Gillissen împotriva Țărilor de Jos

Începând cu 1996 reclamantul, un fost ofițer de poliție concediat pentru motive de sănătate, a beneficiat de prestații de invaliditate în temeiul Legii privind asigurarea de dezactivare a forței de muncă (Wet op de Arbeidsongeschiktheidsverzekering – “WAO”). El a fost autorizat să câștige, prin mijloace proprii, o sumă care nu depășește 60.000 de flori Țările de Jos (NLG) fără a pierde dreptul la WAO. Acest lucru a făcut prin conducerea unei afaceri cu un om ca antrenor învățători oameni cum să se ocupe cu stresul. Reclamantul a declarat că a încheiat un acord cu un oficial al autorității competente de securitate socială (în acel moment numit Cadans), un dl G., care a fost destinat să își poată tranzita activitatea independentă fără necesitatea de beneficii suplimentare de securitate socială.

Afirmă că dl G. i-a dat asigurarea că ar fi permisă pentru o perioadă de cinci ani să câștige venituri peste și peste suma de 60.000 NLG, scopul fiind să-l permită să creeze rezerve de numerar în cazul în care sănătatea sa ar trebui să se deterioreze în continuare. Hotărârea a fost asistat de un alt oficial, unul dintre dl S. În februarie 1999, reclamantul și-a anunțat intenția de a-și continua activitatea sub forma unei societăți de răspundere limitată (besloten vennootschap s-a întâlnit cu beperkte aansprakelijkeid). El a scris autorității de securitate socială (instituția de punere în aplicare a Securității Sociale pentru Guvernul și Educația (Uitvoeringsinstling sociale Zekerheid voor overheid en onderwijs; “USZO”)) cerându-i să confirme că această modificare nu va afecta acordurile luate în timpul în care el a fost independent de muncă.

În cadrul procedurii interne care au urmat, autoritățile de securitate socială au prezentat una sau mai multe scrisori pe care le-au declarat că au fost trimise în răspuns, inclusiv una din 12 iulie 1999 care a refuzat reclamantului confirmarea solicitată. Reclamantul afirmă că nu a primit niciun răspuns. În septembrie 1999, activitatea reclamantului s-a transformat într-o societate de răspundere limitată. Acțiunile au fost deținute de soția reclamantului. Reclamantul a fost directorul său de administrație și singurul său angajat; el a intrat în angajamentul său la 1 octombrie 1999. La 3 septembrie 2003, dl D., un oficial al autorității de securitate socială (în acest moment re-numit Scheme de Asigurări Angajate Organism de punere în aplicare (Uitvoeringsinsituut werknemersverzekeringen; “UWV”)) a prezentat un raport de anchetă extins care impune reclamantului și soția sa în suspect de fraudă social-securitate.

Potrivit raportului, reclamantul a defraudat sistemul de securitate socială prin declararea doar a venitului său propriu ca angajat al societății de răspundere limitată, dar nu profiturile societății, care au fost declarate drept venit impozabil de către soția sa. Raportul includea următorul pasaj: „A fost aranjat în plus că numai ceea ce Gillissen a câștigat în activitate independentă după descărcarea sa ar fi considerat capacitatea de câștig reziduală (resterende verdiencapabiliteit). Expertul muncii (arbeidsdeskundige) dl G. a declarat că el a discutat cu Gillissen, care ar putea fi de acord cu această poziție și care a indicat în timpul conversației că în anii următori se așteaptă o creștere mai mare și că a fost intenția sa de a face propria sa viață în muncă independentă, cu o reducere treptată corespunzătoare la zero (afbouw) beneficiile WAO.” 10. La 28 ianuarie 2004, UWV a dat o decizie de reducere a beneficiilor WAO ale reclamantului cu efect retroactiv.

