de supraveghere, care, în unele cazuri, îi pot agrava starea (...) GRIFS Invocând hotărârea Katreb c. France 38447/09, 19 iulie 2012), reclamantul se plânge de încălcarea dreptului la viață al domnului El susține că autoritățile penitenciare erau informate cu privire la riscul ca fiul său să se sinucidă și, în special, să denunțe faptul că administrația nu a încercat niciodată să relanseze SMPR. CESE subliniază, de asemenea, că condițiile de încarcerare, deosebit de dificile, au avut un rol cauzal în sinucidere. În special, statul a avut cunoștință sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de riscul de sinucidere, având în vedere faptele din speță și, în speță, a luat măsurile pe care a fost rezonabil să le aplice pentru a preveni realizarea acestui risc Guvernul este invitat să precizeze faptele începând cu data la care fiul reclamantului a fost retrimis la casa de judecată din Bordeaux-Dracuignan și să indice, în special, dacă a avut un interviu cu personalul închisorii, medical sau nu, înainte ca acesta să fie examinat de comisia multidisciplinară la 2 decembrie 2008. Guvernul este, de asemenea, invitat să prezinte o copie a memoriilor ministrului justiției în fața Tribunalului Administrativ din Bordeaux și în fața Tribunalului Administrativ din Bordeaux, precum și o copie a următoarelor documente individuale ale instanței judecătorului judecătoresc din oficiu, nr. 2008/64942/02 de constatare a morții domnului. raportul comisiei multidisciplinare de prevenire a sinuciderilor în urma examinării din 2 decembrie 2008 extrase din caietul de punctaj orar de la nivelul în care a fost deținut fiul reclamantului. Reclamantul este invitat să prezinte, împreună cu observațiile sale în replică, o copie a memoriului depus în fața instanței de apel.
Communiquée le 3 septembre 2014
Requête n
o
58828/13
Bedrettin ISENC
contre la France
introduite le 16 septembre 2013
Le requérant, M. Bedrettin Isenc, est un ressortissant turc né en 1961 et résidant à Bordeaux. Il est représenté devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant est le père de M., né en 1984, et décédé par suicide en prison, le 7 décembre 2008. Il avait été placé en détention provisoire le 24
novembre 2008 et écroué à la maison d’arrêt de Bordeaux-Draguignan.
Dans l’après-midi du 6 décembre 2008, à 16 h 25, M. fut découvert pendu aux barreaux de la fenêtre de sa cellule par l’un de ses codétenus, de retour de la douche, qui alerta aussitôt les surveillants. Les pompiers et le SAMU furent prévenus à 16 h 43 et intervinrent respectivement vers 16
h
50 et vers 17 heures. M. fut hospitalisé à 17 h 57 au CHU de Bordeaux où il décéda le lendemain à 6 h 30.
Le 9 juillet 2009, le requérant adressa une réclamation indemnitaire préalable au Garde des Sceaux, et demanda la réparation de ses préjudices, moral et matériel, résultant du décès de son fils, par l’allocation d’une somme de 60
000 euros (EUR).
Le 29 septembre 2009, à la suite d’une décision implicite de rejet, le requérant saisit le tribunal administratif de Bordeaux afin qu’il condamne l’Etat à lui verser l’indemnité.
Par un jugement du 30 novembre 2010, le tribunal rejeta sa requête dans les termes suivants
:
«
Considérant qu’il résulte de l’instruction, et notamment des témoignages de sa compagne, de son père et de l’un de ses codétenus, que M. n’avait manifesté aucune volonté suicidaire avant de tenter de mettre fin à ses jours
; que la notice individuelle remplie par le juge d’instruction du tribunal de grande instance de Bordeaux, si elle précisait que l’intéressé, incarcéré pour la première fois, devait être surveillé compte tenu de sa fragilité psychologique, indiquait toutefois que ce dernier ne nécessitait pas d’examen médical ou psychiatrique urgent
; que si l’administration pénitentiaire a, par mesure de précaution, signalé le détenu au service médico-psychologique régional (SMPR), lequel relève d’ailleurs d’une personne morale distincte de l’Etat, l’a inscrit sur la liste des détenus devant faire l’objet d’une évaluation pluridisciplinaire et l’a fait examiner par la commission pluridisciplinaire de prévention des suicides le 2
décembre 2008, aucun élément ne permettait à l’administration de suspecter que M. se situait dans une phase dite de «
crise suicidaire aigue
» qui aurait nécessité une surveillance permanente
; qu’au demeurant le médecin du service médical l’ayant examiné n’avait pas adressé de recommandation particulière à l’administration pénitentiaire pour prévenir un éventuel suicide de l’intéressé
; qu’il résulte également de l’instruction, que celui-ci a été, afin d’éviter son isolement, placé avec deux codétenus dans une cellule qui faisait l’objet d’une surveillance spéciale destinée à contrôler sa présence
; qu’il résulte de l’instruction que l’administration a assuré régulièrement et effectivement la mise en œuvre de rondes toutes les heures
; qu’une ronde avait d’ailleurs été effectuée le 6 décembre 2008 à 16 heures, avant que M. ne soit découvert par l’un des codétenus à 16 h 25
; que dans ces conditions, le requérant n’est pas fondé à soutenir que l’administration pénitentiaire aurait manqué à son obligation d’assurer la sécurité du détenu et commis une faute dans l’organisation du service en s’abstenant de prendre les mesures de surveillance pour prévenir son suicide
»
; qu’il n’est pas établi que les conditions matérielles de détention de M. dans une cellule de 9 m
2
avec deux autres codétenus soit à l’origine de son suicide.
