Secțiunea a treia Cerere nr. 10787/08 S.C. MILLENNIUM BUILDING DEVELOPAMENT S.R.L. împotriva României Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (secțiunea a treia), care are loc la 10 aprilie 2012 într-o Cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemel, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos, judecători, și Santiago Quesada; grefier de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 25 februarie 2008, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, S.C. Millennium Building Development S.R.L., este o societate cu răspundere limitată de drept românesc. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul R. Soffer, avocat la Paris.
Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. În ianuarie 1998, recurenta a cumpărat mai multe terenuri situate în centrul orașului București în imediata apropiere a asediului din șapia catolică și din Catedrala Sf. Iosif. Construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, catedrala este clasificată monument istoric. Prin scrisoarea din 19 noiembrie 1999 adresată Ministerului Culturii și Cultelor, arhiepiscopul și-a dat acordul de principiu pentru construirea de către reclamantă a unei clădiri de birouri. Recurenta a solicitat un permis de construcție care i-a fost acordat la 24 februarie 2006 de către primarul București. cladire de 75 de metri, formata din patru nivele in subsol si 19 etaje.
Locatia sa era la aproximativ 10 metri de catedrala. Temindu-se de consecinte negative asupra soliditatii catedralei, lamaiul a revenit la intelegerea sa si a facut mai multe demersuri pentru a preveni munca. Interventia la Senatul parlamentului român La cererea senatului, a constituit o comisie de anchetă privind circumstanțele acordării permisului de construcție. Într-un raport din 6 noiembrie 2006, validat de Senat și publicat în Jurnalul Oficial, comisia a constatat o protecție insuficientă a monumentelor istorice și a exprimat îndoieli cu privire la legalitatea permisului. În cele din urmă, comisia a solicitat guvernului și procurorului să verifice legalitatea permisului. Guvernul a creat o comisie care a solicitat să se aștepte încheierea procedurilor judiciare pe motiv că o intervenție în cursul desfășurării litigiului ar încălca autoritatea judiciară.
Prin acțiunea în litigiu administrativ, recurenta a solicitat suspendarea și anularea deciziei Senatului de a valida raportul d . Cerere de suspendare 10. Prin hotărârea din 30 ianuarie 2007, Tribunalul de Primă Instanță de la București a respins cererea pe motiv că, în lipsa unor măsuri concrete din partea guvernului, raportul de la investigație nu a produs nici o consecință juridică asupra persoanei sau asupra bunurilor reclamantei. Pe recursul recurentei, această hotărâre a fost confirmată printr-o hotărâre definitivă din 1 iunie 2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cerere de anulare 11. Prin hotărârea din 25 ianuarie 2007, instanța de apel din București a declarat cererea inadmisibilă pe motiv că validarea raportului de anchetă nu a fost un act administrativ în sensul legii.
Instanța de apel a reamintit că decizia în cauză nu a produs nicio consecință juridică și a concluzionat că: a fost vorba despre un act politic al puterii legislative emise în cadrul prerogativelor sale constituționale. 12. recursul recurentei a fost respins printr-o hotărâre din 5 octombrie 2007 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a confirmat interpretarea instanței judecătorești în ceea ce privește natura actului contestat. Acțiune în instanță administrativă pentru anularea permisului de construcție 13. Iunie 2006, la … Printr-o hotărâre din 10 iulie 2007, tribunalul județ din Dolj: hotărârea provizorie a lucrărilor până la examinarea cauzei pe fond. Tribunalul a considerat că continuarea lucrărilor ar putea provoca un prejudiciu iminent.
15. Recurenta a formulat un recurs, susținând că instanța a încălcat normele de procedură, că a făcut o interpretare greșită și aplicare a legii și, în orice caz, nu a fost competent pentru a Prin hotărârea definitivă din 21 septembrie 2007, Curtea de apel a lui Craiova a respins recursul pe motiv că lucrările în curs ar putea provoca degradarea catedralei și a clădirilor învecinate. Mai multe societăți care au rezervat birouri în noua clădire au revocat contractele din cauza întârzierii livrării. Cerere de anulare a permisului de construcție 18. Pe fondul litigiului, printr-o hotărâre din 25 februarie 2009, tribunalul departamental din Dolj a anulat permisul pe motiv că ar fi trebuit să fie emis nu de primar, ci de consiliul local.
