Comunicat la 10 octombrie 2014 Secțiunea a treia Cerere nr. 3524/10 L.ARCHIDIOCEZĂ CATHOLICĂ DE BUCAREST împotriva României introdusă la 12 ianuarie 2010 EXPOSAT DE FAȚĂ pe reclamant, la la'Arhidioceza catolică din București (Arhiepiscopia Romano-Catolica din București), este o comunitate religioasă situată în acest stat și având sediul în București. Este reprezentat în fața Curții de către dl. C.-L. Popescu, avocat la București. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Construirea unui turn în zona de protecție ca monument istoric al Catedralei Catolice În ianuarie 1998, Societatea Millennium Building Development S.R.L. Mai jos) a achiziționat mai multe terenuri situate în centrul orașului București, în imediata apropiere a asediului de la asediocea catolică și Catedrala Sf. Iosif (a se vedea, de asemenea, S.C. Millennium Building Development S.R.L. c. România (dec.), n 10787/08, 10 aprilie 2012). Construită la sfârșitul anului XIX Secole, catedrala a fost clasificată monument istoric din 1955, la fel ca palatul arhiepiscopului. Prin două certificate din 19 octombrie și 24 noiembrie 1998, Ministerul Culturii și Hotărârea monumentelor istorice au confirmat că terenul achiziționat de societatea M. se află în zona de protecție, ca monument istoric, a Catedralei Catolice din București, pe o rază de 100 de metri de la marginea clădirii catedralei, și că: nu se poate realiza nici o construcție în această zonă de protecție fără avizul prealabil al acestor două autorități. Prin scrisoarea din 19 noiembrie 1999 adresată Ministerului Culturii și Cultelor, arhiepiscopul și-a dat acordul de principiu, în anumite condiții, pentru construirea de către societatea M. a unei clădiri de birouri. La 3 iulie 2001, arhiepiscopul a revenit asupra acordului său și notifia societății M., primarului, ministrului Culturii și celui al Lucrărilor Publice retragerea acordului său inițial, care, în orice caz, nu a luat forma unui act notarial, conform cerințelor legii. Societatea a solicitat un permis de construire (autorizația de a construi) care i-a fost acordat, la 24 februarie În 2006, primarul Bucureștiului a fost autorizat să construiască o clădire de 75 de metri înălțime, compusă din patru nivele în subteran și nouăsprezece etaje. Situată la 1,90 m de zidul de închidere al proprietății reclamantului, turnul se ridica la 8,65 m de catedrala însăși. Lucrările au început la 23 martie 2006. La 10 mai 2006, un raport al inspecției de stat pentru construcții (Inspectoratul Status pentru Construcții) ) a constatat mai multe probleme juridice și tehnice care au afectat construcția clădirii a cărei societate M. a fost promotorul. Printre altele, avizele prealabile ale ministerelor culturii și lucrărilor publice nu au fost colectate, proiectul arhitectural care fusese inițial autorizat a fost modificat ulterior fără reluarea procedurii de autorizare ; în plus, nu a fost realizată experiența tehnică privind starea clădirilor din apropiere. Prin urmare, inspecția asupra municipalității și prefectului din București le-a solicitat să suspende acordarea autorizației de construcție și a acțiunilor judiciare. 11. Inginerii în construcții E.E.N., care lucrau în statul New York, au făcut parte din echipa de proiectare a proiectului de construcție comandată de societatea dl. El a fost retras din proiect pentru că el a luat că a fost periculos. La 29 mai 2006, el a sesizat, în numele întreprinderii sale, inspecția de stat pentru construcții pentru a o avertiza cu privire la riscurile pe care le reprezenta construcția în litigiu. introducerea diafragmelor de beton armat în nucleul central [al clădirii] (...) a crescut greutatea clădirii cu 30%, depășind astfel sarcina geologică (...) de aproximativ 9 000 de tone Prin urmare, implică un risc de deformare tridimensională a subsolurilor, în special în caz de cutremur, ceea ce duce la punerea în pericol a întregii structuri și la consecințe dezastruoase asupra fundațiilor clădirilor din apropiere. Printre altele, structura geologică a zonei afectate de clădirea menționată anterior, cu caracter nisipos și argilos, care nu a fost favorabilă pentru proiectul de construcție, a arătat că întreprinderea sa era retrasă din proiect. 