Ahachak și alții împotriva Țărilor de Jos

După o perioadă inițială de patru ani care s-a încheiat cel târziu în 2008, ordinul TBS a fost prelungit de mai multe ori. În 2012 a venit la revizuire biennală încă o dată (art. 38d § 2 din Codul Penal (Wetboek van Strafrecht)). La 10 iulie 2012, Curtea Regională (rechtbank) din Haga a dat o decizie de prelungire a ordinului TBS pentru încă doi ani. Dl Ahachak a interzis Curtea de Apel Arnhem, care a organizat o audiere la 17 decembrie 2012. Avocatul dlui Ahachak, se bazează pe hotărârea acesteia în cazul lui Van der Velden c. Olanda, nr. 21203/10, 31 iulie 2012, a susținut că din cauza hotărârii din 16 octombrie 2003 nu se menționează o infracțiune „direcționată sau periclitată, inviolabilitatea corporală a unuia sau a mai multor persoane” (art. 359 § 7 din Codul de Procedință Penală (Wetboek van Straffordering), durata ordinului TBS ar putea fi de maximum patru ani (art. 38e § 1 din Codul Penal). Curtea de Apel Arnhem și-a dat hotărârea la 3 ianuarie 2013. Având în vedere condamnarea, calificarea și raționamentul pe care se bazează impunerea măsurii, luate în considerare în context (în ceea ce privește versiunea oderling și en memongan bezien), infracțiunile în cauză au fost îndreptate împotriva inviolabilitatea corporală a unei sau a mai multor persoane”

Dl Stephanus Maria Anna Hendrikus Janssen este un național Țărilor de Jos născut în 1965. În prezent este reținut într-o clinică de custodie din Venray. El a fost reprezentat de dl D.W.H.M. Wolters, avocat care practică în Hoofddorp.

La 5 martie 2002, dl Janssen a început un incendiu într-un lavator într-un clădire de birouri prin a pune un usturoi cu o țigară arzătoare.

La 24 septembrie 2002, Curtea Regională Roermond a condamnat dl Janssen de incendiu care a pus în pericol proprietatea și viața. Acesta l-a condamnat la șapte luni de închisoare și a impus un ordin TBS cu închidere într-o clinică de custodie. Hotărârea a inclus următorul raționament: „În stabilirea sentinței, Curtea Regională a luat în considerare, în special, gravitatea faptului constatat în legătură cu alte infracțiuni penale, pe lângă interesul de a respecta standardele și circumstanța în care a fost condamnat acuzatul. În plus, Curtea Regională a considerat periculositatea (gevarzettend karakter) a faptului dovedit și a tulburărilor sociale la care a contribuit.” și „Securitatea altora și siguranța generală a persoanelor și bunurilor necesită impunerea unui ordin TBS” și „Deoarece siguranța altor persoane decât acuzatul și siguranța generală a persoanelor și bunurilor astfel de necesită, acuzatul este limitat într-o clinică de custodie”.

După o perioadă inițială de patru ani care s-a încheiat cel târziu în 2006, ordinul TBS a fost prelungit de mai multe ori. În 2012 a apărut pentru o revizuire biennală încă o dată.

La 12 octombrie 2012, Curtea Regională Roermond a avut o audiere. Consilierul dlui Janssen susține, printre altele, că durata ordinului TBS a fost limitată la patru ani, deoarece nu a fost impusă pentru o infracțiune „direcționată împotriva sau a pune în pericol inviolabilitatea corporală a unuia sau a mai multor persoane”.

Curtea regională a dat o decizie la 26 octombrie 2012 prelungirea ordinului TBS pentru încă doi ani. Raportul său a inclus următoarele: „Curtea regională consideră că condamnarea și calificarea, împreună cu motivele prezentate în condamnarea, care se referă la „perigoarea faptului dovedit și a tulburărilor sociale la care a contribuit”, demonstrează fără ambiguitate că crima în cauză este de tipul menționat la art. 359 § 7 din Codul de Procedură Penală”.

La 21 februarie 2013, Curtea de Apel Arnhem-Leeuwarden, ședința la Arnhem (care până în acest moment a succesat Curtea de Apel Arnhem), care a desfășurat o ședință la 7 februarie 2013, a confirmat decizia Curții regionale, inclusiv raționarea sa.