Instanța a observat, de asemenea, că lipsește avizul conform al Ministerului Culturii și Cultelor și o expertiză tehnică a impactului noii construcții asupra catedralei. Instanța a considerat, de asemenea, că construcția clădirii a fost afectată de zona de protecție a catedralei în temeiul Legii privind monumentele istorice. 19. Recurenta a formulat un recurs care a fost acceptat printr-o hotărâre definitivă din 25 iunie 2009 a Tribunalului de apel din Pluinești, care a respins acțiunea de la . Curtea de apel este imma că, la momentul faptelor, primarul a fost foarte competent să elibereze permisul; că dosarul care a fost acordat la obținerea permisului a fost complet La 21 octombrie 2010, s-a încheiat cea mai mare parte a lucrărilor, iar reclamanta a preluat proprietatea.
El și-a reiterat principalele critici cu privire la autorizația de a construi și a invocat necunoașterea dispozițiilor dreptului comunitar privind protecția monumentelor istorice. Primarul București și reclamanta au considerat că cererea de revizuire era inadmisibilă din moment ce criticii la ë ă au făcut deja obiectul unei examinări în fața instanțelor din fond. Cererea a fost înscrisă în rolul Tribunalului de apel din Suceava. 22. Considerând că legea privind litigiile administrative permitea revizuirea hotărârilor definitive care contravin dreptului comunitar, printr-o hotărâre definitivă din 3 noiembrie 2010, Curtea de apel din Suceava a acceptat cererea de revizuire. 23. Comisia a considerat că interpretarea și aplicarea dreptului intern de către instanța de apel din Ploiesti erau contrare dreptului comunitar, care preceda în această privință.
Subsecvent, reexaminând recursul recurentei, instanța de apel a respins-o și, pe fond, a confirmat hotărârea din 25 februarie 2009, care anulase permisul de construcție. 24. Recurenta a introdus o contestație în anulare, o cale extraordinară de atac, prin care solicita anularea hotărârii din 3 noiembrie 2010. Aceasta a invocat mai multe vicii în procedura de investigare a cererii de revizuire și a criticat interpretarea și aplicarea dreptului de către instana de apel. 25. Prin hotărârea definitivă din 11 iulie 2011, Curtea de apel din Suceava a respins contestația. Comisia a considerat că procedura de revizuire a fost respectată. Instanța din cauza căreia nu a fost examinată criticile recurentei cu privire la motivarea hotărârii din 3 noiembrie 2010, a cărei cauză a vizat fondul cauzei și care nu puteau face obiectul unei noi examinări în cadrul contestației în anulare.
26. În septembrie 2011, primarul București a adoptat un decret prin care solicită recurentei să înceapă, în termen de zece zile, demersurile în vederea demolării clădirii. GRIEFS 27. Într-un prim formular de cerere, trimis Curții la 25 februarie 2008, recurenta se plânge de respingerea cererilor sale de suspendare și de anulare a deciziei Senatului de a valida raportul de anchetă. Invocând art. 6 din Convenție, aceasta susține că, refuzând să își examineze acțiunea pe fond, instanțele interne nu au fost independente și imparțiale și au fost privatizate de dreptul de acces la o instanță. 1 la Convenție, aceasta afirmă că cererea comisiei de anchetă privind exproprierea proprietății a adus atingere dreptului acesteia de a respecta bunurile, reputația și executarea contractelor sale comerciale.
28. Printr-o scrisoare din 17 februarie 2011, recurenta a informat Curtea că, la 3 noiembrie 2010, tribunalul din Suceava primise cererea de revizuire. Aceasta a precizat că această hotărâre va face obiectul unei incizii separate în fața Curții, după examinarea contestației în anulare. 29. Într-un al doilea formular de cerere, trimis Curții la 11 februarie 2011. ianuarie 2012, recurenta se plânge de anularea permisului său de construcție și de respingerea contestației sale în anulare. 30. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, Comisia susține că Hotărârea din 3 noiembrie 2010 a Curții a lui Suceava a adus atingere principiului securității juridice și consideră că cererea de revizuire a legislației a fost, de fapt, un apel deghizat care punea sub semnul întrebării autoritatea lucrului judecat de arestarea definitivă din 25 iunie 2009 a instanței de apel din Pluiești.
