CtEDO 15.09.2015 Auto

TÜRKAY ET ALBAYRAK c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
15.09.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
TÜRKAY ET ALBAYRAK c. TURQUIE (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE RĂSPUNSURI n 25440/10 și 39731/10 Turgay TÜRKAY împotriva Turciei și Bekir S Având în vedere cererile sus-menționate depuse la 29 aprilie 2010 și la 8 mai 2010, După ce a deliberat, face următoarea decizie: "Faptul că reclamantul Turgay Türkay (solicitarea nr. 25440/10), este un resortisant turc născut în 1955 și rezident la Istanbul. A fost reprezentat în fața Curții de către domnul S. S. K 39731/10, este un resortisant turc născut în 1950 și rezident în Istanbul. El a fost reprezentat în fața Curții de către M. A. Ylmaz și M.N. Y situat în același sat. Terenurile respective erau situate pe bazinul de protecție a apei potabile al barajului din Ömerli. În momentul achiziționării lor, reclamanții nu-și puteau înscrie dreptul de proprietate pe registrul funciar, în măsura în care procedurile privind proprietatea acestor terenuri erau pendinte în fața instanțelor naționale. La 15 iunie 1994, la data de 21 iunie 1994, l-a autorizat pe dl Türkay să construiască un centru sportiv și ecvestru în temeiul articolului 27 din Legea privind □urbanismul. La 21 iunie 1994, i-a acordat domnului Albayrak o autorizație de a construi o casă de reședință și dependințe. La 18 iulie 1995, administrarea apei și a conductelor de apă (denumită în continuare: A adoptat o decizie-cadru cu privire la demolarea clădirilor construite în bazinul de protecție a barajului d Ömerli, în conformitate cu Legea nr. 2560 privind instituirea și funcțiile l La 8 septembrie 1995, Hotărârea de Protecție a bazinelor de apă, un serviciu de l La 12 septembrie 1995, în conformitate cu art. 20 din Legea nr. 2560, Comisia a emis o scrisoare notarială prin care i-a informat pe reclamanți că construcțiile lor erau situate în zona de protecție a barajului din Ömerli și că acestea trebuiau demolate în termen de șapte zile de la notificarea scrisorii respective. Comisia a precizat că, din cauza faptului că reclamanții nu respectă acest ordin, aceasta ar proceda ea însăși la demolarea acestor clădiri. Dosarul nu conține informații cu privire la notificarea acesteia către solicitanți. La 11 iulie 1996, Hotărârea de Protecție a bazinelor de apă a efectuat o a doua inspecție tehnică privind instalațiile de evacuare a apelor uzate. A fost întocmit un proces-verbal privind situația construcțiilor. Din dosar reiese că, la 17 decembrie 1997, la Întotdeauna la 17 decembrie 1997, la mai mult de o scrisoare către Ecuador în care a amintit că nu ar trebui permise construcțiile în zonele de protecție a bazinelor de apă potabilă și că ar trebui luate măsuri corespunzătoare în conformitate cu legea nr. La 9 februarie 1998, Hotărârea de Protecție a zăcămintelor a efectuat un alt control pentru a constata starea actuală a instalațiilor construite de dl Türkay și pentru a întocmi un proces-verbal. 12. La 15 decembrie 2001, la data de 14 august 1998, clădirile situate în zonele de protecție puteau fi autorizate în temeiul articolului 5 litera (c) din Regulamentul privind bazinele de apă potabilă, intrat în vigoare la 14 august 1998, cu condiția ca aceasta să fi emis avizul său conform. În acest context, construcțiile trebuiau să fie oprite până la îndreptarea situației lor. 13. În aceeași zi, l La 17 iunie 2002, la cererea dlui Türkay, Hotărârea pentru Sănătate din Ecuador a emis un raport conform căruia centrul sportiv și ecvestrul era în conformitate cu normele sanitare. La 17 februarie 2005, la mai multe persoane, prin intermediul satului, a fost supusă unei reglementări diferite în materie de urbanism. 17. La 17 februarie 2005, la mai multe persoane, prin intermediul satului, li s-a interzis demolarea instalațiilor din cauza faptului că acestea erau situate în zona de protecție a barajului de apă potabilă d Ömerli. Comisia a explicat că, din cauza faptului că reclamanții nu au respectat acest ordin, aceasta ar proceda ea însăși la demolarea instalațiilor în temeiul articolului 20 din Legea nr. 2560 și din Regulamentul privind bazinele de apă potabilă din 21 februarie 2003 a adăugat că, în special, în temeiul dispozițiilor relevante ale regulamentului menționat, orice construcție era interzisă în zonele de protecție pe distanțe scurte. 18. La 9 martie 2005, reclamanții au introdus o acțiune în anulare a deciziei din 17 februarie 2005 în fața instanței administrative din Ankara. 