Dl. Charles Ferdinand van Akerlaken este un național Țările de Jos născut în 1965. El este în prezent reținut într-o clinică de custodie din Venray. În aprilie 2001, dl van Akerlaken a indus personalul unui chimist care distribuie medicamentele să-și dea pumnul pe contrar și amenințarea crimei și incendii.

La 7 iulie 2002, Curtea de Apel din Amsterdam a condamnat dl van Akerlaken în apelul de extorcare și amenințare a violenței letale și a incendiat. L-a condamnat la 23 de săptămâni de închisoare și a impus un ordin TBS cu închidere într-o clinică de custodie. Razul său a inclus următoarele: „Pe comportamentul și acțiunile sale, acuzatul a provocat o mare teamă persoanelor implicate. Faptele prezentate mai sus cauzează sentimente serioase de nereguli și nesiguranță în societatea în general și personalul cu amănuntul în special. În plus, extorcarea cauzează necazuri și daune victimelor.”

După o perioadă inițială de patru ani care s-a încheiat cel târziu în 2007, ordinul TBS a fost prelungit de mai multe ori. În 2012 a apărut pentru o revizuire bienală încă o dată

La 7 decembrie 2012, Curtea Regională de Amsterdam a hotărât că hotărârea de condamnare nu a menționat o infracțiune „direcționată sau în pericol împotriva inviolabilității corporale a una sau mai multor persoane”, astfel cum se menționează la art. 359 § 7 din Codul de Procedură Penală. Având în vedere Van der Velden v. Hotărârea Țărilor de Jos a Curții de Apel, Hotărârea TBS nu a putut, prin urmare, fi extinsă.

Procurorul public a apelat la Curtea de Apel Arnhem-Leeuwarden.

După ședința din 11 aprilie 2013, Curtea de Apel a pronunțat o decizie la 25 aprilie 2013 prelungind ordonanța TBS pentru un an suplimentar. Raportul său a inclus următoarele: „Curtea de Apel constată că [aplicantul] a fost condamnat prin hotărârea Curții de Apel din Amsterdam din 7 octombrie 2002 de: extorcare; amenințarea violenței letale și incendierea. Având în vedere condamnarea, calificarea și raționamentul pe care o are sentința și măsura [și anume. Ordinul TBS] este bazat, privit în context, este implicit în hotărârea că ordinul TBS a fost dat în legătură cu o crimă de violență în sensul articolului 38e § 1 din Codul Penal, și anume: extorcare, implicând acțiunea non-verbală de [aplicant] (interzicând o contraforță cu pumnul său), cu intenția de a adăuga forța la amenințarea verbală, astfel de acțiuni fiind agresive prin natura sa față de persoana atât de amenințată. Prin urmare, nu se poate spune că posibilitatea de prelungire a ordinului [TBS] dincolo de patru ani nu a putut fi prevăzută în mod rezonabil de [reclamantul]. Spre deosebire de Curtea Regională, Curtea de Apel consideră că ordinul TBS în acest caz nu este limitat în durată.”

Dna Mulki Mohamed Wehelie este un național somalian născut în 1969. În prezent este reținută într-o clinică de custodie din Balkbrug, reprezentată de dl I. Vreeken, avocat practicant în Zutphen.

În septembrie 1997, dna Wehelie și-a îndepărtat fiul de cinci ani, care a fost luat în vederea publicității, de la supravegherea autorităților de îngrijire a copiilor prin amenințarea lucrătorilor sociali și a unui ofițer de poliție cu un obiect care a avut apariția unei arme de foc, dar mai târziu s-a dovedit a fi un pistol de alarmă cu gaze

La 21 octombrie 1999, Curtea de Apel din Amsterdam a condamnat-o pe dna Wehelie prin apel de amenințare a muncitorilor sociali și polițistului cu o crimă împotriva vieții lor și de eliminare a unui minor din supravegherea persoanei la care minorul a fost încredințat legal. Acesta a impus un ordin TBS cu închidere într-o clinică de custodie fără o condamnare penală suplimentară. Hotărârea se referă, printre altele, la natura amenințatoare și înspăimântătoare a faptelor dovedite. Acesta a inclus următorul raționament: „În vederea constatărilor de mai sus, Curtea de Apel consideră că siguranța altor persoane necesită impunerea unui ordin TBS. În plus, siguranța altor persoane impune acuzatului să fie închisă într-o clinică de custodie”.