31. În conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, recurenta susține că revizuirea hotărârii din 25 iunie 2009 și anularea permisului său au adus atingere dreptului său de proprietate asupra imobilului. Aceasta consideră că această încălcare a fost ilegală și disproporționată. 32. Invocând art. 14 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 12, recurenta consideră că anularea permisului său constituia un tratament discriminatoriu în raport cu alți beneficiari de permis din aceeași zonă. ÎN  33. în mod direct la unghiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție și 1 din Protocolul 1, recurenta se plângea de respingerea cererilor sale de suspendare și de anulare a deciziei de validare a raportului de anchetă.
34. Curtea amintește că, pentru ca art. 6 alineatul (1) sub titlul de " mai întâi" să se aplice, trebuie să existe un drept care să fie recunoscut în dreptul intern și ca rezultatul procedurii să fie direct decisiv pentru dreptul în cauză. O legătură ținută sau repercusiuni îndepărtate nu sunt suficiente pentru a introduce în joc art. 6 1 (Miallef c. Malta [GC], n 17056/06, § 74, CEDO 2009). 35. În speță, Curtea constată că, în fața instanțelor interne, recurenta a contestat raportul comisiei de anchetă a Senatului și decizia acestuia din urmă de a transmite raportul, însoțit de mai multe recomandări, guvernului și procurorului public. Cu toate acestea, Comisia constată că aceste autorități nu au luat nici o măsură în privința reclamantei sau a bunurilor sale, preferând să aștepte la sfârșitul procedurilor judiciare (a se vedea punctul 8 de mai sus).
36. Prin urmare, Curtea consideră, pe lângă instanțele interne, că procedura de suspendare și anulare a deciziei Senatului nu a fost decisivă pentru drepturile sau obligațiile cu caracter civil ale recurentei și, prin urmare, nu intră sub incidența protecției articolului 6 din convenție. 37. (1) Din aceleași motive, Curtea apreciază că nu a avut în vedere dreptul la respectarea bunurilor recurentei ca urmare a validării raportului comisiei de anchetă. 38. În consecință, această parte a cererii este incompatibilă cu dispozițiile convenției și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatele (3) și (4) din convenție. 39. În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție și cu art. 1 din Protocolul 1, recurenta se plânge de revizuirea hotărârii din 25 iunie 2009, care a dus la anularea permisului său de construcție.
De asemenea, se plânge de respingerea contestației sale în anulare și declară că a făcut obiectul unei discriminări față de alți beneficiari ai permisului de construcție. 40. Curtea reamintește doar în termenii articolului 35 alineatul (1) din Convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. Termenul de șase luni începe să curgă de la decizia definitivă în cadrul epuizării căilor de atac interne, iar cursul său se întrerupe la data primei comunicări a reclamantului care expune, chiar și pe scurt, natura presupusei încălcări ( Buscarini și alte încălcări ale dreptului comunitar [GC], n 24645/94, § 23 CEDH 1999 I). 41. Cu toate acestea, obligația care decurge din art. 35 se limitează la obligația de a utiliza în mod normal căile de atac potențial efective, suficiente și accesibile (Sejdovic c. Italia [GC], n 56581/00, § 45, CEDH 2006 II).
Aceasta nu impune ca laxonul să facă uz de un recurs în rejudecare sau de recursuri extraordinare și nu permite amânarea punctului de plecare al termenului de șase luni pe motiv că astfel de căi de atac au fost utilizate Sapeian c. Armenia, nr 35738/03, § 21, 13 ianuarie 2009). 42. În speță, Curtea constată că ultima decizie internă definitivă cu privire la temeinicia acțiunii în litigiu administrativ a societății a fost pronunțată la Tribunalul din 3 noiembrie 2010 al Tribunalului din Suceava, care a primit cererea de revizuire și a anulat permisul de construcție. 43. Curtea constată că plângerea recurentei cu privire la această hotărâre nu a fost introdusă decât la 11 ianuarie 2012, data la care a trimis Curții al doilea formular de cerere.
