Comunicat la 16 septembrie 2014 SECȚIUNEA a treia Cerere nr. 34060/12 Marius MERCE și Andrei Dorin MERCE împotriva României, introdusă la 25 mai 2012 EXPOSAT DE FĂCUT Reclamanții, dl Marius Merce și dl Andrei Dorin Merce, sunt resortisanți români născuți în 1979 și, respectiv, 1985 și rezidenți în Ștei. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul C. Ardeleanu, avocată la Oradea. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt fiii dlui Florica Merce, decedată în urma unui accident rutier, la 12 februarie 2002. Conform rapoartelor experților efectuate în acest caz, accidentul s-a produs după cum urmează: : C.M. care conducea un camion cu o remorcă deasupra unui autobuz condus de V.D., care era oprit la o răscruce pe un drum național pentru a lăsa un pasager să coboare. În acest moment, vehiculul condus de S.A., în care călătoreau primul reclamant și mama sa, venea din alt sens și a intrat în coliziune cu camionul. M. Florica Merce a murit la fața locului din cauza traumei cranio-cerebrale, care a fost atestată de raportul de autopsie din 13 februarie 2002 primul reclamant a fost el însuși victima accidentului; el a asigurat o invaliditate permanentă, din cauza amputării piciorului drept la nivelul coapsei. După investigația la fața locului (procesul verbal de constatare a faței locului) ), poliția a solicitat o inspecție tehnică a camionului și o examinare de alcoolemie a șoferilor. Rezultatele, conform cărora starea camionului era adecvată pentru circulație, iar șoferii nu au consumat alcool, au fost depuse la dosar la o dată nespecificată. Potrivit unui raport medico-legal din 12 iunie 2002, primul reclamant necesar 120 de zile de îngrijire medicală, din cauza leziunilor post-traumatice. Acest raport atesta că a avut o invaliditate permanentă. Prin rechizitoriul din 30 octombrie 2002, Parchetul lângă Tribunalul de Primă Instanță din Beiuș ( Acuzarea s-a bazat, printre altele, pe concluziile unei expertize tehnice efectuate la o dată nespecificată. Parchetul a decis în același timp să nu dea în judecată S.A. și V.D. L La o dată nespecificată, reclamanții s-au constituit părți civile. Printr-o hotărâre înainte de a pronunța legea din 20 ianuarie 2003, tribunalul de primă instanță a solicitat Biroului local de expertiză judiciară să desemneze un expert în vederea unei expertize tehnice. La 20 iunie 2003, expertul în raport a constatat că C.M. a depășit autobuzul condus de V.D. În pofida unui panou de semnalizare care interzice depășirea acestuia, el concluzionează, printre altele, că S.A. ar fi putut evita coliziunea prin frânarea și că V.D. a fost oprit în timp util, indicat în caietul său de sarcini, dar care a fost plasat la o răscruce, ceea ce a contracarat reglementarea privind circulația pe drumurile publice. Prin hotărârea din 15 septembrie 2003, tribunalul de primă instanță a trimis cauza la Parchet pentru o investigație suplimentară referitoare la S.A. și V.D. La recursul în recurs la Parchet, tribunalul departamental din Bihor ( A se vedea, de asemenea, hotărârea din 16 ianuarie 2004, pentru diverse erori procedurale și a retrimis cauza Tribunalului de Primă Instanță pentru a continua procedura. Prin hotărârea din 28 ianuarie 2005, Tribunalul de Primă Instanță l-a condamnat pe C.M. la o pedeapsă cu închisoarea pentru omor prin imprudență și atingere involuntară a integrității fizice a persoanei și a constatat că aceasta a încălcat legea nr. 543/2002 privind grația anumitor pedepse. În același timp, Tribunalul l-a condamnat să plătească reclamanților, în solidar cu angajatorul său și cu asigurătorul său, o sumă de aproximativ 6 500 EUR (EUR) ca despăgubire pentru prejudiciile materiale și morale. Prin hotărârea din 2 noiembrie 2005, tribunalul departamental a acceptat apelurile formulate de C.M. și de reclamanți și a trimis cauza Tribunalului de Primă Instanță pentru o nouă examinare pe fond. Prin hotărârea din 20 martie 2006, Tribunalul de Primă Instanță a trimis cauza la Parchet pentru o examinare suplimentară a S.A. și V.D. Această hotărâre a fost confirmată, la apelul S.A., printr-o hotărâre a tribunalului departamental din 23 iunie 2006. La 23 aprilie 2007, laboratorul de la Timișoara din cadrul Institutului Național de Competențe Criminalistice și-a prezentat raportul și a concluzionat că atât C.M., cât și S.A. ar fi putut preveni accidentul. Printr-o rechiziționare din 9 iulie 2007, Parchetul a trimis C.M. și S.A. înapoi în fața Tribunalului de Primă Instanță, în urma unei hotărâri a șefilor de omucidere involuntar și a adus atingere integrității persoanei și a decis să închidă procedurile împotriva V.D. La cererea reclamanților, Tribunalul de Primă Instanță a dispus, la 12 februarie 2008, o nouă expertiză criminalistică. La 16 martie 2009, Institutul național de expertiză criminalistică și-a prezentat raportul și a ajuns la concluzia că C.M. ar fi putut preveni accidentul și nu a depășit autobuzul într-un sector în care era interzis să se depășească și că S.A. ar fi putut preveni accidentul prin frânarea acestuia. Potrivit acestui raport, autobuzul condus de V.D. a fost un obstacol în calea circulației rutiere din cauza locului în care a fost arestat. Prin hotărârea din 5 iunie 2009, Tribunalul de Primă Instanță a condamnat C.M. și S.A. la închisoare pentru omor prin imprudență și atingere involuntară a integrității fizice a persoanei, pe baza declarațiilor părților și a mai multor martori, precum și pe baza rapoartelor de competență. Instanța a constatat apoi că acestea erau reglementate de legea grației. De asemenea, i-a condamnat să plătească reclamanților, în solidar cu angajatorii lor și asigurători respectivi, o sumă de aproximativ 35 000 EUR, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciile materiale și morale. Prin Hotărârea din 29 iunie 2010, tribunalul județean a primit recursul reclamanților și a majorat valoarea despăgubirilor. Prin Hotărârea din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel din Orauea ( Tribunalul de Primă Instană a pronunat deja în această cauză, în măsura în care a făcut parte din formarea de judecată care a pronunțat hotărârea din 23 iunie 2006. Prin hotărârea din 27 aprilie 2011, tribunalul județean a confirmat pedeapsa cu închisoarea a C.M. și S.A. a șefului omucidere involuntară, precum și aplicarea legii grației. Tribunalul a constatat, pe de altă parte, că răspunderea lor penală pentru încălcarea involuntară a integrității fizice a fost prescrisă între timp și a pus capăt procesului penal al acestui șef. În ceea ce privește partea civilă a procedurii, tribunalul departamental i-a condamnat să plătească reclamanților, în solidar cu angajatorii lor și asigurătorii respectivi, o sumă de aproximativ 76 000 EUR, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile materiale și morale. Prin hotărârea din 29 noiembrie 2011, Curtea de Apel din S.A. a șefilor de omucidere în mod voluntar și involuntar cu privire la integritatea fizică și a confirmat condamnarea C.M., atât sub aspect penal, cât și sub aspect civil. Potrivit reclamanților, aceștia nu au primit despăgubiri civile. C.M. nu dispune de bunuri pentru a se autofinanța și nici angajatorul său nu le poate plăti, din cauza falimentului său declarat în ianuarie 2012. În plus, suma pe care o poate plăti întreprinderea C.M. este limitată la aproximativ 4 500 EUR. În esență, dispozițiile relevante din Codul penal care reglementează infracțiunile împotriva vieții sunt descrise în Hotărârea Pantea c. România 33343/96, § 154, CEDH 2003 VI (extracturi)). Legea nr. 543/2002 privind grația anumitor pedepse a acordat grație pentru pedepsele cu închisoarea mai mici de cinci ani, precum și pentru pedepsele cu închisoarea pronunțate de instanțe. Invocând articolele 2 și 6 din convenție, precum și art. 1 din Protocolul nr 1 la convenție, reclamanții susțin că ancheta privind accidentul în urma căreia a decedat mama lor și primul reclamant rănit grav nu a fost efectiv. Ei se plâng, printre altele, de multiple retrimiteri ale cauzei care i-au prelungit în mod excesiv durata, precum și de consecințele pe care această durată le-a avut asupra drepturilor lor civile. Astfel, ei susțin că trecerea timpului a permis persoanei responsabile de accident și angajatorului său să se pună la adăpost de o procedură de executare forțată. Având în vedere protecția procedurală a dreptului la viață (a se vedea punctul 104 din hotărârea Salman c. Turcia [GC], nr 2286/93, CEDH 2000-VII) și cea împotriva tratamentelor inumane sau degradante (a se vedea punctul 131 din hotărârea Labita c. Italia [GC], 26772/95, CEDO 2000-IV), ancheta efectuată în speță de autoritățile interne a îndeplinit cerințele articolelor 2 și 3 din convenție
Communiquée le 16 septembre 2014
Requête n
o
34060/12
Marius MERCE et Andrei Dorin MERCE
contre la Roumanie
introduite le 25 mai 2012
Les requérants, M. Marius Merce et M. Andrei Dorin Merce, sont des ressortissants roumains nés respectivement en 1979 et en 1985 et résidant à Ștei. Ils sont représentés devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
Les requérants sont les fils de M
me
Florica Merce, décédée lors d’un accident de la route, le 12 février 2002.
Selon les rapports des expertises effectuées en l’espèce, l’accident se produisit comme suit
: C.M. qui conduisait un camion avec une remorque dépassa un bus conduit par V.D., qui s’était arrêté à un carrefour sur une route nationale pour laisser descendre un passager. À ce moment, le véhicule conduit par S.A., dans lequel voyageaient le premier requérant et sa mère, venait de l’autre sens et entra en collision avec le camion. M
me
Florica Merce décéda sur place en raison du traumatisme cranio
‑
cérébral attesté par le rapport d’autopsie du 13
février
2002.Le premier requérant fut lui-même victime de l’accident
; il en garda une invalidité permanente, en raison de l’amputation de sa jambe droite au niveau de la cuisse.
Après l’enquête sur place (
procesul-verbal de constatare la fața locului
), la police demanda une inspection technique du camion et un examen d’alcoolémie des chauffeurs. Les résultats, selon lesquels l’état du camion était adéquat à la circulation et les chauffeurs n’avaient pas consommé d’alcool, furent versés au dossier à une date non précisée.
Selon un rapport médico-légal du 12 juin 2002, le premier requérant nécessita 120 jours de soins médicaux, en raison de ses lésions post
‑
traumatiques. Ce même rapport attesta qu’il souffrait d’une invalidité permanente.
Par un réquisitoire du 30 octobre 2002, le parquet près le tribunal de première instance de Beiuș («
le parquet
») renvoya C.M. en jugement pour homicide et blessures involontaires. Le parquet se fonda notamment sur les conclusions d’une expertise technique effectuée à une date non précisée. Le parquet décida en même temps de ne pas ouvrir des poursuites contre S.A. et V.D.
L’affaire fut enregistrée par le tribunal de première instance de Beiuș («
le tribunal de première instance
»). À une date non précisée, les requérants se constituèrent parties civiles.
Par un jugement avant dire droit du 20 janvier 2003, le tribunal de première instance demanda au Bureau local d’expertises judiciaires de désigner un expert en vue d’une expertise technique.
Le 20 juin 2003, l’expert rendit son rapport. Il constata que C.M. avait dépassé le bus conduit par V.D. malgré un panneau de signalisation interdisant de dépasser. Il conclut, entre autres, que S.A. aurait pu éviter la collision en freinant et que V.D. s’était arrêté à l’arrêt indiqué dans son cahier des charges, mais qui était placé à un carrefour, ce qui contrevenait à la règlementation sur la circulation sur les voies publiques.
Par un jugement avant dire droit du 15 septembre 2003, le tribunal de première instance renvoya l’affaire au parquet pour un complément d’enquête concernant S.A. et V.D. Sur pourvoi en recours du parquet, le tribunal départemental de Bihor («
le tribunal départemental
») infirma ce jugement par un arrêt du 16 janvier 2004, pour diverses erreurs procédurales, et renvoya l’affaire au tribunal de première instance pour poursuivre la procédure.
Par un jugement du 28 janvier 2005, le tribunal de première instance condamna C.M. à une peine de prison pour homicide involontaire et atteinte involontaire à l’intégrité physique de la personne et constata qu’il bénéficiait de la loi n
o
543/2002 sur la grâce de certaines peines. En même temps, le tribunal le condamna à verser aux requérants, solidairement avec son employeur et son assureur, une somme d’environ 6
500 euros (EUR) à titre de réparation des préjudices matériel et moral.
Par un arrêt du 2 novembre 2005, le tribunal départemental fit droit aux appels de C.M. et des requérants et renvoya l’affaire au tribunal de première instance pour un nouvel examen au fond.
Par un jugement du 20 mars 2006, le tribunal de première instance renvoya l’affaire au parquet pour un complément d’enquête concernant S.A. et V.D. Ce jugement fut confirmé, sur appel de S.A., par un arrêt du tribunal départemental du 23 juin 2006.
L’affaire fut de nouveau enregistrée par le parquet. Le 30 octobre 2006, le parquet demanda une expertise criminalistique.
Le 23 avril 2007, le laboratoire de Timișoara de l’Institut national d’expertises criminalistiques rendit son rapport. Il conclut que tant C.M. que S.A. auraient pu prévenir l’accident.