19. În cursul procedurii inițiate în fața Tribunalului Administrativ, primarul metropolitan a solicitat din partea Ministerului de Infrastructură și Lucrări Publice să emită un aviz cu privire la situația construcțiilor construite în conformitate cu art. 27 din Legea privind urbanismul. În avizul său din 11 august 2005, Ministerul a arătat că instalațiile construite în conformitate cu dispozițiile dreptului intern și cu autorizația de la data la care a fost ales satul respectiv, nici măcar la integrarea sa în zona urbană periferică, nu trebuiau să facă obiectul procedurilor prevăzute de Legea privind urbanismul în vederea demolării lor. 20. La 20 decembrie 2006, instanța administrativă i-a exonerat pe solicitanți de cererea lor de anulare. Motivația sa se poate citi după cum urmează: art. 2 lit. (c) din Legea nr. 2560 privind instituția și funcțiile de la Pe de altă parte, dispozițiile detaliate privind natura și calitatea construcțiilor din zonele de protecție absolută, de scurtă distanță și de lungă distanță sunt prevăzute în temeiul Regulamentului privind bazinele de apă potabilă, emis în temeiul art. 20 din Legea nr. 2560 (...). (...) În consecință, se stabilește că se face referire la regulamentul de procedură conform căruia este vorba despre interdicții și restricții referitoare la natura construcției care urmează să fie construite în zonele de protecție (...) și că orice planificare și construcție intră sub incidența avizului conform din partea l Având în vedere informațiile și documentele aflate în posesia sa, se stabilește că decizia de demolare nu prezintă nicio neregulă în ceea ce privește dreptul intern, pe motiv că instalația în cauză situată fără autorizație se afla în bazinul de apă potabilă din Ömerli și care nu face obiectul articolului 27 din Legea privind urbanismul referitoare la construcțiile scutite de permisele de construcție. La 20 februarie 2009, Consiliul de Stat a confirmat hotărârea de primă instanță și, la 26 februarie 2010, a respins recursul în litigiu. 22. În 2010, procedura privind soluționarea litigiilor referitoare la proprietatea asupra terenului reclamanților era încă în curs de desfășurare în fața instanțelor interne. La 30 ianuarie 2014, domnul Türkay a obținut titlul de proprietate asupra terenului pe care îl dobândise în 1994. 23. După cum reiese din dosar, construcțiile din husele respective nu au fost încă demolate până în prezent. Dreptul și practica internă relevantă 24. La art. 27 din Legea nr. 3194 privind urbanismul, astfel cum era în vigoare la momentul faptelor, se traduce după cum urmează: Pentru persoanele înscrise în registrul satelor situate în afara zonei urbane sau a zonei urbane periferice și care au reședința permanentă în sat, nu este necesar un permis de construcție și de cazare pentru construirea, în sat și în zonele din jur, a unui loc de cazare sau a unor spații pentru agricultură sau pentru creșterea animalelor. Cu toate acestea, construcția trebuie să respecte regulile tehnice și sanitare și trebuie solicitată o autorizație la locul de muncă al satului. 25. În conformitate cu art. 20 din Legea nr. 2560 privind instituția și funcțiile de la mai mult, măsurile și dispozițiile necesare pentru menținerea zonelor de captare a apei potabile sunt stabilite printr-un regulament emis de la Daunele cauzate de acțiuni care contravin dispozițiilor prezentului regulament sunt despăgubite de către responsabili (...) și instalațiile și construcțiile dăunătoare pentru bazinele de apă sunt înlăturate de către persoana în cauză după notificare. Instalațiile care nu sunt luate de la locul de destinație în termenul stabilit sunt retrase de către Hotărârea Generală [de la 18340], astfel cum era în vigoare la data construcției în litigiu, se traduce după cum urmează în partea sa relevantă B) Zona de protecție pe distanțe scurte (300-1000 m) (...). În această zonă, ca și în zona de protecție absolută, nu se poate acorda nici un aviz favorabil pentru construirea unei clădiri, destinată unui sit turistic, în habitatul (iskan), industriei, depozitării și pentru orice utilizări similare. Ulterior, la 21 decembrie 1993, acest regulament a fost înlocuit cu un nou regulament care prevedea, de asemenea, o interdicție de a construi pe zonele de protecție pe distanțe scurte. Regulamentul din 21 decembrie 1993 a fost înlocuit cu un nou regulament din 26 decembrie 1995, care a fost înlocuit, la rândul său, de Regulamentul din 14 august 1998. În temeiul articolului 5 din aceste noi regulamente, construirea de habitate a fost posibilă în zonele de protecție de scurtă distanță, cu autorizarea de la Ulterior, un nou regulament a intrat în vigoare la 21 februarie 2003, care a interzis din nou orice construcție, inclusiv cea destinată zonelor de protecție de scurtă distanță. Decizii produse de guvern 27. 