Comunicat la 13 noiembrie 2014 Secțiunea a doua Cerere nr. 26012/11 Enver AYDEM Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: în urma înrolării sale în 2007, reclamantul a declarat obiector de conștiință și a refuzat să își desfășoare serviciul militar din motive de credință religioasă. La 24 iulie 2007, reclamantul a fost condus cu forța la comanda jandarmeriei din Bilecik pentru a-și îndeplini serviciul militar, dar a refuzat să poarte uniforma militară. La 27 iulie 2007, el a refuzat să respecte ordinele date de superiorul său superior. La 31 iulie 2007, reclamantul a fost reținut provizoriu. La 3 august 2007, a fost inițiată o primă acțiune publică împotriva reclamantului din cauza refuzului său din 24 iulie pentru neascultare persistentă, în sensul articolului 87 alineatul (1) din Codul militar penal. Potrivit actului de acuzare, reclamantul a declarat următoarele: Am fost condus cu forța aici, refuz să port uniforma militară a Republicii Turcia, condusă conform principiului laicității, și personal apăr charia. La 25 septembrie 2007, a fost inițiată o a doua acțiune publică împotriva reclamantului încă pentru șeful neascultării persistente, în sensul articolului 87 alineatul (1) din Codul militar penal, din cauza refuzului său din 27 iulie. La 4 octombrie 2007, reclamantul a fost eliberat temporar, însă nu s-a întors în regimentul său și, prin urmare, a devenit dezertor. La 24 decembrie 2009, în timpul unui control de identitate la Istanbul, reclamantul a fost arestat de poliție, în timp ce se ducea la o conferință care se referă la persoana cu conștiință. El a fost supus unui examen medical, care nu a avut nici o urmă de violență pe corpul său. În aceeași zi, reclamantul a fost predat autorităților militare, tribunalul militar a dispus detenția sa provizorie. Examinarea medicală efectuată imediat după arestare nu a ridicat nicio urmă de violență asupra corpului său. În continuare, la 24 decembrie, reclamantul a fost pus în custodie provizorie în centrul penitenciarelor militare din Malta. Potrivit spuselor sale, din cauza refuzului său de a purta uniforma militară, gardienii centrului național au amenințat și bătut. În plus, în acea noapte, el a fost forțat să se dezbrace și să-și petreacă noaptea fără acoperire și fără haine. La 25 decembrie 2009, conform afirmațiilor reclamantului, la ordinul comandantului centrului penitenciarului, cinci sau șase soldați au fost forțați să poarte uniforma militară și au suferit din partea acestora din urmă o serie de abuzuri când a refuzat să facă acest lucru. Din cauza acestor tratamente, reclamantul a inițiat greva foamei. La 26 decembrie 2009, reclamantul și avocatul său au declarat că a intrat într-o grevă a foamei pentru că a fost forțat să se dezbrace și că a fost supus violenței. În plus, el a observat că albastrul pe ochiul său drept a fost legat de aceste acte de brutalitate. Avocatul a semnat declarațiile reclamantului la un document, semnat de el însuși și reclamantul. Plângerea penală depusă de reclamant la 28 decembrie 2009, reclamantul a depus o plângere pentru rele tratamente și a solicitat să fie supusă unei examinări medico-legale. La 29 decembrie 2009, după audierea soției și a tatălui reclamantului, Parchetul Kartal de la Istanbul a adoptat o decizie de incompetență și a trimis dosarul de anchetă la Parchetul Militar. La 29 decembrie, reclamantul a fost transferat la închisoarea militară din Eskișehir. La 30 decembrie 2009, reclamantul a fost supus unui examen medical care a implicat o traumă anterioară la nivelul ochiului drept. La 2 februarie 2010, reclamantul a fost examinat de un medic legist care a raportat traumatisme ale țesuturilor moi între cele două picioare și pe ochiul drept al acestuia. Potrivit raportului medical întocmit la sfârșitul acestei examinări, aceste leziuni se vindecaseră deja. La 