După o perioadă inițială de patru ani care s-a încheiat cel târziu în 2003, ordinul TBS a fost prelungit de mai multe ori.

La 3 martie 2011, Ministrul Adjunct al Securității și Justiției (Staatssecretaris van Veiligheid en Jusititie) a hotărât să impună o ordonanță de excludere (ongewenstverklaring) asupra dnei Wehelie în temeiul Legii privind extraterestrii 2000 (Vreemdelingenwet 2000).

La 26 noiembrie 2012, Curtea Regională Utrecht a hotărât că hotărârea de pronunțare a condamnării nu a făcut menționarea unei infracțiuni „direcționate împotriva sau pune în pericol inviolabilitatea corporală a unuia sau a mai multor persoane”, astfel cum se menționează la art. 359 § 7 din Codul de procedură penală. În lumina lui Van der Velden v. Hotărârea Țărilor de Jos privind această Curte, deci ordinul TBS nu a putut fi prelungită.

Procurorul public (oficiar van justitie) a recurs la Curtea de Apel Arnhem-Leeuwarden.

După ședința din 14 februarie 2013, această Curte de Apel, care a stat la Arnhem, a dat o hotărâre la 7 martie 2013. Reformularea hotărârii Curții Regionale a constatat că, având în vedere trimiterea hotărârii privind condamnarea la natura amenințatoare și înfricoșătoare a faptelor constatate, a dovedit că infracția din care dna Wehelie a fost condamnată a fost „direcționată împotriva sau a pune în pericol inviolabilitatea corporală a unei sau mai multor persoane”, astfel încât ordinul TBS nu a fost limitat în timp și ar putea fi considerat rezonabil să fie prelungită de peste patru ani. Cu toate acestea, aceasta a suspendat cazul pentru a solicita anumite informații care nu sunt relevante pentru plângerea dinaintea Curții de la Serviciul de Imigrație și Naturalizare (Immigratie- en naturalisatiedienst) și Ministerul Securității și Justiției (Ministrenie van voilugheid en justitie).

La 4 iulie 2013, după ce a obținut informațiile necesare și după ce a avut o ședință proaspătă între timp, Curtea de Apel a dat o decizie de prelungire a ordinului TBS cu un an.

Ordinea TBS a dnei Wehelie a fost prelungită de atunci pentru o nouă perioadă de un an, printr-o decizie dată la 31 octombrie 2013 de Curtea Regională Centrală a Țărilor de Jos (rechtbank Midden-Nederland, succesor al Curții Regionale Utrecht).

În ceea ce privește cazul, Codul penal prevede următoarele: „1. Curtea poate impune o ordonanță TBS unui suspect a cărui facultăți mentale au fost inadecvată dezvoltate sau deranjate patologic la momentul comisiei infracțiunii dacă: 1 din infracțiunile pe care le-a comis este una care, în conformitate cu definiția sa legală, face infracțiunilor responsabile cu un termen de închisoare de patru ani sau mai mult, ... și 2 din măsura menționată este necesară în interesul siguranței altor persoane sau bunuri sau siguranța generală a persoanelor sau bunurilor… În ceea ce privește personalitatea suspectului, instanța ia în considerare declarațiile care figurează în celelalte avize și rapoarte privind personalitatea suspectului și ia în considerare gravitatea infracțiunii comise și numărul condamnărilor anterioare pentru infracțiunile inculpabile.”

