- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 7 octombrie 2004
- Stat pârât
- TUR
- Articole
- Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
- Dommage matériel - réparation pécuniaire
- Préjudice moral - constat de violation suffisant
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
Onk și alții împotriva Turciei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA ÖNK ȘI ALTELE c. TURCIA (solicitarea nr. 49762/99) ARR STRASBURG 7 octombrie 2004 DEFINITIVF 02/02/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul Önk și al altor c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domni. Ress președintele Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve Traja Gyulumyan, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 16 septembrie 2004, renunță la hotărâre, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 49762/99) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care trei resortisanți ai acestui stat, Ms.
Fikri Önk, Abdülcelil Usburak și Aziz Özdemir ( B. Baysal, avocată la Istanbul. Guvernul turc (adică, la data de 1 noiembrie 1998, nu a desemnat un agent în cadrul procedurii în fața Curții. Cererea a fost transmisă Curții la data de 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11]. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții (art. 52 alineatul (1) ]. 1 din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. La 24 octombrie 2000, Curtea (prima secțiune) a decis să comunice cererea guvernului.
noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o scrisoare din 22 aprilie 2004, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în conformitate cu art. 29 alineatele (1) și (3) din Convenție, atât asupra admisibilității, cât și asupra fondului cererii. În 1993, Hotărârea Generală Drumuri Naționale (inclusiv Hotărârea pentru Afaceri Interne) a expropriat bunuri imobiliare aparținând reclamanților din Istanbul, cu condiția ca acestea să fi fost expropriate de către Direcție la data transferului de proprietate. 10. În dezacord cu suma plătită de Direcție, reclamanții au introdus acțiuni în creștere a indemnizațiilor de expropriere.
11. Instanțele au dat câștig de cauză reclamanților și au condamnat direcția de a le plăti despăgubiri suplimentare, însoțite de dobânzi simple la rata de 30 % laan de la data transferului de proprietate. Aceste hotărâri au fost confirmate de Curtea de Casație și au devenit definitive. 12. La 9, 13 și 14 ianuarie 1998, Hotărârea le-a vărsat reclamanților suplimentele de la lit. (n) în cauză. 13. Detaliile figurează în tabelul următor de denumire a REQUERANȚELOR DATA PLĂȚII PLĂȚII (TRL) Fikri Önk 170 100 000 4/11/1993 5/6/1995 9/1/1998 1 799 928 000 Fikri ÖNK 690 837 464 1/4/1993 6/4/1994 13/4/1998 426 815 000 Abdülcelil USBurak 215 974 800 5/5/1993 23/3/1994 14/1/1998 574 454 000 Aziz Özdem Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Akkuș c. Turcia (9 iulie 1997, Rec., 1997, p. 1305-1306, § 13-16) și Hotărârea Aka c. Turcia (23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25).
Reclamanții se plâng de o pierdere de valoare a indemnizațiilor suplimentare de expropriere plătite cu întârziere de către Direcție, din cauza insuficienței dobânzilor restante în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. Ei se referă în acest sens la art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de cuvinte Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi.
Pe admisibilitate 16. Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș, citată anterior) și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că persoana în cauză trebuie să facă obiectul unei examinări la fond; întradevăr, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de neîmplinire. Pe fond 17. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1310, § 30-31, și Aka, citată anterior, p. 2682, § 50-51). 18. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față.
Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputată administrației expropriante, care le-a cauzat proprietarilor un prejudiciu distinct în ceea ce privește adăugarea la exproprierea bunurilor lor. Această întârziere, dublată de durata efectivă totală a procedurii în cauză, determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 19. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II.
În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă materială și morală 21. Fikri Önk, Abdülcelil Usburak și Aziz Özdemir susțin că trebuie să fie despăgubiți pentru un prejudiciu material pe care îl reprezintă 40 430 EUR (EUR) pentru primul, 11 700 EUR pentru al doilea, și 9 750 EUR pentru ultimul. De asemenea, solicită repararea unui prejudiciu moral pe care îl ridică la 510 EUR pentru primul, 2 500 EUR pentru al doilea și 2 000 EUR pentru al doilea și al doilea 22. Guvernul contestă aceste pretenii.
23. Având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș (citată anterior, p. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă Fikri Önk 40 430 EUR ca daune materiale, 10 570 EUR lui Abdülcelil Usburak și 8 8 868 EUR lui Aziz Özdemir. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Comisioane și cheltuieli de judecată 24. Reclamanții solicită, de asemenea, 10 783 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Comisiei și a Curții. 25. Guvernul contestă aceste revendicări.
26. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră rezonabilă suma de 500 EUR pentru procedura în fața Comisiei și a Curții, și … Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, următoarele sume, plus orice sume care pot fi datorate în temeiul unor taxe, taxe de timbru și taxe fiscale exigibile în momentul plății, care urmează să fie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la Fikri Önk 40. 430 EUR (aproximativ o mie patru sute treizeci de euro), Abdülcelil Usburak 10 570 EUR (zece mii cinci sute șaptezeci de euro) și Aziz Özdemir 8 868 EUR (opt mii opt sute șaizeci și opt de euro) pentru daune materiale ii.
reclamanților împreună 500 EUR (cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale A se vedea că constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 7 octombrie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Vincent Berger Georg Ress Modululer Președintele
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE ÖNK ET AUTRES c. TURQUIE (Requête n o 49762/99) ARR ê T STRASBOURG 7 octobre 2004 DÉFINITIF 02/02/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Önk et autres c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , L. Caflisch , R. Türmen , B. Zupančič , M me H.S. Greve , M. K. Traja , M me A. Gyulumyan, juges , et de M. V. Berger, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 16 septembre 2004, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 49762/99) dirigée contre la République de Turquie et dont trois ressortissants de cet Etat, MM. Fikri Önk, Abdülcelil Usburak et Aziz Özdemir (« les requérants »), avaient saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme (« la Commission ») le 9 juillet 1998 respectivement en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
Les requérants sont représentés par M e B. Baysal, avocate à Istanbul. Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») n’a pas désigné d’agent dans la procédure devant la Cour.