Or, scrisoarea din 17 februarie 2011 nu poate fi întrerupt termenul de șase luni din moment ce nu conținea nicio indicație cu privire la natura presupusei încălcări și pe care recurenta însăși l-a precizat că această hotărâre va face obiectul unei înjunghieri separate (...) după examinarea contestației în anulare 44. În ceea ce privește respingerea ulterioară, la 11 iulie 2011, a contestației în anulare, fără o reexaminare a fondului cauzei, Curtea amintește că Convenția nu garantează dreptul de a primi redeschiderea unei proceduri finalizate.
Prin urmare, Comisia consideră că această hotărâre nu poate fi luată în considerare la calcularea termenului de șase luni, deoarece este vorba despre o cale procedurală extraordinară care nu îndeplinește criteriile de accesibilitate și de eficiență (a se vedea, mutatis mutandis, Anghel c. România, nr 28183/03, § 72, 4 octombrie 2007). 45. În consecință, această parte a cererii este tardivă și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 1 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall modulier Președinte
DÉCISION Requête n o 10787/08
contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 10 avril 2012 en une Chambre composée de : Josep Casadevall, président, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Mihai Poalelungi, Kristina Pardalos, juges, et de Santiago Quesada, greffier de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 25 février 2008, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, S.C. Millennium Building Developement S.R.L., est une société à responsabilité limitée de droit roumain. Elle est représentée devant la Cour par M e R. Soffer, avocat à Paris. A. Les circonstances de l’espèce
1.Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
2.En janvier 1998, la requérante acheta plusieurs terrains situés dans le centre-ville de Bucarest dans la proximité immédiate du siège de l’Archevêché catholique et de la cathédrale Saint-Joseph. Construite à la fin du XIX e siècle, la cathédrale est classée monument historique.
3.Par une lettre du 19 novembre 1999 adressée au ministère de la Culture et des Cultes, l’archevêque donna son accord de principe pour la construction par la requérante d’un immeuble de bureaux.
4.La requérante demanda un permis de construire qui lui fut accordé, le 24 février 2006, par le maire de Bucarest. Elle était autorisée à construire un immeuble de 75 mètres, composé de quatre niveaux en sous-sol et de dix-neuf étages. Son emplacement était à environ 10 mètres de la cathédrale.
5.Craignant des conséquences négatives sur la solidité de la cathédrale, l’Archevêché revint sur son accord et entreprit plusieurs démarches pour empêcher les travaux. 1. Intervention auprès du Sénat du parlement roumain
6.Sur demande de l’Archevêché, le Sénat constitua une commission d’enquête sur les circonstances de l’octroi du permis de construire.
7.Dans un rapport du 6 novembre 2006, validé par le Sénat et publié au Journal officiel, la commission constata une protection insuffisante des monuments historiques et exprima des doutes quant à la légalité du permis. Elle demanda au Gouvernement d’ordonner l’arrêt des travaux et d’étudier la possibilité d’exproprier l’immeuble et le terrain. Enfin, la commission demanda au Gouvernement et au ministère public de vérifier la légalité du permis.
8.Le Gouvernement créa une commission qui recommanda d’attendre la fin des procédures judiciaires au motif qu’une intervention pendant le déroulement du litige méconnaîtrait l’autorité du pouvoir judiciaire.
