SZAFRAŃSKI v. POLAND

Comunicat la 17 noiembrie 2014 CUARTĂ SECȚIUNE Cerere nr. 17249/12 Andrzej SZAFRAשSKI împotriva Poloniei depusă la 1 martie 2012 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Andrzej Szafrański, este un național polonez, care s-a născut în 1963. El îndeplinește în prezent o condamnare la închisoare de lungime nediscriminată în închisoarea Wronki. Faptele cazului, astfel cum a fost depus de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. De la 31 martie 2010, reclamantul a început să-și îndeplinească condamnarea la închisoarea Wronki. La 19 septembrie 2010, el a introdus un caz de compensare civilă în fața Curții de district Szamotuły. El a susținut că condițiile de detenție în celulele succesive din închisoarea Wronki, unde își îndeplinea condamnarea, au fost atât de proaste încât să încalce o încălcare a articolelor 3 și 8 din Convenție. El a menționat faptul că celulele nu au fost încalzite în mod corespunzător în toamnă și iarnă. Ele nu au fost ventilate în mod corespunzător și în vara prizonierii suferiți de căldură feroce. Ferestrele erau vechi și cadrul ferestrei era scurs. De asemenea, el a susținut că anexele de toaletă au fost separate de celule doar de o partiție de fibre redusă, care a făcut imposibil pentru el să aibă chiar un minim de confidențialitate. Reclamantul s-a referit la o serie de hotărâri ale Curții (de exemplu, colegii v. Grecia , nr. 28524/95, ECHR 2001 III; Dougoz v. Grecia , nr. 40907/98, ECHR 2001 II). Prin decizia din 21 iunie 2011, Curtea de district Szamotuły a refuzat cererea reclamantului de a lua dovezi din fotografiile celulelor în cauză și dintr-o inspecție la fața locului a acestor celule. A încheiat audierea și a dat o hotărâre prin care cererea reclamantului a fost respinsă în întregime. Curtea a instituit, referindu-se la dovezile prezentate de Trezoreria de Stat acuzată reprezentată de închisoarea Wronki, că prizonierii din Wronki au avut acces la activități sportive, culturale și educaționale, la asistență medicală, au fost furnizate elemente de igienă personală și au avut alimente adecvate. Acest lucru, considerat ca un întreg, atenuat necazurile cauzate în mod normal de și inerent pentru îndeplinirea condamnărilor la închisoare. Susținerea reclamantului a trebuit evaluată în raport cu imaginea generală a condițiilor de detenție. În plus, instanța a constatat că anexele de toaletă din celulele reclamantului au fost separate de celulă prin partiții de fibroserie, ceea ce nu prevedea intimitate completă, ci a fost suficient pentru a asigura izolareația vizuală a deținuților atunci când au folosit toaleta. Curtea a fost de părere că Trezoreria de Stat nu a acționat ilegal și că nu a existat nici o intenție de a acționa cu o credință proastă sau de a provoca prejudicii sau prejudicii reclamantului. În absența ilicităților nu s-a putut constata nicio încălcare a drepturilor personale și, în orice caz, condițiile din Wronki nu au fost atât de dure încât să echivaleze la o încălcare a drepturilor personale. Reclamantul a apelat, susținând că instanța nu a reușit să stabilească în mod corect faptele cazului, în esență pentru că a refuzat să ia dovezi din fotografii, filmul sau inspecția celulelor. Prin urmare, hotărârea se bazează pe constatații factuale insuficiente. În plus, în măsura în care instanța se bazează pe condițiile generale în care reclamantul își îndeplinește sentința (calitatea alimentelor, asistenței medicale, accesul la activități culturale și sportive), aceste factori nu constituie baza cererii sale. El nu se plângea nici de calitatea proastă a alimentelor, nici de măsurile insuficiente luate în ceea ce privește participarea sa la activități culturale și sportive. Susținerea sa a fost bazată în esență pe condițiile sanitare din celule și, în special, pe lipsa de intimitate în timpul utilizării toaletei. Această lipsă de intimitate a fost confirmată în mod expres de instanța de primă instanță. El a reiterat că lipsa de separare adecvată a toaletelor din celulă a constituit o încălcare a drepturilor sale personale și a demnității. El a mai indicat că, în anumite celule ale închisoarei Wronki, anexele toaletei au fost separate în mod corespunzător de celulele de pereți normali și de o ușă. Prin hotărârea din 6 decembrie 2011, Curtea de Apel Poznań a respins recursul, împărtășind pe deplin concluziile de fapt formulate de instanța de primă instanță și evaluarea juridică a acestora. În special, a fost de părere că nuința cauzată de modul în care celulele sunt dotate cu anexele de toaletă, adică. prin intermediul partițiilor de fibroserie, nu au depășit dificultățile normale și necazurile cauzate de faptul că a îndeplinit o condamnare la închisoare. O descriere detaliată a dreptului intern relevant și a practicii care reglementează condițiile de detenție în Polonia și a remediilor interne disponibile deținuților, susținând că condițiile de detenție sunt inadecvate, sunt prezentate în hotărârile pilote ale Curții în cazurile Orchowski c. Polonia (nr. 17885/04) și Norbert Sikorski c. Polonia (nr. 17599/05), adoptate la 22 octombrie 2009 (a se vedea §§ 75) 85 și, respectiv, 45 88). Evoluția mai recentă este descrisă în hotărârea Curții în cazul Čatak c. Polonia (nr. 52070/08) adoptată la 12 octombrie 2010 (a se vedea §§ 25-54); COMPLAINTS Reclamantul se plânge, referindu-se la articolele 3 și 8 din Convenție, că a fost victim de tratamente degradante în închisoarea Wronki, din cauza condițiilor de sănătate proaste din celulele în care își îndeplinea sentința. Anexele toaletă nu au fost separate în mod corespunzător de celule. Singura separație a consistat într-o partiție de fibră de 120 cm înălțime fără o ușă care nu a prevăzut nici măcar un minim de intimitate și a încălcat demnitatea sa. Întrebări către părți A existat lipsă de respect pentru viața privată a reclamantului, în sensul articolului 8 § 1 din Convenție? Se face referire la modul în care celulele sunt dotate cu anexele de toaletă și lipsa de confidențialitate care rezultă în celulele de la închisoarea Wronki, în cazul în care el își îndeplinește condamnarea de la 31 martie 2010 până la 6 decembrie 2011, data hotărârii rendue de Curtea Regională Poznań. 3 din Convenție în măsura în care interzice tratamente degradante?