18 mai 2010, parchetul militar a decis să deschidă proceduri penale privind relele tratamente aplicate reclamantului. L-a acuzat pe I.S., sergent, că l-a lovit pe reclamant la 24 decembrie din cauza refuzului său de a purta uniformă militară și l-a acuzat și pe dl. O., colonel și director al închisorii militare, pentru că l-a lovit cu pumnii și picioarele, precum și pentru că l-a pălmuit pe reclamant la 25 decembrie. În schimb, Parchetul a adoptat un refuz în ceea ce privește afirmația reclamantului potrivit căreia, la 24 decembrie, a fost obligat să se dezbrace și să-și petreacă noaptea fără acoperire și fără haine. În plus, acesta s-a declarat incompetent în examinarea plângerii referitoare la culpă, considerând că astfel de acte intră în sfera de competență a instanței disciplinare. Reclamantul a formulat o opoziție împotriva refuzului, susținând că a fost învins nu numai de doi militari, ci și de mai mulți soldați în perioada 24-25 decembrie și, prin urmare, ar fi trebuit să se dea în judecată alți militari responsabili pentru aceste acțiuni. Pe de altă parte, el a contestat calificarea juridică a abuzurilor pe care le-a suferit, considerând că este vorba despre tortură și nu despre maltratare. La 9 iulie 2010, tribunalul militar a confirmat refuzul de a fi judecat. Acțiunea penală împotriva celor doi militari în cauză este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor militare. Proceduri penale inițiate împotriva reclamantului La 30 decembrie 2009, în cadrul acțiunii penale împotriva reclamantului, domnul Aydemir a fost ascultat de tribunalul militar al lui Eskișehir, declarându-și din nou obiector de conștiință și refuzând să-și desfășoare serviciul militar din motive de credință religioasă. La 8 ianuarie 2010, tribunalul militar a dispus o expertiză medicală pentru a stabili capacitatea reclamantului de a-și îndeplini serviciul militar și de a fi judecat. În perioada 11-13 ianuarie 2010, reclamantul a locuit în serviciul psihiatric al spitalului militar din Eskișehir. În urma examinărilor medicale, a fost declarat apt pentru serviciul militar și a fost judecat. La 28 ianuarie 2010, Tribunalul Militar a decis prelungirea detenției provizorii a reclamantului. La 15 februarie 2010, o altă acțiune penală a fost diligentă împotriva reclamantului pentru un act de dezertare comis între 6 octombrie 2007 și 24 decembrie 2009. La 29 martie 2010, Tribunalul Militar l-a declarat vinovat pe reclamantul de dezertare și l-a condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de zece luni, printr-un raport din 7 iunie 2010, la spitalul militar din Ankara diagnostiqua tulburarea de personalitate antisocială a reclamantului și l-a declarat inapt pentru serviciul militar începând cu 30 martie 2010. La 30 martie și 30 aprilie 2010, reclamantul a refuzat să se supună ordinelor autorităților militare. Cu toate acestea, prin două hotărâri adoptate la 8 octombrie 2010, Tribunalul Militar l-a numit pe reclamant al șefului neascultării persistente. În acest scop, el a luat în considerare faptul că acesta fusese declarat inapt pentru serviciul militar începând cu 30 martie 2010. În schimb, la 2 august 2011, Tribunalul Militar l-a declarat pe reclamant vinovat de neascultare persistentă din cauza refuzului său de a purta uniform la 24 și 27 iulie 2007 și l-a condamnat la o pedeapsă de două luni și cincisprezece zile de închisoare pentru fiecare act de neascultare. Dosarul nu permite să se stabilească dacă s-a formulat sau nu un recurs împotriva hotărârilor în primă instanță. GRIEFS Reclamantul se plânge că a fost victima diferitelor forme de tortură în centrul penitenciarului militar din Malta. De asemenea, susține că o acțiune penală a fost inițiată doar împotriva a doi militari pentru anumite forme de abuz, în timp ce acesta fusese învins nu numai de acești doi militari, ci și