La 3 martie 2004, UWV a dat o a doua decizie care a ordonat reclamantului să răsplătească excesul. 11. Reclamantul a depus obiecții (bezwaar) împotriva ambelor decizii. În ceea ce privește cauzele în fața Curții, reclamantul a susținut că, începând cu 1999, a ținut autoritățile competente informate cu privire la evoluțiile înregistrate, nu deținând nicio informație și a invocat acordul pe care l-a convenit cu dl G. El a numit dl S. ca martor. 12. Având avut loc o audiere la 11 ianuarie 2006, UWV a dat o decizie la 31 ianuarie 2006 de respingere a obiecțiilor reclamantului. Acesta a constatat că reclamantul ar fi putut fi în mod rezonabil conștient că totalul veniturilor sale suplimentare – suma salariului său și profiturile societății de răspundere limitată – era prea ridicat pentru el pentru a avea dreptul la valoarea totală a prestațiilor sale de securitate socială.

Aranjamentul presupus în fața contrară nu a fost reflectat în dosarul de caz și, în orice caz, orice declarație a fost făcută (cu condiția ca oricare dintre acestea să fi fost făcută) a fost făcută de o persoană lipsită de competența necesară și nu a putut lega UWV. 13. Reclamantul a depus un recurs (beroep) la Curtea Regională Roermond (Rechtbank). În ceea ce privește cauza dinaintea Curții, el s-a plâns de faptul că UWV nu a pus la îndoială domnului G. și domnul S., care, în prezentarea sa, a reflectat o lipsă de îngrijire corespunzătoare care afectează calitatea anchetei. El a susținut, de asemenea, că dl G. au acționat în conformitate cu competența sa în ceea ce privește înțelegerea acordului.

14. Având avut loc o ședință la 30 august 2006, Curtea regională a pronunțat hotărârea la 21 noiembrie 2006 de respingere a recursului reclamantului. Rezultatul său a inclus următoarele: „Aplicatorul a afirmat, de asemenea, că oficialii [UWV] au fost de acord cu el că ar fi permis să câștige venituri nelimitat, în plus față de beneficiile sale WAO pentru o perioadă de cinci ani. Curtea Regională nu a găsit nici o dovadă a unui astfel de acord în documentele disponibile, nici nu există niciun alt motiv pentru a-l considera plauzibil. Dimpotrivă, din raportul dlui G. din 26 octombrie 1998 rezultă că veniturile [aplicantului] au trebuit, de fapt, să fie luate în considerare. În plus, [UWV] a răspuns la întrebările [aplicantului] cu privire la posibilitățile de obținere a veniturilor de la locul de muncă (revenue suplimentară) într-o scrisoare din 12 iulie 1999, scrisoarea [aplicantului] susține că nu a primit.

Această scrisoare menționează în mod clar că [UWV] trebuie întotdeauna informat imediat cu privire la orice prelucrare a muncii și generarea de venituri. Dar chiar și fără această scrisoare ar trebui să fi fost clar [aplicantul] că venitul poate avea un efect asupra beneficiilor. Prin urmare, acest motiv de recurs eșuează, de asemenea.” 15. Reclamantul a depus un nou recurs (hoger beroep) la Tribunalul Central de Apel (Centrale Raad van Beroep). În ceea ce privește cauza dinaintea Curții, el s-a plâns din nou în declarațiile sale scrise cu privire la eșecul UWV de a auzi dl G. și dl S. ca martori. El a cerut ca amândoi să fie ascultați ca martor pentru a dovedi existența acordului. De asemenea, el s-a rugat în ajutor achitarea sa de către „Cortea de apel s-Hertogenbosch, care a fost acordată între timp (a se vedea punctul 22 de mai jos).

Totuși, el nu l-a chemat pe dl G. și dl S. în calitate de martori prin scrisoarea înregistrată sau scrisoarea lui Harmoniff. 16. Tribunalul Central de Apel a organizat o audiere la 8 august 2008. Reclamantul nu a adus dl G. și dl S. dar a repetat cererea lui de a-i asculta ca martori. Tribunalul Central de Apel a hotărât să își redeschidă examinarea faptelor cauzei pentru a pune o întrebare suplimentară la UWV. UWV a răspuns în scris la întrebarea Tribunalului Central de Apeluri. Reclamantul și UWV au renunțat la dreptul la o audiere suplimentară. 17. Tribunalul Central de Apel a pronunțat hotărârea la 30 ianuarie 2009, respingând apelul suplimentar fără a auzi niciun martor.