12. Potrivit unui raport al Observatorului seismic din Peru ( Osservatorio Sismico A. Bina ) stabilit în urma unei expertize realizate la fața locului în perioada 23 iulie - 10 august 2007, București a fost o zonă cu risc seismic ridicat, și una dintre capitalele europene care a înregistrat un cutremur cu o magnitudine semnificativă (7,4 pe scara Richter, în 1977, cu epicentrul său în departamentul Vrancea și care a făcut aproximativ 1 Potrivit acestui raport, vibrațiile de frecvență de până la 0,4 Hz au fost înregistrate în interiorul catedralei și au fost realizate de o clădire aflată în imediata apropiere a acesteia. Raportul se referă la faptul că, în cazul unui cutremur, oscilațiile turnului nou construit, care ar trebui să ajungă în total la 90 de metri, dintre care 75 peste nivelul solului, ar fi deosebit de grave pentru catedrală, care a fost o clădire construită din cărămizi (zidarie) și cu o înălțime de aproximativ 20 de metri deasupra nivelului solului 14. Temându-se de consecințele negative asupra solidității catedralei, reclamantul a luat mai multe măsuri pentru a împiedica lucrările. Intervenția în fața Senatului 15. La cererea reclamantului, Senatul a constituit o comisie de anchetă privind circumstanțele acordării permisului de construcție. 16. Într-un raport din 6 noiembrie 2006, validat de Senat și publicat în Jurnalul Oficial, comisia a constatat o protecție insuficientă a monumentelor istorice și și-a exprimat îndoiala cu privire la legalitatea permisului. Ea a solicitat la mail-ului d În cele din urmă, comisia a solicitat guvernului și Ministerului de Stat să verifice legalitatea permisului. 17. Guvernul a creat o comisie care a solicitat să se aștepte încheierea procedurilor judiciare pe motiv că o intervenție în cursul desfășurării litigiului ar încălca autoritatea judiciară. Acțiunea în litigiu administrativ pentru anularea permisului de construcție 18. Printr-o acțiune în litigiu administrativ, introdusă la 14 iunie 2006, reclamantul a anulat temporar lucrările și, pe fond, a anulat permisul de construcție. El a invocat mai multe nereguli în procedura de acordare a permisului și un risc de degradare a catedralei. Cererea a fost retrasă 19. Printr-o hotărâre din 10 iulie 2007, tribunalul județ din Dolj a pronunțat hotărârea provizorie a lucrărilor până la examinarea cauzei pe fond. Tribunalul a considerat că continuarea lucrărilor ar putea provoca un prejudiciu iminent. 20. Prin hotărârea definitivă din 21 septembrie 2007, instanța de apel din Craiova a respins recursul societății M. pe motiv că lucrările în curs ar putea duce la degradarea catedralăi și a clădirilor învecinate. Curtea de apel a susținut mai multe avize din partea experților, precum și recomandările Comitetului miniștrilor Consiliului Europei privind protecția monumentelor istorice. 21. Cererea de anulare a permisului de construcție 22. Pe fond de litigiu, printr-o hotărâre din 25 februarie 2009, tribunalul departamental din Dolj a anulat permisul pe motiv că ar fi trebuit să fie eliberat nu de primarul din Instanța a observat, de asemenea, că lipsește avizul conform al Ministerului Culturii și Cultelor și o expertiză tehnică a impactului noii construcții asupra catedralei. Instanța a considerat, de asemenea, că construcția clădirii a fost afectată de zona de protecție a catedralei în temeiul Legii privind monumentele istorice. 23. Societatea domnului a formulat un recurs care a fost primit printr-o hotărâre definitivă din 25 iunie 2009 a instanței de apel din Pluinești, care a respins acțiunea reclamantului. Curtea de apel este imma că, la momentul faptelor, primarul a fost foarte competent să elibereze permisul; că dosarul care a servit la obținerea permisului a fost complet La 21 octombrie 2010, s-a încheiat cea mai mare parte a lucrărilor, iar societatea domnului a preluat proprietatea. 25. Reclamantul a depus o cerere de revizuire împotriva hotărârii din 25 octombrie 2010. Iunie 2009. Această cerere a fost înscrisă în rolul Tribunalului de apel Suceava. 26. Prin hotărârea definitivă din 3 noiembrie 2010, instanța de apel Suceava a primit cererea de revizuire. 27. Comisia a considerat că interpretarea și aplicarea dreptului intern de către instanța de apel din Plyguești erau contrare dreptului Uniunii Europene privind protecția monumentelor istorice, care preceda în această privință. Subsecvent, reexaminând recursul recurentei, instanța de apel a respins-o și, pe fond, a confirmat hotărârea din 25 februarie În 2009 care anulase permisul de construcție. 28. Societatea M. a formulat o contestație în anulare prin care solicita anularea hotărârii din 3 noiembrie 2010. Prin hotărârea definitivă din 11 iulie 2011, tribunalul din Suceava a respins această contestație. Ea a considerat că procedura de revizuire fusese respectată. Proceduri privind demolarea clădirii În urma demolării turnului și a procedurii privind contestația acestuia 29. Ca urmare a anulării, prin arestarea definitivă din 3 noiembrie 2010 a permisului de construcție eliberat la 24 februarie 2006, la 1 septembrie 2011, primarul București a luat un decret prin care solicita societății M. să înceapă, în zece zile, demersurile în vederea demolării clădirii. 