STOLK v. THE NETHERLANDS

Reclamantul, dl Jan Stolk, este un național Țările de Jos, care s-a născut în 1957 și locuiește în Utrecht. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl A.M.J. Brands, un avocat care practică în Oegstgeest. 2summarizat după cum urmează. Din ianuarie 2003, reclamantul a lucrat pentru o agenție de proiectare și consultanță specializată în planificare urbană. La momentul respectiv, proprietarul agenției era independent și a angajat alte două persoane, una dintre ele reclamantul. La 17 februarie 2010, angajatorul reclamantului (denumit în continuare „angajatorul”) a solicitat organismului de punere în aplicare a sistemelor de asigurare a angajaților (Uitvoeringsinstitutut Werknemersverzekeringen) să autorizeze încheierea contractului de ocupare a forței de muncă al reclamantului. O astfel de autorizație poate fi solicitată și acordată în temeiul decretului extraordinar de relații de muncă 1945 (Buitengewoon Besluit Arbeidsverhoulden 1945; a se vedea mai jos). Cererea angajatorului a fost bazată pe circumstanțe comerciale modificate (veranderde bedrijfeconomische omstandigheden). La 24 martie 2010, reclamantul a prezentat o declarație de apărare (verweer) organismului de punere în aplicare a regimurilor de asigurare a angajaților, susținând că, din normele de politică ale organizației respective, o cerere de autorizare pe baza unor circumstanțe comerciale modificate ar trebui să fie justificată prin cifre relevante în ceea ce privește cifra de afaceri, costurile și rezultatele activității pe lună în ultimii trei ani, ceea ce cifrează că angajatorul nu a inclus în cererea sa. El susține, de asemenea, că există o șansă ca agenția să primească două noi proiecte și că există o șansă echitabilă că orice întârziere a proiectelor în curs a fost cauzată de proceduri administrative în loc de circumstanțe economice, astfel încât scăderea activității disponibile să constituie un risc de afaceri normal (normale bedrijfsico). La 2 aprilie 2010, angajatorul a declarat că proiectele în curs au fost aproape finalizate și că, din cauza crizei economice, multe lucrări au dispărut de-a lungul unei perioade scurte de timp, că el a prezentat cifrele de-a lungul anilor 2008 și 2009, că scăderea activității disponibile nu are legătură cu o eședință temporară care ar putea fi considerată un risc normal de afaceri și, în sfârșit, că celălalt angajat, datorită calificărilor sale, a fost în măsură să desfășoare toate activitățile de afaceri în mod independent, spre deosebire de solicitant. La 16 aprilie 2010, reclamantul a prezentat o a doua declarație de apărare organismului de punere în aplicare a regimurilor de asigurări angajaților, argumentând, printre altele, că declarațiile angajatorului cu privire la perspectivele agenției nu au fost justificate. La 20 aprilie 2010, reclamantul a primit atât recunoașterea primirii celei de-a doua declarații de apărare, cât și decizia organismului de punere în aplicare a sistemelor de asigurare a angajaților care autorizează angajatorul său să încheie contractul său de ocupare a forței de muncă. La 22 aprilie 2010, reclamantul a primit o scrisoare de la angajatorul său care a încheiat contractul de ocupare a forței de muncă începând cu 1 august 2010. 10. Dispozițiile legislației interne relevante pentru acest caz și, după caz în momentul respectiv, sunt următoarele. 11. Organismul de punere în aplicare a sistemelor de asigurare a angajaților este un organism administrativ nedepartamental (zelfstandig bestuursorgaan) – adică. un organism administrativ care nu este subordonat la niciun ministru particular – în temeiul legii Țărilor de Jos (secțiunea 4 din Legea privind activitatea și veniturile (structura de implementare) (Wet structuur uitvoeringsorganisatie werk en inkomen)) și este responsabil nu numai pentru punerea în aplicare a legislației privind securitatea socială, ci și pentru exercitarea sarcinilor impuse în temeiul articolului 6 din Decretul privind relațiile extraordinare cu munca 1945. Angajatorul necesită încetarea relației de ocupare a forței de muncă autorizarea anterioară a organismului de punere în aplicare a sistemelor de asigurare a angajaților. Angajatorul nu necesită această autorizație: a. dacă terminarea are loc fără întârziere (onverwijld) dintr-un motiv urgent, sub avizul simultan al acestui motiv către angajat; b. în timpul perioadei de probă; c. în cazul în care încetarea se efectuează ca urmare a falimentului angajatorului sau în cazul în care se aplică lui un sistem de reprogramare a datoriei cu privire la persoane fizice. Prin Regulamentul ministerial (ministeriële regeling) se stabilesc normele privind autorizarea în sensul alineatului (1). Înainte de a fi luată o decizie privind acordarea autorizației în temeiul alineatului (1), organismul de punere în aplicare a sistemelor de asigurare a angajaților va auzi reprezentanți ai organizațiilor angajatoare și angajaților adecvate, cu excepția cazurilor prevăzute de regulamentul ministerial. Ministrul nostru [Afaceri Sociale și Ocuparea forței de muncă (Ministrul van Sociale Zaken en Werkgelegenheid)] poate furniza organismului de punere în aplicare a sistemelor de asigurare a angajaților informații privind competența de a acorda autorizații în sensul alineatului (1). El nu intră în procesul decizional în cazurile individuale. Prin reglementarea ministerială se pot face în cazul în care organismul de punere în aplicare a sistemelor de asigurare a angajaților nu își îndeplinește în mod corespunzător obligațiile care decurg din această secțiune. ... Prin reglementarea ministerială a anumitor angajați sau grupe de angajați pot fi dispensați în mod condițional sau necondițional sau scutiți de la alineatul (1). 10. Nu există niciun recurs în fața Tribunalului de Apeluri Industriale (College van Beroep voor het Bedrijfsleven) împotriva deciziilor din cadrul Organului de punere în aplicare a sistemelor de asigurare a angajaților în ceea ce privește acordarea autorizației în temeiul alineatului (1).” 12. Regulile detaliate pentru această procedură au fost stabilite în decretul de respingere (Ontslagbesluit). 13. Autorizarea organismului de punere în aplicare a regimurilor de asigurare a angajaților constituie o decizie în sensul Legii administrative generale (Algemene umed bestuursrecht). Prezenta lege acordă în general dreptul la o examinare judiciară a acestor decizii; totuși, deciziile luate în temeiul articolului 6 din Decretul privind relațiile extraordinare cu munca, 1945 sunt excluse din posibilitatea de a face apel (punctul 8:5 alineatul (1), coroborat cu punctul 1 din anexa F din Legea administrativă generală).