MARQUES GANÇO MARTINS DE CARVALHO ET AUTRES c. PORTUGAL

Comunicat la 16 decembrie 2014 Prima secțiune Cerere nr. 19752/11 Joana MARQUES GANÇO MARTINS DE CARVALHO și altele împotriva Portugaliei introduse la 22 martie 2011 EXPOSAT DEFICIENTE: recurenta, domnul Joana Marques Ganço Martins de Carvalho, este un resortisant portughez, rezident în Pinhal Novo. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul José Pais do Amaraal, avocat în Coimbra. După încheierea celui de-al treilea an de farmacie într-o universitate privată din Lisabona, reclamanta a solicitat transferul acesteia la Facultatea de Farmacie din Coimbra. Cererea sa a fost acceptată la 17 septembrie 2007. La 30 octombrie 2007, Comisia a solicitat recunoașterea celor 180 de credite universitare obținute de la Universitatea din Lisabona pentru a putea integra masteratul 1 (al doilea an universitar) la Universitatea din Coimbra. Printr-o ordonanță din 15 decembrie 2007, președintele Consiliului științific de Facultate i-a acordat parțial dreptul la cererea sa, recunoscându-i 131,5 puncte de credite universitare. Această ordonanță a fost adusă la cunoștința reclamantei la 28 decembrie 2007. La 31 ianuarie 2008, reclamanta a introdus o acțiune ierarhică în fața rectorului universității, solicitând reevaluarea cererii sale, însă aceaceasta a fost respinsă printr-o ordonanță din 21 aprilie 2008. La 14 iulie 2008, recurenta sesizează Tribunalul Administrativ și fiscal din Coimbra cu privire la o acțiune împotriva Universităii din Coimbra, care vizează, printre altele, aplicarea unui ordin (providincia ca altarar) în vederea admiterii sale în master 1 la Facultatea de Farmacie din Coimbra și înscrierea sa la o examinare prevăzută la 16 iulie. În conformitate cu art. 131 din Codul de procedură în fața instanțelor administrative (denumit în continuare CPTA), Curtea a solicitat instanței judecătorești din statul membru în cauză, în termen de 48 de ore, un ordin provizoriu în conformitate cu art. 131 din Codul de procedură în fața instanțelor administrative (denumit în continuare CPTA). În aceeași zi, Comisia a introdus acțiunea principală în fața instanței, solicitând anularea ordonanței rectorului de la Universitatea din 21 aprilie 2008 și, printre altele, admiterea sa în master 1 în 2007-2008 și recunoașterea tuturor creditelor universitare obținute la Universitatea din Lisabona. Prin decizia din 15 iulie 2008, Tribunalul Administrativ și Impozitar din Coimbra a acceptat parțial cererea recurentei în temeiul articolului 131 din CPTA. Având în vedere caracterul urgent al acestei decizii, Tribunalul a numit la Pe de altă parte, Tribunalul a respins pretenția recurentei în temeiul articolului 121 din CPTA. Prin hotărârea din 18 iunie 2009, Tribunalul Administrativ și Impozitar din Coimbra a considerat că acțiunea principală a recurentei era tardivă, dat fiind că reclamanta nu introducese acțiunea în termen de trei luni de la data la care președintele Consiliului științific din 28 decembrie 2007. Prin hotărârea din 25 februarie 2010, recurenta a formulat o cerere de pronunțare a unei hotărâri în fața Tribunalului Central Administrativ din Nord și a anulat hotărârea și a trimis cauza în primă instanță în vederea continuării acțiunii principale și a procedurii de somație. În urma unei cereri din partea Tribunalului, la 17 mai 2010, recurenta l-a informat pe acesta că, între timp, a încheiat masteratul 1 și 2, la Facultatea de Farmacie din Coimbra. Printr-o ordonanță din 19 mai 2010, Tribunalul a solicitat recurentei să se pronunțe cu privire la posibilitatea de a nu se pronunța (extinção da instancia por inutilidade superviniente da lide) ) La 31 mai 2010, Curtea a răspuns prin solicitarea unei despăgubiri din cauza duratei excesive a procedurii asigurătorii în cazul în care un refuz ar fi pronunțat de către instanță. Prin hotărârea din 4 iunie 2010, Tribunalul Administrativ și Impozitar din Coimbra a pronunțat un refuz de a se pronunța cu privire la somația solicitată pe motiv că reclamanta și-a încheiat între timp studiile universitare, obținând astfel ex novo creditele universitare pe care le-a acordat. Recurenta a atacat hotărârea în fața Tribunalului Central Administrativ din Nord. Printr-o hotărâre din 23 septembrie 2010, Tribunalul Central Administrativ din Nord a respins acțiunea care îi aparține reclamantei de a introduce o altă acțiune pentru a obține o redresare din cauza duratei procedurii asigurătorii. Procedura principală în fața instanței administrative și fiscale din Coimbra a fost în continuare pendinte, la cele mai recente informații primite, care datează din martie 2011, legislația internă relevantă în momentul faptelor, dispozițiile relevante din Codul de procedură în fața instanțelor administrative aprobate prin Legea 15/2002 din 22 octombrie 2011. februarie 2002, în redactarea sa din Legea 4-A/2003 din 19 februarie 2003 se citeau astfel art. 121 Decizia cauzei principale, având în vedere natura și gravitatea intereselor în cauză, atunci când urgența evidentă în soluționarea definitivă a cauzei permite să se concluzioneze că situația nu poate fi tratată cu adoptarea unui ordin simplu (providencia caletar) și în cazul în care toate elementele necesare în acest scop au fost depuse la dosar, instanța poate (...) să anticipeze judecata cauzei principale. (...) art. 131 Adoptarea provizorie a ordinului de restricție În cazul în care măsura provizorie vizează protejarea drepturilor, libertăților și garanțiilor care altfel nu ar fi putut fi exercitate în timp util sau în cazul în care există o urgență specială, persoana poate solicita adoptarea provizorie a ordinului. (...) În cazul în care petiția permite stabilirea posibilității unei vătămări iminente și ireversibile a dreptului, a libertății sau a garanției invocate sau a unei alte situații de urgență speciale, judecătorul sau raportorul poate (...) să adopte provizoriu ordinul sau cea pe care o consideră cea mai adecvată, în termen de 48 de ore. (...) GRIFS Prin invocarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție, recurenta denunță durata excesivă a procedurii asigurătorii și consideră că întârzierea acestei proceduri a fost obligată să urmeze un an universitar suplimentar pentru a putea obține creditele pe care le solicita să le recunoască în fața instanțelor interne. Prin urmare, Comisia consideră că și-a pierdut oportunitățile profesionale. În mod direct la unghiul articolului 13 din convenție, recurenta se plângea de existența la nivel intern a unei căi de atac pentru a obține o redresare în această privință. 9907/02, § 24, CEDH 2008) sau cu privire la recunoașterea unei diplome (a se vedea (Lacoëntre c. Franța (dec.), n 17686/91, 8 iulie 1992) ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, în lumina hotărârii Kudła c. Polonia [GC], nr 30210/96, CEDH 2000 XI, recurenta dispunea de o cale de atac efectivă în sensul articolului 13 din Convenție prin care ar fi putut ridica în fața unei instanțe naționale problema duratei procedurii de somație de recurs În special, acțiunea în răspundere civilă extracontractuală a statului în fața instanțelor administrative constituia o acțiune eficientă, respectând criteriile stabilite în Hotărârea Shordino c. Italia (n [GC], nr. 36813/97, § 193-077, CEDH 2006 V și rezumate în Hotărârea Vassilios Athanasiou și alții c. Grecia, nr. 50973/08, § 55, 21 decembrie 2010