30. Societatea domnului s-a ocupat de acest decret în fața tribunalului departamental din București. 31. După o hotărâre din 7 martie 2012 a acestei instanțe, favorabilă societății domnului, recursul primarului din București a fost primit printr-o hotărâre definitivă din 1 martie 2012. noiembrie 2012 a Tribunalului de apel din București. Examinând fondul cauzei, instanța de apel a primit, de asemenea, cererea de terță intervenție formulată de reclamant și a respins acțiunea societății domnului Procedură împotriva primăriei care intenționa să demoleze clădirea menționată 32. Reclamantul și alte două persoane au sesizat tribunalul departamental cu privire la o acțiune de demolare a clădirii ridicat în apropierea catedralei al cărei permis de construcție fusese anulat prin decizia definitivă de justiție din 25 februarie 2009, care a devenit definitivă la 3 noiembrie 2010. 33. Prin hotărârea din 28 iunie 2012 a Tribunalului Județean din Dambovița, devenit definitiv ca urmare a respingerii recursurilor formulate împotriva sa printr-o hotărâre din 23 ianuarie 2013 a Tribunalului Județean din Ploisești, a fost primită acțiunea. Tribunalul a solicitat Primăriei din București să ia toate măsurile administrative necesare pentru a oferi reclamantului o restitutio in integrum, prin aducerea terenului adiacent catedralei în situația sa anterioară construcției clădirii comandate de societatea M. (în română: "obligarea pârâtului" la luarea tuturor masurilor administrative de aducere a terenului in situtia anterioare emiterii autorizatiei, in vederea reacerii cadrului natural din zona de protectie a caterralei Sf. Iosif 34. Hotărârea din 28 iunie 2012, astfel cum a fost preluată prin hotărârea Curții de Apel, se citește astfel în părțile relevante ale acesteia. Interesul care a ghidat demersurile judiciare ale reclamanților este un interes public excepțional, deoarece situația în cauză nu vizează doar un spațiu public, ci vizează un spațiu public cu valoare istorică remarcabilă, lucru de care autoritatea publică trebuie să țină seama. Acest tip de bunuri de interes public trebuie protejat (...). (...) în ceea ce privește demolarea unei construcții realizate fără permis legal de construcție, așa cum s-a constatat prin decizia definitivă de justiție, primarul București era obligat să aplice sancțiunile prevăzute de lege; decizia de a demola construcția reprezintă o măsură de legalitate și de aplicare a principiului că ceea ce este nul nu poate produce efecte. Acest lucru este cu atât mai important cu cât statul și autoritățile publice sunt obligate, în temeiul principiului legalității într-un stat de drept, să refacă ordinea tulburată de instituția unui act administrativ ilegal, astfel încât să elimine consecințele materiale produse. Clădirea în cauză, construită fără permis legal de construcție, se află în zona de protecție a monumentului istoric, Catedrala Sf. Iosif (...). Demolarea acestei construcții înseamnă, pe de o parte, aplicarea principiului legalității și, pe de altă parte, renunțarea la drepturile și interesele legitime ale reclamanților, care includ dreptul de a... manifesta religia (...) garantat de ordinea juridică națională și de tratatele internaționale. În acest sens, legea (...) impune protecția necesară pentru conservarea monumentelor istorice, pentru punerea în valoare a acestora și pentru protecția lor împotriva oricărui atac prin repararea integrală și în natură a prejudiciului. (...) Lininactivitatea autorității publice sau exercitarea incompletă și ineficientă a prerogativelor sale nu pot limita dreptul reclamantului de a obține un răspuns satisfăcător la acțiunea sa de protecție a bunurilor sale, cu destinația cultuală, făcând parte din patrimoniul național ca simbol al culturii și al istoriei naționale. 35. Nu s-a dat niciun răspuns concret acestei decizii. Procedura de declarare a interesului public în vederea exproprierii și a altor demersuri judiciare 36. Reclamantul sesizează serviciile de stat pentru a începe procedura de declarare a perimetrului adiacent catedralei catolice, care cuprinde terenul și turnul, ca fiind de interes public pentru lucrări de interes național. Într-adevăr, este vorba de un prim pas în vederea exproprierii pentru motive de interes public, în conformitate cu procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994 37. În lipsa unui răspuns satisfăcător, reclamantul a dat în judecată statul pe cale administrativă și a obținut o hotărâre definitivă favorabilă din 27 iunie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Înalța Curte a solicitat pârâtului să dea curs cererii reclamantului (în limba română: În urma acestei hotărâri, procedurile administrative ale reclamantului au rămas fără urmări satisfăcătoare. 