- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 13 octombrie 2014
- Stat pârât
- TUR
Çiftçiler Ticaret Ve Sanayi Türk A.Ș. împotriva Turciei
Traducere în română AI
1 Comunicată la 13 octombrie 2014
2 SECȚIA A DOUA
3 Cererea nr. 4 o 5 62323/09
6 ÇİFTÇİLER TİCARET VE SANAYİ TÜRK A.Ș.
7 împotriva Turciei 8 introdusă la 24 noiembrie 2009
9 EXPUNEREA FAPTELOR
10 1. 11 Reclamanta, Çiftçiler Ticaret ve Sanayi Türk A.Ș., este o societate pe acțiuni de drept turc al cărei sediu social se află la Istanbul. Ea este reprezentată în fața Curții de 12 13 R. Saban, avocat în İstanbul. 14 Circumstanțele speței 15 2. 16 Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de societatea reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. 17 3. 18 La 26 aprilie 1961, un teren situat în Istanbul, în cartierul Ortaköy, a fost înscris în registrul funciar pe numele societății reclamante. 19 4. 20 În 1969, 1973, 1975 și 1976, direcția generală a drumurilor naționale a expropriat terenul societății reclamante pentru motive de utilitate publică, și anume folosința rutieră. 21 În urma exproprierii, administrația a divizat terenul în două parcele (nr. 22 os 23 132 și 133). Parcela nr. 24 o 25 133 a fost înscrisă în registrul funciar pe numele tezaurului public.
26 5. 27 După mai multe operațiuni de parcelare efectuate de administrație, terenul litigios a integrat parcela nr. 28 o 29 157. În urma ultimei diviziuni care a avut loc la 27 iunie 2006, terenul a fost ulterior înscris pe numele unei societăți aparținând Statului 30 (Tütün, Tütün Mamulleri, Tuz ve Alkol İșletmeleri A.Ș.). 31 6. 32 La 27 februarie 2004, susținând că operațiunea de amenajare prevăzută nu fusese realizată până la acea dată și indicând că a aflat că terenul a fost pus în vânzare pentru motive pur financiare, societatea reclamantă a introdus o acțiune (nr. 33 o 34 2004/72) în cerere de retrocedare a terenului. Ea susținea că bunul expropriat încetase să primească destinația prevăzută.
35 7. 36 La 15 decembrie 2005, acțiunea a fost respinsă de tribunalul de mare instanță din Istanbul pe motiv că « 37 terenul litigios nu fusese vândut și administrația își retrăsese decizia de vânzare 38 ». 39 8. 40 La 18 aprilie 2007, societatea reclamantă a introdus o nouă acțiune în retrocedarea aceluiași teren litigios, dar de această dată extinzând acțiunea împotriva societății publice care figurează în registrul funciar și a unei societăți de construcții. 41 9. 42 Această acțiune a fost respinsă pentru autoritatea lucrului judecat. 43 10. 44 La 8 iunie 2007, în urma unei licitații lansate de Înaltul Consiliu de Privatizare 45 (Özelleștirme Yüksek Kurulu) 46 , acesta din urmă a vândut terenul litigios unei societăți private de construcții.
47 11. 48 La 11 martie 2008, societatea reclamantă a sesizat tribunalul de mare instanță din Istanbul și a solicitat să fie despăgubită pentru plusvaloarea pe care ar fi generat-o vânzarea terenului. 49 12. 50 Prin hotărârea din 3 iulie 2008, tribunalul a respins cererea societății reclamante. A precizat că dreptul de retrocedare era un drept garantat de legea privind exproprierea, dar că, în circumstanțele cauzei, nu putea intra în joc deoarece, conform articolului 51 23 din legea privind exproprierea (legea nr. 52 o 53 2942), bunurile expropriate care fuseseră utilizate timp de mai mult de 5 ani conform motivului de utilitate publică nu pot face obiectul unei retrocedări dacă au fost ulterior destinate altor scopuri.
