ROIGAS v. ESTONIA

Comunicat la 2 decembrie 2014 PRIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 49045/13 Anneli ROIGAS împotriva Estoniai depusă la 24 iulie 2013 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dna Anneli Rõigas, este un național estonian, născut în 1963 și locuiește în Tallinn. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Kuulme, avocat practicant în Tallinn. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant și după cum apar din documentele de pe dosar, pot fi rezumate după cum urmează. În 2006 fiul reclamantului O., care s-a născut în 1983, a fost diagnosticat cu melanom malign. El a fost operat, a primit radioterapia și a suferit verificări regulate. În aprilie 2009 a fost operată o metástază din creierul său și a primit din nou radioterapia. În septembrie 2009, starea de sănătate a O. s-a deteriorat. El a vomitat, a simțit slab și amețit. Pe 19 septembrie 2009, reclamantul a numit ambulanța și O. a fost dus la Centrul Medical de Nord al Estoniei (NEMC) (Põhja-Eesti Regionaalhaigla ) pentru examinare. Potrivit reclamantului, o tomografie calculată (CT) scanare a fost efectuată la O. și i s-a spus că scanarea nu a dezvăluit nici o problemă cu sănătatea sa. O. a fost prescris un medicament anti-vomitare și eliberat din spital în aceeași seară. La 24 septembrie 2009, reclamantul a numit din nou o ambulanță pentru O. care s-au plâns de boală generală, amorțeală a unei părți ale feței sale, se grăbesc în jurul nasului și probleme de echilibru. a fost spitalizat în NEMC. CT scanare și tomografie de rezonanță magnetică (MRT), efectuată în aceeași zi și în următoarea zi, a indicat un proces patologic leptomeningean care implică nervi cranieni, un proces metastatic meningean probabil și o metastază multiple probabilă în ficat și în alte organe ale cavității abdominale. A fost administrat tratament hormonal și perfuzual, dar situația sa s-a deteriorat rapid. El a dezvoltat probleme de respirație și de mers pe jos, deficiență de vorbire și viziunea sa s-a agravat. La 28 septembrie 2009, un consiliu medical al spitalului a decis să continue cu sprijinul remediului și a constatat că având în vedere răspândirea tratamentului oncologic tumoral nu ar fi eficace. Pentru o săptămână începând cu 5 octombrie 2009, O. a fost reținut fizic la pat cu sisteme magnetice de blocare pe ambele brațe, se pare că pentru a-l împiedica să se aducă leziuni, având în vedere starea de conștiință deranjată. La 6 octombrie 2009 O. a fost transferat la o unitate de îngrijire intensivă din cauza insuficienței respiratorii progresive și a tulburărilor de conștiință. El a fost, de asemenea, diagnosticat cu pneumonie și a primit tratament antibacterian. În aceeași zi consiliul medical a constatat că tratament chirurgical nu a fost posibil și a decis să continue cu tratament paliativ susținând funcțiile vitale. La 12 octombrie 2009 O. a oprit respirația și ventilația mecanică a fost aplicată. La 13 octombrie 2009 moartea cerebrală clinică a fost diagnosticată și tratamentul și hrana lui a fost întrerupt. Potrivit reclamantului ea a insistat ca o scanare cerebrală EEG să fie efectuată și acest lucru a indicat că O. nu a fost mort creierul. O. hrănirea și administrarea medicamentelor nu a fost reluată în ciuda cererilor reclamantului. La 14 octombrie 2009 O. a fost lăsat dezbrăcat fără o pătură și doar parțial acoperit cu o foaie aproape de o fereastră deschisă pentru a prinde rece. La 15 octombrie 2009 O. moartea a fost stabilită și ventilația mecanica a fost încheiat. La 15 octombrie 2009, reclamantul a chemat poliția, s-a plâns de tratamentul lui O. și a cerut ca o examinare expertă să fie comisă. Ea a fost sfătuită să se adreseze Grupului de experți în calitatea ajutorului medical (Tervishoiuutenuse kvalitedi ekspertkomisjon La 16 octombrie 2009 a fost efectuată o autopsie în NEMC. Potrivit unui certificat medical de deces O. a murit de melanom malign cu metastaze multiple în creier care a provocat, de asemenea, hemoragie cerebrală și edem ca complicații. La 2 noiembrie 2009 reclamantul a făcut o plângere despre tratament inuman al O. și circumstanțele morții sale la Consiliul de Sănătate (Terviseamet La 8 martie 2010, reclamantul a fost informat de Consiliul de Sănătate că acest caz a fost transmis grupului de experți în calitatea ajutorului medical. Comitetul de experți a examinat dosarele medicale O., a obținut explicații scrise de la mai mulți personal medical care au tratat O. și a comandat două avize de experți, una elaborată de unul dintre membrii săi și alta de un alt doctor, ambele profesore emeriti. De asemenea, grupul de experți a auzit reclamantul. În decizia dată la 25 martie 2010, acesta nu a găsit nici o mal practică medicală în tratamentul O.. În plus, grupul de experți a dat răspunsuri scrise la o serie de întrebări ale reclamantului. Între timp, la 22 martie 2010, reclamantul a făcut un raport de infracțiune în biroul procurorului. La 1 aprilie 2010 au fost inițiate proceduri penale în temeiul art. 123 din Codul Penal (plăcirea sau părăsirea unei alte persoane într-o situație care pune viața în pericol sau care poate cauza daune grave asupra sănătății persoanei). În cursul anchetei penale au fost intervievate mai multe persoane (doctoare, asistente medicale, solicitant, prietenii lui O. care l-au vizitat în spital), documentele medicale examinate și examinarea expertului legist al decedatului. Potrivit raportului de examinare legistică din 30 august 2012 O. a primit un tratament adecvat pentru starea sa. La 25 octombrie 2012, procedura penală a fost întreruptă deoarece nu s-a comis nicio infracțiune. Apelul reclamantului la Procuratura de Stat a fost respins la 10 decembrie 2012. La 28 ianuarie 2013, Curtea de Apel din Tallinn a respins apelul. Reclamantul se plânge, invocând articolele 2, 3 și 8 din Convenție, de lipsa unei anchete eficace privind tratamentul medical involuntar al fiului său, tratamentul inuman și tortura în spital, precum și circumstanțele morții sale. În special, reclamantul se plânge în temeiul articolului 2 că poliția a refuzat să inițieze proceduri penale în cazul plângerii sale inițiale din 15 octombrie 2009 și că durata procedurii penale a fost irazonabilă. Nu toate măsurile au fost luate pentru a se asigura toate posibilele dovezi în acest caz. Nu s-a efectuat autopsie independentă și rezultatele testelor efectuate în spital nu au fost verificate independent. Reclamantul pune la îndoială explicația oficială pentru cauza decesului fiului său și consideră că personalul medical nu a efectuat un examen medical suficient de profund și ia în considerare alte cauze posibile ale deteriorării sănătății sale în afară de cancer. De asemenea, nu a putut diagnostica pneumonia în timp util. Reclamantul susține, de asemenea, că experții și autoritățile nu au luat în considerare în mod corespunzător dacă administrarea anumitor medicamente, inclusiv sedative, penicilina și medicamentele care reduceau tensiunea arterială au fost justificate și în conformitate cu orientările privind siguranța clinică și dacă acest tratament a avut, de fapt, efecte negative asupra starei O.. Nu toate personalul medical în cauză a fost interogat în cursul anchetei. În procedura penală, autoritățile nu au verificat dacă privarea unei persoane, în ciuda obiecțiilor din familia sa imediată, de alimente și tratament ar putea fi considerată o crimă. Procedura de determinare a decesului cerebral nu a fost urmată și O. a fost privată de orice tratament și alimente la 13 octombrie 2009 fără ca procedura de deces cerebrală să fie începută chiar și după cum este necesar, mai puțin finalizată. În ceea ce privește art. 3, reclamantul se plânge că mâinile O. au fost fixate cu restricții fizice la patul său pentru o săptămână; între 13 și 15 octombrie 2009 el a fost privat de toate alimentele, băuturile și medicamentele; el a fost lăsat dezbrăcat fără pătură, doar parțial acoperit de o foaie, sub o fereastră deschisă pentru a prinde rece; nici O. nici reclamantul a dat consimțământ pentru administrarea de substanțe și sedative narcotice puternice. Autoritățile nu au investigat în mod obiectiv dacă moartea O. a fost cauzată sau nu de greșeli în asistență medicală. De asemenea, reclamantul contestă necesitatea intubației și tracheotomiei efectuate pe O. În ceea ce privește art. 8, reclamantul susține că anumite medicamente au fost administrate la O. împotriva voinței sale și a altor persoane fără consimțământul său sau al membrilor familiei sale informat. Autoritățile nu au reușit să abordeze această problemă sau faptul că O. și reclamantul au dorit să fie transferate la un alt spital sau să fie autorizate să meargă acasă. Având în vedere măsura în care reclamantul a utilizat măsuri de remediere civilă, a epuizat căile de recurs interne eficace, în conformitate cu art. 35 § 1 din Convenție, pentru plângerea privind tratamentul medical și moartea fiului său în spital? având în vedere obligația procedurală prevăzută la art. 2 din Convenție, există un sistem judiciar independent eficace înființat în Estonia, astfel încât cauza decesului fiului reclamant să poată fi determinată și cei responsabili să răspundă (a se vedea, de exemplu, Calvelli și Ciglio c. Italia [GC], nr. 32967/96, CEDH 2002 Šilih c. Slovenia [GC], nr. 71463/01, 9 aprilie 2009; și Eugenia Lazăr v. România , nr. 32146/05, 16 februarie 2010)? A fost ancheta în cazul în care autoritățile interne au încălcat art. 2? A existat o încălcare a dreptului reclamantului și fiului său de a respecta viața lor privată, în contravenție cu art. 8 din Convenție, din cauza tratamentului medical al fiului reclamantului? În special, a existat o procedură pentru stabilirea dacă fiul reclamantului și/sau reclamantul și-au dat consimțământul informat la tratamentul fiului reclamantului, precum și pentru stabilirea dacă administrarea medicamentelor fiului reclamantului și executarea procedurilor cum ar fi intubarea și tracheotomia, precum și fixarea sa la pat, contestată de solicitant, au fost bine fundamentate? A utilizat reclamantul măsuri de remediere adecvate în acest sens?

Communicated on 2 December 2014

FIRST SECTION

Application no. 49045/13

Anneli ROIGAS

against Estonia

lodged on 24 July 2013

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Ms Anneli Rõigas, is an Estonian national, who was born in 1963 and lives in Tallinn. She is represented before the Court by Mr

R.

Kuulme, a lawyer practising in Tallinn.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant and as they appear from the documents on file, may be summarised as follows.

In 2006 the applicant’s son O., who had been born in 1983, was diagnosed with malignant melanoma. He was operated, received radiation therapy and underwent regular check-ups. In April 2009 a metastasis was operated from his brain and he again received radiation therapy.

In September 2009 O.’s health condition deteriorated. He vomited, felt weak and dizzy.

On 19 September 2009 the applicant called an ambulance and O. was taken to North Estonia Medical Centre (NEMC) (

Põhja-Eesti Regionaalhaigla

) for examination. According to the applicant a computed tomography (CT) scan was performed on O. and he was told that the scan had not revealed any problems with his health. O. was prescribed an anti-vomiting drug and released from the hospital on the same evening.

On 24 September 2009 the applicant again called an ambulance for O. who complained of general feeling of illness, numbness of one side of his face, rush around his nose and balance problems. O. was hospitalised in NEMC. CT scan and magnetic resonance tomography (MRT), performed on the same and the next day, indicated leptomeningeal pathological process involving cranial nerves, probable meningeal metastatic process and probable multiple metastases in the liver and other organs of the abdominal cavity. He was given hormonal and infusion treatment but his situation deteriorated rapidly. He developed breathing and walking problems, speech impairment and his vision worsened. On 28 September 2009 a medical council of the hospital decided to proceed with supporting cure and found that considering the spread of the tumour oncological treatment would not be effective.

For one week starting from 5 October 2009, O. was physically restrained to the bed with magnetically locking restraints on both arms, apparently in order to prevent him causing himself damage, regard being had to his disturbed state of consciousness.

On 6 October 2009 O. was transferred to an intensive care unit because of his progressive respiratory failure and disturbance of consciousness. He was also diagnosed with pneumonia and was given antibacterial treatment. On the same day the medical council found that surgical cure was not possible and decided to continue with palliative treatment supporting the vital functions.

On 12 October 2009 O. stopped breathing and mechanical ventilation was applied. On 13 October 2009 his clinical brain death was diagnosed and his treatment and feeding was discontinued. According to the applicant she insisted that an EEG brain scan be carried out and this indicated that O. was not brain dead. O.’s feeding and administration of medicines was not resumed despite the applicant’s requests. On 14 October 2009 O. was left naked without a blanket and only partially covered with a sheet near an open window to catch cold. On 15 October 2009 O.’s death was established and the mechanical ventilation was terminated.

On 15 October 2009 the applicant called the police, complained about O.’s treatment and asked that an expert examination be commissioned. She was advised to address the Expert Panel of Quality of Medical Aid (

Tervishoiuteenuse kvaliteedi ekspertkomisjon

).

On 16 October 2009 an autopsy was performed in NEMC. According to a medical death certificate O. died of malignant melanoma with multiple metastases in the brain which also caused cerebral haemorrhage and oedema as complications.

On 2 November 2009 the applicant made a complaint about O.’s inhuman treatment and the circumstances of his death to the Health Board (

Terviseamet

).