La requête a été transmise à la Cour le 1 er novembre 1998, date d’entrée en vigueur du Protocole n o 11 à la Convention (article 5 § 2 du Protocole n o 11).
La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.
Le 24 octobre 2000, la Cour (première section) a décidé de communiquer la requête au Gouvernement.
Le 1 er novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la troisième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
Par une lettre du 22 avril 2004, la Cour a informé les parties qu’elle se prononcerait, en application de l’article 29 §§ 1 et 3 de la Convention, tant sur la recevabilité que sur le fond de la requête. EN FAIT I.
LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE
8. Les requérants résident à Istanbul.
En 1993, la Direction générale des routes nationales (« la Direction ») expropria des biens immobiliers appartenant aux requérants, sis à Istanbul. Des indemnités d’expropriation fixées par la Direction leur furent versées à la date du transfert de propriété.
En désaccord sur le montant payé par la Direction, les requérants introduisirent auprès des tribunaux de grande instance compétents des actions en augmentation des indemnités d’expropriation.
Les tribunaux donnèrent gain de cause aux requérants et condamnèrent la Direction à leur verser des indemnités d’expropriation complémentaires, assorties d’intérêts moratoires simples au taux de 30 % l’an à compter de la date du transfert de propriété. Ces jugements furent confirmés par la Cour de cassation et devinrent définitifs.
Les 9, 13 et 14 janvier 1998, la Direction versa aux requérants les compléments d’indemnité en question.
Des détails figurent dans le tableau suivant :
NOM DES REQUÉRANTS
MONTANT DE L’INDEMNITÉ COMPLÉMENTAIRE (TRL)
DATE DE DÉPART DU CALCUL DES INTÉRÊTS MORATOIRES
DATE DE L’ARRÊT DE LA COUR DE CASSATION
DATE DU PAIEMENT
MONTANT DU PAIEMENT (TRL)
Fikri ÖNK 170 100 000 4/11/1993 5/6/1995 9/1/1998 1 799 928 000 Fikri ÖNK 690 837 464 1/4/1993 6/4/1994 13/1/1998 426 815 000 Abdülcelil USBURAK 215 974 800 5/5/1993 23/3/1994 14/1/1998 574 454 000 Aziz ÖZDEMİR 254 900 000 1/7/1993 21/9/1994 9/1/1998 663 604 000 II.
LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS
14. Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts Akkuș c. Turquie (9 juillet 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997-IV, pp. 1305-1306, §§ 13-16) et Aka c. Turquie (23 septembre 1998, Recueil 1998 ‑ VI, pp. 2674 ‑ 2676, §§ 17-25). EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o 1
Les requérants se plaignent d’une perte de valeur des indemnités complémentaires d’expropriation versées avec retard par la Direction, en raison de l’insuffisance des intérêts moratoires par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Ils invoquent à cet égard l’article 1 du Protocole n o 1, ainsi libellé : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes. » A. Sur la recevabilité
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir, notamment, Akkuș , précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité. B. Sur le fond
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 1 du Protocole n o 1 (voir Akkuș , précité, p. 1310, §§ 30-31, et Aka , précité, p. 2682, §§ 50-51).
La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir aux propriétaires un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de leurs biens. C’est ce retard, doublé de la durée effective totale de la procédure en question, qui amène la Cour à considérer que les requérants ont eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1. II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
20. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage matériel et moral
Fikri Önk, Abdülcelil Usburak et Aziz Özdemir affirment devoir être dédommagés pour un préjudice matériel qu’ils évaluent à 40 430 euros (EUR) pour le premier, 11 700 EUR pour le deuxième, et 9 750 EUR pour le dernier. Ils réclament en outre la réparation d’un dommage moral qu’ils évaluent à 5 510 EUR pour le premier, 2 500 EUR pour le deuxième et 2 000 EUR pour le dernier.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt Akkuș (précité, p. 1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde à titre de dommage matériel 40 430 EUR à Fikri Önk, 10 570 EUR à Abdülcelil Usburak et 8 868 EUR à Aziz Özdemir. Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante. B. Frais et dépens
Les requérants demandent également 10 783 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Commission et la Cour.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
Compte tenu des éléments en sa possession et de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime raisonnable la somme de 500 EUR pour la procédure devant la Commission et la Cour, et l’accorde aux requérants conjointement. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n o 1 ; 3. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes, plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement : i. à Fikri Önk 40 430 EUR (quarante mille quatre cent trente euros), à Abdülcelil Usburak 10 570 EUR (dix mille cinq cent soixante-dix euros) et à Aziz Özdemir 8 868 EUR (huit mille huit cent soixante-huit euros) pour dommage matériel ; ii. aux requérants conjointement 500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Dit que le constat de violation constitue par lui-même une satisfaction équitable pour le préjudice moral ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 7 octobre 2004 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement Vincent Berger Georg Ress Greffier Président