54 13. 55 Tribunalul a concluzionat apoi că în cazul în care condițiile de retrocedare nu sunt îndeplinite, o cerere de despăgubire nu poate fi considerată ca fondată. 56 14. 57 Prin hotărârea din 24 februarie 2009, Curtea de Casație a respins recursul în casație formulat de societatea reclamantă pe motiv că hotărârea atacată era « 58 conformă cu dreptul și cu procedura 59 ». 60 15. 61 Societatea reclamantă a făcut o cale de atac în îndreptare a hotărârii, susținând că vânzarea terenului litigios unei societăți de construcții nu era de utilitate publică. 62 16. 63 Prin hotărârea din 29 iunie 2009, Curtea de Casație a respins această cale de atac pe motiv că « 64 condițiile de îndreptare a hotărârii nu erau întrunite 65 ».
66 CAPETE DE CERERE
67 17. 68 [A1] 69 Invocând articolul 1 din Protocolul nr. 70 o 71 1 la Convenție și articolul 72 6 din Convenție, societatea reclamantă denunță o atingere disproporționată adusă dreptului său de proprietate. 73 18. 74 Ea susține că o expropriere nu corespunde unei privări de proprietate obișnuite, deoarece, potrivit acesteia, o expropriere nu poate interveni decât pentru motive de utilitate publică. Această garanție legală ar continua și după ce a intervenit exproprierea. 75 19. 76 Potrivit societății reclamante, dacă bunul expropriat nu primește destinația prevăzută în declarația de utilitate publică, este legitim ca proprietarul expropriat să poată recupera proprietatea. 77 20. 78 Cu alte cuvinte, în opinia societății, atunci când expropriatorul nu a afectat bunul destinației inițial prevăzute care justificase exproprierea, fostul proprietar trebuie atunci să primească un drept de prioritate în temeiul căruia poate răscumpăra bunul expropriat anterior.
79 21. 80 Tot potrivit acesteia, hotărând altfel, instanțele naționale au adus atingere atât dispozițiilor articolului 1 din Protocolul nr. 81 o 82 1, cât și celor ale articolului 6 din Convenție. 83 [A2]
84 ÎNTREBĂRI ADRESATE PĂRȚILOR
85 1. 86 A existat o atingere adusă dreptului societății reclamante la respectarea bunului său, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 87 o 88 1 89 ? 90 2. 91 Mai precis, în circumstanțele speței, se poate considera că exista o utilitate publică în vânzarea terenului, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 92 o 93 1 94 ? 95 3. 96 Refuzul retrocedării terenurilor expropriate a impus societății reclamante o sarcină excesivă 97 ? 98 [A1] 99 ITMARKFactsComplaintsEnd
100 PLEASE DO NOT REMOVE
101 [A2] 102 ITMARKFactsComplaintsEnd
103 PLEASE DO NOT REMOVE
Communiquée le 13 octobre 2014
DEUXIÈME SECTION
Requête n o 62323/09
ÇİFTÇİLER TİCARET VE SANAYİ TÜRK A.Ș.
contre la Turquie introduite le 24 novembre 2009
EXPOSÉ DES FAITS
1. La requérante, Çiftçiler Ticaret ve Sanayi Türk A.Ș., est une société anonyme de droit turc dont le siège social se trouve à Istanbul. Elle est représentée devant la Cour par M e R. Saban, avocat à İstanbul. Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la société requérante peuvent se résumer comme suit.
Le 26 avril 1961, un terrain situé à Istanbul, dans le quartier d’Ortaköy fut inscrit au registre foncier au nom de la société requérante.
En 1969, 1973, 1975 et 1976, la direction générale des routes nationales expropria le terrain la société requérante pour des motifs d’utilité publique, à savoir l’usage routier. Suite à l’expropriation, l’administration divisa le terrain en deux parcelles (n os 132 et 133). La parcelle n o 133 fut inscrite au registre foncier au nom du trésor public.
Après plusieurs opérations de parcellisation menées par l’administration, le terrain litigieux intégra la parcelle n o 157. Suite à la dernière division qui eut lieu le 27 juin 2006, le terrain fut ensuite inscrit au nom d’une société appartenant à l’État (Tütün, Tütün Mamulleri, Tuz ve Alkol İșletmeleri A.Ș.).
En 27 février 2004, soutenant que l’opération d’aménagement prévue n’a pas été réalisée à ce jour et indiquant qu’elle a appris que le terrain a été mise en vente pour des motifs purement financiers, la société requérante introduisit une action (n o 2004/72) en demande de rétrocession du terrain. Elle soutint que le bien exproprié avait cessé de recevoir la destination prévue.
Le 15 décembre 2005, l’action fut rejetée par le tribunal de grande instance d’Istanbul au motif que « le terrain litigieux n’avait pas été vendu et que l’administration avait retiré sa décision de vente ».
Le 18 avril 2007, la société requérante introduisit une nouvelle action en rétrocession du même terrain litigieux mais cette fois, en élargissant l’action contre la société publique qui figure sur le registre foncier et une société de construction.
Cette action fut rejetée pour cause de l’autorité de la chose jugée.
Le 8 juin 2007, à la suite d’un appel d’offres lancé par le Haut Conseil de Privatisation (Özelleștirme Yüksek Kurulu) , ce dernier vendit le terrain litigieux à une société privée de construction.
Le 11 mars 2008, la société requérante saisit le tribunal de grande instance d’Istanbul et demanda à être indemnisée pour la plus-value que la vente du terrain aurait générée.
Par un arrêt du 3 juillet 2008, le tribunal débouta la société requérante de sa demande. Il précisa que le droit de rétrocession était un droit garanti par la loi relative à l’expropriation mais que, dans les circonstances de la cause, il ne pouvait pas entrer en jeu car aux termes de l’article 23 de la loi relative à l’expropriation (loi n o 2942) les biens expropriés ayant été utilisés pendant plus de 5 ans conformément au motif de l’utilité publique ne peuvent pas faire l’objet d’une rétrocession s’ils ont été ultérieurement destinés à d’autres fins.
Le tribunal conclut ensuite que dans le cas où les conditions de rétrocession ne sont pas remplies, une demande d’indemnisation ne saurait être considérée comme fondée.
Par un arrêt de 24 février 2009, la Cour de cassation rejeta le pourvoi en cassation formé par la société requérante au motif que le jugement attaqué était « conforme au droit et à la procédure ».
La société requérante fit un recours en rectification de l’arrêt, soutenant que la vente du terrain litigieux à une société de construction n’était pas d’utilité publique.
Par un arrêt du 29 juin 2009, la Cour de cassation rejeta ce recours au motif que « les conditions de rectification de l’arrêt n’étaient pas réunies ». GRIEFS
[A1] Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention et l’article 6 de la Convention, la société requérante dénonce une atteinte disproportionnée à son droit de propriété.
Elle soutient qu’une expropriation ne correspond pas à une privation de propriété ordinaire, car, selon lui, une expropriation ne peut intervenir que pour des motifs d’utilité publique. Cette garantie légale perdurerait une fois l’expropriation intervenue.
Selon la société requérante, si le bien exproprié ne reçoit pas la destination prévue dans la déclaration d’utilité publique, il est légitime que le propriétaire exproprié puisse en recouvrer la propriété.
Autrement dit, de l’avis de la société, lorsque l’expropriant n’a pas affecté le bien à la destination initialement prévue qui avait justifié l’expropriation, l’ancien propriétaire doit alors se voir concéder un droit de priorité en vertu duquel il peut racheter le bien naguère exproprié.
Toujours d’après elle, en jugeant autrement, les juridictions nationales ont porté atteinte tant aux dispositions de l’article 1 du Protocole n o 1 qu’à celles de l’article 6 de la Convention. [A2]
QUESTIONS AUX PARTIES
1. Y a-t-il eu atteinte au droit de la société requérante au respect de son bien, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 ? 2. Plus particulièrement, dans les circonstances de l’espèce, peut-on considérer qu’il y avait une utilité publique dans la vente du terrain, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1 ? 3. Le refus de la rétrocession des terrains expropriés a-t-il imposé à la société requérante une charge excessive ? [A1] ITMARKFactsComplaintsEnd
PLEASE DO NOT REMOVE
[A2] ITMARKFactsComplaintsEnd