de câțiva soldați, la 24 și 25 decembrie 2009. El contestă, de asemenea, calificarea juridică a abuzurilor pe care le-a suferit, considerând că este vorba despre tortură și nu despre rele tratamente. În plus, denunță caracterul lacunar al anchetei desfășurate cu privire la acuzațiile sale. Reclamantul se plânge, de asemenea, de faptul că a fost supus nu numai unor brutalități, ci și urmărit, pus în detenție provizorie și condamnat, în repetate rânduri, din cauza refuzului său de a efectua serviciul militar din motive religioase și pentru refuzul său de a purta uniforma militară. El susține că aceste tratamente au dus la încălcarea articolului 9 din Convenție. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Poate reclamantul să treacă pentru că a epuizat căile de atac interne în ceea ce privește obiecțiile sale întemeiate pe art. 3 din Convenție A existat vreo încălcare a articolului 3 din Convenție? În special, reclamantul a fost supus unor tratamente incompatibile cu această dispoziție? la 24 și 25 decembrie 2009 în centrul penitenciarelor militare din Maltape?L.ancheta și procedurile penale desfășurate în acest caz au îndeplinit cerințele dispoziției menționate? Părțile sunt invitate să furnizeze copii ale tuturor documentelor din dosarul privind procedurile interne inițiate ca urmare a depunerii unei plângeri de către solicitant. Se poate considera că art. 9 din convenție se aplică în speță (a se vedea, Bayatyan c. Armenia [GC], nr. 23459/03, § 109, 7 iulie 2011 și Savda c. Turcia, nr. 42730/05, §§ 92-101, 12 iunie 2012)? În acest caz, a existat o necunoaștere a libertății de conștiință sau de religie a reclamantului, în sensul acestei dispoziții?
Communiquée le 13 novembre 2014
Requête n
o
26012/11
Enver AYDEMİR contre la Turquie
introduite le 21 janvier 2011
Le requérant, M. Enver Aydemir, est un ressortissant turc né en 1977 et résidant à İstanbul. Il est représenté devant la Cour par M
e
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
À la suite de son enrôlement en 2007, le requérant se déclara objecteur de conscience et refusa d’effectuer son service militaire pour des raisons de convictions religieuses.
Le 24 juillet 2007, le requérant fut conduit de force au commandement de la gendarmerie de Bilecik pour accomplir son service militaire. Toutefois, il refusa de porter l’uniforme militaire.
Le 27 juillet 2007, il refusa d’obéir aux ordres donnés par son supérieur hiérarchique.
Le 31 juillet 2007, le requérant fut placé en détention provisoire.
Le 3 août 2007, une première action publique fut engagée à l’encontre du requérant à cause de son refus du 24 juillet pour désobéissance persistante, au sens de l’article 87 § 1 du code militaire pénal. Selon l’acte d’accusation, le requérant déclara ce qui suit
:
«
J’ai été conduit de force ici. Je refuse de porter l’uniforme militaire appartenant à la République de Turquie, dirigée selon le principe de laïcité. Personnellement, je défends la charia.
»
Le 25 septembre 2007, une deuxième action publique fut engagée à l’encontre du requérant toujours pour le chef de désobéissance persistante, au sens de l’article 87 § 1 du code militaire pénal, à cause de son refus du 27
juillet.
Le 4 octobre 2007, le requérant fut remis en liberté provisoire. Cependant, il ne retourna pas à son régiment et devint donc déserteur.
Le 24 décembre 2009, lors d’un contrôle d’identité à Istanbul, le requérant fut arrêté par la police, alors qu’il se rendait à une conférence portant sur l’objection de conscience. Il fut soumis à un examen médical, qui ne releva aucune trace de violence sur son corps.
Le même jour, le requérant fut remis aux autorités militaires. Le tribunal militaire ordonna son placement en détention provisoire. L’examen médical effectué immédiatement après l’arrestation ne releva aucune trace de violence sur son corps.
