Comunicat la 15 decembrie 2014 Secțiunea a doua Cerere nr. 30905/09 Ali CEET. El este reprezentat în fața Curții de către A. Dirican, avocat în Ankara. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În 2003, în timp ce reclamantul a lucrat ca expert-contabil al Fundației turce pentru protecția mediului (Türkiye evre Koruma Vakf.), această fundație a făcut obiectul unui control fiscal. La 15 septembrie 2003, inspectorul responsabil de acest control, D.R.Ö., întocmește un raport privind situația contabilă și fiscală a fundației care face trimitere la gestiunea contabilă a fundației. În urma acestui raport, fundația resilia contractul care o leagă de solicitant.
La 21 noiembrie 2003, reclamantul a trimis o scrisoare Direcției Generale a Fundațiilor în care a contestat concluziile acestui raport, susținând în special că acesta fusese redactat în mod subiectiv și conținea erori de drept, motiv pentru care solicita anularea anumitor pasaje pe care le considera dăunătoare carierei sale profesionale. Reclamantul a adăugat la această scrisoare, o scrisoare pe care a adresat-o fundației pentru protecția mediului, conform căreia, printre altele, susținea că raportul nu era conform cu dreptul și că nu se baza pe criterii obiective și legale, ci raporta cu privire la opiniile personale ale inspectorului care a redactat, în domenii care nu intră sub incidența competenței sale.
În cele din urmă, el a comparat detectivul în cauză cu un personaj fictiv din literatura turcească, Bekçi Murtaza Ca răspuns, la 26 ianuarie 2004, Hotărârea Generală Fundație l-a informat pe reclamant că posibilitatea de a solicita anularea sau eliminarea anumitor pasaje din raportul în litigiu aparținea exclusiv Fundației turce pentru protecția mediului. În februarie 2004, D.R.Ö. a depus o plângere împotriva recurentului pe lângă procurorul Republicii Da'Ankara ( 266 din Legea penală nr. 765. Procurorul a considerat că următoarele fraze, utilizate de reclamant, depășeau limitele criticii se referă la onorariile pentru cursuri speciale acordate inspectorului Direcției Generale Fundație, D.R.Ö.
În opinia dlui comisar, actele au fost efectuate în lipsa unor documente care să susțină acest fapt rezultă din lipsa de cunoaștere a dlui inspector, care nu a lucrat niciodată în serviciile bancare. Învață-l pe d-l comisar despre funcționarea conturilor înscrise în planul contabil (...) Este incompatibil cu seriozitatea locului de muncă pe care îl ocupă și cu imparțialitatea [i se cere] (...) faptul că, pentru cei a căror competență nu este competentă, de a lansa o fatwa cu mentalitatea de un În decembrie 2005, reclamantul a depus un memoriu în apărare la tribunalul corecțional în care a menționat că corespondența sa conținea critici îndreptate exclusiv împotriva raportului inspectorului și a negat că acesta din urmă a avut la dispoziție o hotărâre în justiție și a cerut instanței să caute motivele inspecției a căror fundație a făcut obiectul acesteia.
La 19 decembrie 2005, la cererea instanței corecționale, Institutul pentru Limba Turcă stabilește o expertiză în ceea ce privește expresiile pentru ocuparea forței de muncă în care reclamantul a fost urmărit, din care reiese că expresiile utilizate de reclamant depășeau limitele criticii și depășeau limitele acesteia. La o dată nespecificată, reclamantul va recita în fața instanței pe care nu a avut nici o intenție de a-l judeca pe reclamant și a solicitat să fie achitat.
În decembrie 2005, la sfârșitul unei audieri la care nici reclamantul, nici avocatul său nu au participat, instanța corecțională l-a recunoscut pe reclamant vinovat de încălcarea dreptului comunitar și l-a condamnat la o pedeapsă de două luni de închisoare și la o amendă judiciară de 346 de lire turce (TRY) în temeiul articolului 266 din legea penală nr. 765. Luând în considerare modalitățile de comisie pentru încălcarea dreptului comunitar, precum și personalitatea reclamantului, tribunalul corecțional a aplicat această pedeapsă în 660 de zile-amendă. În cele din urmă, în temeiul articolului 72 din legea penală, pedeapsa reclamantului a fost aplicată la Prin hotărârea din 11 decembrie 2007, Curtea de Casație a infirmat hotărârea de primă instanță.
