Brkić și alții împotriva Croației

Comunicat la 8 septembrie 2014 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 53794/12 Ivica BRKIδ și alții împotriva Croației depusă la 31 iulie 2012 DECLARAREA FACTELOR O listă a reclamanților este prezentată în apendice. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. La o dată neespecificată, reclamanții au adus o acțiune civilă în Curtea Municipală Zadar pentru daune împotriva statului cauzate de uciderea mamei lor, K.-J.B., născută în 1935. Au susținut că mama lor a fost ucisă în satul Z.G. de arme de foc în fața casei sale, la 11 martie 1992, când satul a fost ocupat de forțele paramilitare sârbe. De aceea, moartea ei a fost motivată de ură etnică și nu a avut nici o legătură cu activitatea militară sau de război, ceea ce era de asemenea evident din faptul că nu a purtat arme sau ar fi putut da rezistență.

În aceeași zi, alte patru persoane de origine etnică croată au fost uciși în același sat. Un astfel de act a constituit un act de terorism în temeiul Legii privind răspunderea (a se vedea mai jos). La 5 ianuarie 2007, reclamația a fost respinsă. Curtea Municipală a susținut că aproximativ o treime din teritoriul croat a fost ocupat și că civilii uciși pe aceste teritorii au fost în majoritate de origine etnică croată, precum și mama reclamanților. Acesta a susținut, de asemenea, că uciderea mamei reclamanților a fost daune de război în sensul Actului privind evaluarea daunelor de război pentru care Republica Croația nu a fost responsabilă. Statul croat nu a avut nici un control asupra teritoriilor ocupate și mama reclamanților a fost ucisă de o S.M., un membru al forțelor sârbe paramilitare, în timpul conflictului armat între aceste forțe și armata croată.

Această hotărâre a fost susținută de Curtea județului Zadar la 10 septembrie 2009 și Curtea Supremă la 12 aprilie 2011. Partea relevantă a acestei două hotărâri spune: „... Chiar dacă daunele au fost cauzate de violența cu elementele terorice ca unul dintre elementele sale esențiale, aceasta nu constituie un act terorist în sensul articolului 1 din Legea privind răspunderea, ci a fost cauzată de activitatea de război a forțelor militare inamice sau paramilitare, cu scopul de a provoca frica și deplasarea populației civile și are caracteristici ale daunelor de război pentru care Republica Croația nu este responsabilă” Reclamarea constituțională ulterioară a reclamantului a fost respinsă la 19 ianuarie 2012. Legea și practicile interne relevante Actul privind răspunderea din 2003 (a) Dispoziții relevante Partea relevantă a Actului privind răspunderea pentru prejudicii care rezultă din actele teroriste și de demonstrații publice ( Zakon odgovornosti za štetu nastalu uslijed terorističkih akata i javnih demontracija , Gazetteul Oficial al Republicii Croația nr. 117/2003 din 23 iulie 2003 – „Legea privind răspunderea pentru 2003” , care a intrat în vigoare la 31 iulie 2003, prevede următoarele elemente: „Alin.

(1) Prezenta lege reglementează răspunderea pentru daunele cauzate de acte de terorism sau de alte acte de violență comise cu scopul de a perturba grav ordinea publică provocând teamă sau provoacă sentimente de nesiguranță la cetățeni ... (2) Un act terorist în sensul prezentului act este, în special, un act de violență comis din motive politice [motive] în vederea stimulării teamă, teroare sau sentimente de nesiguranță personală la cetățeni.

Secțiunea 2 „Republica Croației este responsabilă pentru daunele menționate la art. 1 din prezentul act ...” Secțiunea 7 alineatul (1) „Victima are dreptul la compensare [în formă de daune] pentru daunele cauzate de moarte, leziuni corporale sau de afectare a sănătății.” (b) practică a Curții Supreme În decizia sa nr. 1310/10-2 din 18 ianuarie 2012, Curtea Supremă a reținut, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „S-a stabilit că în ... 1995 în satul V. părinții reclamanților ... au fost uciși de arme de foc în curtea casei lor și că în aceeași zi nouă persoane au fost uciși în satul V. Curtea inferioară a respins afirmația că reclamanții nu au demonstrat că părinții lor au fost uciși în scopul de a perturba grav ordinea publică provocând teamă sau provoacă sentimentul de nesiguranță în rândul cetățenilor și că, prin urmare, nu s-au îndeplinit condițiile pentru răspunderea statului în temeiul legii privind răspunderea.