Razul său a inclus următoarele: „Hotărârea bazat pe [aplicantul], refuzat de UWV, nu apare din dosar și nici un alt caz credibil pentru existența sa nu a fost stabilit de [aplicantul].” 18. Ca răspuns la o întrebare a Curții, reclamantul a recunoscut că nu a făcut nici o încercare de a-l chema pe dl G. și dl S. însuși sau să le aducă la audiere a Curții regionale sau a Tribunalului Central de Apel, astfel cum se permite la art. 8:60 alineatul (4) din Legea Administrativă Generală (Algemene umed bestuursrecht; a se vedea punctul 25 de mai jos). 19. În paralel cu procedura administrativă menționată mai sus, reclamantul a fost urmărit pentru frauda și falsificarea securității sociale. 20. La 20 ianuarie 2006, camera unică judecător a diviziei penale (politierechter) a Curții Regionale Roermond a condamnat reclamantul.

21. Reclamantul a apelat la „Curtea de Apel s-Hertogenbosch (gerechtshof). 22. Având avut loc o ședință la 4 mai 2007, Curtea de Apel a pronunțat hotărârea la 16 mai 2007 a acționat reclamantul. Rațiunea sa a inclus următoarele: „Suspectul spune că a elaborat un plan comun cu dl G. în 1998 în vederea reducerii treptate la zero a beneficiilor WAO pe parcursul a cinci ani. Reclamantul a afirmat, în continuare, că a luat aranjamente cu dl G. privind valoarea veniturilor suplimentare pe care le-ar fi permis să le câștige în perioada de cinci ani menționată. Suspectul a înțeles aceste aranjamente în sensul că el ar fi în principiu autorizat să câștige venituri suplimentare nelimitate fără a pierde beneficiile sale.

Solicitat de transformarea afacerii cu un singur om în una sau mai multe societăți de răspundere limitate suspectul a solicitat confirmarea de la UWV că nu ar conta în cazul aranjamentelor făcute dacă furnizorul de venituri este o afacere cu un singur om sau societățile de răspundere limitată. În acest scop, el a intrat în contact cu USZO în mai multe ocazii prin intermediul scrisorilor. Aceste scrisori au fost răspunse de către USZO cu litere standard automatizate care nu au abordat situația specifică în care suspectul s-a găsit și care suspectul însuși s-a ridicat cu USZO. Până când această întrebare a fost pusă de suspect la USZO dl G. a fost succedat de dl M. Acesta nu a găsit niciun raport în dosarul USZO al aranjamentelor menționate de suspect.

Nu este evident din dosar că s-a făcut vreo încercare de a-l auzi pe dl G. cu privire la aceste aranjamente în cadrul acestui caz penal. Având în vedere faptele descrise mai sus, Curtea de Apel consideră că este plauzibil (Aannemelijk) faptul că suspectul a luat acorduri cu dl G. din USZO, într-o formă sau alta, cu privire la valoarea veniturilor suplimentare autorizate în cadrul reducerii treptate la zero a beneficiilor sale de WAO. Nu contează faptul că nu s-a găsit niciun raport cu privire la aranjamente în dosarul USZO, deoarece nu s-a făcut nici o încercare de a verifica existența acestor acorduri cu dl G.”

5. From 1996 onwards the applicant, a former police officer discharged for health reasons, enjoyed disability benefits under the Labour Disablement Insurance Act (Wet op de Arbeidsongeschiktheidsverzekering – “WAO”). He was allowed to earn by his own means a sum not exceeding 60,000 Netherlands guilders (NLG) without losing his entitlement under the WAO. This he did by running a one-man business as a trainer teaching people how to deal with stress. 6. The applicant states that he entered into an arrangement with an official of the competent social-security authority (at that time called Cadans), one Mr G., which was intended to make possible his transition into independent self-employment without the need for additional social security benefits.