Toți reclamanții au fost considerați vinovați de infracțiuni care dețin o sentință maximă de patru ani sau mai mult. „1. Curtea poate ordona ca o persoană care este supusă unei ordine TBS să fie închisă într-o clinică de custodie dacă acest lucru este necesar în interesul siguranței altora sau al siguranței generale a persoanelor sau bunurilor… ” „1. Un ordin TBS rămâne în vigoare pentru o perioadă de doi ani, numărând de la ziua în care hotărârea impunerii acestuia a devenit finală. Cu excepția dispozițiilor articolului 38e ..., durata ordinului TBS poate fi extinsă, cu privire la aplicarea serviciului public de urmărire penală (openbaar ministerie), fie pentru un an sau doi ani pe rând, dacă siguranța altor persoane sau siguranța generală a bunurilor necesită o astfel de prelungire. O a doua prelungire este posibilă numai atunci când s-a dat un ordin menționat la art. 37b … ” „1. Durata totală a ordinului TBS nu depășește o perioadă de patru ani, cu excepția cazului în care se impune ordinul TBS în legătură cu o infracțiune inculpabilă care este adresată sau pune în pericol inviolabilitatea corporală a unei sau a mai multor persoane. În cazul în care durata totală a ordinului TBS nu este limitată în timp, durata ordinului TBS poate fi prelungită periodic, dacă siguranța altor persoane sau siguranța generală a persoanelor necesită o astfel de prelungire.”

În ceea ce privește cazul, Codul de procedură penală prevede următoarele: „... În cazul în care un ordin TBS cu un ordin de închidere într-o clinică de custodie a fost impus în legătură cu o infracțiune inculpabilă adresată sau care pune în pericol inviolabilitatea corporală a unei sau a mai multor persoane, hotărârea indică astfel, dau motive. Toate pe durere de nulitate.”

Mr Mohamed Ahachak is a Moroccan national born in 1981. He is currently detained in a custodial clinic in Poortugaal (near Rotterdam), the Netherlands. He was represented by Mr J.C. de Goeij, a lawyer practising in Alkmaar.

On various dates in August and September 2002 Mr Ahachak forced shopkeepers at knifepoint to hand him money.

On 16 October 2003 the Court of Appeal (gerechtshof) of The Hague convicted Mr Ahachak on appeal of various counts of robbery with the threat of violence. It sentenced him to two years’ imprisonment and ordered him placed at the disposal of the Government (terbeschikkingstelling, hereafter “TBS order”) with confinement in a custodial clinic (bevel tot verpleging van overheidswege). The judgment included the following reasoning: “These serious crimes, committed with the threat of violence, have had psychological consequences for the victims in addition to the pecuniary damage caused. Moreover, such crimes cause disquiet in society and increase feelings of insecurity.”

After an initial four-year period which ended no later than 2008, the TBS order was extended several more times. In 2012 it came up for biennial review once more (Article 38d § 2 of the Criminal Code (Wetboek van Strafrecht)).

On 10 July 2012 the Regional Court (rechtbank) of The Hague gave a decision extending the TBS order for a further two years.

Mr Ahachak appealed to the Arnhem Court of Appeal, which held a hearing on 17 December 2012. Mr Ahachak’s counsel, relying on this Court’s judgment in the case of Van der Velden v. the Netherlands, no. 21203/10, 31 July 2012, argued that since the judgment of 16 October 2003 made no mention of an offence “directed against, or endangering, the bodily inviolability of one or more persons” (Article 359 § 7 of the Code of Criminal Procedure (Wetboek van Strafvordering)), the duration of the TBS order could be no more than four years (Article 38e § 1 of the Criminal Code).

The Arnhem Court of Appeal gave its decision on 3 January 2013. It extended the TBS order by a further two years, reasoning as follows: “Contrary to the argument made by counsel, the Court of Appeal takes the view that the TBS order is not bound to any maximum duration, since ... in view of the conviction, the qualification and the reasoning on which the imposition of the measure is based, considered in context (in onderling verband en samenhang bezien), the offences in question were directed against, or endangered, the bodily inviolability of one or more persons.”

Mr Stephanus Maria Anna Hendrikus Janssen is a Netherlands national born in 1965. He is currently detained in a custodial clinic in Venray. He was represented by Mr D.W.H.M. Wolters, a lawyer practising in Hoofddorp.

On 5 March 2002 Mr Janssen started a fire in a lavatory in an office building by setting a towel alight with a burning cigarette.

On 24 September 2002 the Roermond Regional Court convicted Mr Janssen of arson endangering property and life. It sentenced him to seven months’ imprisonment and imposed a TBS order with confinement in a custodial clinic. The judgment included the following reasoning: “In setting the sentence, the Regional Court has considered, in particular, the seriousness of the fact found proven in relation to other criminal offences, in addition to the interest of enforcing compliance with standards and the circumstance that the accused ... has been convicted before. In addition, the Regional Court has considered the dangerousness (gevaarzettend karakter) of the fact found proven and the social unrest to which it has contributed.” and “The safety of others and the general safety of persons and goods require the imposition of a TBS order.” and “Since the safety of others than the accused and the general safety of persons and goods so require, the accused shall be confined in a custodial clinic.”

