AFFAIRE GUVEN ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

22.01.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE GUVEN ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 3 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL GÜVEN ȘI ALTELE c. TURCIA (solicitarea nr. 40558/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 22 ianuarie 2004 DEFINIF 14/06/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Güven și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Kūris Türmen Zupančič Tsatsa-Nikolovska, judecători și al dlui V. Berger, grefier de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 16 decembrie 2003, prezenta hotărâre, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 40528/98) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care trei resortisanți ai acestui stat, domnii. Ahmet Güven, Ramazan Akda la 1 noiembrie 1998, data intrării în vigoare a Protocolului nr 11 la Convenție [art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11] La 31 mai 2001, Curtea (secțiunea a doua) a decis să comunice cererea guvernului. noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a treia secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] printr-o scrisoare din 22 mai 2003, Curtea a informat părțile că se va pronunța, în conformitate cu art. 29 alineatul (1) și (3) din Convenție, atât asupra admisibilității, cât și asupra fondului cererii. La 15 septembrie 1994, reclamanții, membri ai PRK/Rizzgari (Parteneriatul pentru Eliberarea Kurdistanului/Rizgari), au ocolit un vehicul care transporta fonduri pentru o bancă. La 27 septembrie 1994, ei au fost reținuți de polițiști din cadrul Direcției de Securitate a lui Izmir, secția de combatere a terorismului. 10. La 10 octombrie 1994, ei au fost reținuți provizoriu. 11. printr-un act de acuzare prezentat la 21 noiembrie 1994, procurorul Republicii lângă curtea de securitate a statului Izmir. În conformitate cu art. 125 din Codul penal, au fost inculpați reclamanții care interzic orice act de încălcare a integrității teritoriale a statului. 12. Prin hotărârea din 14 august 1997, Curtea de Securitate a statului, compusă din doi judecători civili și un judecător militar cu gradul de căpitan, i-a recunoscut pe reclamanții vinovați de acuzații și i-a condamnat la moarte, în conformitate cu art. 125 din Codul Penal. 13. La 9 decembrie 1999, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 14. Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în Hotărârile Özel c. Turcia 4239/98, § 20-21, 7 noiembrie 2002) și Gençel c. Turcia 53431/99, § 11-12, 23 octombrie 2003. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEZATĂ A ARTICOLULUI 6 1 DIN CONVENȚIE 15. Reclamanții susțin că instanța de securitate a statului care i-a judecat și condamnat nu constituie o instanță imparțială și independentă Care le-ar putea garanta un proces echitabil din cauza prezenței unui judecător militar în cadrul său. Ei văd o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție care, în partea sa relevantă, se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță independentă și imparțială (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei (...) Cu privire la admisibilitate 16. Curtea apreciază, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Hotărârea din 28 octombrie 1998, . Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1998 VII) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond și constată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Özel, citată anterior, § 33-34, și Özdemir c. Turcia 59659/00, § 35 36, 6 februarie 2003). 18. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că guvernul nu a furnizat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că este de înțeles că reclamanții, care răspundeau în fața unei instanțe de securitate din statul de încălcări prevăzute și reprimate prin Codul Penal, s-au temut să nu se prezinte în fața judecătorilor printre care se număra un ofițer de carieră care aparținea magistraturii militare. Din acest motiv, ei se puteau teme în mod legitim că Curtea de Securitate a statului se va lăsa ghidată în mod nejustificat de considerente străine naturii cauzei sale. Prin urmare, se poate considera că au fost justificate în mod obiectiv îndoielile pe care le-au exprimat reclamanții cu privire la independența și imparțialitatea acestei instanțe (Calc. Turcia, Hotărârea din 9 iunie 1998, Rec. 1998 IV, p. 1573, § 72 in fine 19. Curtea concluzionează că, atunci când a judecat și a condamnat reclamanții, Curtea de Securitate a statului nu era o instanță independentă și imparțială în sensul articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 20. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții susțin că au suferit un prejudiciu material și moral pe care nu îl evaluează. 22. Guvernul nu se pronunță. 23. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu material, Curtea nu poate specula cu privire la rezultatul la care procedura în fața Curții de Securitate a statului ar fi dus dacă încălcarea Convenției nu ar fi avut loc. Prin urmare, nu este necesar să se acorde reclamanților o compensație în acest sens (a se vedea Findlay c. Regatul Unit, Hotărârea din 25 februarie 1997, Rec., 1997-I, p. 284, punctul 85). În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele speței, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă (ciraklar, citată anterior, p. 3074 alineatul 49). 25 În cazul în care Curtea concluzionează că condamnarea unui reclamant a fost pronunțată de o instanță care nu era independentă și imparțială în sensul articolului 6 alin. (1), Comisia consideră că, în principiu, cea mai adecvată redresare ar fi rejudecarea în timp util a reclamantului de către o instanță independentă și imparțială (Gencel, menționat anterior, § 27). Reclamanții nu solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată suportate în fața organelor convenției și/sau a instanțelor interne și nici nu solicită o examinare din oficiu (a se vedea Hotărârea din 19 februarie 1991, Seria A n 197-D, p. 52, § 16). 6 alin. (1) din Convenție din cauza lipsei independenței și imparțialității Curții de Securitate a statului Izmir afirmă că prezenta hotărâre constituie prin ea însăși o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 22 ianuarie 2004 în temeiul art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Vincent Berger Ress Modululer Președinte