Secțiunea 1 din Legea privind răspunderea reglementează răspunderea pentru daunele cauzate de acte de terorism sau de alte acte de violență comise cu scopul de a perturba grav ordinea publică provocând teamă sau provoacă sentimente de nesiguranță la cetățeni sau datorită demonstrațiilor și alte forme de exprimare în masă a atitudinelor în locurile publice, în timp ce alineatul (2) din aceeași secțiune prevede că un act terorist în sensul prezentului Lege este în special un act de violență comis pentru motive politice în vederea stimulării teamă, terorism sau sentimente de nesiguranță personală la cetățeni. În temeiul articolului 2 din Legea privind răspunderea, Republica Croația este responsabilă pentru daunele aduse în temeiul articolului 1 din Legea privind răspunderea, în conformitate cu principiul solidarității sociale, de purtare egală a unei sarcini publice și de recompensare rapidă și justă.

Secțiunea 3 din aceeași lege prevede că obligația de a compensa daune există indiferent dacă persoana care a cauzat daune a fost identificată, urmărită penal sau considerată vinovătă. Având în vedere circumstanțele stabilite ale evenimentului în cauză, această instanță consideră că moartea părinților reclamanților a fost cauzată de un act de terorism, adică un act de violență comis din motive politice cu scopul de a provoca teamă, teroare și sentimentul de nesiguranță personală la cetățeni. S-a stabilit că în aceeași zi nouă persoane (în care părinții reclamanților) au fost uciși în același sat, toate persoanele mai bătrâne de origine etnică sârbă; că uciderile au fost comise în curtele sau casele victimelor, în perioada după ce acțiunea militară “Storm” a fost concursă, pe teritoriul fostului sector al Națiunilor Unite de Sud…

Prin urmare, este neînțeles că, având în vedere contextul mai larg al circumstanțelor și evenimentelor în care a fost cauzată daunele (ora și locul, modalitatea și mijloacele, scopul și vârsta victimelor) faptul că uciderea părinților reclamanților în situația concretă cauzată cetățenilor sentimente de teamă, de teroare și de nesiguranță personală, și că, prin urmare, un astfel de act constituia un act terorist, ca urmare a daunei. Republica Croației (acuzatul) este responsabilă pentru daunele cauzate de un act de terorism în temeiul Legii de Responsabilitate și, prin urmare, în acest caz există responsabilitatea inculpatului…

” Actul de evaluare a daunelor de război Partea relevantă a acestei Acte ( Zakon o utvrשivanju ratne štete , Gazette Oficiale nr. 61/1991 și 70/1991) se citește: [Această lege prevede] crearea și activitățile statului, comisioane municipale și speciale pentru listarea și evaluarea daunelor de război cauzate [pe teritoriul] al Republicii Croația, persoanelor sale fizice și juridice, și în legătură cu activitățile inamice și operațiunile de război conduse împotriva [Republicii Croația], în perioada cuprinsă între 15 august 1990 și terminarea [acelor activități].” Secțiunea 2 „Leziunile de război în sensul prezentei Acte sunt leziunile pecuniare și morale, leziunile directe și indirecte, în special: 1. leziunile cauzate integrității corpului, viața și sănătatea persoanelor, libertatea sau demnitatea; ... Daune de război, în sensul prezentei Acte, sunt daune cauzate de inamicul, formații ilegale, organisme juridice ale Republicii Croația, precum și aliați ai acestor formații și organisme, atunci când a fost cauzată indirect sau direct în perioada menționată la secțiunea 1 din această Actă.” COMPLAINTE Reclamanții se plâng că nu au putut obține daune în legătură cu uciderea mamei lor.

De asemenea, se plâng că au fost discriminate în ceea ce privește concluziile instanțelor naționale în ceea ce privește cererea lor de daune pe baza originei etnice a victimei și a locului ei de reședință. Reclamarea reclamanților pentru daune în legătură cu moartea mamei lor a fost „suficient stabilită” pentru a atrage aplicabilitatea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție? Dacă este cazul, refuzul instanțelor naționale de a acorda reclamația lor ca o interferență la bucurarea pașnică a bunurilor reclamanților, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. În cazul în care ar fi fost necesară această interferență în conformitate cu condițiile prevăzute de lege, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1; necesară pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități?