39. Reclamantul a depus, de asemenea, o plângere penală în ceea ce privește necunoașterea hotărârilor judecătorești pronunțate în favoarea sa, care conduce la o nejudiciare, confirmată ulterior. Dreptul și practica internă relevante40. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor, reformată și publicată în Jurnalul Oficial din 13 ianuarie 1997, în vigoare la momentul respectiv a faptelor, în vederea autorizării lucrărilor de orice natură în interiorul zonelor de protecție a monumentelor istorice, trebuie obținute avizele Ministerului Culturii și Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului. 41. Regulamentul de urgență nr. 68/1994 privind protecția patrimoniului cultural național, ratificat după modificarea Legii nr. 41/1995, reglementează protecția monumentelor istorice. El suferă mai multe modificări succesive, până la adoptarea Regulamentului de urgență nr. 228/2000, care a fost abrogat și înlocuit ulterior cu Legea nr. 422/2001 privind protecția monumentelor istorice. Această lege reglementează, printre altele, procedura care trebuie urmată în vederea autorizării lucrărilor de construcție în perimetrul protejat. A fost modificată, inclusiv în ceea ce privește procedura menționată, în principal prin Legea nr. 261/2009. GRIFS 42. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plângea că, atât prin acțiunile lor, cât și prin lipsa lor de acțiune, în special din cauza absenței unui efect al mai multor hotărâri de justiție definitive care îi erau favorabile în litigiile sale la .. ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Prin urmare, statul pârât ar fi încălcat, de asemenea, obligația sa pozitivă de a institui un sistem legislativ și administrativ coerent și capabil să asigure dreptul la respectarea bunurilor sale, ceea ce ar duce la faptul că reclamantul și-a asumat o protecție juridică efectivă în ceea ce privește recunoașterea bunurilor sale ca monumente istorice. 43. art. 6 a fost, de asemenea, invocat în legătură cu durata excesivă a procedurilor. 44. Invocând art. 9 din Convenție, reclamantul consideră că lipsa de protecție juridică pentru teritoriul Catedralei, foarte simbolică atât pentru credincioși, cât și pentru clerul catolic din România, a avut drept consecință subminarea libertății lor de a-și practica religia ca urmare a riscului permanent de degradare al clădirii lor religioase amenințate de prezența clădirii cu dimensiuni excesive plasate în imediata sa apropiere. 45. Reclamantul invocă, de asemenea, art. 11 din Convenție, considerând că situația de risc prezentată la punctul precedent constituie un obstacol în calea libertății sale de asociere pentru a practica cultul în catedrala a cărei existență materială este amenințată. 46. Reclamantul invocă, cu titlu subsidiar, pentru cazul în care art. 6 din Convenția combinată cu art. 9 și 11 din Convenție, din cauza lipsei de protecție judiciară efectivă a drepturilor sale în legătură cu dreptul de a exercita cultul, în scopul exercitării cultului, al clădirii catedralei. Întrebări cu privire la părți A fost încălcat dreptul reclamantului de a avea acces la o instanță, garantat prin art. 6 1 din Convenție, ca urmare a neexecutării celor patru hotărâri definitive în favoarea sa în patru proceduri distincte, la 3 noiembrie 2010, 27 iunie și 1 noiembrie 2012 și 23 ianuarie 2013, de către cursurile de apel de la Suceava, București și Ployești și, respectiv, de către Înalta Curte de Casație și Justiție; A fost încălcat dreptul reclamantului de a-și respecta bunurile, în sensul articolului 1 din Protocolul nr 1, în special din cauza lipsei prelungite de executare a deciziilor definitive menționate la punctul precedent? În special, această situație a impus reclamantului o sarcină excesivă (a se vedea Beyeler c. Italia [GC], nr. 33202/96, § 114, CEDH 2000
Communiquée le 10 octobre 2014
Requête n
o
3524/10
contre la Roumanie
introduite le 12 janvier 2010
1.
Le requérant, l’Archidiocèse catholique de Bucarest (
Arhiepiscopia Romano-Catolică din București
), est une communauté religieuse sise dans cet État, et ayant son siège à Bucarest. Il est représenté devant la Cour par M
e
C.-L. Popescu, avocat à Bucarest.
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
1.
Construction d’une tour dans la zone de protection au titre de monument historique de la cathédrale catholique
3.
En janvier
1998, la société Millennium Building Development S.R.L. («
la société M.
» ci-dessous) acheta plusieurs terrains situés dans le centre-ville de Bucarest à proximité immédiate du siège de l’Archidiocèse catholique et de la cathédrale Saint-Joseph (voir aussi
S.C. Millennium Building Development S.R.L. c. Roumanie
(déc.), n
o
10787/08, 10
avril
2012).