9.Par une action en contentieux administratif, la requérante demanda la suspension et l’annulation de la décision du Sénat de valider le rapport d’enquête. a) Demande de suspension
10.Par un jugement du 30 janvier 2007, la cour d’appel de Bucarest rejeta la demande au motif qu’en l’absence de mesures concrètes de la part du Gouvernement, le rapport d’enquête n’avait produit aucune conséquence juridique sur la personne ou sur les biens de la requérante. Sur pourvoi de la requérante, ce jugement fut confirmé par un arrêt définitif du 1 er juin 2007 de la Haute Cour de cassation et de justice. b) Demande d’annulation
11.Par un jugement du 25 janvier 2007, la cour d’appel de Bucarest déclara la requête irrecevable au motif que la validation du rapport d’enquête n’était pas un acte administratif au sens de la loi. La cour d’appel rappela que la décision litigieuse n’avait produit aucune conséquence juridique et conclut qu’il s’agissait d’un acte politique du pouvoir législatif émis dans le cadre de ses prérogatives constitutionnelles.
12.Le pourvoi de la requérante fut rejeté par un arrêt du 5 octobre 2007 de la Haute Cour de cassation et de justice qui confirma l’interprétation de la cour d’appel quant à la nature de l’acte contesté. 2. Action en contentieux administratif pour l’annulation du permis de construire
13.Par une action en contentieux administratif, introduite le 14 juin 2006, l’Archevêché demanda l’arrêt provisoire des travaux et, sur le fond, l’annulation du permis de construire. Il invoqua plusieurs irrégularités dans la procédure d’octroi du permis et un risque de dégradation de la cathédrale. a) Demande d’arrêt des travaux
14.Par un jugement du 10 juillet 2007, le tribunal départemental de Dolj ordonna l’arrêt provisoire des travaux jusqu’à l’examen de l’affaire sur le fond. Le tribunal jugea que la poursuite des travaux risquait de provoquer un préjudice imminent.
15.La requérante forma un pourvoi, alléguant que le tribunal avait enfreint les règles de procédure, qu’il avait fait une mauvaise interprétation et application de la loi et, qu’en tout état de cause, il n’était pas compétent pour ordonner l’arrêt des travaux.
16.Par un arrêt définitif du 21 septembre 2007, la cour d’appel de Craiova rejeta le pourvoi au motif que les travaux en cours pouvaient provoquer des dégradations de la cathédrale et des immeubles voisins. La cour d’appel s’appuya sur plusieurs avis d’experts, ainsi que sur les recommandations du Comité des Ministres du Conseil de l’Europe concernant la protection des monuments historiques.
17.Plusieurs sociétés qui avaient réservé des bureaux dans le nouvel immeuble résilièrent les contrats en raison du retard de livraison. b) Demande d’annulation du permis de construire
18.Sur le fond du litige, par un jugement du 25 février 2009, le tribunal départemental de Dolj annula le permis au motif qu’il aurait dû être délivré non pas par le maire, mais par le conseil local. Le tribunal observa également qu’il manquait l’avis conforme du ministère de la Culture et des Cultes et une expertise technique de l’impact de la nouvelle construction sur la cathédrale. Le tribunal jugea également que la construction de l’immeuble portait atteinte à la zone de protection dont bénéficiait la cathédrale en vertu de la loi sur les monuments historiques.
19.La requérante forma un pourvoi qui fut accueilli par un arrêt définitif du 25 juin 2009 de la cour d’appel de Ploiești, qui rejeta l’action de l’Archevêché. La cour d’appel estima qu’à l’époque des faits, le maire était bien compétent pour délivrer le permis ; que le dossier qui avait servi à l’obtention du permis était complet ; et qu’à défaut de décision du ministère fixant une zone précise de protection, la cathédrale ne bénéficiait pas d’une protection de ses abords.
20.Le 21 octobre 2010, la majeure partie des travaux fut achevée et la requérante prit possession de l’immeuble.
21.L’Archevêché introduisit une demande de révision, voie extraordinaire de recours, contre l’arrêt du 25 juin 2009. Il réitéra ses principales critiques à l’égard du permis de construire et invoqua la méconnaissance des dispositions du droit communautaire concernant la protection des monuments historiques. Le maire de Bucarest et la requérante estimèrent que la demande de révision était irrecevable dès lors que les critiques de l’Archevêché avaient déjà fait l’objet d’un examen devant les juridictions du fond. La demande fut inscrite au rôle de la cour d’appel de Suceava.