Communicated on 17 November 2014

FOURTH SECTION

Application no. 17249/12

Andrzej SZAFRAŃSKI against Poland

lodged on 1 March 2012

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Andrzej Szafrański, is a Polish national, who was born in 1963. He is currently serving a prison sentence of undisclosed length in Wronki Prison.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

From 31 March 2010 onwards the applicant started to serve his prison sentence in Wronki Prison.

On 19 September 2010 he brought a civil compensation case before the Szamotuły District Court. He claimed that the conditions of detention in successive cells in Wronki Prison where he was serving his sentence were so bad as to amount to a breach of Articles 3 and 8 of the Convention. He referred to the fact that the cells were not properly heated in autumn and winter. They were not properly ventilated and in summer the prisoners suffered from fierce heat. The windows were old and the window frames leaked. He further submitted that the toilet annexes were separated from the cells merely by a low fibreboard partition which made it impossible for him to have even a minimum of privacy. The applicant referred to a number of judgments of the Court (e.g.

Peers v. Greece

, no. 28524/95, ECHR

2001

‑

III;

Dougoz v. Greece

, no. 40907/98, ECHR 2001

‑

II).

By a decision of 21 June 2011 the Szamotuły District Court refused the applicant’s request to take evidence from photos of the cells concerned and from an on-the-spot inspection of these cells. It closed the hearing and gave a judgment by which the applicant’s claim was dismissed in its entirety. The court established, referring to the evidence submitted by the defendant State Treasury represented by the Wronki Prison, that the prisoners in Wronki had access to sport, cultural and educational activities, to medical care, were provided with personal hygiene items and had appropriate food. This, seen as a whole, alleviated nuisances normally caused by and inherent for serving prison sentences. The applicant’s claim had to be assessed against the general picture of the conditions of his detention.

The court further found that the toilet annexes in the applicant’s cells were separated from the cell by fibreboard partitions. This did not provide for full privacy but was sufficient to ensure visual isolation for the prisoners when they used the toilet. There was a toilet and washbasin in each annex.

The court was of the view that the State Treasury had not acted unlawfully and that there had been no intention to act with bad faith or to cause harm or damage to the applicant. In the absence of unlawfulness no breach of personal rights could be found and in any event the conditions in Wronki were not so harsh as to amount to a breach of personal rights.

The applicant appealed, arguing that the court had failed to establish the facts of the case correctly, essentially because it had refused to take evidence from photos, film or inspection of the cells. The judgment was therefore based on insufficient factual findings. Further, in so far as the court relied on the general conditions in which the applicant served his sentence (quality of food, medical care, access to cultural and sport activities), these factors had not constituted the basis of his claim. He had not complained either about bad quality of the food or about insufficient measures taken in respect of his participation in cultural and sport activities. His claim had been grounded essentially on the sanitary conditions in the cells and in particular on lack of privacy when using the toilet. This lack of privacy was expressly confirmed by the first-instance court. He reiterated that lack of proper separation of the toilets from the cell amounted to a breach of his personal rights and dignity. He further indicated that in certain cells of the Wronki Prison the toilet annexes were properly separated from the cells by normal walls and a door.

By a judgment of 6 December 2011 the Poznań Court of Appeal dismissed the appeal, fully sharing the factual findings made by the first-instance court and their legal assessment. In particular, it was of the view that the nuisance caused by the manner in which cells are fitted with toilet annexes, i.e. by way of fibreboard partitions, did not exceed normal difficulties and nuisances caused by the very fact of serving a prison sentence.

B.

Relevant domestic law

A detailed description of the relevant domestic law and practice governing conditions of detention in Poland and domestic remedies available to detainees alleging that the conditions of their detention were inadequate are set out in the Court’s pilot judgments in the cases of

Orchowski v. Poland

(no. 17885/04) and

Norbert Sikorski v. Poland

(no.

17599/05), adopted on 22 October 2009 (see §§ 75

‑

85 and §§ 45

‑

88 respectively). More recent developments are described in the Court’s decision in the case of

Łatak v. Poland

(no.

52070/08) adopted on 12

October 2010 (see §§ 25-54);

COMPLAINTS

The applicant complains, referring to Articles 3 and 8 of the Convention, that he was a victim of degrading treatment in Wronki Prison, on account of the bad sanitary conditions in cells where he was serving his sentence. The toilet annexes were not properly separated from the cells. The only separation consisted in a fibreboard partition 120 cm high without a door which did not provide for even a minimum of privacy and breached his dignity.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Has there been lack of respect for the applicant’s private life, within the meaning of Article 8 § 1 of the Convention? Reference is made to the manner in which cells are fitted with toilet annexes and the resulting lack of privacy in the cells of the Wronki Prison where he has been serving his sentence from 31 March 2010 until 6 December 2011, the date of the judgment given by the Poznań Regional Court.

2.

Do the above facts constitute a violation of Article

3 of the Convention in so far as it prohibits degrading treatment?