».
Le tribunal indiqua également qu’aucune faute ne pouvait être retenue dans l’organisation des secours portés à M. Il précisa que si le requérant faisait valoir que les sapeurs-pompiers et le service d’aide médical d’urgence n’avaient été appelés qu’à 16 h 43, soit dix-huit minutes après la découverte du détenu qui était encore en vie, le personnel pénitentiaire était intervenu quelques secondes après la découverte de M. par son codétenu. Ce n’est que lorsque le personnel médical considéra qu’il ne pouvait faire face à l’urgence que les pompiers et le SAMU furent appelés à 16 h 43.
Le requérant fit appel du jugement. Il fit notamment valoir que l’administration disposait, à l’arrivée de M. à la maison d’arrêt, non seulement des observations du juge d’instruction, mais encore des déclarations faites par M. lors de son entretien individuel le lendemain de son arrivée. Celles-ci seraient absolument dépourvues de toute équivoque s’agissant d’antécédents suicidaires (mémoire en défense du 19 mai 2011, document non produit). Le requérant contesta également les incohérences des mentions portées sur le cahier de pointage horaire de l’étage où était détenu M. au motif qu’elles laissaient clairement apparaître qu’il avait été pré-rempli par les surveillants, puisque la mention «
OK
» était «
toujours reportée après 18 heures et l’extraction de M. de sa cellule
». Il fit enfin valoir que les conditions matérielles de détention, difficiles dans une cellule de 8,5 m
2
accueillant trois détenus dont l’un dormait sur un matelas à même le sol, étaient fautives et engageaient la responsabilité de l’administration pénitentiaire.
Dans ses conclusions devant la cour administrative d’appel de Bordeaux, le rapporteur public conclut à la condamnation de l’Etat à verser la somme de 8
000 EUR au requérant
:
« (...) En l’espèce, un certain nombre de mesures ont été prises concernant M. dont toute la question est de savoir si elles ont été suffisantes.
Ce qui nous frappe dans ce dossier, est l’absence d’examen médical de M., alors comme il a été dit, la fiche du juge d’instruction signalait des tendances suicidaires. L’examen de M. par la commission pluridisciplinaire de prévention des suicides, même si comme l’indique le ministre, cette commission comprend des soignants, ne peut valoir examen médical. Le compte rendu de cette commission, qui consacre une ligne à chaque détenu, ne fait que dresser un tableau général , en l’espèce pour M., faisant état des tendances suicidaires, et mentionnant la nécessité d’une surveillance toutes les heures. (...)
En ce qui concerne l’examen médical, le ministre se fonde sur différentes dispositions notamment l’article D 372 du code de procédure pénale qui prévoit que chaque secteur de psychiatrie en milieu pénitentiaire est rattaché à un établissement de santé (...)
; il comporte notamment un SMPR [service médico-psychologique régional] (...). L’article 14 de l’arrêté du 14
décembre 1986 relatif au règlement intérieur type fixant l’organisation des SMPR s’il prévoit que «
la demande de soin est formulée auprès de ce service par l’intéressé lui-même
» prévoit «
qu’en outre, une demande d’intervention de ce service peut être sollicitée par le personnel pénitentiaire ou toute autre personne agissant dans l’intérêt du détenu.
»
Un imprimé produit au dossier mentionne un signalement au service médico-psychologique, mais cette mention nous paraît insuffisante, pour constituer au sens du texte précité, demande d’intervention auprès du centre médico-psychologique
;
Nous n’arrivons pas personnellement à concevoir comment une personne présentée comme suicidaire par le juge d’instruction n’aura avant de se suicider jamais consulté un médecin alors que précisément le ministre se prévaut d’une structure médicale ayant vocation à s’occuper des détenus du centre pénitentiaire notamment sur le plan psychiatrique. (...)
Nous avons conscience des difficultés qui sont celles de l’administration pénitentiaire. (...)
Mais la faute a consisté selon nous à partir d’éléments sur les risques suicidaires de M. de ne pas l’avoir soumis à un examen médical prévu par le texte, qu’il n’a certes pas demandé, mais dont il ne ressort pas des pièces du dossier qu’il l’aurait refusé, la seule circonstance que le juge d’instruction – qui n’est pas médecin – n’envisageait pas la nécessité d’un examen psychiatrique ni d’un examen au centre médico-psychologique régional ne dispensant pas l’administration pénitentiaire de ses obligations (...)
