Î.C.S. MOLDOVA ZAHĂR S.R.L. v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

Publicat la 28 octombrie 2024 SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 77590/17 Î.C.S. MOLDOVA ZAHĂR S.R.L. împotriva Republicii Moldova depusă la 25 octombrie 2017 comunicat la 9 octombrie 2024 OBSERVA AUTORIZAREA CAZULUI Cererea se referă la obligația societății reclamante de a plăti daune și cheltuieli pentru difamație ordonate ca urmare a hotărârilor presupuse nejustificate. În 2013, societatea reclamantă, împreună cu alte două societăți (C. și L.) și publicația periodică „Jornal Oficial” au fost depuse în judecată de către societățile A. și B. („Reclamanții”) pentru difamarea, cerând prejudiciu material și moral. Reclamanții au susținut că societățile contestate au ordonat publicarea unui anunț de informare în Jurnalul Oficial, declarând că reclamanții au recoltat ilegal culturile dintr-un sat de terenuri. Ei au considerat aceste informații difamatorii și denigrații, având afectat negativ reputația lor de imagine și de afaceri. Tribunalul de primă instanță a respins afirmațiile reclamanților, menționând, printre altele, că: societatea reclamantă nu a avut nici o relație comercială cu ei și că nu a ordonat nici a plătit pentru publicarea anunțului de informare impugnat. Curtea a susținut, de asemenea, că informațiile impugate nu ar putea fi clasificate ca difamat, deoarece era de natură informativă și nu conținea expresii tendințiale, bazate pe o ordonanță de inițiere a urmăririi penale, chiar dacă aceaceasta a fost încheiată ulterior. a apelat la instanța de judecată a anulat hotărârea instanței de primă instanță și a acordat parțial cererilor reclamanților, ordonând societăților contestate să le plătească prejudiciu material și moral plus impozite. În acest sens, instanța a remarcat că informațiile publicate nu au fost corecte și au afectat grav onoarea, demnitatea și reputația profesională a reclamanților, fără a examina cine a fost responsabil pentru publicarea anunțului. La 17 mai 2017, această decizie a fost susținută de Curtea Supremă de Justiție și apelul societății reclamante privind punctele de drept a fost declarat inadmisibil. După inițierea procedurii de aplicare, societatea reclamantă fiind singura societate solvent din cei trei respondenți a plătit un total de 50.250 euro. Societatea reclamantă a afirmat că reclamanții cunosc bine faptul că societatea reclamantă a fost singura societate solvent din cei trei respondenți și că sarcina de a plăti prejudiciile materiale, morale și alte cheltuieli ar fi suportată numai de aceasta. Societatea reclamantă se plâng, în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, că instanța internă nu a justificat suficient hotărârile lor care au condus la o încălcare a dreptului său la un proces echitabil și în cele din urmă a drepturilor sale de proprietate. A existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție? În special, instanțele interne au exprimat în mod corespunzător motivele pe care au fost bazate deciziile lor, în special prin darea unui răspuns specific și expres la argumentele societății reclamante care au fost decisive pentru rezultatul procedurii (a se vedea Ramos Nunes de Carvalho e Sá c. Portugalia c. [GC], nr. 55391/13 și altele 2, §§ 185-86, 6 noiembrie 2018; Tarvydas c. Lituania , nr. 36098/19, § 47-53, 23 noiembrie 2021 și Covalenco c. Republica Moldova , nr. 72164/14, § 24, 16 iunie 2020)? A existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție? În special, ca urmare a hotărârilor adoptate, societatea reclamantă a trebuit să poarte „o sarcină individuală și excesivă” în sensul acestei dispoziții (a se vedea Vulakh și alții c. Rusia , nr. 33468/03, §§ 42-45, 10 ianuarie 2012; Zagabriačka banka d.d. v. Croația , nr. 39544/05, §§§ 250-252, 12 decembrie 2013)?

Published on 28 October 2024

SECOND SECTION

Application no. 77590/17

Î.C.S. MOLDOVA ZAHĂR S.R.L.

against the Republic of Moldova

lodged on 25 October 2017

communicated on 9 October 2024

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns the applicant company’s obligation to pay damages and expenses for defamation ordered as a result of allegedly unreasoned judgments.

In 2013, the applicant company along with two other companies (C.

and

L.) and the periodical publication „Official Journal” were sued by companies A. and B. (“the plaintiffs”) for defamation, seeking pecuniary and non

‑

pecuniary damage.

The plaintiffs claimed that the respondent companies had ordered the publication of an information notice in the Official Journal, stating that the plaintiffs had illegally harvested crops from a village’s plots of land. They considered this information defamatory and denigrating, having negatively affected their image and business reputation.

The first instance court rejected the plaintiffs’ claims noting

inter alia

that: the applicant company did not have any commercial relations with them, and that it neither ordered nor paid for the publication of the impugned information notice. The court further held that the impugned information could not be categorized as defamatory because it was of an informative nature and did not contain tendentious expressions, being based on an ordinance to initiate criminal prosecution even if it was later terminated.

T

he appellate court quashed the first instance court’s decision and partially granted the plaintiffs’ claims, ordering the respondent companies to pay them pecuniary and non-pecuniary damage plus tax. In doing so, the court noted that the information published had been untrue and seriously affected the honour, dignity and professional reputation of the plaintiffs, without examining who had been responsible for the publication of the notice.

On 17 May 2017 that decision was upheld by the Supreme Court of Justice and the applicant company’s appeal on the points of law was declared inadmissible.

After the initiation of the enforcement procedure, the applicant company being the only solvent company out of the three respondents paid a total of 50,250 euros.

The applicant company claimed that it was well known to the plaintiffs that the applicant company was the only solvent company out of the three respondents and that the burden to pay the pecuniary, non-pecuniary damage and other expenses would be borne only by it.

The applicant company complains, under Article 6 § 1 and Article 1 of Protocol No. 1 of the Convention, that the domestic courts did not sufficiently reason their judgments which led to a violation of its right to a fair trial and ultimately of its property rights.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Has there been a violation of Article 6 § 1 of the Convention? In particular, did the domestic courts adequately state the reasons on which their decisions were based, notably by giving a specific and express reply to the arguments of the applicant company’s which were decisive for the outcome of the proceedings (see

Ramos Nunes de Carvalho e Sá v. Portugal

[GC], nos. 55391/13 and 2 others, §§ 185-86, 6 November 2018;

Tarvydas v.

Lithuania

, no.

36098/19, §§ 47-53, 23 November 2021; and

Covalenco v.

the Republic of Moldova

, no. 72164/14, § 24, 16 June 2020)?

2.

Has there been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention? In particular, as a result of the judgments adopted, did the applicant company have to bear “an individual and excessive burden” within the meaning of that provision

(see

Vulakh and Others v. Russia

, no. 33468/03, §§ 42-45, 10 January 2012;

Zagrebačka banka d.d. v. Croatia

, no. 39544/05, §§ 250-252, 12 December 2013)?