AFFAIRE GUCLU ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

08.01.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1;Dommage matériel - réparation pécuniaire;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE GUCLU ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA GÜÇLÜ ȘI ALTELE c. TURCIA (solicitarea nr. 4267/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 8 ianuarie 2004 DEFINITIVF 08/04/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Güçlü și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Dnii Ress președinte Kūris Türmen Zupančič Hedigan mei Tsatsa-Nikolovska H.S. Greve, judecători și ale dlui Berger, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 4 ianuarie 2004, înmânând hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 44670/98) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care trei resortisanți ai acestui stat, Mustafa Güçlü și Ms Firdevs Helvac Mahmut Özbay, avocat în Baroul din Ankara. Cererea are ca obiect obținerea unei decizii cu privire la dacă faptele cauzei constituie o încălcare a cerințelor articolului 1 din Protocolul nr. 1 Cererea a fost transmisă Curții la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. La 15 mai 2001, Curtea a decis să comunice cererea guvernului și să o invite să își prezinte observațiile cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei, precum și reclamanților cererile lor de satisfacție echitabilă. Atât reclamanții, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei. La 7 august 2001, reclamanții au transmis Curții cererile lor de satisfacție echitabilă. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] 10. Prin scrisoarea din 30 noiembrie 2001, guvernul a solicitat Curții să șteargă cauza rolului și a anexat textul unei declarații privind o soluționare amiabilă. 11. În urma demersurilor privind o soluționare amiabilă între părți, printr-o scrisoare din 7 decembrie 2001, reclamanții au respins propunerea [art. 38 alineatul (1) litera (b) din Convenție]. Printr-o scrisoare din 1 octombrie 2003, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, atât asupra admisibilității, cât și asupra fondului cererii. CIRCONSTANȚELE SPĂLȚIEI 13. Reclamanții sunt cetățeni turci și își au reședința în çaorum. 14. În 1991, terenul reclamanților, situat în qualorum, a fost expropriat de municipalitatea Osmancik. 15. O indemnizație de expropriere stabilită de o comisie de experți a fost plătită reclamanților la data exproprierii. 16. Reclamanții, în dezacord cu suma plătită, au introdus încă în 1991 o acțiune în creștere a despăgubirii de expropriere la Tribunalul de Mare Instanță din Osmancik. 17. Prin hotărârea din 13 decembrie 1994, tribunalul le-a acordat reclamanților un câștig parțial de cauză și le-a acordat o compensație suplimentară de 1 577 142 000 de lire turcești (TRL). Această sumă era însoțită de dobânzi moratoriu simple la rata legală de 30 % pe an care urma să fie calculată de la data cedării terenului. 18. Curtea de Casație a confirmat hotărârea din 13 decembrie 1994 printr-o hotărâre din 17 iulie 1995. 19. Indemnizația suplimentară plus un interes moratoriu simplu a fost plătită reclamanților în zece plăți, ultima fiind efectuată la 28 ianuarie 1998; suma totală a fost de 3 518 761 000 TRL. II. DREPTUL INTERN și PRACTICA PERTINENTĂ 20. Curtea face trimitere la hotărârile deja pronunțate în acest domeniu (a se vedea, de exemplu, denli c. Turcia, 23 iulie 2002, n 68117/01 și dec. Önel c. Turcia, 23 mai 2002, n 30948/96). Reclamanții se plâng că dreptul lor la respectarea bunurilor lor nu a fost respectat din cauza întârzierii administrației în plata despăgubirii suplimentare de expropriere, însoțită de dobânzi moratoriu insuficiente în raport cu rata inflației foarte ridicată în Turcia. În acest sens, aceștia invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, după cum urmează: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul susține că reclamanții nu au epuizat, astfel cum se prevede la art. 35 din convenție, căile de atac interne din cauza faptului că nu au exercitat corect acțiunea pusă la dispoziția acestora prin art. 105 din Codul obligațiilor. Repararea pretinselor pierderi ca urmare a întârzierii în plata despăgubirii suplimentare ar fi fost posibilă în cazul în care părțile interesate ar fi stabilit existența unui prejudiciu suferit dincolo de cel care se află compensat prin dobânzi moratoriu. 23. Reclamanții se opun tezei guvernului și susțin că această cale de atac este inadecvată. 24. Curtea amintește că a respins deja o excepție similară din partea guvernului bazată pe neobosirea căilor de atac interne în cauza Akac Turcia (hotărârea din 23 septembrie 1998, Recuei l 1997-VI, p. 2678-2679, §§ 34-37 25). Întrucât guvernul nu a emis nicio hotărâre care ar putea infirma această concluzie, Curtea nu consideră necesar să se îndepărteze de la acest raționament și consideră că această excepție nu poate fi reținută. 26. Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa, (a se vedea în special Akkuș c. Turcia, Hotărârea din 9 iulie 1997, Recuperare 1997-IV) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, acest motiv trebuie să facă obiectul unei examinări de fond și constată, de asemenea, că acest motiv nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Reclamanții observă că valoarea despăgubirii suplimentare cu un dobândă moratoriu de 30% pe an a fost plătită la numai 30 de luni de la hotărârea Curții de Casație și susțin că au suferit o pierdere datorată deprecierii monetare semnificative în cursul acestei perioade. În plus, acestea deplâng absența în dreptul turc a dispozițiilor care permit executarea forțată a datoriilor statului față de particulari. 28. Referindu-se la jurisprudența Curții, guvernul subliniază că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu necesită compensații integrale în toate cazurile de expropriere; el susține că, în cazul de față, s-a stabilit un echilibru corect între cerințele interesului general și imperativele de protecție a drepturilor individului. 29. Guvernul își valorifică marja de apreciere în stabilirea și aplicarea ratelor dobânzii care ar face parte integrantă din politica sa în materie de creare și de bună gestionare a serviciilor publice. 30. Curtea a subliniat deja că o întârziere anormal de lungă în plata unei indemnizații în domeniul exproprierii are drept consecință agravarea pierderii financiare a persoanei expropriate și plasarea acesteia într-o situație de incertitudine, mai ales dacă se ține seama de deprecierea monetară a anumitor state (a se vedea Akkuș menționat anterior, punctul 29). 31. În speă, Curtea constată că valoarea indemnizaiei suplimentare de expropriere cu un interes moratoriu de 30% pe an a fost vărsată celor interesai în zece plaiuri din care ultima care a avut loc la 28 ianuarie 1998, respectiv la treizeci de luni de la hotărârea Curii de Casaie și în timp ce inflaia în Turcia la acea vreme atingea în medie 90% pe an și rata dobânzii moratoriu aplicabilă creaiilor statului era de 84% pe an pentru aceeași perioadă. 32. Este de necontestat că întârzierea legată de plata indemnizației suplimentare acordate de instanțele interne este cauzată numai de deficiențele comunei expropriante, care le-a cauzat Proprietarii unui prejudiciu distinct care se adaugă la exproprierea bunurilor sale. Această întârziere determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre, pe de o parte, cerințele de interes general și, pe de altă parte, protecția dreptului la respectarea bunurilor. 33. În concluzie, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II privind aplicarea articolului 41 din Convenție 34. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită 353 490 de dolari americani (USD) pentru prejudiciile lor materiale, indicând că această sumă corespunde diferenței dintre suma efectiv percepută în ianuarie 1998 și suma pe care Tribunalul de Mare Instanță le-a acordat-o în decembrie 1994 și solicită, de asemenea, repararea unui prejudiciu moral evaluat la 100 000 USD. 36. Guvernul nu se pronunță. 37. Curtea arată de la bun început că, în speță, numai în cauză se află întârzierea administrației de a plăti indemnizația suplimentară de expropriere. Prin urmare, aceasta va aprecia pierderea reală a reclamanților prin metoda adoptată deja în Hotărârea Akkuș (a se vedea Akkuș citată anterior, punctul 35). Comisia observă că trebuie luată în considerare diferența dintre suma plătită efectiv reclamanților și cea pe care ar fi primit-o în cazul în care indemnizația suplimentară de expropriere ar fi fost ajustată pentru a ține seama de eroziunea monetară în perioada de întârziere 38. Întrucât a efectuat propriile calcule în lumina datelor economice relevante de care dispune, Curtea decide să acorde reclamanților în comun 2 500 EUR (EUR) pentru a converti în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului. 39. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că reclamanții au suferit o anumită deteriorare morală care poate fi evaluată în mod echitabil la 1000 EUR pentru fiecare. Costuri și cheltuieli de judecată 40. Reclamanții solicită 40 000 USD pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată legate de procedurile naționale și de cele ale convenției, dar nu furnizează documente justificative. 41. Guvernul nu se pronunță. 42. În lumina criteriilor stabilite de jurisprudență, Curtea apreciază în echitate că ar trebui acordată reclamanților 600 EUR. Interese moratorii 43. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. cererea admisibilă; A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. reclamantului în comun 2 500 EUR (două mii cinci sute EUR) pentru daune materiale iii. fiecărui reclamant 1 000 EUR (mii EUR) pentru daune morale, fie în total 3 000 EUR (trei mii EUR) ; iii. reclamanților în comun 600 EUR (șase sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată ; iiv. orice sumă care poate fi datorată ca impozit pe sumele respective de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 8 ianuarie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte