CABINET MEDICAL MEDICINĂ GENERALĂ DR. MĂRGINEANU ALEXANDRU-VALENTIN v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
CABINET MEDICAL MEDICINĂ GENERALĂ DR. MĂRGINEANU ALEXANDRU-VALENTIN v. ROMANIA (CtEDO, 2024)
Publicat la 21 octombrie 2024 CUARTA SECȚIUNE Aplicația nr. 18211/22 CABINET MEDICINICAL GENERALĂ DR. MĂRGINEANU ALEXANDRU-VALENTIN împotriva României depusă la 4 aprilie 2022 comunicată la 4 octombrie 2024 OBIECTUL CAUZEI Cererea a fost depusă de un medic în numele practicii sale individuale medicale individuale (asociația solicitantă). Acesta se referă la o diferență de tratament între practicile medicale private individuale privind posibilitatea de a continua lucrările prin intermediul contractelor pe care le semnează cu Fondul de Asigurare Sănătății (care permite pacienților să beneficieze de plata de costuri medicale de terțe părți) după medicii care dețin și execută practica, ajunge la vârsta legală de pensionare. O astfel de opțiune a fost deschisă numai practicilor medicale private stabilite în zonele rurale (art. 391 din Legea nr. 95/2006 privind reforma sectorului sănătății publice) spre deosebire de cele, cum ar fi asociația solicitantă, care operează într-o zonă urbană. Acțiunea de discriminare depusă de asociația solicitantă a fost respinsă prin decizia finală din 7 decembrie 2021 a Curții de Apel Timișoara, care a reiterat că, în lumina Curții Constituționale Române („CCR”) hotărârile de principiu nr. 818, 819, 820 din 3 iulie 2008 (a se vedea Ádám și alții c. România , nr. 81114/17 și altele § 14, 13 Octombrie 2020), competența de a îndepărta o lege considerată discriminatorie sau contrară convenției a fost rezervată exclusiv CCR. Asociația solicitantă se plânge de discriminare, se bazează pe art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, precum și pe art. 14 din Convenția luată împreună cu art. 1 din Protocolul nr. 1 (în susținere). Asociația reclamantă a epuizat toate căile de recurs interne eficace, astfel cum se prevede la art. 35 § 1 din Convenție? În special, și având în vedere deciziile menționate mai sus ale Curții Constituționale din 3 iulie 2008, a fost asociația reclamantă care a fost obligată să conteze în fața Curții Constituționale constituționale constituționalitatea articolului 391 din Legea nr. 95/2006 privind reforma sectorului sănătății publice în circumstanțele specifice ale cazului, ținând cont de concluziile Curții de Apel Timișoara în decizia sa finală din 7 decembrie 2021 privind domeniul de aplicare al competenței de a anula legile discriminatorii (a se vedea Cicis v. Latvi , nr. 12879/09, § 49, 10 ianuarie 2019)? Asociația solicitantă a suferit discriminări din cauza locului său înregistrat (zona urbană), în contravenție cu art. 14 din Convenție, citit coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 sau cu art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, având în vedere imposibilitatea, spre deosebire de practicile medicale situate în zonele rurale, de a încheia un contract cu Fondul de Asigurare Sănătății și de a continua operarea după medicul, care a deținut și a condus-o, a ajuns la vârsta legală de pensionare (a se vedea, mutatis mutandis Carson și alții v. Regatul Unit [GC], nr. 42184/05, § 70, ECHR 2010, Aleksandr Aleksandrov v. Rusia , nr. 14431/06, § 22, 27 martie 2018, sau Baralija c. Bosnia și Herțegovina , nr. 30100/18, § 47, 29 octombrie 2019)?