Wagenaar și alții împotriva Țărilor de Jos

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 73523/01 de WAGENAAR și alții împotriva Țărilor de Jos Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 25 mai 2004 ca secțiune compusă din: J.-P. Președintele Costa Loucaides Bîrsan Jungwiert Butkevych dna Thomassen Mularoni, judecători și dl T.L. Președintele adjunct, având în vedere cererea depusă la 19 octombrie 2000, având în vedere hotărârea Curții din 20 octombrie 2003 de a introduce cererea la avizul Guvernului contestat și hotărârea sa de aceeași dată de a aplica art. 29 § 3 din Convenție la procedura ulterioară, având în vedere acordul oficial al părților cu privire la o soluționare prietenoasă a cazului prezentat de Guvern la 13 aprilie 2004 și primit de Curte la 21 aprilie 2004, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții, dl Tiemen Wagenaar și dna Alida R.C.

Wagenaar Huizeling, sunt resortisanți Țările de Jos, născuți în 1950 și, respectiv, 1953 și locuiesc în Groningen. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl R. van Asperen, un avocat practicant în Groningen. Guvernul contestat a fost reprezentat de agentul lor, dna J. Schukking, din Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 14 decembrie 1995, autoritățile municipale Zuidhorn au inițiat o procedură împotriva reclamanților în fața judecătorului tribunalului de district Groningen (kantonrechter) ), care pretinde rambursarea prestațiilor de asistență socială pe care le-au fost plătite fără justificare.

Potrivit autorităților municipale, reclamanții nu au reușit să declare veniturile pe care le-au câștigat lucrând în perioada în care au primit prestațiile de asistență socială. La 22 aprilie 1996, reclamanții au prezentat declarația lor scrisă de apărare la judecătorul Curții de District, la care autoritățile municipale Zuidhorn au răspuns la 8 iulie 1996. La 23 decembrie 1996, reclamanții au depus o reacție la observațiile autorităților municipale din 8 iulie 1996 la judecătorul Curții de District. Prin hotărârea din 14 decembrie 1998, judecătorul Curții de District Groningen a ordonat reclamanților să ramburseze, în tranșe lunare de 130 Guilders (NLG), autoritățile municipale Zuidhorn o sumă totală de NLG 11.366.11 pentru prestațiile de bunăstare pe care le-au primit fără justificare.

La 7 ianuarie 1999, reclamanții au depus apel la Curtea Regională Groningen ( Arrondissementsrechtbank La 26 ianuarie 1999, autoritățile municipale Zuidhorn au depus observații scrise asupra recursului reclamanților. La 25 mai 1999, în urma unei audieri de la 2 martie 1999, Curtea Regională Groningen a respins apelul reclamanților. La 19 iulie 1999, reclamanții au depus un recurs în casă la Curtea Supremă (Hoge Raad ). Autoritățile municipale Zuidhorn au depus observații scrise la 26 august 1999 și, la 4 februarie 2000, avizul consultativ al Procurorului General la Curtea Supremă a fost depus. La 28 aprilie 2000, Curtea Supremă a respins recursul reclamanților în cazare. COMPLAINT Reclamanții se plângeau inițial în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedurile privind cererile de rambursare ale autorităților municipale au depășit un timp rezonabil.

HOTĂRÂREA La 21 aprilie 2004, Curtea a primit de la Guvern următoarea declarație, semnată în comun de reprezentanții părților: „Guvernul Țărilor de Jos (“Guvernul”) și dl Tiemen Wagenaar și dna Alida R.C.

Wagenaar-Huizeling („reclamanții”) au ajuns acum la următorul acord în soluționare integrală și finală a cererilor reclamanților pentru a încheia procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului („Curtea”): Guvernul va plăti reclamanților suma totală de 3000 de euro pe bază exgrațială; Reclamanții se angajează să își retragă cererea în fața Curții și să declare, sub rezerva îndeplinirii ceea ce se menționează la alineatul (1), că nu au alte cereri împotriva statului Țărilor de Jos pe baza faptelor cererii depuse de acestea și, prin urmare, nu vor lua alte acțiuni juridice în această chestiune în fața instanțelor naționale sau a tribunalelor internaționale; Această soluție nu poate fi interpretată în nici un fel ca o recunoaștere în numele Guvernului că a avut loc o încălcare a dispozițiilor Convenției invocate de solicitanți.