4.
Construite à la fin du XIX
e
siècle, la cathédrale est classée monument historique depuis 1955, tout comme le palais de l’archevêque.
5.
Par deux attestations des 19 octobre et 24 novembre 1998, le ministère de la Culture et la Direction des monuments historiques confirmèrent que le terrain acheté par la société M. se trouve dans la zone de protection, en tant que monument historique, de la cathédrale catholique de Bucarest, zone s’étendant sur un rayon de 100 mètres à partir de la limite du bâtiment de la cathédrale, et qu’aucune construction ne peut être réalisée dans cette zone de protection sans l’avis préalable de ces deux autorités.
6.
Par une lettre du 19 novembre 1999 adressée au ministère de la Culture et des Cultes, l’archevêque donna son accord de principe, sous certaines conditions, pour la construction par la société M. d’un immeuble de bureaux.
7.
Le 3 juillet 2001, l’archevêque revint sur son accord et notifia à la société M., au maire, au ministre de la Culture et à celui des Travaux publics le retrait de son accord initial, qui, de toute manière n’avait pas revêtu la forme d’un acte notarié, comme exigé par la loi.
8.
La société demanda un permis de construire (
autorizație de construire
) qui lui fut accordé, le 24
février
2006, par le maire de Bucarest. Elle était autorisée à construire un
immeuble de 75 mètres de haut, composé de quatre niveaux en sous
‑
sol et de dix-neuf étages. Située à 1,90
mètre du mur de clôture de la propriété du requérant, la tour s’érigeait à 8,65 mètres de la cathédrale elle-même.
9.
Les travaux débutèrent le 23 mars 2006.
10.
Le 10 mai 2006, un rapport de l’inspection d’État pour les constructions (
Inspectoratul de Stat pentru Construcții
) constata plusieurs problèmes juridiques et techniques entachant la construction du bâtiment dont la société M. était le promoteur. Entre autres, les avis préalables des ministères de la Culture et des Travaux publics n’avaient pas été recueillis, le projet architectural qui avait été initialement autorisé avait été modifié par la suite sans que la procédure d’autorisation soit reprise
; de plus, l’expertise technique sur l’état des bâtiments avoisinants n’avait pas été réalisée. Par conséquent, l’inspection saisit la municipalité et le préfet de Bucarest en leur recommandant de surseoir à l’autorisation de construction et d’entamer des actions judiciaires.
11.
L’ingénieur en bâtiment E.E.N., exerçant dans l’État de New York, avait fait partie de l’équipe de conception du projet architectural commandé par la société M. Il s’était retiré du projet car il considérait qu’il était dangereux. Le 29 mai 2006, il saisit, au nom de son entreprise, l’inspection d’État pour les constructions afin de la mettre en garde contre les risques que représentait la construction litigieuse. Il indiqua, entre autres, que «
l’introduction de diaphragmes de béton armé dans le noyau central [du bâtiment] (...) avait augmenté de 30% le poids du bâtiment, en dépassant ainsi la charge géologique (...) d’environ 9
000 tonnes
». De ce fait, «
les planchers du sous-sol n’étaient pas suffisamment épais pour supporter les charges supplémentaires pesant sur eux
», engendrant donc un risque de déformation tridimensionnelle des sous-sols notamment en cas de tremblement de terre, avec pour conséquence «
la mise en danger de l’ensemble de la structure
» et «
des conséquences désastreuses sur les fondations des bâtiments avoisinants
».
L’exposé de cet ingénieur présentait, entre autres, la structure géologique présente en profondeur de la zone affectée par ledit bâtiment, à caractère sablonneux et argileux, qui n’était pas propice à l’envergure qu’avait prise le projet de construction. De ce fait, il indiquait que son entreprise s’était retirée du projet.
12.
Selon un rapport de l’observatoire sismique de Pérouse (
Osservatorio Sismico «
»
) établi à la suite d’une expertise réalisée sur place du 23 juillet au 10 août 2007, «
Bucarest était une zone à haut risque sismique, et une des capitales européennes ayant enregistré un tremblement de terre d’une magnitude importante (7,4 sur l’échelle de Richter, en 1977, avec son épicentre dans le département de Vrancea et ayant fait approximativement 1
600 victimes)
».
13.
Selon ce rapport, des vibrations de fréquence allant jusqu’à 0,4 Hz avaient été enregistrées à l’intérieur de la cathédrale, et elles étaient causées par l’édifice en cours de construction se trouvant à sa proximité immédiate. Le rapport estimait qu’en cas de tremblement de terre, l’amplitude des oscillations de la tour nouvellement bâtie, qui devrait atteindre 90 mètres au total, dont 75 au-dessus du niveau du sol, serait particulièrement grave pour la cathédrale, qui était un édifice construit en briques (
zidărie
) et ayant une hauteur d’environ 20 mètres au-dessus du niveau du sol.
