LELEA v. ROMANIA

Decizia nr. 63289/12 Răzvan LELEA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 7 octombrie 2014 în calitate de comitet compus din: Alvina Gyulumyan, președinte, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, judecători și Marialena Tsirli, grefierul adjunct al secțiunii având în vedere cererea depusă la 25 septembrie 2012, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 9 aprilie 2014 cere Curtea să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Răzvan Lelea, este un național român, care s-a născut în 1981 și locuiește în Oradea. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Hristescu, un avocat practicant la București. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul a fost reținut pentru o perioadă de nouă luni și douăzeci de zile în Penitenciarul Oradea și Satu Mare. El a fost reținut în Penitenciarul Oradea de la 20 de ani Septembrie 2011 până la 1 martie 2012, când a fost transferat la Penitenciarul Satu Mare, de unde a fost eliberat la 16 iulie 2012. În Penitenciarul Satu Mare a fost reținut împreună cu alți șase deținuți într-o celulă de șase metri pătrați. În aceste închisori, au existat condiții de igienă și saltele erau vechi, murdare și infestate cu bug-uri de pat. Dușurile au fost disponibile doar de două ori pe săptămână pentru doar o oră, în timpul căreia 100 de persoane au trebuit să le folosească, ceea ce a făcut dificil să ia dușuri adecvate. În timpul iernii a fost foarte rece, deoarece încălzitorii erau vechi și nu funcționale. Reclamantul a fost transportat între penitenciarii și instanțele naționale în furgonetele foarte fierbinte sau foarte rece, în funcție de temperatura externă, și trebuie să urineze la destinatarii de plastic. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 3 din Convenție cu privire la condițiile inumane și degradante în ambele penitenciare, în special în ceea ce privește suprapopularea și condițiile sanitare nesatisfăcute, precum și în ceea ce privește condițiile transportului său între penitenciarii și instanțele naționale. Cererea a fost comunicată guvernului HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns de condițiile de detenție în închisoarea Oradea și Satu Mare. El se bazează pe art. 3 din Convenție. După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin o scrisoare de 9 Aprilie 2014 Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul declară, printr-o formă a acestei declarații unilaterale, recunoașterea încălcării art. 3, în ceea ce privește condițiile de detenție. Guvernul este pregătit să plătească dlui Răzvan Lelea, ca satisfacție echitabilă, suma de 2.700 EUR (2 mii șapte sute de euro), suma pe care o consideră rezonabilă în lumina cazului-Jaw al Curții. Această sumă va acoperi toate daunele, precum și costurile și cheltuielile și va fi eliberată de orice impozită care poate fi aplicabilă. Această sumă va fi plătită în lei românesc la rata aplicabilă la data plății la contul personal al reclamantului în termen de trei luni de la data notificării deciziei în temeiul articolului 37 § 1 din convenție. În cazul în care această sumă nu se plătește în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Prin urmare, Guvernul invită în mod respectuos Curtea să considere că examinarea prezentei cereri nu mai este justificată și să elimine aplicarea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.” Prin scrisoarea din 16 mai 2014, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva României, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea articolului 3 din Convenție din cauza suprapopulației și a condițiilor de detenție inadecvate (a se vedea, de exemplu, Lăutaru v. România , nr. 13099/04, 18 octombrie 2011, Flămînzeanu v. România , nr. 56664/08, § 98, 12 aprilie 2011, Iamandi v. România , nr. 25867/03 , 1 iunie 2010, și Brândușe c. România , nr. 6586/03 , ECHR-2009 (extrasuri) . Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul articolului 3 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Marialena Tsirli Alvina Gyulumyan Președintele adjunct secretar

THIRD SECTION

DECISION

Application no. 63289/12

Răzvan LELEA

against Romania

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 7

October 2014 as a Committee composed of:

Alvina Gyulumyan,

President,

Johannes Silvis,

Valeriu Grițco,

judges,

and Marialena Tsirli,

Deputy Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 25 September 2012,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 9 April 2014 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Răzvan Lelea, is a Romanian national, who was born in 1981 and lives in Oradea. He was represented before the Court by Ms

E.

Hristescu, a lawyer practising in Bucharest.

The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms C. Brumar, from the Ministry of Foreign Affairs.

The applicant had been detained for a period of nine months and twenty six days in the Oradea and Satu Mare Penitentiaries. He had been detained in the Oradea Penitentiary from 20

September 2011 until 1 March 2012, when he had been transferred to the Satu Mare Penitentiary, from where he had been released on 16 July 2012. In the Satu Mare Penitentiary he had been detained together with six other detainees in a cell of six square meters.

In these prisons, there were unsanitary conditions and the mattresses were old, dirty and infested with bed bugs. The showers were only available twice a week for merely one hour, during which time 100 persons had to use them, which made it difficult to take proper showers. During winter it was very cold as the heaters were old and not functional. The applicant did not allegedly receive enough food.

The applicant was transported between the penitentiaries and the national courts in very hot or very cold vans, depending on the outside temperature, and having to urinate in plastic recipients.

The applicant complains under Article 3 of the Convention about the inhuman and degrading conditions in both penitentiaries, notably about overcrowding and unsatisfactory sanitary conditions, and about the conditions of his transport between the penitentiaries and the national courts.

The application had been communicated to the Government

.

THE LAW

The applicant complained about the conditions of his detention in Oradea and Satu Mare Prison. He relied on Article 3 of the Convention.

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 9

April 2014 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“The Government declares, by a way of this unilateral declaration, its acknowledgement of the violation of Article 3, as regards the detention conditions.

The Government is prepared to pay to Mr. Răzvan Lelea, as just satisfaction, the sum of 2,700 EUR (two thousand seven hundred Euros), amount which it considers reasonable in the light of the Court’s case-Jaw. This sum is to cover all damage as well as the costs and expenses and will be free of any taxes that may be applicable. This sum will be payable in Romanian lei at the rate applicable at the date of payment to the personal account of the applicant within three months from the date of the notification of the decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. In the event of failure to pay this sum within the said period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. Therefore, the Government respectfully invites the Court rule that the examination of the present application is no longer justified and to strike the application out of its list of cases, pursuant to Article 37 § 1 (c) of the Convention.”

By a letter of 16 May 2014, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI;

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.), no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.), no. 28953/03, 18 September 2007).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Romania, its practice concerning complaints about the violation of Article 3 of the Convention on account of overcrowding and inadequate detention conditions (see, for example,

Lăutaru v.

Romania

, no.

13099/04, 18 October 2011,

Flămînzeanu v. Romania

, no. 56664/08, §

98, 12

April

2011,

Iamandi v. Romania

, no. 25867/03, 1 June 2010, and

Brândușe v.

Romania

, no. 6586/03, ECHR-2009 (extracts)).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article

37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4

March 2008).

For these reasons, the Court, unanimously,

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 3 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article

37 § 1 (c) of the Convention.

Marialena Tsirli

Alvina Gyulumyan

Deputy Registrar

President