Toujours le 24 décembre, le requérant fut placé en détention provisoire dans le centre pénitentiaire militaire de Maltepe. Selon ses dires, à cause de son refus de porter l’uniforme militaire, les gardiens du centre pénitentiaires l’avaient menacé et battu. En outre, cette nuit-là, il avait été forcé à se déshabiller et à passer la nuit sans couverture et sans habit.
Le 25 décembre 2009, toujours selon les dires du requérant, sur ordre du commandant du centre pénitentiaire, il se vit forcé par cinq ou six soldats de porter l’uniforme militaire et subit de la part de ces derniers divers sévices lorsqu’il refusa de le faire. Les coups qu’il avait reçus avaient occasionné notamment des ecchymoses au niveau de son œil droit et des douleurs intestinales. À cause de ces traitements, le requérant engagea une grève de la faim.
Le 26 décembre 2009, le requérant s’entretint avec son avocat. Il lui indiqua avoir entamé une grève de la faim parce qu’il avait été contraint de se déshabiller et qu’il avait fait l’objet de violences. Il observa par ailleurs que le bleu sur son œil droit résultait de ces actes de brutalité. L’avocat consigna les déclarations du requérant à un document, signé par lui-même et le requérant.
1.
Plainte pénale déposée par le requérant
Le 28 décembre 2009, le requérant porta plainte pour mauvais traitements et demanda à être soumis à un examen médicolégal.
Le 29 décembre 2009, après avoir entendu l’épouse et le père du requérant, le parquet de Kartal à Istanbul adopta une décision d’incompétence et renvoya le dossier d’enquête au parquet militaire.
Toujours le 29 décembre, le requérant fut transféré à la prison militaire d’Eskișehir.
Le 30 décembre 2009, le requérant fut soumis à un examen médical qui releva un ancien trauma au niveau de son œil droit.
Le 2 février 2010, le requérant fut examiné par un médecin légiste qui fit état de traumatismes de tissu mou entre les deux jambes et sur son œil droit. Selon le rapport médical établi à l’issue de cet examen, ces lésions avaient déjà guéri.
Le 18 mai 2010, le parquet militaire décida d’ouvrir des poursuites pénales concernant les mauvais traitements infligés au requérant. Il accusa I.S., sergent, d’avoir infligé au requérant des coups de pied le 24 décembre à cause de son refus de porter l’uniforme militaire. Il accusa également M.O., colonel et directeur de la prison militaire, d’avoir donné des coups de poing et de pieds ainsi qu’une gifle au requérant le 25 décembre. En revanche, le parquet adopta un non-lieu quant aux allégations du requérant selon lesquelles, le 24 décembre, il avait été forcé à se déshabiller et à passer la nuit sans couverture et sans habit. En outre, il se déclara incompétent pour examiner la plainte concernant l’insulte, considérant que de tels actes relevaient de la compétence du tribunal disciplinaire.
Le requérant forma opposition contre le non-lieu, en soutenant avoir été battu non seulement par deux militaires mais par plusieurs soldats les 24 et 25 décembre. Par conséquent, des poursuites auraient dû être engagées contre les autres militaires responsables de ces agissements. Par ailleurs, il contesta la qualification juridique des sévices qu’il avait subis, en considérant qu’il s’agissait de la torture et non de mauvais traitement.
Le 9 juillet 2010, le tribunal militaire confirma le non-lieu.
L’action pénale engagée contre les deux militaires en question est toujours pendante devant les tribunaux militaires.
2.
Procédures pénales engagées contre le requérant
Le 30 décembre 2009, dans le cadre de l’action pénale engagée contre le requérant, M. Aydemir fut entendu par le tribunal militaire d’Eskișehir. Il se déclara de nouveau objecteur de conscience et refusa d’effectuer son service militaire pour des raisons de convictions religieuses. Il fut placé en détention provisoire.