He alleges that Mr G. gave him the assurance that he would be permitted for a period of five years to earn income over and above the sum of NLG 60,000, the purpose being to allow him to create cash reserves in case his health should deteriorate further. The agreement had been witnessed by another official, one Mr S. 7. In February 1999 the applicant announced his intention to continue his business in the form of a limited liability company (besloten vennootschap met beperkte aansprakelijkheid). He wrote to the social-security authority (re-named Social Security Implementing Institution for Government and Education (Uitvoeringsinstelling sociale zekerheid voor overheid en onderwijs; “USZO”)) asking it to confirm that this change would not affect the arrangements made during the time when he was self-employed.

In the ensuing domestic proceedings the social security authorities submitted one or more letters which they stated had been sent in response, including one dated 12 July 1999 denying the applicant the confirmation sought. The applicant states that he never received any reply. 8. In September 1999 the applicant’s business was transformed into a limited liability company. The shares were held by the applicant’s wife. The applicant was its managing director and its only employee; he entered its employ on 1 October 1999. 9. On 3 September 2003 Mr D., an official of the social-security authority (by this time re-named Employee Insurances Schemes Implementing Body (Uitvoeringsinstituut werknemersverzekeringen; “UWV”)) submitted an extensive investigation report implicating the applicant and his wife in suspected social-security fraud.

According to the report, the applicant had defrauded the social-security system by declaring only his own income as an employee of the limited liability company but not the company’s profits, which were declared as taxable income by his wife. The report included the following passage: “It was arranged in addition that only what Gillissen earned in self-employment after his discharge would be considered his residual earning capacity (resterende verdiencapaciteit). The labour expert (arbeidsdeskundige) Mr G. has stated that he discussed this extensively with Gillissen, who could agree to that position and who indicated during the conversation that in the coming years more growth was to be expected and that it was his intention to make his own living in self-employment with a corresponding gradual reduction to zero (afbouw) of the WAO benefits.” 10. On 28 January 2004 UWV gave a decision reducing the applicant’s WAO benefits with retroactive effect.

On 3 March 2004 UWV gave a second decision ordering the applicant to repay the excess. 11. The applicant lodged objections (bezwaar) against both decisions. As relevant to the case before the Court, the applicant argued that as from 1999 he had kept the competent authorities informed of developments as they occurred, withholding no information, and invoked the arrangement which he had agreed with Mr G. He named Mr S. as a witness. 12. Having held a hearing on 11 January 2006, UWV gave a decision on 31 January 2006 dismissing the applicant’s objections. It found that the applicant could reasonably have been aware that the total of his additional income – the sum of his salary and the profits of the limited liability company – was too high for him to be entitled to the full amount of his social-security benefits.

The alleged arrangement to the contrary was not reflected in the case file, and in any case, whatever statements had been made (assuming that any had been made at all) had been made by a person lacking the requisite competence and could not bind UWV. 13. The applicant lodged an appeal (beroep) with the Roermond Regional Court (rechtbank). As relevant to the case before the Court, he complained about UWV’s failure to question Mr G. and Mr S., which in his submission reflected a lack of due care affecting the quality of the investigation. He also submitted that Mr G. had acted within his competence in making the agreement alleged. 14. Having held a hearing on 30 August 2006, the Regional Court gave judgment on 21 November 2006 dismissing the applicant’s appeal.

Its reasoning included the following: “The [applicant] has also stated that [UWV] officials had agreed with him that he would be permitted to earn unlimited income in addition to his WAO benefits for a period of five years. The Regional Court has found no evidence of such an agreement in the documents available, nor is there any other reason to consider it plausible. On the contrary, it appears from the labour expert Mr G.’s report of 26 October 1998 that the [applicant’s] income did in fact have to be taken into account. In addition, [UWV] answered the [applicant]’s questions about the possibilities of obtaining income from work (additional income) in a letter of 12 July 1999, which letter incidentally the [applicant] claims not to have received.