14.
Craignant des conséquences négatives sur la solidité de la cathédrale, le requérant entreprit plusieurs démarches pour empêcher les travaux.
2.
Intervention auprès du Sénat
15.
Sur demande du requérant, le Sénat constitua une commission d’enquête sur les circonstances de l’octroi du permis de construire.
16.
Dans un rapport du 6 novembre 2006, validé par le Sénat et publié au Journal officiel, la commission constata une protection insuffisante des monuments historiques et exprima des doutes quant à la légalité du permis. Elle demanda au Gouvernement d’ordonner l’arrêt des travaux et d’étudier la possibilité d’exproprier l’immeuble et le terrain. Enfin, la commission demanda au Gouvernement et au ministère public de vérifier la légalité du permis.
17.
Le Gouvernement créa une commission qui recommanda d’attendre la fin des procédures judiciaires au motif qu’une intervention pendant le déroulement du litige méconnaîtrait l’autorité du pouvoir judiciaire.
3.
Action en contentieux administratif pour l’annulation du permis de construire
18.
Par une action en contentieux administratif, introduite le 14
juin
2006, le requérant demanda l’arrêt provisoire des travaux et, sur le fond, l’annulation du permis de construire. Il invoqua plusieurs irrégularités dans la procédure d’octroi du permis et un risque de dégradation de la cathédrale.
a)
Demande en référé d’arrêt des travaux
19.
Par un jugement du 10 juillet 2007, le tribunal départemental de Dolj ordonna l’arrêt provisoire des travaux jusqu’à l’examen de l’affaire sur le fond. Le tribunal jugea que la poursuite des travaux risquait de provoquer un préjudice imminent.
20.
Par un arrêt définitif du 21 septembre 2007, la cour d’appel de Craiova rejeta le pourvoi de la société M. au motif que les travaux en cours pouvaient provoquer des dégradations de la cathédrale et des immeubles voisins. La cour d’appel s’appuya sur plusieurs avis d’experts, ainsi que sur les recommandations du Comité des Ministres du Conseil de l’Europe concernant la protection des monuments historiques.
21.
Les travaux furent arrêtés du 10 juillet 2007 au 25 juin 2009.
b)
Demande d’annulation du permis de construire
22.
Sur le fond du litige, par un jugement du 25 février 2009, le tribunal départemental de Dolj annula le permis au motif qu’il aurait dû être délivré non pas par le maire d’arrondissement, mais par le conseil municipal. Le tribunal observa également qu’il manquait l’avis conforme du ministère de la Culture et des Cultes et une expertise technique de l’impact de la nouvelle construction sur la cathédrale. Le tribunal jugea également que la construction de l’immeuble portait atteinte à la zone de protection dont bénéficiait la cathédrale en vertu de la loi sur les monuments historiques.
23.
La société M. forma un pourvoi qui fut accueilli par un arrêt définitif du 25 juin 2009 de la cour d’appel de Ploiești, qui rejeta l’action du requérant. La cour d’appel estima qu’à l’époque des faits, le maire était bien compétent pour délivrer le permis
; que le dossier qui avait servi à l’obtention du permis était complet
; et qu’à défaut de décision du ministère fixant une zone précise de protection, la cathédrale ne bénéficiait pas d’une
protection de ses abords.
24.
Le 21
octobre 2010, la majeure partie des travaux fut achevée et la société M. prit possession de l’immeuble.
25.
Le requérant introduisit une demande de révision contre l’arrêt du 25
juin 2009. Cette demande fut inscrite au rôle de la cour d’appel de Suceava.
26.
Par un arrêt définitif du 3 novembre 2010, la cour d’appel de Suceava accueillit la demande de révision.
27.
Elle considéra que l’interprétation et l’application du droit interne par la cour d’appel de Ploiești étaient contraires au droit de l’Union européenne concernant la protection des monuments historiques, qui primait en la matière. Subséquemment, réexaminant le pourvoi de la requérante, la cour d’appel le rejeta et, sur le fond, confirma le jugement du 25
février
2009 qui avait annulé le permis de construire.
28.
La société M. introduisit une contestation en annulation demandant l’annulation de l’arrêt du 3
novembre 2010. Par un arrêt définitif du 11
juillet 2011, la cour d’appel de Suceava rejeta cette contestation. Elle jugea que la procédure de révision avait été respectée.
4.
Procédures concernant la démolition de l’immeuble litigieux
a)
L’arrêté enjoignant la démolition de la tour et la procédure relative à sa contestation
29.