Le 8 janvier 2010, une expertise médicale fut ordonnée par le tribunal militaire afin d’établir l’aptitude du requérant à effectuer son service militaire et à être jugé. Du 11 au 13 janvier 2010, le requérant séjourna dans le service psychiatrique de l’hôpital militaire d’Eskișehir. À l’issue des examens médicaux, il fut déclaré apte au service militaire et à être jugé.
Le 28 janvier 2010, le tribunal militaire décida de prolonger la détention provisoire du requérant.
Le 15 février 2010, une autre action pénale fut diligentée contre le requérant pour un acte de désertion commis entre le 6 octobre 2007 et le 24
décembre 2009.
Le 29 mars 2010, le tribunal militaire déclara le requérant coupable du chef de désertion et le condamna à une peine d’emprisonnement de dix mois.
Par un rapport du 7 juin 2010, l’hôpital militaire d’Ankara diagnostiqua le trouble de «
personnalité antisociale
» chez le requérant et le déclara inapte au service militaire à compter du 30 mars 2010.
Les 30 mars et 30 avril 2010, le requérant refusa d’obéir aux ordres émanant des autorités militaires. Toutefois, par deux arrêts adoptés le 8
octobre 2010, le tribunal militaire acquitta le requérant du chef de désobéissance persistante. Pour ce faire, il tint compte du fait que l’intéressé avait été déclaré inapte au service militaire à compter du 30 mars 2010.
En revanche, le 2 août 2011, le tribunal militaire déclara le requérant coupable de désobéissance persistante à cause de ses refus de porter l’uniforme les 24 et 27 juillet 2007 et le condamna à une peine de deux mois et quinze jours d’emprisonnement pour chaque acte de désobéissance. Toutefois, il décida de sursoir au prononcé du jugement.
Le dossier ne permet pas d’établir si un pourvoi en cassation contre les jugements de première instance a été formé ou non.
Le requérant se plaint d’avoir été victime de diverses formes de torture dans le centre pénitentiaire militaire de Maltepe. Il soutient également qu’une action pénale a été engagée uniquement contre deux militaires pour certaines formes de sévices, alors qu’il avait été battu non seulement par ces deux militaires mais par plusieurs soldats les 24 et 25 décembre 2009. Il conteste par ailleurs la qualification juridique des sévices qu’il avait subis, en considérant qu’il s’agissait de torture et non de mauvais traitements. En outre, il dénonce le caractère lacunaire de l’enquête menée au sujet de ses allégations. Il invoque l’article 3 de la Convention.
Le requérant se plaint également d’avoir été non seulement soumis à des brutalités, mais également poursuivi, placé en détention provisoire et condamné, à maintes reprises, à cause de son refus d’effectuer le service militaire pour des raisons de convictions religieuses et pour son refus de porter l’uniforme militaire. Il soutient que ces traitements ont emporté violation de l’article 9 de la Convention.
1.
Le requérant peut-il passer pour avoir épuisé les voies de recours internes quant à ses griefs tirés de l’article 3 de la Convention
?
Y a-t-il eu violation de l’article 3 de la Convention
? En particulier, le requérant a-t-il été soumis à des traitements incompatibles avec cette disposition
les 24 et 25 décembre 2009 dans le centre pénitentiaire militaire de Maltepe? L’enquête et la procédure pénale menées en l’espèce ont-elles satisfait aux exigences de ladite disposition?
Les parties sont invitées à fournir copie de toutes les pièces du dossier relatif aux procédures internes engagées suite au dépôt d’une plainte par le requérant.
2.
Peut-on considérer que l’article 9 de la Convention est applicable en l’espèce
(voir,
Bayatyan c. Arménie
[GC], no 23459/03, § 109, 7 juillet 2011 et
Savda c. Turquie
, n
o
42730/05, §§ 92-101, 12 juin 2012)?
Dans l’affirmative, y a-t-il eu méconnaissance de la liberté de conscience ou de religion du requérant, au sens de cette disposition?