27 octombrie 2003, 6 Tribunalul Administrativ din Agha a pronunțat [2001/433 E, 2003/1246 K.] pe fond un litigiu cu privire la cererea de despăgubire în urma demolării unei construcții de către După ce a menționat că permisul de construcție a fost anulat din cauza absenței autorizației prealabile de la .. .. ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... În cadrul unei acțiuni de expropriere de facto , la 28 decembrie 2011, 2 instanță corecțională din Kartal (Istanbul) a decis să acorde despăgubiri din cauza restricției impuse dreptului de a-și exercita proprietatea care se afla pe o zonă de protecție absolută. La 4 iunie 2012, hotărârea respectivă a fost confirmată de Curtea de Casație. GRIFS 28. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor la respectarea bunurilor lor. 29. Pe baza acelorași fapte, reclamanții invocă o încălcare a articolului 8 din convenție și invocă art. 6 din convenție, aceștia se plâng de necunoașterea dreptului lor la un proces echitabil. Reclamanții susțin că decizia de demolare nu a respectat art. 1 din Protocolul nr. (1) În special, acestea reproșează autorităților naționale că au aplicat în mod retroactiv reglementări privind bazinele de apă potabilă, deși instalațiile lor au fost conforme cu art. 27 din Legea privind urbanismul. Pe baza acelorași fapte, acestea reduc, de asemenea, încălcarea art. 6 și 8 din Convenție. Stăpâna calificării juridice a faptelor cauzei, Curtea consideră că este necesar să se examineze aceste obiecții numai sub aspectul articolului 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției. 31. Guvernul ridică o excepție de la data la care căile de atac interne nu sunt epuizate. Pe termen scurt, acesta susține că reclamanții ar fi putut solicita o rectificare ulterioară a construcțiilor lor. În subsidiar, acesta susține că reclamanții ar fi trebuit să formeze fie o acțiune în despăgubire pentru expropriere de facto, În această privință, acesta prezintă exemple de hotărâri judecătorești care demonstrează, în opinia sa, că acțiunile în cauză sunt adecvate și pot aduce un răspuns la plângerile reclamanților (a se vedea punctul 27 de mai sus). 32. Reclamanții susțin, pe de altă parte, că acțiunile invocate de guvern sunt inadecvate pentru a susține obiecțiunile lor. Dl Albayrak susține, în special, că circumstanțele cauzei vizate de decizia din 28 decembrie 2011 privind exproprierea de facto În ceea ce privește decizia din 27 octombrie 2003, acesta subliniază faptul că: este vorba despre o acțiune în despăgubire introdusă după demolarea instalațiilor de către l În această privință, Curtea constată că aceasta reiese din documentele furnizate de guvern, că, într-un caz similar celui din speță, instanța administrativă d Prin urmare, nu se exclude faptul că o astfel de cale de atac poate permite să se stabilească responsabilitatea pentru persoana care a fost aleasă de sat în circumstanțele din speță și, dacă este cazul, să se ajungă la acordarea unei despăgubiri reclamanților. Cu toate acestea, Curtea nu consideră că este necesar să se pronunțe asupra excepției pe care o reprezintă guvernul, cererea fiind vădit nefondată din motivele următoare. 34. În speță, Curtea constată că reclamanții au achiziționat terenul în litigiu în 1992. La acea dată, proprietatea acestor bunuri care fac obiectul unei proceduri judiciare, părțile interesate nu au putut înregistra aceste terenuri în numele lor pe registrul funciar. 35. În iunie 1994, după ce au obținut autorizația de la locul de muncă al satului în conformitate cu art. 27 din Legea privind urbanismul, ei au început construcțiile de obiecte ale acestei cauze, în timp ce nu aveau încă un titlu de proprietate pentru terenuri. 36. Curtea ia notă de faptul că terenurile pe care reclamanții și-au construit construcțiile sunt situate într-o zonă de protecție pe distanțe scurte și fac obiectul unei reglementări speciale, și anume Legea nr. 2560 privind instituția și funcțiile de la În conformitate cu art. 20 din această lege, măsurile și dispozițiile necesare pentru conservarea zonelor de protecție a apei potabile sunt stabilite printr-un regulament emis de către: Or, art. 4 litera (b) din Regulamentul privind bazinele de apă potabilă, care era în vigoare la data construcției în litigiu (acesta din 13 martie 1984), interzicea în mod categoric construirea oricărei clădiri destinate a fi utilizată în zonele de protecție pe distanțe scurte (punctul 26 de mai sus). 