Î.C.S. MOLDOVA ZAHĂR S.R.L. v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
Î.C.S. MOLDOVA ZAHĂR S.R.L. v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA (CtEDO, 2024)
Publicat la 28 octombrie 2024 SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 77590/17 Î.C.S. MOLDOVA ZAHĂR S.R.L. împotriva Republicii Moldova depusă la 25 octombrie 2017 comunicat la 9 octombrie 2024 OBSERVA AUTORIZAREA CAZULUI Cererea se referă la obligația societății reclamante de a plăti daune și cheltuieli pentru difamație ordonate ca urmare a hotărârilor presupuse nejustificate. În 2013, societatea reclamantă, împreună cu alte două societăți (C. și L.) și publicația periodică „Jornal Oficial” au fost depuse în judecată de către societățile A. și B. („Reclamanții”) pentru difamarea, cerând prejudiciu material și moral. Reclamanții au susținut că societățile contestate au ordonat publicarea unui anunț de informare în Jurnalul Oficial, declarând că reclamanții au recoltat ilegal culturile dintr-un sat de terenuri. Ei au considerat aceste informații difamatorii și denigrații, având afectat negativ reputația lor de imagine și de afaceri. Tribunalul de primă instanță a respins afirmațiile reclamanților, menționând, printre altele, că: societatea reclamantă nu a avut nici o relație comercială cu ei și că nu a ordonat nici a plătit pentru publicarea anunțului de informare impugnat. Curtea a susținut, de asemenea, că informațiile impugate nu ar putea fi clasificate ca difamat, deoarece era de natură informativă și nu conținea expresii tendințiale, bazate pe o ordonanță de inițiere a urmăririi penale, chiar dacă aceaceasta a fost încheiată ulterior. a apelat la instanța de judecată a anulat hotărârea instanței de primă instanță și a acordat parțial cererilor reclamanților, ordonând societăților contestate să le plătească prejudiciu material și moral plus impozite. În acest sens, instanța a remarcat că informațiile publicate nu au fost corecte și au afectat grav onoarea, demnitatea și reputația profesională a reclamanților, fără a examina cine a fost responsabil pentru publicarea anunțului. La 17 mai 2017, această decizie a fost susținută de Curtea Supremă de Justiție și apelul societății reclamante privind punctele de drept a fost declarat inadmisibil. După inițierea procedurii de aplicare, societatea reclamantă fiind singura societate solvent din cei trei respondenți a plătit un total de 50.250 euro. Societatea reclamantă a afirmat că reclamanții cunosc bine faptul că societatea reclamantă a fost singura societate solvent din cei trei respondenți și că sarcina de a plăti prejudiciile materiale, morale și alte cheltuieli ar fi suportată numai de aceasta. Societatea reclamantă se plâng, în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Convenție, că instanța internă nu a justificat suficient hotărârile lor care au condus la o încălcare a dreptului său la un proces echitabil și în cele din urmă a drepturilor sale de proprietate. A existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție? În special, instanțele interne au exprimat în mod corespunzător motivele pe care au fost bazate deciziile lor, în special prin darea unui răspuns specific și expres la argumentele societății reclamante care au fost decisive pentru rezultatul procedurii (a se vedea Ramos Nunes de Carvalho e Sá c. Portugalia c. [GC], nr. 55391/13 și altele 2, §§ 185-86, 6 noiembrie 2018; Tarvydas c. Lituania , nr. 36098/19, § 47-53, 23 noiembrie 2021 și Covalenco c. Republica Moldova , nr. 72164/14, § 24, 16 iunie 2020)? A existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție? În special, ca urmare a hotărârilor adoptate, societatea reclamantă a trebuit să poarte „o sarcină individuală și excesivă” în sensul acestei dispoziții (a se vedea Vulakh și alții c. Rusia , nr. 33468/03, §§ 42-45, 10 ianuarie 2012; Zagabriačka banka d.d. v. Croația , nr. 39544/05, §§§ 250-252, 12 decembrie 2013)?