În special, această interferență a impus o sarcină individuală excesivă reclamanților? Reclamanții au suferit discriminări în exercitarea drepturilor convenției pe baza originei etnice croate ale victimei sau a locului ei de reședință, în contravenție cu art. 14 din convenție, citit coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 Reclamanții au fost discriminați pe baza originei etnice croate ale victimei sau a locului de reședință al victimei, în contravenție cu art. 1 din Protocolul nr. 12? Apendicele Ivica BRKI , născut la 12/04/1972, este un național croat, născut în 1972, locuiește în Zemunik Gornji și reprezentat de Z.ZRILI Davorka TKALIδ născut la 12/04/1972 este un național croat născut în 1972, locuiește în Zemunik Gornji și reprezentat de Z.ZRILI

Communicated on 8 September 2014

FIRST SECTION

Application no. 53794/12 Ivica BRKIĆ and others against Croatia lodged on 31 July 2012

STATEMENT OF FACTS

A list of the applicants is set out in the appendix. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows. On an unspecified date the applicants brought a civil action in the Zadar Municipal Court for damages against the State caused by the killing of their mother, K.-J.B., born in 1935. They alleged that their mother had been killed in village Z.G. by firearms in front of her house, on 11 March 1992, when that village was occupied by Serbian para-military forces. She had been killed solely owning to her Croatian ethnic origin. Therefore, her death had been motivated by ethnic hatred and had no connection with any military or war activity which was also evident from the fact that she had not carried on her any arms or could have given any resistance.

On the same day four other persons of Croatian ethnic origin had been killed in the same village. Such an act amounted to an act of terrorism under the Liability Act (see below). On 5 January 2007 the claim was dismissed. The Municipal Court held that about a third of the Croatian territory had been occupied and that the civilians killed on those territories were mostly of Croat ethnic origin, as was the applicants’ mother. It further held that the killing of the applicants’ mother was war damage within the meaning of the Act on the Assessment of War Damage for which the Republic of Croatia was not liable. The Croatian State had had no control over the occupied territories and the applicants’ mother had been killed by one S.M., a member of Serbian para-military forces, during armed conflict between these forces and Croatian Army.

This judgment was upheld by the Zadar County Court on 10 September 2009 and the Supreme Court on 12 April 2011. The relevant part of the latter judgment reads: “... even though the damage was caused by violence with the elements of terror as one of its essential elements, it does not amount to a terrorist act within the meaning of section 1 of the Liability Act, but was caused by war activity of the enemy military or para-military forces with the aim of provoking fear in and displacement of civilian population and has characteristics of war damage for which the Republic of Croatia is not liable” The applicants’ subsequent constitutional complaint was dismissed on 19 January 2012. B. Relevant domestic law and practice The 2003 Liability Act (a) Relevant provisions The relevant part of the Act on Liability for Damage Resulting from Terrorist Acts and Public Demonstrations ( Zakon o odgovornosti za štetu nastalu uslijed terorističkih akata i javnih demonstracija , Official Gazette of the Republic of Croatia no. 117/2003) of 23 July 2003 – “the 2003 Liability Act”), which entered into force on 31 July 2003,

provides as follows: Section 1 “(1) This Act regulates liability for damage caused by acts of terrorism or other acts of violence committed with the aim of seriously disturbing public order by provoking fear or stirring up feelings of insecurity in citizens ... (2) A terrorist act within the meaning of this Act is especially an act of violence committed for political reasons [motives] with a view to stirring up fear, terror or feelings of personal insecurity in citizens.” Section 2 “The Republic of Croatia shall be liable for the damage referred to in section 1 of this Act ...” Section 7(1) “The victim shall have the right to compensation [in the form of damages] for damage resulting from death, bodily injury or impairment of health.” (b) Supreme Court’s practice In its decision no. Rev 1310/10-2 of 18 January 2012 the Supreme Court held, in so far as relevant, as follows: “It has been established that on ... 1995 in village V. the parents of the plaintiffs ... had been killed from firearms in the courtyard of their house and that on the same day nine persons had been killed in village V. The lower courts dismissed the claim holding that the plaintiffs had failed to prove that their parents had been killed with the aim of seriously disturbing public order by provoking fear or stirring up feeling of insecurity in citizens,