37. În cazul în care reclamanții susțin că au obținut de pe teritoriul satului o autorizație de a construi, în conformitate cu art. 27 din Legea privind urbanismul, este necesar să se constate că terenurile erau supuse unui regim juridic special care interzicea în mod categoric construcțiile, deoarece acestea se află într-o zonă de protecție a apelor. În această privință, reclamanții nu au susținut că terenul în cauză se afla în zona de protecție a barajului d Ömerli și, prin urmare, ar fi trebuit să știe că există o restricție privind construcția în această zonă sau, în orice caz, mai puțin sístană cu privire la o astfel de restricție. 38. În plus, de îndată ce administrația a constatat existența construcțiilor în litigiu (punctul 6 de mai sus), aceasta a reacționat foarte rapid prin intermediul unui ordin de demolare (punctul 7 de mai sus). Este adevărat că administrația nu a demolat construcțiile în pofida acestui ordin și că aceasta și-a reiterat ordinele (punctele 9 și 17 de mai sus), autoritățile nu pot trece pentru că au acceptat legalitatea instalațiilor în litigiu. Curtea nu vede în acest caz nicio neglijență din partea autorităților ; s-ar putea gândi cel mai mult la ce este vorba: o posibilitate lăsată reclamanților de a-și rectifica situația prin solicitarea unei autorizații a posteriori de la În această privință, Curtea remarcă faptul că regulamentele privind protecția bazinelor de apă potabilă, care au intrat în vigoare ulterior construirii instalațiilor în litigiu, prevăd posibilitatea de a construi după obținerea avizului conform din partea l În plus, instanța consideră că procesele-verbale efectuate de direcția bazinelor de apă potabilă (punctele 6, 8 și 11 de mai sus) nu pot fi considerate ca fiind un aviz conform dat de către Este vorba despre un control efectuat pe toate șantierele, pentru a se constata doar conformitatea instalațiilor de evacuare a apelor uzate. 40. Prin urmare, având în vedere dreptul intern relevant astfel cum a fost în vigoare în momentul construirii instalațiilor, Curtea nu vede niciun element dificil în decizia de demolare atacată de solicitanți, în măsura în care aceasta viza protecția mediului, în special bazinul de apă potabilă. În această privință, Comisia reamintește că protecția mediului constituie o valoare a cărei apărare este ridicată în mod public și, prin urmare, în fața autorităților publice, un interes constant și susținut (a se vedea, printre altele, Depalle c. Franța [GC], nr 34044/02, § 81, CEDH 2010). 41. În cele din urmă, Curtea constată că nimic din dosar nu permite identificarea oricărui element de mai sus în desfășurarea procedurii în fața instanței administrative, care a respectat principiul contradictoriei și în cursul căreia reclamanții și-au putut prezenta argumentele pentru apărarea intereselor lor. În lumina legislației, judecătorii au considerat că construcțiile în litigiu erau ilegale și au respins cererea de anulare a deciziei de demolare. Curtea nu percepe niciun element de natură să îi permită să considere decizia ca fiind arbitrară sau vădit nerațională. 42. Având în vedere cele de mai sus, cererile fiind vădit nefondate trebuie respinse, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să unească cererile Declară cererile inadmisibile. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 8 octombrie 2015. Abel Campos Nebojša Vučinić Președinte Adjunct Un sat al comunei Pendik din Istanbul.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2010-11-16
0,94
GÜLEÇ ET ARMUT c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 25969/09 présentée par Ahmet GÜLEÇ et Abdullah ARMUT contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 16 novembre 2010 en une chambre
CtEDO 2013-07-11
0,94
TÜRKAY ET ALBAYRAK c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION Requêtes n os 25440/10 et 39731/10 Turgay TÜRKAY et Bekir Sıtkı ALBAYRAK contre la Turquie introduites respectivement le 29 avril 2010 et le 8 mai 2010 EXPOSÉ DES FAITS Les requérants sont des ressortissant turcs nés respec
CtEDO 2000-03-28
0,94
BILGIN contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ des requêtes n°s 20132/92, 20133/92, 20134/92 présentées par Burhan BİLGİN, Leyli BİLGİN, Münir BİLGİN contre Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 28
CtEDO 2015-06-16
0,94
GÜLTEKİN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 19449/08 Ali Kemal GÜLTEKİN contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 16 juin 2015 en une chambre composée de : András Sajó, président, Işıl Karakaş, Neb
CtEDO 2016-02-09
0,94
DÜLGER c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 8599/07 Mustafa DÜLGER contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 9 février 2016 en une chambre composée de : Julia Laffranque, présidente, Işıl Karakaş,
Sursă