After an initial four-year period which ended no later than 2006, the TBS order was extended several more times. In 2012 it came up for biennial review once more.

On 12 October 2012 the Roermond Regional Court held a hearing. Mr Janssen’s counsel argued, among other things, that the duration of the TBS order was limited in time to four years since it had not been imposed for an offence “directed against, or endangering, the bodily inviolability of one or more persons”.

The Regional Court gave a decision on 26 October 2012 extending the TBS order for a further two years. Its reasoning included the following: “The Regional Court takes the view that the conviction and the qualification, together with the reasons given in sentencing, which refers to the ‘dangerousness of the fact found proven and the social unrest to which it has contributed’, unambiguously shows that the crime in question is of the type referred to in Article 359 § 7 of the Code of Criminal Procedure.”

On 21 February 2013 the Arnhem-Leeuwarden Court of Appeal, sitting in Arnhem (which by this time had succeeded the Arnhem Court of Appeal), having held a hearing on 7 February 2013, confirmed the decision of the Regional Court including its reasoning.

Mr Charles Ferdinand van Akerlaken is a Netherlands national born in 1965. He is currently detained in a custodial clinic in Venray. He was represented before the Court by Ms D.N. de Jonge and Mr T. de Bont, lawyers practising in Amsterdam.

In April 2001 Mr van Akerlaken induced the staff of a dispensing chemist’s to hand over medicine by banging his fist on the counter and threatening murder and arson.

On 7 July 2002 the Amsterdam Court of Appeal convicted Mr van Akerlaken on appeal of extortion and threatening lethal violence and arson. It sentenced him to 23 weeks’ imprisonment and imposed a TBS order with confinement in a custodial clinic. Its reasoning included the following: “By his behaviour and actions, the accused has caused the persons involved great fear. The facts set out above cause serious feelings of unrest and insecurity in society in general and retail staff in particular. Moreover, extortion causes nuisance and damage to victims.”

After an initial four-year period which ended no later than 2007, the TBS order was extended several more times. In 2012 it came up for biennial review once more.

On 7 December 2012 the Amsterdam Regional Court gave a decision finding that the sentencing judgment failed to make mention of an offence “directed against, or endangering, the bodily inviolability of one or more persons” as referred to in Article 359 § 7 of the Code of Criminal Procedure. In the light of the Van der Velden v. the Netherlands judgment of this Court, the TBS order therefore could not be extended.

The public prosecutor appealed to the Arnhem-Leeuwarden Court of Appeal.

Having held a hearing on 11 April 2013, the Court of Appeal gave a decision on 25 April 2013 extending the TBS order for a further year. Its reasoning included the following: “The Court of Appeal finds that the [applicant] was convicted by the judgment of the Amsterdam Court of Appeal of 7 October 2002 of: extortion; threatening lethal violence and arson. In view of the conviction, the qualification and the reasoning on which the sentence and the measure [i.e. the TBS order] is grounded, viewed in context, it is implicit in the judgment that the TBS order was given in connection with a crime of violence within the meaning of Article 38e § 1 of the Criminal Code, namely: extortion, involving non-verbal action by the [applicant] (banging a counter forcefully with his fist), with the intention to add force to the verbal threat, such action by its nature being aggressive towards the person so threatened. It cannot therefore be said that the possibility of an extension of the [TBS order] beyond four years could not reasonably be foreseen by [the applicant]. Unlike the Regional Court, the Court of Appeal therefore takes the view that the TBS order in this case is not limited in duration.”

Ms Mulki Mohamed Wehelie is a Somali national born in 1969. She is currently detained in a custodial clinic in Balkbrug. She was represented by Mr I. Vreeken, a lawyer practising in Zutphen.

In September 1997 Ms Wehelie removed her five-year-old son, who had been taken into public care, from the supervision of the child-care authorities by threatening social workers and a police officer with an object that had the appearance of a firearm but later turned out to be a gas alarm pistol.

