ÇİFTÇİLER TİCARET VE SANAYİ TÜRK A.Ș. c. TURQUIE
ÇİFTÇİLER TİCARET VE SANAYİ TÜRK A.Ș. c. TURQUIE (CtEDO, 2014)
1 Comunicată la 13 octombrie 2014
2 SECȚIA A DOUA
3 Cererea nr.
4 o
5 62323/09
6 ÇİFTÇİLER TİCARET VE SANAYİ TÜRK A.Ș.
7 împotriva Turciei
8 introdusă la 24 noiembrie 2009
9 EXPUNEREA FAPTELOR
10 1.
11 Reclamanta, Çiftçiler Ticaret ve Sanayi Türk A.Ș., este o societate pe acțiuni de drept turc al cărei sediu social se află la Istanbul. Ea este reprezentată în fața Curții de
12
13 R. Saban, avocat în İstanbul.
14 Circumstanțele speței
15 2.
16 Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de societatea reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează.
17 3.
18 La 26 aprilie 1961, un teren situat în Istanbul, în cartierul Ortaköy, a fost înscris în registrul funciar pe numele societății reclamante.
19 4.
20 În 1969, 1973, 1975 și 1976, direcția generală a drumurilor naționale a expropriat terenul societății reclamante pentru motive de utilitate publică, și anume folosința rutieră.
21 În urma exproprierii, administrația a divizat terenul în două parcele (nr.
22 os
23 132 și 133). Parcela nr.
24 o
25 133 a fost înscrisă în registrul funciar pe numele tezaurului public.
26 5.
27 După mai multe operațiuni de parcelare efectuate de administrație, terenul litigios a integrat parcela nr.
28 o
29 157. În urma ultimei diviziuni care a avut loc la 27 iunie 2006, terenul a fost ulterior înscris pe numele unei societăți aparținând Statului
30 (Tütün, Tütün Mamulleri, Tuz ve Alkol İșletmeleri A.Ș.).
31 6.
32 La 27 februarie 2004, susținând că operațiunea de amenajare prevăzută nu fusese realizată până la acea dată și indicând că a aflat că terenul a fost pus în vânzare pentru motive pur financiare, societatea reclamantă a introdus o acțiune (nr.
33 o
34 2004/72) în cerere de retrocedare a terenului. Ea susținea că bunul expropriat încetase să primească destinația prevăzută.
35 7.
36 La 15 decembrie 2005, acțiunea a fost respinsă de tribunalul de mare instanță din Istanbul pe motiv că «
37 terenul litigios nu fusese vândut și administrația își retrăsese decizia de vânzare
38 ».
39 8.
40 La 18 aprilie 2007, societatea reclamantă a introdus o nouă acțiune în retrocedarea aceluiași teren litigios, dar de această dată extinzând acțiunea împotriva societății publice care figurează în registrul funciar și a unei societăți de construcții.
41 9.
42 Această acțiune a fost respinsă pentru autoritatea lucrului judecat.
43 10.
44 La 8 iunie 2007, în urma unei licitații lansate de Înaltul Consiliu de Privatizare
45 (Özelleștirme Yüksek Kurulu)
46 , acesta din urmă a vândut terenul litigios unei societăți private de construcții.
47 11.
48 La 11 martie 2008, societatea reclamantă a sesizat tribunalul de mare instanță din Istanbul și a solicitat să fie despăgubită pentru plusvaloarea pe care ar fi generat-o vânzarea terenului.
49 12.
50 Prin hotărârea din 3 iulie 2008, tribunalul a respins cererea societății reclamante. A precizat că dreptul de retrocedare era un drept garantat de legea privind exproprierea, dar că, în circumstanțele cauzei, nu putea intra în joc deoarece, conform articolului
51 23 din legea privind exproprierea (legea nr.
52 o
53 2942), bunurile expropriate care fuseseră utilizate timp de mai mult de 5 ani conform motivului de utilitate publică nu pot face obiectul unei retrocedări dacă au fost ulterior destinate altor scopuri.
54 13.
55 Tribunalul a concluzionat apoi că în cazul în care condițiile de retrocedare nu sunt îndeplinite, o cerere de despăgubire nu poate fi considerată ca fondată.
56 14.
57 Prin hotărârea din 24 februarie 2009, Curtea de Casație a respins recursul în casație formulat de societatea reclamantă pe motiv că hotărârea atacată era «
58 conformă cu dreptul și cu procedura
59 ».
60 15.
61 Societatea reclamantă a făcut o cale de atac în îndreptare a hotărârii, susținând că vânzarea terenului litigios unei societăți de construcții nu era de utilitate publică.
62 16.
63 Prin hotărârea din 29 iunie 2009, Curtea de Casație a respins această cale de atac pe motiv că «
64 condițiile de îndreptare a hotărârii nu erau întrunite
65 ».
66 CAPETE DE CERERE
67 17.
68 [A1]
69 Invocând articolul 1 din Protocolul nr.
70 o
71 1 la Convenție și articolul
72 6 din Convenție, societatea reclamantă denunță o atingere disproporționată adusă dreptului său de proprietate.
73 18.
74 Ea susține că o expropriere nu corespunde unei privări de proprietate obișnuite, deoarece, potrivit acesteia, o expropriere nu poate interveni decât pentru motive de utilitate publică. Această garanție legală ar continua și după ce a intervenit exproprierea.
75 19.
76 Potrivit societății reclamante, dacă bunul expropriat nu primește destinația prevăzută în declarația de utilitate publică, este legitim ca proprietarul expropriat să poată recupera proprietatea.
77 20.
78 Cu alte cuvinte, în opinia societății, atunci când expropriatorul nu a afectat bunul destinației inițial prevăzute care justificase exproprierea, fostul proprietar trebuie atunci să primească un drept de prioritate în temeiul căruia poate răscumpăra bunul expropriat anterior.
79 21.
80 Tot potrivit acesteia, hotărând altfel, instanțele naționale au adus atingere atât dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr.
81 o
82 1, cât și celor ale articolului 6 din Convenție.
83 [A2]
84 ÎNTREBĂRI ADRESATE PĂRȚILOR
85 1.
86 A existat o atingere adusă dreptului societății reclamante la respectarea bunului său, în sensul articolului 1 din Protocolul nr.
87 o
88 1
89 ?
90 2.
91 Mai precis, în circumstanțele speței, se poate considera că exista o utilitate publică în vânzarea terenului, în sensul articolului 1 din Protocolul nr.
92 o
93 1
94 ?
95 3.
96 Refuzul retrocedării terenurilor expropriate a impus societății reclamante o sarcină excesivă
97 ?
98 [A1]
99 ITMARKFactsComplaintsEnd
100 PLEASE DO NOT REMOVE
101 [A2]
102 ITMARKFactsComplaintsEnd