Par un réquisitoire du 9 juillet 2007, le parquet renvoya C.M. et S.A. en jugement des chefs d’homicide involontaire et atteinte involontaire à l’intégrité de la personne et décida de clore les poursuites contre V.D.
L’affaire fut enregistrée par le tribunal de première instance. À la demande des requérants, ce dernier ordonna, le 12 février 2008, une nouvelle expertise criminalistique.
Le 16 mars 2009, l’Institut national d’expertises criminalistiques rendit son rapport et conclut que C.M. aurait pu prévenir l’accident s’il n’avait pas dépassé le bus dans un secteur où il était interdit de dépasser et que S.A. aurait pu lui aussi prévenir l’accident en freinant. Selon ce rapport, le bus conduit par V.D. avait été un obstacle pour la circulation routière en raison du lieu où il s’était arrêté.
Par un jugement du 5 juin 2009, le tribunal de première instance condamna C.M. et S.A. à des peines de prison pour homicide involontaire et atteinte involontaire à l’intégrité physique de la personne, en se fondant sur les déclarations des parties et de plusieurs témoins, ainsi que sur les rapports d’expertise. Le tribunal constata ensuite qu’ils bénéficiaient de la loi de grâce. Il les condamna également à payer aux requérants, solidairement avec leurs employeurs et assureurs respectifs, une somme d’environ 35
000 EUR, à titre de réparation des préjudices matériel et moral.
Par un arrêt du 29 juin 2010, le tribunal départemental fit droit à l’appel des requérants et majora le montant des dommages et intérêts. Par un arrêt du 19 octobre 2010, la cour d’appel d’Oradea («
la cour d’appel
») cassa cet arrêt, au motif que l’un des juges qui l’avait rendu s’était déjà prononcé dans cette affaire, dans la mesure où il avait fait partie de la formation de jugement qui avait rendu l’arrêt du 23 juin 2006. La cour d’appel renvoya l’affaire au tribunal départemental pour un nouvel examen au fond.
Par un arrêt du 27 avril 2011, le tribunal départemental confirma les peines de prison de C.M. et S.A. du chef d’homicide involontaire, ainsi que l’application de la loi de grâce. Le tribunal constata en revanche que leur responsabilité pénale pour atteinte involontaire à l’intégrité physique s’était entretemps prescrite et mit fin au procès pénal de ce chef. S’agissant du volet civil de la procédure, le tribunal départemental les condamna à payer aux requérants, solidairement avec leurs employeurs et assureurs respectifs, une somme d’environ 76
000 EUR, à titre de réparation des préjudices matériel et moral.
Par un arrêt du 29 novembre 2011, la cour d’appel acquitta S.A. des chefs d’homicide volontaire et d’atteinte involontaire à l’intégrité physique et confirma la condamnation de C.M., tant sous le volet pénal que sous le volet civil.
Aux dires des requérants, ils n’ont pas perçu les dommages et intérêts civils. C.M. ne dispose pas de biens pour s’en acquitter et son employeur ne peut pas les verser non plus, en raison de sa faillite déclarée en janvier 2012. Par ailleurs, la somme que peut payer l’assureur de C.M. est limitée à environ 4
500 euros.
B.
Le droit interne pertinent
L’essentiel des dispositions pertinentes du code pénal régissant les infractions contre la vie est décrit dans l’arrêt
Pantea c. Roumanie
(n
o
‑
VI (extraits)).
La loi n
o
543/2002 sur la grâce de certaines peines a accordé la grâce pour les peines de prison inférieures à cinq ans ainsi que pour les peines d’amende prononcées par les tribunaux.
Invoquant les articles 2 et 6 de la Convention ainsi que l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, les requérants font valoir que l’enquête relative à l’accident à la suite duquel leur mère est décédée et le premier requérant lui-même gravement blessé n’a pas été effective. Ils se plaignent notamment des multiples renvois de l’affaire qui ont excessivement prolongé sa durée, ainsi que des conséquences que cette durée a eues sur leurs droits civils. Ainsi, ils allèguent que le passage du temps a permis à la personne responsable de l’accident et à son employeur de se mettre à l’abri d’une procédure d’exécution forcée.
Eu égard à la protection procédurale du droit à la vie (voir le paragraphe 104 de l’arrêt
Salman c. Turquie
[GC], n
o
21986/93, CEDH 2000-VII) et celle contre les traitements inhumains ou dégradants (voir le paragraphe 131 de l’arrêt
Labita c. Italie
[GC], n
o
26772/95, CEDH 2000-IV), l’enquête menée en l’espèce par les autorités internes a-t-elle satisfait aux exigences des articles 2 et 3 de la Convention
?