CASE OF ENVER AYDEMİR v. TURKEY - [Romanian Translation] summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Enver Aydemir v. Turcia

- 26012/11

Hotărârea din 7.6.2016 [Secția a II-a]

Articolul 9

Articolul 9-1

Libertatea de conștiință

Libertatea de religie

Obiecția de conștiință față de efectuarea serviciului militar nemotivată de convingeri religioase sincere:

inadmisibilă

În fapt

–

Ca urmare a înrolării sale în 2007, reclamantul s-a declarat contestatar de conștiință și a refuzat efectuarea serviciului său militar din motive de convingeri religioase.

Totuși, acesta a fost luat cu forța la comandamentul jandarmeriei pentru a îndeplini această sarcină. El a refuzat să poarte uniforma și să se supună ordinelor date.

Tot în iulie 2007, acesta a fost plasat în detenție provizorie. În august 2007

au fost pornite două acțiuni publice împotriva sa, pentru nesupunere persistentă

.

Potrivit actului de acuzare, reclamantul afirmase că «refuză să poarte uniforma militară care aparține Republicii Turce, invocând principiul laicității» și că apără «șaria». În octombrie 2007, a fost pus în libertate provizorie, dar nu s-a întors la regimentul său, devenind, așadar, un dezertor.

În decembrie 2009 a fost arestat și plasat în detenție provizorie. Acesta afirmase că a fost forțat de soldați să poarte uniforma militară și că a fost supus mai multor abuzuri când a refuzat s-o facă. În acest context, a intrat în greva foamei.

În cadrul acțiunii penale pornite împotriva sa, reclamantul a fost audiat de tribunalul militar. Acesta s-a declarat din nou contestatar de conștiință și a refuzat efectuarea serviciului său militar din motive de convingeri religioase.

În august 2011, tribunalul militar l-a declarat pe reclamant vinovat de nesupunere persistentă și l-a condamnat la pedeapsa închisorii de două luni și cincisprezece zile pentru fiecare act de nesupunere. Totuși, tribunalul a decis suspendarea pronunțării hotărârii.

În februarie 2010, a fost pornită o altă acțiune penală împotriva reclamantului pentru dezertare. Pe 5 iulie 2013, acesta a fost declarat vinovat și condamnat de tribunalul militar la o pedeapsă cu închisoarea, schimbată apoi în pedeapsa amenzii.

În decembrie 2009, denunțând presupusele tratamente pe care le-ar fi suferit în detenție în aceeași lună, reclamantul a depus o plângere penală și a cerut să fie examinat medico-legal. Cazul este pendinte în fața tribunalului penal.

În drept

–

Articolul 9: În baza declarațiilor reclamantului potrivit cărora, din cauza opiniilor idealiste și politice în legătură cu Coranul și șaria, a refuzat, invocând principiul laicității, să efectueze serviciul militar pentru Republica Turcă, tribunalul militar a considerat că obiecția acuzatului nu fusese motivată printr-o convingere religioasă, ci fundamentată pe motive politice.

Dată fiind poziția sa în fața instanțelor naționale, reclamantul nu a afirmat existența vreunei credințe cu convingerea că este necesar să se opună efectuării serviciului militar și nici vreo filosofie pacifistă și anti-militaristă.

Este legitim ca autoritățile naționale să procedeze, în prealabil, la examinarea cererii prezentate de către reclamant, în vederea recunoașterii calității sale de contestatar de conștiință. Deși nu există o definiție a obiecției de conștiință, Comitetul pentru drepturile omului a reținut că aceasta se bazează pe dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie, atunci cînd exercitarea acestuia nu se împacă cu obligația de a aplica forța «cu prețul vieților umane». De asemenea, este legitim pentru Curte să restrângă obiecția de conștiință din convingeri religioase sau de altă natură care presupun o obiecție deosebit de fermă, permanentă și sinceră cu privire la participarea la război sau la portul de arme. Mai mult, statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru definirea circumstanțelor în care este recunoscut dreptul la obiecția de conștiință și pentru stabilirea mecanismelor de examinare a unei cereri privind obiecția de conștiință.

Curtea a ținut cont de convingerile reclamantului privind opoziția sa față de efectuarea serviciului militar pentru Republica Turcă, în baza principiului laicității, însă a observat că toate opiniile și convingerile nu se încadrează în câmpul de aplicare al articolului 9 § 1 din Convenție. Capetele de cerere de interes nu se referă la o formă de manifestare a unei religii sau a unei convingeri religioase, la învățământul, practica sau îndeplinirea unor ritualuri, în sensul celei de-a doua fraze a paragrafului 1 din articolul 9. În plus, termenul «practici» folosit de articolul 9 § 1 nu acoperă fiecare act motivat sau influențat de o religie sau de o convingere.

Prin urmare, opoziția persoanei față de efectuarea serviciului militar nu a fost de natură să facă incident articolul 9 din Convenție. Din dosar nu reiese că credințele invocate de către reclamant comportă o obiecție fermă, permanentă și sinceră cu privire la participarea la război sau cu privire la portul de arme. În consecință, Curtea nu a fost convinsă că obiecția reclamantului față de efectuarea serviciului militar fusese motivată de convingeri religioase sincere, care intrau în conflict, la modul serios și de o manieră insurmontabilă, cu obligația sa de efectuare a serviciului militar.

Concluzie

: inadmisibilă (incompatibilă

ratione materiae

).

De asemenea, Curtea a reținut, în unanimitate, încălcarea aspectului substanțial al articolului 3 din Convenție, cu privire la tratamentele suferite de către reclamant în timpul detenției sale din centrul penitenciar, în decembrie 2009, care au fost de natură să-i creeze sentimente de teamă, angoasă și inferioritate, apte să-l umilească, să-l pervertească și să-i distrugă, eventual, rezistența fizică și morală. Acest fapt în special pentru că, în afară de tratamentele descrise mai sus, persoana vizată a fost vizată de mai multe procese penale îndreptate împotriva sa, iar caracterul cumulativ al condamnărilor penale a fost de natură să-i reprime personalitatea intelectuală.

Curtea a constatat, de asemenea, în unanimitate, încălcarea aspectului procedural al articolului 3 din Convenție, pentru că declarațiile reclamantului nu au fost luate decât la o lună după comiterea faptelor și depunerea plângerii. În plus, la șase ani de la comiterea faptelor, procedurile penale împotriva făptuitorilor principali responsabili de actele de violență sunt încă pendinte în fața tribunaluli de primă instanță.

Articolul 41 : 15 000 EUR pentru prejudiciul moral.

(Vezi

Bayatyan v. Armenia

[MC],

23459/03

, 7 iulie 2011,

Nota informativă

143

;

Erçep v. Turcia

,

43965/04

, 22 noiembrie 2011,

Nota informativă

146

; și

Feti Demirtaș v. Turcia

,

5260/07

, 17 ianuarie 2012,

Nota informativă 148

)