În acest sens, Comisia a considerat că scrisoarea care conținea expresiile reproșate reclamantului nu fusese adresată reclamantului și nu era destinată să îi fie transmisă sau notificată astfel încât: a fost în cauză … Aceasta a luat în considerare, de asemenea, împrejurarea că este avută în vedere în prealabil o cale de mijlocire și, în caz de eșec al acesteia, că posibilitatea de suspendare la pronunțarea hotărârii este apreciată, ceea ce nu fusese cazul în speță. La o dată nespecificată, reclamantul a negat faptele reproșate și va reitera faptul că reclamantul nu a fost în nici un fel informat cu privire la aceasta.
La 24 decembrie 2008, în urma unei audieri la care nici recurentul, nici avocatul său nu au luat parte și după ce a constatat că reclamantul refuza orice mediere, tribunalul corecțional l-a condamnat la o pedeapsă de șapte zile de închisoare și la o amendă judiciară de 343 TRY în temeiul articolului 482 din legea penală n. În conformitate cu art. 72 din legea penală, această ultimă pedeapsă a fost ea însăși schimbată într-o amendă de 406 TRY. Din motivarea instanței reiese că H.V. contabilul care a lucrat cu reclamantul a declarat că cuvintele reproșate reclamantului nu au avut nicio intenție de a insulta inspectorul, ci au avut doar un obiect informativ. În plus, rezultă că reclamantul a fost invitat de către instanță să se prezinte la o ședință de conciliere, dar nu a dat curs acestei invitații.
Această hotărâre menționează că a fost pronunțată cu titlu definitiv. La 19 februarie 2009, hotărârea a fost notificată reclamantului. Dreptul intern relevant la art. 482 alineatul (1) din Legea penală nr. 765 din 1 martie 1926 dispunea de Oricine ar fi atacat, (...) în prezența a mai mult de două persoane, în orice fel, în onoarea sau faima sau demnitatea și integritatea unei persoane, va fi condamnat la o pedeapsă de până la trei luni de închisoare și la o amendă grea de cincizeci de mii până la cinci sute de mii de lire turcești. (...) Oricine comite o infracțiune împotriva unuia dintre membrii Marii Adunări naționale sau a unui funcționar al statului, din cauza calificărilor sau serviciilor acestuia din urmă, va fi condamnat la pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune plus o a șasea la o treime.
Această lege a fost abrogată prin adoptarea legii penale nr. 5237 din 26. Septembrie 2004, publicată în Jurnalul Oficial la 12 octombrie 2004 și intrată în vigoare la 1 iunie 2005. Pentru dreptul și practica internă relevante privind recursul în casare referitor la hotărârile de condamnare la amendă judiciară, a se vedea cauza Bayar și Gürbüz c. Turcia 37569/06, §§ 14-16, 27 noiembrie 2012). GRIFS Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul reproșează instanței corecționale că a pronunțat o hotărâre definitivă, care nu ar putea fi revizuită de o instanță superioară. Invocând art. 10 din Convenție, reclamantul se plânge de condamnarea sa la penalitate pentru exercitarea libertății sale de exprimare.
În acest sens, susține că nu a făcut decât să se opună unui raport care conținea constatări care, în opinia sa, erau incorecte. A existat vreo încălcare a dreptului reclamantului la libertatea de exprimare, în sensul articolului 10 din Convenție?În cazul în care reclamantul a formulat un recurs în recurs împotriva hotărârii Tribunalului Penal din 24 decembrie 2008, aceasta constituie un obstacol disproporționat în calea dreptului său de acces la o instanță, garantat prin art. 6 alineatul (1) din Convenție
Communiquée le 15 décembre 2014
Requête n o 30905/09 Ali ÇETİN contre la Turquie introduite le 20 mai 2009
Le requérant, M. Ali Çetin, est un ressortissant turc né en 1954 et résidant à Ankara. Il est représenté devant la Cour par M e A. Dirican, avocat à Ankara. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. En 2003, alors que le requérant travaillait comme expert-comptable de la Fondation turque pour la protection de l’environnement ( Türkiye Ҫevre Koruma Vakfı ), cette fondation fit l’objet d’un contrôle fiscal. Le 15 septembre 2003, l’inspecteur en charge de ce contrôle, D.R.Ö., établit un rapport sur la situation comptable et fiscale de la fondation faisant état d’irrégularités dans la gestion comptable de celle-ci.
Suite à ce rapport, la fondation résilia le contrat qui la liait au requérant. Le 21 novembre 2003, le requérant adressa une lettre à la direction générale des fondations dans laquelle il contesta les conclusions de ce rapport. Il soutint notamment qu’il avait été rédigé de manière subjective et contenait des erreurs de droit, raisons pour lesquelles il demandait l’annulation de certains passages qu’il considérait être nuisibles à sa carrière professionnelle. Le requérant joignit à cette lettre, un courrier qu’il avait adressé à la fondation pour la protection de l’environnement, aux termes duquel il soutenait, entre autres, que le rapport litigieux n’était pas conforme au droit et n’était pas fondé sur des critères objectifs et légaux mais rendait compte des opinions personnelles de l’inspecteur l’ayant rédigé, dans des domaines ne relevant pas de sa compétence.
Enfin, il compara l’inspecteur en question à un personnage fictif de la littérature turque, Bekçi Murtaza . En réponse, le 26 janvier 2004, la direction générale des fondations informa le requérant que la possibilité de demander l’annulation ou la suppression de certains passages du rapport litigieux appartenait à la seule Fondation turque pour la protection de l’environnement. Elle souligna en outre que les allégations du requérant étaient dénuées de fondement. En février 2004, D.R.Ö.
porta plainte contre le requérant auprès du procureur de la République d’Ankara (« le procureur de la République ») pour injure à un fonctionnaire d’État, infraction prévue par l’article 266 de la loi pénale n o 765. Le 19 mars 2004, le procureur de la République inculpa le requérant du chef d’injure à un fonctionnaire d’État et requit sa condamnation en vertu de l’article 266 de la loi pénale n o 765. Le procureur estimait que les phrases suivantes, employées par le requérant, dépassaient les limites de la critique : « Il est question des honoraires de cours particuliers donnés à l’inspecteur de la direction générale des fondations, D.R.Ö. L’argument selon lequel les actes avaient été accomplis en l’absence de documents pour les étayer découle du manque de connaissance de Monsieur l’inspecteur, celui-ci n’ayant jamais travaillé dans les services bancaires.
Apprendre à Monsieur l’inspecteur le fonctionnement des comptes inscrits dans le plan comptable (...) Est incompatible avec le sérieux du poste qu’ils occupent et l’impartialité [y requise] (...) le fait, pour ceux dont ce n’est pas la compétence, de lancer une fatwa avec la mentalité d’un ‘Bekçi Murtaza’ (...) » Le requérant fut poursuivi devant le tribunal correctionnel d’Ankara. Le 1 er décembre 2005, le requérant soumit un mémoire en défense au tribunal correctionnel dans lequel il indiquait que son courrier contenait des critiques dirigées uniquement contre le rapport de l’inspecteur et niait avoir eu l’intention d’injurier ce dernier. Il demandait en outre que le tribunal recherche les motifs de l’inspection dont la fondation avait fait l’objet.
Le 19 décembre 2005, à la demande du tribunal correctionnel, l’Institut de la langue turque établit une expertise quant aux expressions pour l’emploi desquelles le requérant était poursuivi, dont il ressortit que les expressions employées par le requérant dépassaient les limites de la critique et relevaient de l’injure. À une date non-précisée, le requérant réitéra devant le tribunal n’avoir aucunement eu l’intention d’injurier le plaignant et demanda à être acquitté.
Le 23 décembre 2005, au terme d’une audience à laquelle ni le requérant ni son avocat ne participèrent, le tribunal correctionnel reconnut le requérant coupable de l’infraction reprochée et le condamna à une peine de deux mois d’emprisonnement et à une amende judiciaire de 346 livres turques (TRY) en application de l’article 266 de la loi pénale n o 765. Prenant en compte les modalités de commission de l’infraction ainsi que la personnalité du requérant, le tribunal correctionnel commua cette peine en une peine de 660 TRY jours-amendes. Enfin, en application de l’article 72 de la loi pénale, la peine du requérant fut portée à 1006 TRY. Le requérant se pourvut en cassation. Par un arrêt du 11 décembre 2007, la Cour de cassation infirma le jugement de première instance.