This letter states in no uncertain terms that [UWV] must always be informed immediately of any taking up of work and generation of income. But even without this letter it ought in reason to have been clear to the [applicant] that income can have an effect on the benefits. This ground of appeal therefore also fails.” 15. The applicant lodged a further appeal (hoger beroep) with the Central Appeals Tribunal (Centrale Raad van Beroep). As relevant to the case before the Court, he again complained in his written submissions about UWV’s failure to hear Mr G. and Mr S. as witnesses. He asked for them both to be heard as a witness in order to prove the existence of the agreement. He also prayed in aid his acquittal by the ‘s-Hertogenbosch Court of Appeal, which had been given in the meantime (see paragraph 22 below).

He did not, however, himself summon Mr G. and Mr S. as witnesses by registered letter or bailiff’s writ. 16. The Central Appeals Tribunal held a hearing on 8 August 2008. The applicant did not bring Mr G. and Mr S. along but restated his request to have them heard as witnesses. The Central Appeals Tribunal decided to reopen its examination of the facts of the case in order to put an additional question to UWV. UWV replied to the Central Appeals Tribunal’s question in writing. The applicant and UWV waived the right to a further hearing. 17. The Central Appeals Tribunal gave judgment on 30 January 2009 dismissing the further appeal without having heard any witnesses.

Its reasoning included the following: “The agreement relied on by the [applicant], which is denied by UWV, does not appear from the case file and no other credible case for its existence has been made out by the [applicant].” 18. In response to a question by the Court, the applicant acknowledged that he had made no attempt to summon Mr G. and Mr S. himself or bring them along to the hearing of either the Regional Court or the Central Appeals Tribunal, as permitted by section 8:60(4) of the General Administrative Law Act (Algemene wet bestuursrecht; see paragraph 25 below). 19. In parallel with the administrative proceedings outlined above, the applicant was prosecuted for social security fraud and forgery.

20. On 20 January 2006 the single-judge chamber of the criminal division (politierechter) of the Roermond Regional Court convicted the applicant. 21. The applicant appealed to the ‘s-Hertogenbosch Court of Appeal (gerechtshof). 22. Having held a hearing on 4 May 2007, the Court of Appeal gave judgment on 16 May 2007 acquitting the applicant. Its reasoning included the following: “The suspect states that he drew up a common plan with Mr G. of USZO in 1998 with a view to the gradual reduction to zero of the WAO benefits over five years. The applicant further states that he made arrangements with that Mr G. concerning the amount of additional income he would be allowed to earn in the said five-year period.

The suspect understood these arrangements in the sense that he would in principle be allowed to earn unlimited additional income without losing his benefits. Prompted by the transformation of the one-man business into one or more limited liability companies the suspect sought confirmation from UWV that it would not matter for the arrangements made whether the provider of the income was the one-man business or the said limited liability companies. To this end he got in touch with USZO on multiple occasions by means of letters. These letters were answered by USZO with automatised standard letters which did not address the specific situation in which the suspect found himself and which the suspect himself had raised with USZO.

By the time this question was put by the suspect to USZO Mr G. had been succeeded by Mr M. The latter found no report in the USZO file of the arrangements mentioned by the suspect. It is not apparent from the file that any attempt was made to hear Mr G. about the said arrangements within the framework of this criminal case. In view of the facts outlined above, the Court of Appeal considers it plausible (aannemelijk) that the suspect made arrangements with Mr G. of USZO in one form or another concerning the amount of permitted additional income within the framework of the gradual reduction to zero of his WAO benefits. It makes no difference that no report of any arrangements was found in the USZO file because no attempt has been made to verify the existence of these arrangements with Mr G.”