- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 7 octombrie 2014
- Stat pârât
- NLD
- Concluzia
- Inadmisibil
Stolk împotriva Țărilor de Jos
Traducere în română Auto
Reclamantul, dl Jan Stolk, este un național Țările de Jos, care s-a născut în 1957 și locuiește în Utrecht. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl A.M.J. Brands, un avocat care practică în Oegstgeest. 2summarizat după cum urmează. Din ianuarie 2003, reclamantul a lucrat pentru o agenție de proiectare și consultanță specializată în planificare urbană. La momentul respectiv, proprietarul agenției era independent și a angajat alte două persoane, una dintre ele reclamantul. La 17 februarie 2010, angajatorul reclamantului (denumit în continuare „angajatorul”) a solicitat organismului de punere în aplicare a sistemelor de asigurare a angajaților (Uitvoeringsinstitutut Werknemersverzekeringen) să autorizeze încheierea contractului de ocupare a forței de muncă al reclamantului.
O astfel de autorizație poate fi solicitată și acordată în temeiul decretului extraordinar de relații de muncă 1945 (Buitengewoon Besluit Arbeidsverhoulden 1945; a se vedea mai jos). Cererea angajatorului a fost bazată pe circumstanțe comerciale modificate (veranderde bedrijfeconomische omstandigheden). La 24 martie 2010, reclamantul a prezentat o declarație de apărare (verweer) organismului de punere în aplicare a regimurilor de asigurare a angajaților, susținând că, din normele de politică ale organizației respective, o cerere de autorizare pe baza unor circumstanțe comerciale modificate ar trebui să fie justificată prin cifre relevante în ceea ce privește cifra de afaceri, costurile și rezultatele activității pe lună în ultimii trei ani, ceea ce cifrează că angajatorul nu a inclus în cererea sa.
El susține, de asemenea, că există o șansă ca agenția să primească două noi proiecte și că există o șansă echitabilă că orice întârziere a proiectelor în curs a fost cauzată de proceduri administrative în loc de circumstanțe economice, astfel încât scăderea activității disponibile să constituie un risc de afaceri normal (normale bedrijfsico). La 2 aprilie 2010, angajatorul a declarat că proiectele în curs au fost aproape finalizate și că, din cauza crizei economice, multe lucrări au dispărut de-a lungul unei perioade scurte de timp, că el a prezentat cifrele de-a lungul anilor 2008 și 2009, că scăderea activității disponibile nu are legătură cu o eședință temporară care ar putea fi considerată un risc normal de afaceri și, în sfârșit, că celălalt angajat, datorită calificărilor sale, a fost în măsură să desfășoare toate activitățile de afaceri în mod independent, spre deosebire de solicitant.
La 16 aprilie 2010, reclamantul a prezentat o a doua declarație de apărare organismului de punere în aplicare a regimurilor de asigurări angajaților, argumentând, printre altele, că declarațiile angajatorului cu privire la perspectivele agenției nu au fost justificate. La 20 aprilie 2010, reclamantul a primit atât recunoașterea primirii celei de-a doua declarații de apărare, cât și decizia organismului de punere în aplicare a sistemelor de asigurare a angajaților care autorizează angajatorul său să încheie contractul său de ocupare a forței de muncă. La 22 aprilie 2010, reclamantul a primit o scrisoare de la angajatorul său care a încheiat contractul de ocupare a forței de muncă începând cu 1 august 2010. 10. Dispozițiile legislației interne relevante pentru acest caz și, după caz în momentul respectiv, sunt următoarele.