Communiquée le 16 décembre 2014

PREMIÈRE SECTION

Requête n

o

19752/11

Joana MARQUES GANÇO MARTINS DE CARVALHO et autres

contre le Portugal

introduite le 22 mars 2011

EXPOSÉ DES FAITS

La requérante, M

me

Joana Marques Ganço Martins de Carvalho, est une ressortissante portugaise, résidant à Pinhal Novo. Elle est représentée devant la Cour par M

e

José Pais do Amaral, avocat à Coimbra.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.

Après avoir conclu la troisième année de pharmacie dans une université privée à Lisbonne, la requérante demanda son transfert à la faculté de pharmacie de Coimbra.

Sa demande fut acceptée le 17 septembre 2007.

Le 30 octobre 2007, elle sollicita la reconnaissance des 180 crédits universitaires qu’elle avait obtenus à l’université de Lisbonne afin de pouvoir intégrer le master 1 (quatrième année universitaire) à l’université de Coimbra.

Par une ordonnance du 15 décembre 2007, le président du conseil scientifique de faculté fit partiellement droit à sa demande, lui reconnaissant 131,5 points de crédits universitaires. Cette ordonnance fut portée à la connaissance de la requérante le 28 décembre 2007.

Le 31 janvier 2008, la requérante interjeta un recours hiérarchique auprès du recteur de l’université en demandant la réappréciation de sa demande. Elle fut toutefois déboutée de sa prétention par une ordonnance du 21

avril

2008.

