PALIUTIS v. LITHUANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
PALIUTIS v. LITHUANIA (CtEDO, 2014)
Comunicat la 4 decembrie 2014 SECȚIUNE Cerere nr. 34085/09 Antanas PALIUTIS împotriva Lituaniei depusă la 12 iunie 2009 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Antanas Paliutis, este un național lituanian, născut în 1957 și trăiește în Vilnius. El este reprezentat în fața Curții de către dl K. Paliutis, un avocat practicant în Vilnius. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: reclamantul, care este proprietarul unei parcele de teren de 0,53 ha din regiunea Tauragė, a încercat să utilizeze terenurile agricole în scopuri rezidențiale. În consecință, el a inițiat și finanțat elaborarea unui plan urban care a fost apoi prezentat pentru evaluare autorității competente, conform legislației naționale necesare. La 25 noiembrie 2005, administrația regiunilor Tauragė a eliberat un raport negativ din cauza presupusei incoerențe ale planului cu legile care reglementează planificarea urbană. Reclamantul s-a plâns în legătură cu refuzul acordat inspectorului de planificare și construcție a teritoriului care, la 10 august 2006, și-a susținut plângerea și a ordonat administrației regiunii Tauragė să își reconsidere decizia negativă. Se pare că administrația nu a reușit să facă acest lucru. Având în vedere că raportul a împiedicat reclamantul să continue procedurile administrative și a făcut imposibilă adoptarea planului urban până la rectificarea incoerentelor planului, el a aplicat instanțelor administrative cu o acțiune împotriva administrației regiunii Tauragė, care urmărește un ordin de a emite un raport pozitiv asupra planului. Înainte de a solicita instanțelor, reclamantul a fost însă obligat să facă obiectul unei proceduri extrajudiciare obligatorii, în care hotărârea favorabilă reclamantului a fost eliberată la 22 decembrie 2006 de către Inspectoratul de planificare și construcție a teritoriului. Inspectoratul a ordonat administrației regiunii Tauragė să evalueze de novo Planul urban al reclamantului. Cu toate acestea, potrivit reclamantului, administrația nu a reușit. În martie 2007, reclamantul și-a completat acțiunea judiciară cu o cerere de anulare a raportului din 25 noiembrie 2005, astfel cum a fost sugerat de judecătorii Tribunalului Administrativ Regional Klaipėda. La 4 mai 2007, instanța de primă instanță și-a respins acțiunea din cauza faptului că raportul din 25 noiembrie 2005 nu mai putea fi contestat în fața instanțelor, deoarece durata sa legală de un an a expirat. Cu toate acestea, această decizie a fost anulată de Curtea Supremă de Administrație la 15 februarie 2008 și cazul a fost trimis pentru reexaminare. Curtea a remarcat că prin prezentarea acțiunii sale la instanțe, reclamantul a contestat raportul negativ și nefavorabil care nu este de acord cu presupusele deficiențe ale planului urban și, prin urmare, încearcă să fie adoptat în cele din urmă planul urban inițial. În consecință, acțiunile sale din instanță ar trebui să fie considerate argumentabile de către instanțe, deoarece deținerea altfel ar însemna că ar fi imposibil ca reclamanții să pună în judecată rapoarte similare dacă procedurile din instanță să ducă mai mult de un an. La 16 octombrie 2008, Curtea Regională Klaipėda a respins din nou acțiunea reclamantului și a întrerupt cazul din cauza faptului că reclamantul a contestat un act anulat și invalid al autorităților. În cele din urmă, la 12 decembrie 2008, Curtea Supremă de Administrație a susținut decizia instanței de judecată și, în plus, a remarcat că nu este necesar să se examineze cererea reclamantului de a ordona administrației regiunii Tauragė de a emite un raport pozitiv privind planul urban. COMPLAINTS Reclamantul se plânge în temeiul articolului 13 din Convenție că nu ar putea avea drepturile sale încălcate reparate de către autoritățile interne din cauza refuzului lor de a respecta deciziile unei autorități de supraveghere din 10 august și 22 decembrie 2006. În special, reclamantul nu a avut nici o modalitate de a pune respectivele decizii în aplicare. În plus, invocând articolele 6 și 13 din Convenție, el plânge că instanța internă nu și-a examinat cererea de a ordona autorităților administrative să prezinte un raport pozitiv privind planul urban și, prin urmare, să-l privească de dreptul la soluționarea litigiului. Reclamantul susține, de asemenea, că, în acest sens, instanțele interne l-au înșelat și au rendu hotărârea Curții Supreme de Administrație din 15 februarie 2008 lipsit de efect de res judicata. A existat o încălcare a dreptului de acces al reclamantului la o instanță, garantată de art. 6 § 1 din Convenție, în măsura în care instanțele interne au întrerupt cazul administrativ și nu au reușit să pronunțe asupra solicitării reclamantului de a ordona autorității administrative să prezinte un raport pozitiv privind planul urban? Reclamantul a avut o audiere echitabilă în determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile, având în vedere că instanța internă a renunțat la o hotărâre obligatorie, încălcând astfel principiul certitudinii juridice? Părțile sunt invitate să informeze Curtea cu privire la orice evoluție ulterioară în ceea ce privește situația reclamantului.