Această soluție va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul și reclamanții se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 alineatul (1) din Convenție.” De asemenea, la 21 aprilie 2004, reprezentantul reclamanților a informat Curtea că reclamanții au dorit să retragă cererea. Curtea ia act de acordul atins între părți și este convinsă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amenzi din Convenție). Consideră că, în aceste circumstanțe, aplicarea la cazul articolului 29 § 3 din Convenția ar trebui întreruptă și că cazul ar trebui eliminat din listă.

Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri T.L. Early J.-P. Costa Adjunct Grefier Președinte

SECOND SECTION

DECISION Application no. 73523/01 by WAGENAAR et al. against the Netherlands The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 25 May 2004 as a Chamber composed of: Mr J.-P. Costa , President , Mr L. Loucaides , Mr C. Bîrsan , Mr K. Jungwiert , Mr V. Butkevych , Mrs W. Thomassen , Mrs A. Mularoni, judges , and Mr T.L. Early , Deputy Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 19 October 2000, Having regard to the Court's decision of 20 October 2003 to bring the application to the notice of the respondent Government and its decision of the same date to apply Article 29 § 3 of the Convention to the subsequent proceedings, Having regard to the parties' formal agreement on a friendly settlement of the case submitted by the Government on 13 April 2004 and received by the Court on 21 April 2004, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants, Mr Tiemen Wagenaar and Mrs Alida R.C.

Wagenaar ‑ Huizeling, are Netherlands nationals, who were born in 1950 and 1953 respectively and live in Groningen. They were represented before the Court by Mr R. van Asperen, a lawyer practising in Groningen. The respondent Government were represented by their Agent, Mrs J. Schukking, of the Ministry of Foreign Affairs. The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows. On 14 December 1995, the Zuidhorn municipal authorities instituted proceedings against the applicants before the Groningen District Court Judge ( kantonrechter ), claiming reimbursement of welfare benefits which had been paid to them without justification. According to the municipal authorities the applicants had failed to declare income they had earned by working during the period in which they were in receipt of welfare benefits.

On 22 April 1996, the applicants submitted their written statement of defence with the District Court Judge, to which the Zuidhorn municipal authorities responded on 8 July 1996. On 23 December 1996, the applicants filed a reaction to the municipal authorities' submissions of 8 July 1996 with the District Court Judge. By decision of 14 December 1998, the Groningen District Court Judge ordered the applicants to reimburse, in monthly instalments of 130 Netherlands Guilders (NLG), the Zuidhorn municipal authorities a total amount of NLG 11,366.11 for welfare benefits which they had received without justification. On 7 January 1999, the applicants filed an appeal with the Groningen Regional Court ( arrondissementsrechtbank ). On 26 January 1999, the Zuidhorn municipal authorities filed written observations on the applicants' appeal.

On 25 May 1999, following a hearing held on 2 March 1999, the Groningen Regional Court rejected the applicants' appeal. On 19 July 1999, the applicants filed an appeal in cassation with the Supreme Court ( Hoge Raad ). The Zuidhorn municipal authorities filed written observations on 26 August 1999 and, on 4 February 2000, the advisory opinion of the Procurator General to the Supreme Court was filed. On 28 April 2000, the Supreme Court rejected the applicants' appeal in cassation. COMPLAINT The applicants originally complained under Article 6 § 1 of the Convention that the proceedings on the municipal authorities' reimbursement claim had exceeded a reasonable time. THE LAW On 21 April 2004 the Court received from the Government the following declaration, signed jointly by the parties' representatives: “The Government of the Netherlands (“the Government”) and Mr.

Tiemen Wagenaar and Mrs. Alida R.C. Wagenaar-Huizeling (“the applicants”) have now reached the following agreement in full and final settlement of the applicants' claims in order to terminate the proceedings before the European Court of Human Rights (“the Court”): 1. The Government will pay the applicants the total amount of EURO 3,000 on an ex gratia basis; 2. The applicants undertake to withdraw their application to the Court and declare, subject to the fulfilment of what is stated under (1), they have no further claims against the State of the Netherlands based on the facts of the application filed by them and therefore will not take further legal actions on this matter before national courts or international tribunals; This settlement can in no way be interpreted as a recognition on behalf of the Government that a violation of the provisions of the Convention invoked by the applicants has occurred.

This settlement will constitute the final resolution of the case. The Government and the applicants further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43, paragraph 1, of the Convention.” Also on 21 April 2004 the applicants' representative informed the Court that the applicants wished to withdraw their application. The Court takes note of the agreement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention). It considers that in these circumstances the application to the case of Article 29 § 3 of the Convention should be discontinued and the case struck out of the list.

For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. T.L. Early J.-P. Costa Deputy Registrar President