Comme conséquence de l’annulation, par l’arrêt définitif du 3
novembre 2010 du permis de construire délivré le 24 février 2006, le 1
er
septembre 2011, le maire de Bucarest prit un arrêté enjoignant à la société M. de commencer, sous dix jours, les démarches en vue de la démolition de l’immeuble.
30.
La société M. se pourvut contre cet arrêté devant le tribunal départemental de Bucarest.
31.
Après un jugement du 7 mars 2012 de ce tribunal, favorable à la société M., le pourvoi du maire de Bucarest fut accueilli par un arrêt définitif du 1
er
novembre 2012 de la cour d’appel de Bucarest. Examinant le fond de l’affaire, la cour d’appel accueillit également la demande de tierce intervention formée par le requérant et rejeta l’action de la société M.
b)
Procédure contre la mairie tendant à la démolition dudit bâtiment
32.
Le requérant et deux autres particuliers saisirent le tribunal départemental d’une action tendant à la démolition du bâtiment érigé à proximité de la cathédrale dont le permis de construire avait été annulé par la décision de justice définitive du 25 février 2009, devenue définitive le 3
novembre 2010.
33.
Par jugement du 28 juin 2012 du tribunal départemental de Dâmbovița, devenu définitif à la suite du rejet des pourvois formés à son encontre par un arrêt du 23 janvier 2013 de la cour d’appel de Ploiești, l’action fut accueillie. Le tribunal enjoignait à la mairie de Bucarest de prendre toutes les mesures administratives aptes à offrir au requérant une
restitutio in integrum,
en ramenant le terrain adjacent à cathédrale dans sa situation d’avant la construction du bâtiment commandé par la société M. (en roumain
: «
obligarea pârâtului la luarea tuturor măsurilor administrative de aducere a terenului în situația anterioară emiterii autorizației, în vederea refacerii cadrului natural din zona de protecție a catedralei Sf. Iosif
»
).
34.
Le jugement du 28 juin 2012, tel que repris par l’arrêt de la cour d’appel se lit ainsi dans ses parties pertinentes
:
«
L’intérêt qui a guidé les démarches judiciaires des requérants est un intérêt public exceptionnel puisque la situation litigieuse ne vise pas simplement un espace public, mais elle vise un espace public à valeur historique remarquable, ce dont l’autorité publique doit tenir compte. Ce type de biens d’intérêt public doit être protégé (...).
(...) s’agissant de la démolition d’une construction réalisée sans permis légal de construire – ainsi que cela a été constaté par décision définitive de justice – le maire de Bucarest était obligé d’ (...) appliquer des sanctions prévues par la loi
; décider de démolir la construction représente une mesure de légalité et d’application du principe que ce qui est nul ne peut pas produire des effets.
Cela s’impose d’autant plus que l’État et les autorités publiques sont obligés, en vertu du principe de légalité dans un état de droit, de rétablir l’ordre perturbé par l’établissement d’un acte administratif illégal, afin d’écarter les conséquences matérielles produites.
L’immeuble en cause, construit sans permis légal de construire, se trouve dans la zone de protection du monument historique, la cathédrale Saint Joseph (...).
La démolition de cette construction signifie, d’une part, faire appliquer le principe de légalité et, d’autre part, faire cesser l’atteinte aux droits et aux intérêts légitimes des requérants, qui comprennent le droit de (...) manifester sa religion (...) garanti par l’ordre juridique national et par les traités internationaux.
L’exercice de ce droit fondamental n’admet aucune restriction, si elle n’est pas prévue par la loi. À cet égard, en matière de constructions, la loi (...) impose la protection nécessaire à la conservation des monuments historiques, à leur mise en valeur et à leur sauvegarde contre toute agression par la réparation intégrale et en nature du préjudice encouru.
(...)
L’inactivité de l’autorité publique ou l’exercice incomplet et inefficace de ses prérogatives ne peuvent pas limiter le droit du requérant d’obtenir une réponse satisfaisante à son action tendant à la protection de son bien, à destination cultuelle, faisant partie du patrimoine national en tant que symbole de la culture et de l’histoire nationale.
»
35.
Aucune suite concrète ne fut donnée à cette décision.
5.
Procédure visant la déclaration d’utilité publique en vue de l’expropriation et autres démarches judiciaires
36.
Le requérant saisit les services de l’État pour démarrer la procédure de déclaration du périmètre adjacent à la cathédrale catholique, comprenant le terrain et la tour, comme étant d’utilité publique pour des travaux d’intérêt national. Il s’agissait, en effet, d’une première étape en vue de l’expropriation pour cause d’utilité publique, selon la procédure prévue par la loi n
o
33/1994.
37.