11. Organismul de punere în aplicare a sistemelor de asigurare a angajaților este un organism administrativ nedepartamental (zelfstandig bestuursorgaan) – adică. un organism administrativ care nu este subordonat la niciun ministru particular – în temeiul legii Țărilor de Jos (secțiunea 4 din Legea privind activitatea și veniturile (structura de implementare) (Wet structuur uitvoeringsorganisatie werk en inkomen)) și este responsabil nu numai pentru punerea în aplicare a legislației privind securitatea socială, ci și pentru exercitarea sarcinilor impuse în temeiul articolului 6 din Decretul privind relațiile extraordinare cu munca 1945. Angajatorul necesită încetarea relației de ocupare a forței de muncă autorizarea anterioară a organismului de punere în aplicare a sistemelor de asigurare a angajaților.
Angajatorul nu necesită această autorizație: a. dacă terminarea are loc fără întârziere (onverwijld) dintr-un motiv urgent, sub avizul simultan al acestui motiv către angajat; b. în timpul perioadei de probă; c. în cazul în care încetarea se efectuează ca urmare a falimentului angajatorului sau în cazul în care se aplică lui un sistem de reprogramare a datoriei cu privire la persoane fizice. Prin Regulamentul ministerial (ministeriële regeling) se stabilesc normele privind autorizarea în sensul alineatului (1). Înainte de a fi luată o decizie privind acordarea autorizației în temeiul alineatului (1), organismul de punere în aplicare a sistemelor de asigurare a angajaților va auzi reprezentanți ai organizațiilor angajatoare și angajaților adecvate, cu excepția cazurilor prevăzute de regulamentul ministerial.
Ministrul nostru [Afaceri Sociale și Ocuparea forței de muncă (Ministrul van Sociale Zaken en Werkgelegenheid)] poate furniza organismului de punere în aplicare a sistemelor de asigurare a angajaților informații privind competența de a acorda autorizații în sensul alineatului (1). El nu intră în procesul decizional în cazurile individuale. Prin reglementarea ministerială se pot face în cazul în care organismul de punere în aplicare a sistemelor de asigurare a angajaților nu își îndeplinește în mod corespunzător obligațiile care decurg din această secțiune…
Prin reglementarea ministerială a anumitor angajați sau grupe de angajați pot fi dispensați în mod condițional sau necondițional sau scutiți de la alineatul (1). 10. Nu există niciun recurs în fața Tribunalului de Apeluri Industriale (College van Beroep voor het Bedrijfsleven) împotriva deciziilor din cadrul Organului de punere în aplicare a sistemelor de asigurare a angajaților în ceea ce privește acordarea autorizației în temeiul alineatului (1).” 12. Regulile detaliate pentru această procedură au fost stabilite în decretul de respingere (Ontslagbesluit). 13. Autorizarea organismului de punere în aplicare a regimurilor de asigurare a angajaților constituie o decizie în sensul Legii administrative generale (Algemene umed bestuursrecht).
Prezenta lege acordă în general dreptul la o examinare judiciară a acestor decizii; totuși, deciziile luate în temeiul articolului 6 din Decretul privind relațiile extraordinare cu munca, 1945 sunt excluse din posibilitatea de a face apel (punctul 8:5 alineatul (1), coroborat cu punctul 1 din anexa F din Legea administrativă generală).
1. The applicant, Mr Jan Stolk, is a Netherlands national, who was born in 1957 and lives in Utrecht. He was represented before the Court by Mr A.M.J. Brands, a lawyer practising in Oegstgeest. 2summarised as follows.
From January 2003 the applicant worked for a design and consultancy agency specialised in urban planning. At the relevant time, the owner of the agency was self-employed and was employing two other persons, one of them the applicant.
On 17 February 2010 the applicant’s employer (hereafter: “the employer”) requested the Employee Insurance Schemes Implementing Body (Uitvoeringsinstituut Werknemersverzekeringen) to authorise the termination of the applicant’s employment contract. Such authorisation may be requested and granted under the Extraordinary Labour Relations Decree 1945 (Buitengewoon Besluit Arbeidsverhoudingen 1945; see below). The employer’s request was based on altered business circumstances (veranderde bedrijfeconomische omstandigheden).