Elle releva pour ce faire que le courrier contenant les expressions reprochées au requérant n’avait pas été adressé au plaignant et n’était pas destiné à lui être transmis ou notifié de sorte qu’était en cause l’infraction d’injure à fonctionnaire, commise en l’absence de la personne injuriée, prévue aux articles 482 § 1 et 273 du code pénal. Elle prit également en compte la circonstance que l’infraction en cause impliquait qu’une médiation soit préalablement envisagée et, en cas d’échec de celle ‑ ci, que la possibilité de surseoir au prononcé du jugement soit appréciée, ce qui n’avait pas été le cas en l’espèce. L’affaire fut renvoyée devant le tribunal correctionnel. À une date non-précisée, le requérant nia les faits reprochés et réitéra n’avoir aucunement eu l’intention d’injurier le plaignant.
Le 24 décembre 2008, au terme d’une audience à laquelle ni le requérant ni son avocat ne prirent part et après avoir constaté que le plaignant refusait toute médiation, le tribunal correctionnel le reconnut coupable des faits reprochés et le condamna à une peine de sept jours de prison et à une amende judiciaire de 343 TRY en application de l’article 482 de la loi pénale n o 765 qui réprimait l’injure à fonctionnaire commise en l’absence de celui-ci. Prenant en compte notamment la personnalité du requérant, le tribunal correctionnel commua sa peine de prison en une peine de 63 TRY jours-amendes. En application de l’article 72 de la loi pénale, cette dernière peine fut elle-même commuée en une amende de 406 TRY.
Il ressort de la motivation du tribunal que celui-ci entendit H.V. – comptable travaillant avec le requérant – en qualité de témoin. Ce dernier déclara que les propos reprochés au requérant ne tendaient aucunement à insulter l’inspecteur mais avaient seulement un objet informatif. Il ressort en outre que le requérant fut invité par le tribunal à se présenter à une audience de conciliation mais ne donna pas de suite à cette invitation. Ce jugement mentionne avoir été prononcé à titre définitif. Le 19 février 2009, le jugement fut notifié au requérant. B. Le droit interne pertinent L’article 482 § 1 de la loi pénale n o 765 du 1 er mars 1926 disposait : « Quiconque s’attaque, (...) en présence de plus de deux personnes, de quelque manière que ce soit, à l’honneur ou à la renommée ou à la dignité et l’intégrité d’une personne, sera condamné à une peine allant jusqu’à trois mois de prison et à une amende lourde de cinquante mille à cinq cents mille livres turques.
» L’article 273 de la même loi était notamment libellé comme suit : « (...) quiconque commet une infraction à l’encontre d’un des membres de la Grande assemblée nationale ou d’un fonctionnaire de l’État, en raison des qualifications ou services de ce dernier, sera condamnée à la peine prévue pour cette infraction augmentée d’un sixième à un tiers. » Cette loi fut abrogée par l’adoption de la loi pénale n o 5237 du 26 septembre 2004, publiée au journal officiel le 12 octobre 2004 et entrée en vigueur le 1 er juin 2005. Pour le droit et la pratique internes pertinents concernant le pourvoi en cassation relatif aux décisions de condamnation à une amende judiciaire, voir l’affaire Bayar et Gürbüz c. Turquie (n o 37569/06, §§ 14-16, 27 novembre 2012). GRIEFS Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant reproche au tribunal correctionnel d’avoir prononcé un jugement définitif, non susceptible d’être réexaminé par une juridiction supérieure.
Invoquant l’article 10 de la Convention, le requérant se plaint de sa condamnation au pénal pour avoir exercé sa liberté d’expression. Il soutient à cet égard avoir seulement fait opposition à un rapport contenant des constatations qui, selon lui, étaient erronées.
1. Y a-t-il eu violation du droit du requérant à la liberté d’expression, au sens de l’article 10 de la Convention ? 2. L’impossibilité pour le requérant de former un pourvoi en cassation contre le jugement du tribunal correctionnel du 24 décembre 2008 constitue ‑ t-elle une entrave disproportionnée à son droit d’accès à un tribunal, garanti par l’article 6 § 1 de la Convention ?