On 8 March 2010 the applicant was informed by the Health Board that the case had been transmitted to the Expert Panel of Quality of Medical Aid. The Expert Panel examined O.’s medical records, obtained written explanations from several medical staff who had treated O. and commissioned two expert opinions, one prepared by one of its members and another by another doctor, both professors emeriti. The Expert Panel also heard the applicant. In its decision given on 25 March 2010 it found no medical malpractice in O.’s treatment. In addition, the Expert Panel gave written answers to a number of the applicant’s questions.

In the meantime, on 22 March 2010 the applicant made an offence report to the prosecutor’s office. Criminal proceedings under Article 123 of the Penal Code (placing or leaving another person in a situation which is life-threatening or likely to cause serious damage to the health of the person) were initiated on 1 April 2010.

In the course of the criminal investigation several persons (doctors, nurses, the applicant, O.’s friends who had visited him in the hospital) were interviewed, medical documentation examined and the deceased’s forensic expert examination ordered. According to the forensic examination report dated 30 August 2012 O. had received treatment appropriate for his condition.

On 25 October 2012 the criminal proceedings were discontinued as no offence had been committed. The applicant’s appeal to the State Prosecutor’s Office was dismissed on 10 December 2012. On 28 January 2013 the Tallinn Court of Appeal dismissed her appeal.

COMPLAINTS

The applicant complains, invoking Articles 2, 3 and 8 of the Convention, about the lack of effective investigation into her son’s involuntary medical treatment, inhuman treatment and torture in the hospital, and the circumstances of his death.

In particular, the applicant complains under Article 2 that the police refused to initiate criminal proceedings upon her initial complaint of 15 October 2009 and that the length of the criminal proceedings was unreasonable. Not all steps were taken to secure all possible evidence in the case. No independent autopsy was performed and the results of the tests performed in the hospital were not independently verified. The applicant puts into question the official explanation for the cause of her son’s death and considers that the medical staff failed to carry out his sufficiently profound medical examination and give due consideration to other possible causes of the deterioration of his health besides the cancer. They had also failed to diagnose pneumonia in due time. The applicant further argues that the experts and authorities failed to duly consider whether the administration of certain medicines, including sedatives, penicillin and medicines lowering the blood pressure had been justified and in accordance with the clinical safety guidelines and whether such treatment had in fact had negative effects on O.’s condition. Not all medical staff concerned was questioned in the course of the investigation. In the criminal proceedings the authorities failed to ascertain whether depriving a person, in spite of objections from his immediate family, of food and treatment could be considered to be homicide. The procedure for the determination of brain death was not followed and O. was deprived of any and all treatment and food on 13 October 2009 without the brain death procedure even having been commenced as required, let alone having been completed.

In respect of Article 3, the applicant complains that O.’s hands were fastened with physical restraints to his bed for a week; between 13 and 15 October 2009 he was deprived of all food, drink and medication; he was left naked without a blanket, only partially covered by a sheet, under an open window to catch cold; neither O. nor the applicant gave consent for the administration of highly potent narcotic substances and sedatives. The authorities failed to objectively investigate whether or not O.’s death had been caused by mistakes in medical care. The applicant also disputes the necessity of intubation and tracheotomy performed on O.

In respect of Article 8 the applicant argues that certain medicines were administered to O. against his will and others without his or his family members’ informed consent. The authorities failed to address this issue or the fact that O. and the applicant had wished that O. be transferred to another hospital or be allowed to go home.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Having regard to the extent to which the applicant used civil remedies, has she exhausted effective domestic remedies, as required by Article 35 § 1 of the Convention, for complaining about her son’s medical treatment and death in the hospital?

2.

Having regard to the procedural obligation under Article 2 of the Convention, was there an effective independent judicial system set up in Estonia so that the cause of death of the applicant’s son could be determined and those responsible made accountable (see, for example,

Calvelli and Ciglio v. Italy

[GC], no.

32967/96, ECHR 2002

‑

I;

Šilih v.

Slovenia

[GC], no.

71463/01, 9

April

2009; and

Eugenia Lazăr v.

Romania

, no. 32146/05, 16 February 2010)? Was the investigation in the present case by the domestic authorities in breach of Article 2?

3.

Has there been a violation of the applicant’s and her son’s right to respect for their private life, contrary to Article 8 of the Convention, on account of the medical treatment of the applicant’s son? In particular, was there a procedure in place for establishing whether the applicant’s son and/or the applicant gave their informed consent to the applicant’s son’s treatment as well as for establishing whether the administration of medicines to the applicant’s son and the performing of procedures such as intubation and tracheotomy as well as his fastening to the bed, disputed by the applicant, were well-founded? Did the applicant make use of appropriate remedies in this respect?