».
Par un arrêt du 29 novembre 2011, la cour administrative d’appel de Bordeaux confirma le jugement. Elle reprit la motivation du tribunal, sans toutefois mentionner l’examen par «
un médecin du service médical
», en ajoutant que M. avait été affecté dans une cellule avec deux autres détenus dont la situation pénale était proche de la sienne et qui, «
même s’ils n’avaient pas été informés par l’administration pénitentiaire de la fragilité psychologique de [celui-ci], étaient susceptibles, le cas échéant d’alerter les surveillants
».
Le requérant forma un pourvoi en cassation en invoquant notamment la violation de l’article 2 de la Convention.
Par un arrêt du 15 mars 2013, le Conseil d’Etat déclara le pourvoi non admis.
B.
Le droit interne pertinent
La circulaire de la direction de l’administration pénitentiaire du 26 avril 2002 relative à la prévention des suicides dans les établissements pénitentiaires est ainsi libellée
:
«
(...) III. Apporter un plus grand soutien aux personnes détenues présentant un risque suicidaire
1.
Faire appel à des codétenus
De fait, au sein des établissements pénitentiaires, l’affectation d’un codétenu au côté d’un détenu suicidant est une mesure souvent privilégiée, tout comme dans tous les pays visités par la mission précitée (à l’exception des Pays-Bas où prime, avant tout, le principe d’encellulement individuel).
Cependant, force est de constater qu’une telle mesure ne répond pas nécessairement aux besoins du détenu qu’on entend ainsi aider et protéger. De même, pour le codétenu chargé d’accompagner une personne détenue, l’expérience peut se révéler hautement traumatisante.
Dès lors, devant l’alternative d’affecter une personne détenue suicidante seule en cellule ou de la placer avec un codétenu, il importe de prendre la décision en fonction des besoins réels de la personne présentant un risque suicidaire et après avoir sollicité, le cas échéant, un avis médical. En outre, le détenu de soutien doit être choisi avec le plus grand discernement parmi les personnes détenues ayant sciemment accepté une telle tâche.
Pour aller au-delà, l’adaptation du dispositif anglais du "détenu confident", avec toutes les précautions qui s’imposent, pourrait être expérimentée, à la faveur de jumelages organisés entre des établissements pénitentiaires anglais et français et avec le soutien du secteur associatif, notamment de la Croix-Rouge française (16). (...)
4.
Renforcer la surveillance et l’observation
La personne détenue repérée comme présentant un risque suicidaire doit faire l’objet d’une attention particulière qui peut consister en une multiplication des rondes, même de nuit.
Cependant, il ne saurait être question de réduire la prise en charge d’une personne détenue en détresse à de seules mesures de surveillance, qui, dans certains cas peuvent aggraver son état (...)
».
Invoquant l’arrêt
Ketreb c. France
(n
o
38447/09, 19 juillet 2012), le requérant se plaint de la violation du droit à la vie de M. Il soutient que les autorités pénitentiaires étaient informées du risque que son fils se suicide et dénonce en particulier le fait que l’administration pénitentiaire n’a jamais cherché à relancer le SMPR. Il souligne également que les conditions d’incarcération, particulièrement difficiles, ont eu un rôle causal dans le suicide.
QUESTIONs aUX PARTIES
Le droit à la vie du fils du requérant, consacré par l’article 2 de la Convention, a-t-il été violé en l’espèce
?
En particulier, l’Etat avait-il connaissance ou aurait-il dû avoir connaissance du risque de suicide compte tenu des faits de l’espèce et, dans l’affirmative, a-t-il pris les mesures qu’il était raisonnable d’appliquer afin de prévenir la réalisation de ce risque
?
Le Gouvernement est invité à préciser les faits à compter de l’arrivée du fils du requérant à la maison d’arrêt de Bordeaux-Draguignan et à indiquer, en particulier, si il a eu un entretien avec le personnel de la prison, médical ou non, avant qu’il soit examiné par la commission pluridisciplinaire le 2
décembre 2008.
Le Gouvernement est également invité à produire copie des mémoires du ministre de la Justice devant le tribunal administratif de Bordeaux et devant la cour administrative d’appel de Bordeaux ainsi que copie des pièces suivantes
:
-
notice individuelle du juge d’instruction
;
-
procès-verbal n
o
2008/64942/02 de constat de la mort de M.
;
-
compte rendu de la commission pluridisciplinaire de prévention des suicides à la suite de l’examen du 2 décembre 2008
;
-
extrait du cahier de pointage horaire de l’étage où le fils du requérant était détenu.
Le requérant est invité à produire, avec ses observations en réplique, copie du mémoire déposé devant la cour d’appel.