On 24 March 2010 the applicant submitted a statement of defence (verweer) to the Employee Insurance Schemes Implementing Body, arguing that it appeared from that organisation’s policy rules that a request for authorisation on the basis of altered business circumstances should be substantiated by relevant figures regarding the turnover, the costs and the results of the business per month for the last three years, which figures the employer had failed to include in his request. He further argued that there was a chance that the agency would be awarded two new projects and that there was a fair chance that any delay in ongoing projects had been caused by administrative proceedings instead of economic circumstances so that the decrease in available work would constitute normal business risk (normale bedrijfsrisico).
On 2 April 2010 the employer stated that the ongoing projects were nearly finished and that due to the economic crisis much work had disappeared over a short period of time, that he had submitted the figures over the years 2008 and 2009, that the drop in available work did not concern a temporary lapse which could be considered normal business risk, and lastly, that his other employee, thanks to his qualifications, was able to carry out all business activities independently, unlike the applicant.
On 16 April 2010 the applicant submitted a second statement of defence to the Employee Insurance Schemes Implementing Body, arguing, inter alia, that the employer’s statements concerning the agency’s prospects had not been substantiated.
On 20 April 2010 the applicant received both the acknowledgement of receipt of the second statement of defence and the Employee Insurance Schemes Implementing Body’s decision authorising his employer to terminate his employment contract.
On 22 April 2010 the applicant received a letter from his employer terminating his employment contract as of 1 August 2010.
Provisions of domestic legislation relevant to the case, and as applicable at the relevant time, are the following.
The Employee Insurance Schemes Implementing Body is a nondepartmental administrative body (zelfstandig bestuursorgaan) – i.e. an administrative body not subordinate to any particular Minister – under Netherlands law (section 4 of the Work and Income (Implementation Structure) Act (Wet structuur uitvoeringsorganisatie werk en inkomen)). It is responsible not only for implementing social-security legislation, but also for exercising the tasks imposed on it by section 6 of the Extraordinary Labour Relations Decree 1945. 1. The employer requires for the termination of the employment relationship prior authorisation of the Employee Insurance Schemes Implementing Body. 2. The employer does not require this authorisation: a. if termination takes place without delay (onverwijld) for an urgent reason, under simultaneous notice of this reason to the employee; b. during the probationary period; c. if termination takes place as a result of bankruptcy of the employer or if a debt rescheduling scheme concerning natural persons is applied to him. 3. By ministerial regulation (ministeriële regeling) rules are set out concerning the authorisation within the meaning of paragraph one. 4. Before a decision regarding the giving of authorisation pursuant to paragraph one is taken, the Employee Insurance Schemes Implementing Body will hear representatives of the appropriate employer and employee organisations except in cases provided for by ministerial regulation. 5. Our Minister [of Social Affairs and Employment (Minister van Sociale Zaken en Werkgelegenheid)] may provide the Employee Insurance Schemes Implementing Body with indications concerning the power to give authorisation within the meaning of paragraph one. He does not enter into the decision-making in individual cases. 6. By ministerial regulation provisions can be made in case the Employee Insurance Schemes Implementing Body does not properly fulfil its obligations that flow from this section… 9. By ministerial regulation certain employees or groups of employees can be conditionally or unconditionally dispensed or exempted from paragraph one. 10. No appeal to the Industrial Appeals Tribunal (College van Beroep voor het Bedrijfsleven) lies against decisions of the Employee Insurance Schemes Implementing Body regarding the giving of authorisation pursuant to paragraph one.”
Detailed rules for this procedure have been set out in the Dismissals Decree (Ontslagbesluit).
The authorisation of the Employee Insurance Schemes Implementing Body constitutes a decision within the meaning of the General Administrative Law Act (Algemene wet bestuursrecht). This Act generally grants a right to a judicial examination of such decisions; however, decisions made pursuant to section 6 of the Extraordinary Labour Relations Decree 1945 are excluded from the possibility to appeal (section 8:5, paragraph one, in conjunction with Annex F, paragraph one of the General Administrative Law Act).