22.Estimant que la loi sur le contentieux administratif permettait la révision des arrêts définitifs contraires au droit communautaire, par un arrêt définitif du 3 novembre 2010, la cour d’appel de Suceava accueillit la demande de révision.
23.Elle considéra que l’interprétation et l’application du droit interne par la cour d’appel de Ploiesti étaient contraires au droit communautaire, qui primait en la matière. Subséquemment, réexaminant le pourvoi de la requérante, la cour d’appel le rejeta et, sur le fond, confirma le jugement du 25 février 2009 qui avait annulé le permis de construire.
24.La requérante introduisit une contestation en annulation, voie extraordinaire de recours, demandant l’annulation de l’arrêt du 3 novembre 2010. Elle invoqua plusieurs vices dans la procédure d’examen de la demande de révision et critiqua l’interprétation et l’application du droit par la cour d’appel.
25.Par un arrêt définitif du 11 juillet 2011, la cour d’appel de Suceava rejeta la contestation. Elle jugea que la procédure de révision avait été respectée. La cour d’appel n’examina pas les critiques de la requérante concernant la motivation de l’arrêt du 3 novembre 2010, estimant qu’il s’agissait de griefs qui visaient le fond de l’affaire et qui ne pouvaient pas faire l’objet d’un nouvel examen dans le cadre de la contestation en annulation.
26.Le 2 septembre 2011, le maire de Bucarest prit un arrêté enjoignant à la requérante de commencer, sous dix jours, les démarches en vue de la démolition de l’immeuble. GRIEFS
27.Dans un premier formulaire de requête, envoyé à la Cour le 25 février 2008, la requérante se plaint du rejet de ses demandes de suspension et d’annulation de la décision du Sénat de valider le rapport d’enquête. Invoquant l’article 6 de la Convention, elle soutient qu’en refusant d’examiner son action sur le fond, les juridictions internes n’ont pas été indépendantes et impartiales et qu’elles l’ont privée du droit d’accès à un tribunal. Sous l’angle de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, elle allègue que la demande de la commission d’enquête concernant l’expropriation de l’immeuble a porté atteinte à son droit au respect des biens, à sa réputation et à l’exécution de ses contrats commerciaux.
28.Par une lettre du 17 février 2011, la requérante a informé la Cour que, le 3 novembre 2010, la cour d’appel de Suceava avait accueilli la demande de révision. Elle précisa que « cet arrêt fera l’objet d’une requête séparée devant la Cour, après l’examen de la contestation en annulation. »
29.Dans un second formulaire de requête, envoyé à la Cour le 11 janvier 2012, la requérante se plaint de l’annulation de son permis de construire et du rejet de sa contestation en annulation.
30.Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, elle soutient que l’arrêt du 3 novembre 2010 de la cour d’appel de Suceava a porté atteinte au principe de la sécurité juridique. Elle considère que la demande de révision de l’Archevêché était en réalité un appel déguisé qui remettait en question l’autorité de la chose jugée de l’arrêt définitif du 25 juin 2009 de la cour d’appel de Ploiești.
31.Sous l’angle de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention, la requérante allègue que la révision de l’arrêt du 25 juin 2009 et l’annulation de son permis ont porté atteinte à son droit de propriété sur l’immeuble litigieux. Elle estime que cette atteinte était illégale et disproportionnée.
32.Invoquant l’article 14 de la Convention et 1 du Protocole n o 12, la requérante estime que l’annulation de son permis constituait un traitement discriminatoire par rapport à d’autres bénéficiaires de permis dans la même zone. EN DROIT
33.Sous l’angle des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1, la requérante se plaint du rejet de ses demandes de suspension et d’annulation de la décision de validation du rapport d’enquête.
34.La Cour rappelle que pour que l’article 6 § 1 sous sa rubrique « civile » trouve à s’appliquer, il faut qu’il y ait « contestation » sur un « droit » reconnu en droit interne et que l’issue de la procédure soit directement déterminante pour le droit en question. Un lien tenu ou des répercussions lointaines ne suffisent pas à faire entrer en jeu l’article 6 § 1 ( Micallef c. Malte [GC], n o 17056/06, § 74, CEDH 2009).