On 21 October 1999 the Amsterdam Court of Appeal convicted Ms Wehelie on appeal of threatening the social workers and the police officer with a crime directed against their lives and removing a minor from the supervision of the person to whom the minor had been lawfully entrusted. It imposed a TBS order with confinement in a custodial clinic without an additional penal sentence. The judgment referred to, among other things, the threatening and frightening nature of the facts found proven. It included the following reasoning: “In view of the above findings, the Court of Appeal considers that the safety of others requires the imposition of a TBS order. Moreover, the safety of others requires the accused to be confined in a custodial clinic.”

After an initial four-year period which ended no later than 2003, the TBS order was extended several more times.

On 3 March 2011 the Deputy Minister of Security and Justice (Staatssecretaris van Veiligheid en Jusititie) decided to impose an exclusion order (ongewenstverklaring) on Ms Wehelie pursuant to the Aliens Act 2000 (Vreemdelingenwet 2000).

In 2012 the TBS order came up for biennial review once more.

On 26 November 2012 the Utrecht Regional Court gave a decision finding that the sentencing judgment failed to make mention of an offence “directed against, or endangering, the bodily inviolability of one or more persons” as referred to in Article 359 § 7 of the Code of Criminal Procedure. In the light of the Van der Velden v. the Netherlands judgment of this Court, the TBS order therefore could not be extended.

The public prosecutor (officier van justitie) appealed to the Arnhem-Leeuwarden Court of Appeal.

Having held a hearing on 14 February 2013, that Court of Appeal, sitting in Arnhem, gave a decision on 7 March 2013. Overturning the decision of the Regional Court, it found in view of the reference in the sentencing judgment to the threatening and frightening nature of the facts found proven that the offence of which Ms Wehelie had been convicted was one “directed against, or endangering, the bodily inviolability of one or more persons” so that the TBS order was not limited in duration and could reasonably be expected to be extended beyond four years. However, it adjourned the case in order to seek certain information not relevant to the complaint before the Court from the Immigration and Naturalisation Service (Immigratie- en naturalisatiedienst) and the Ministry of Security and Justice (Ministerie van veiligheid en justitie).

On 4 July 2013, having obtained the information required and having held a fresh hearing in the meantime, the Court of Appeal gave a decision extending the TBS order by one year.

Ms Wehelie’s TBS order has since been extended for a further period of one year, by a decision given on 31 October 2013 by the Central Netherlands Regional Court (rechtbank Midden-Nederland, successor to the Utrecht Regional Court).

As relevant to the case, the Criminal Code provides as follows: “1. The court may impose a TBS order on a suspect whose mental faculties were inadequately developed or pathologically disturbed at the time of the commission of the offence if: 1º the offence he has committed is one which, according to its statutory definition, renders offenders liable to a term of imprisonment of four years or more, ... and 2º the said measure is necessary in the interests of the safety of others or the general safety of persons or goods… 4. In giving an order under paragraph 1, the court shall take account of the statements contained in the other opinions and reports made concerning the suspect’s personality, and shall take account of the seriousness of the offence committed and the number of previous convictions for indictable offences.”

All applicants were found guilty of offences carrying a maximum sentence of four years or more. “1. The court may order that a person who is subject to a TBS order shall be confined in a custodial clinic if this is necessary in the interests of the safety of others or the general safety of persons or goods… ” “1. A TBS order shall remain in force for a period of two years, counting from the day on which the judgment imposing it has become final. 2. Except as provided in Article 38e ..., the duration of the TBS order can be extended, on the application of the public prosecution service (openbaar ministerie), for either one year or two years at a time, if the safety of others or the general safety of persons or goods requires such extension. A second extension is possible only when an order as mentioned in Article 37b ... has been given.” “1. The total duration of the TBS order shall not exceed a four-year period, unless the TBS order is imposed in connection with an indictable offence that is directed against, or endangers, the bodily inviolability of one or more persons. 2. If the total duration of the TBS order is not limited in time, the duration of the TBS order can be extended periodically, if the safety of others or the general safety of persons requires such extension.”

As relevant to the case, the Code of Criminal Procedure provides as follows: “... 7. If a TBS order with an order for confinement in a custodial clinic has been imposed in connection with an indictable offence directed against, or endangering, the bodily inviolability of one or more persons, the judgment shall so indicate, giving reasons. 8. All on pain of nullity.”