En l’absence de réponse satisfaisante, le requérant assigna en justice l’État par la voie administrative et obtint un arrêt définitif favorable du 27
juin 2012, rendu par la Haute Cour de Cassation et de Justice. La Haute Cour enjoignait à la partie défenderesse de donner suite à la demande du requérant (en roumain
: «
să soluționeze în procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994 cererea reclamantei de emitere a unei hotărâri de Guvern privind declararea utilității publice pentru lucrări de interes național la imobilul teren și construcție Cathedral Plaza (...)
»
).
38.
Les démarches administratives du requérant à la suite de cet arrêt restèrent sans suites satisfaisantes.
39.
Le requérant déposa également une plainte pénale s’agissant de la méconnaissance des décisions de justice rendues en sa faveur, qui aboutit à un non-lieu, confirmé par la suite.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
40.
L’article 7 de la loi n
o
50/1991 sur l’autorisation de l’exécution des constructions, refondue et publiée au Journal officiel du 13 janvier 1997, en vigueur à l’époque des faits, prévoyait qu’en vue de l’autorisation des travaux de n’importe quelle nature à l’intérieur des zones de protection des monuments historiques, les avis du ministère de la Culture et du ministère des Travaux publiques et de l’Aménagement du territoire devaient être obtenus.
41.
Le règlement d’urgence n
o
68/1994 sur la protection du patrimoine culturel national, ratifié après modification par la loi n
o
41/1995, régissait la protection des monuments historiques. Il subit plusieurs modifications successives, jusqu’à l’adoption du règlement d’urgence n
o
228/2000, qui fut abrogé, puis remplacé par la loi n
o
422/2001 sur la protection des monuments historiques. Cette loi régit, entre autres, la procédure à suivre en vue de l’autorisation de travaux de construction dans les périmètres protégés. Elle a été modifiée, y compris s’agissant de ladite procédure, principalement par la loi n
o
261/2009.
42.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
1 à la Convention, le requérant se plaint de ce que, tant par leurs actions, que par leur inaction, notamment du fait l’absence d’effet de plusieurs décisions de justice définitives qui lui étaient favorables dans ses litiges l’opposant au commanditaire d’une tour érigée à la proximité immédiate de la cathédrale Saint Joseph et du palais de l’archevêque, reconnus monuments historiques, les autorités administratives nationales ont porté une atteinte arbitraire à son droit au respect de ses biens. De ce fait, l’État défendeur aurait également enfreint son obligation positive de mettre en place un système législatif et administratif cohérent et apte à assurer la jouissance du droit au respect de ses biens, avec pour résultat que le requérant s’est vu dépourvu d’une protection juridique effective au titre de la reconnaissance de ses biens en tant que monuments historiques.
43.
Postérieurement aux arrêts définitifs rendus en sa faveur les 3
novembre 2010, 27 juin et 1
er
novembre 2012, et 23 janvier 2013, le requérant s’est plaint du manquement de l’État d’assurer leur exécution, en invoquant les articles 6 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1 à la Convention. L’article 6 a été également invoqué en relation avec la durée excessive des procédures.
44.
Invoquant l’article 9 de la Convention, le requérant estime que l’absence de protection juridique pour l’édifice de la cathédrale, hautement symbolique tant pour les fidèles que pour le clergé catholique de Roumanie, a eu pour conséquence de nuire à leur liberté de pratiquer leur religion du fait du risque permanent de dégradation encouru par leur édifice religieux menacé par la présence du bâtiment à dimensions démesurées placé à sa proximité immédiate.
45.
Le requérant invoque également l’article 11 de la Convention en estimant que la situation de risque présentée au point précédent représente une entrave à sa liberté d’association pour pratiquer le culte dans la cathédrale dont l’existence matérielle est menacée.
46.
Le requérant invoque, à titre subsidiaire, pour le cas où l’article
6 serait jugé inapplicable, l’article 13 de la Convention combiné avec les articles 9 et 11 de la Convention, en raison de l’absence de protection judiciaire effective de ses droits en relation avec la jouissance, aux fins de l’exercice du culte, du bâtiment de la cathédrale.
1.
Y a-t-il eu violation du droit du requérant d’accès
à un tribunal, garanti par l’article 6
§
1 de la Convention,
du fait de la non-exécution des quatre arrêts définitifs rendus en sa faveur dans quatre procédures distinctes, les 3
novembre 2010, 27 juin et 1
er
novembre 2012, et 23 janvier 2013, par les cours d’appel de Suceava, Bucarest et Ploiești ainsi que par la Haute Cour de Cassation et de Justice, respectivement
?
2.
Y a-t-il eu atteinte au droit du requérant au respect de ses biens, au sens de l’article 1 du Protocole n
o
1, notamment du fait de l’absence prolongée d’exécution des décisions définitives indiquées au point précédent
? En particulier, cette situation a-t-elle imposé au requérant une charge excessive (voir
Beyeler c. Italie
[GC], n
o
‑
I)
?