35.En l’espèce, la Cour note que, devant les juridictions internes, la requérante a contesté le rapport de la commission d’enquête du Sénat et la décision de ce dernier de transmettre le rapport, assorti de plusieurs recommandations, au Gouvernement et au ministère public. Cependant, elle constate que ces autorités n’ont pris aucune mesure à l’égard de la requérante ou de ses biens, préférant attendre l’issue des procédures judiciaires (voir paragraphe 8 ci-dessus).
36.Dès lors, la Cour estime, à l’instar des juridictions internes, que la procédure visant à la suspension et l’annulation de la décision du Sénat n’a pas été déterminante pour les droits ou les obligations de caractère civil de la requérante et que, par conséquent, elle ne relève pas de la protection de l’article 6 de la Convention.
37.S’agissant du grief tiré de l’article 1 du Protocole n o 1, la Cour estime, pour les mêmes raisons, qu’il n’y a pas eu d’atteinte au droit au respect des biens de la requérante du fait de la validation du rapport de la commission d’enquête.
38.Il s’ensuit que cette partie de la requête est incompatible ratione materiae avec les dispositions de la Convention et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
39.Sous l’angle des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n o 1, la requérante se plaint de la révision de l’arrêt du 25 juin 2009, qui a eu pour conséquence l’annulation de son permis de construire. Elle se plaint également du rejet de sa contestation en annulation et allègue qu’elle a fait l’objet d’une discrimination par rapport d’autres bénéficiaires de permis de construire.
40.La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie qu’après l’épuisement des voies de recours internes et dans un délai de six mois à partir de la date de la décision interne définitive. Le délai de six mois court à compter de la décision définitive dans le cadre de l’épuisement des voies de recours internes et son cours est interrompu à la date de la première communication du requérant exposant, même sommairement, la nature de la violation alléguée ( Buscarini et autres c. Saint-Marin [GC], n o 24645/94, § 23, CEDH 1999 ‑ I).
41.Cependant, l’obligation découlant de l’article 35 se limite à celle de faire un usage normal des recours vraisemblablement effectifs, suffisants et accessibles ( Sejdovic c. Italie [GC], n o 56581/00, § 45, CEDH 2006 ‑ II). Elle n’exige pas que l’on fasse usage d’un pourvoi en révision ou des recours extraordinaires et ne permet pas de repousser le point de départ du délai de six mois au motif que de telles voies de recours ont été employées ( Sapeïan c. Arménie , n o 35738/03, § 21, 13 janvier 2009).
42.En l’espèce, la Cour observe que la dernière décision interne définitive sur le bien-fondé de l’action en contentieux administratif de l’Archevêché a été l’arrêt du 3 novembre 2010 de la cour d’appel de Suceava, qui a accueilli la demande de révision et a annulé le permis de construire.
43.La Cour constate que la plainte de la requérante concernant cet arrêt n’a été introduite que le 11 janvier 2012, date à laquelle elle a envoyé à la Cour le second formulaire de requête. Or, la lettre du 17 février 2011 ne saurait avoir interrompu le délai de six mois dès lors qu’elle ne contenait aucune indication de la nature de la violation alléguée et que la requérante avait elle-même précisé que « cet arrêt fera[it] l’objet d’une requête séparée (...) après l’examen de la contestation en annulation ».
44.Quant au rejet ultérieur, le 11 juillet 2011, de la contestation en annulation, sans réexamen du fond de l’affaire, la Cour rappelle que la Convention ne garantit pas le droit d’obtenir la réouverture d’une procédure terminée. Dès lors, elle estime que cet arrêt ne saurait être pris en compte dans le calcul du délai de six mois, car il s’agit d’une voie procédurale extraordinaire ne remplissant pas les critères d’« accessibilité » et d’« efficacité » requis (voir, mutatis mutandis, Anghel c. Roumanie , n o 28183/03, § 72, 4 octobre 2007).
45.Il s’ensuit que cette partie de la requête est tardive et qu’elle doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à la majorité, Déclare la requête irrecevable. Santiago Quesada Josep Casadevall Greffier Président