and that therefore the conditions for the State liability under the Liability Act had not been meet. Section 1 of the Liability Act regulates liability for damage caused by acts of terrorism or other acts of violence committed with the aim of seriously disturbing public order by provoking fear or stirring up feelings of insecurity in citizens, or owing to demonstrations and other forms of mass expression of attitudes in public places, while paragraph 2 of the same section provides that a terrorist act within the meaning of this Act is especially an act of violence committed for political motives with a view to stirring up fear, terror or feelings of personal insecurity in citizens. Under section 2 of the Liability Act the Republic of Croatia is liable for damage under section 1 of the Liability Act according to the principle of social solidarity, equal bearing of a public burden, and just and quick recompensing.

Section 3 of the same Act provides that the obligation to compensate damage exists irrespective of whether the person who caused damage has been identified, criminally prosecuted or found guilty. Given the established circumstances of the event at issue this court considers that the death of the plaintiffs’ parents was caused by an act of terrorism, that is to say an act of violence committed for political reasons with the purpose to provoke fear, terror and the feeling of personal insecurity in citizens. It has been established that on the same day nine persons (among which the plaintiffs’ parents) had been killed in the same village, all elder persons of Serbian ethnic origin; that the killings were committed in the courtyards or houses of the victims, in the period after the military action “Storm” had been competed, at the territory of the former United Nations’ Sector South…

Therefore, it is without doubt that, given the broader context of circumstances and events in which the damage was caused (the time and place, manner and means, purpose and the victims’ age) that the killing of the plaintiffs’ parents in the concrete situation caused in citizens the feelings of fear, terror and personal insecurity, and that therefore such an act amounted to a terrorist act, as the cause of the damage. The Republic of Croatia (the defendant) is liable for the damage caused by an act of terrorism under the Liability Act, and therefore in this case there is the liability of the defendant… ” The Act on the Assessment of War Damage The relevant part of that Act ( Zakon o utvrđivanju ratne štete , Official Gazette nos.

61/1991 and 70/1991) reads: Section 1 “[This Act provides for] the setting up and the activities of the State, municipal and special commissions for listing and assessment of war damage caused [at the territory] of the Republic of Croatia, to its natural and legal persons, and in connection with enemy activities and war operations led against [the Republic of Croatia], in the period from 15 August 1990 until the termination [of the said activities].” Section 2 “War damage within the meaning of this Act, is pecuniary and non-pecuniary damage, direct and indirect damage, and in particular: 1. damage caused to bodily integrity, life and health of persons, freedom or dignity; ... War damage, within the meaning of this Act, is damage caused by enemy, illegal formations, legal bodies of the Republic of Croatia, as well as allies of the said formations and bodies, when it was indirectly or directly caused in the period mentioned in section 1 of this Act.” COMPLAINTS The applicants complain that they were not able to obtain damage in connection with the killing of their mother.

They also complain that they were discriminated against as regards the findings of the national courts in respect of their claim for damages on the basis of the victim’s ethnic origin and her place of residence.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Was the applicants’ claim for damages in connection with the death of their mother “sufficiently established” to attract applicability of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention? If so, did the refusal by the national courts to grant their claim amount to an interference with the applicants’ peaceful enjoyment of possessions, within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1? If so, was that interference in accordance with the conditions provided for by law, within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1; necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties? In particular, did that interference impose an excessive individual burden on the applicants?

2. Have the applicants suffered discrimination in the enjoyment of their Convention rights on the ground of the victim’s Croat ethnic origin or her place of residence, contrary to Article 14 of the Convention read in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 3. Have the applicants been discriminated against on the basis of the victim’s Croat ethnic origin or her place of residence, contrary to Article 1 of Protocol No. 12? Appendix Ivica BRKIĆ born on 12/04/1972 is a Croatian national who was born in 1972, lives in Zemunik Gornji and represented by Z.ZRILIĆ Davorka TKALIĆ born on 12/04/1972 is a Croatian national who was born in 1972, lives in Zemunik Gornji and represented by Z.ZRILIĆ Željka VIDIĆ born on 16/10/1968 is a Croatian national who was born in 1968, lives in Zemunik Gornji and represented by Z.ZRILIĆ