Le 14 juillet 2008, la requérante saisit le tribunal administratif et fiscal de Coimbra d’une action contre l’université de Coimbra visant, entre autres, l’application d’une injonction (

providência cautelar)

en vue de son admission en master 1 à la faculté de pharmacie de Coimbra et son inscription à un examen qui était prévu le 16 juillet. Invoquant l’urgence, elle demandait au tribunal d’ordonner dans un délai de 48 heures, une injonction provisoire conformément à l’article 131 du code de procédure devant les tribunaux administratifs (ci-après CPTA). Elle sollicitait aussi l’anticipation de la décision finale concernant l’injonction aux termes de l’article 121 du CPTA.

Le même jour, elle introduisit l’action principale devant le tribunal, demandant l’annulation de l’ordonnance du recteur de l’université du 21

avril 2008. Elle réclamait ainsi, entre autres, son admission en master 1 en 2007-2008 et la reconnaissance de tous les crédits universitaires obtenus à l’université de Lisbonne.

Par une décision du 15 juillet 2008, le tribunal administratif et fiscal de Coimbra fit partiellement droit à la demande de la requérante au titre de l’article 131 du CPTA. En tenant compte de l’urgence, il ordonna à l’université d’admettre provisoirement l’inscription de la requérante à l’examen qui était prévu le jour suivant. En revanche, il estima qu’il n’y avait pas lieu d’ordonner une injonction provisoire concernant la reconnaissance des équivalences. Par ailleurs, le tribunal rejeta la prétention de la requérante au titre de l’article 121 du CPTA.

Par un jugement du 18 juin 2009, le tribunal administratif et fiscal de Coimbra considéra que l’action principale de la requérante était tardive étant donné que la requérante n’avait pas introduit l’action dans les trois mois à compter de l’ordonnance du président du conseil scientifique du 28

décembre 2007.

La requérante interjeta appel de la décision devant le tribunal central administratif du Nord. Par un arrêt du 25 février 2010, celui-ci annula le jugement et renvoya l’affaire en première instance en vue de la poursuite de l’action principale et de la procédure d’injonction.

Suite à une demande du tribunal, le 17 mai 2010, la requérante informa celui-ci qu’elle avait entretemps conclu les masters 1 et 2 à la faculté de pharmacie de Coimbra.

Par une ordonnance du 19 mai 2010, le tribunal demanda à la requérante de se prononcer quant à l’éventualité d’un non-lieu à statuer (

extinção da instância por inutilidade superviniente da lide

). Le 31 mai 2010, celle-ci répondit en réclamant une indemnisation en raison de la durée excessive de la procédure conservatoire si un non-lieu à statuer venait à être prononcé par le tribunal.

Par un jugement du 4 juin 2010, le tribunal administratif et fiscal de Coimbra prononça un non-lieu à statuer concernant l’injonction réclamée au motif que la requérante avait entretemps conclu ses études universitaires, ayant ainsi déjà obtenu

ex novo

les crédits universitaires qu’elle réclamait.

La requérante attaqua le jugement devant le tribunal central administratif du Nord.

Par un arrêt du 23 septembre 2010, le tribunal central administratif du Nord rejeta le recours estimant qu’il appartenait à la requérante d’introduire une autre action afin d’obtenir un redressement en raison de la durée de la procédure conservatoire.

La procédure principale devant le tribunal administratif et fiscal de Coimbra était toujours pendante, aux dernières informations reçues, lesquelles remontent à mars 2011.

B.

Le droit interne pertinent

Au moment des faits, les dispositions pertinentes du code de procédure devant les tribunaux administratifs approuvé par la loi 15/2002, du 22

février 2002, dans sa rédaction issue de la loi 4-A/2003 du 19

février

2003 se lisaient ainsi

Article 121

Décision de la cause principale

«

1.

Eu égard à la nature et à la gravite des intérêts en cause, lorsque l’urgence manifeste dans la résolution définitive de l’affaire permet de conclure que la situation ne peut être traitée avec l’adoption d’une simple injonction (

providência cautelar)

et si tous les éléments nécessaires à cet effet ont été versés au dossier, le tribunal peut (...) anticiper le jugement de la cause principale.

(...)

»

Article 131

Adoption provisoire de l’injonction

«

1.

Lorsque la mesure provisoire vise à préserver les droits, libertés et garanties qui d’une autre façon n’auraient pas pu être exercés en temps utile ou lorsqu’il existe une spéciale urgence, l’intéressé peut demander l’adoption provisoire de l’injonction.

(...)

3.

Lorsque la pétition permet d’établir la possibilité d’une lésion imminente et irréversible du droit, liberté ou garantie invoquée ou une autre situation d’urgence spéciale, le juge ou le rapporteur peut (...) adopter provisoirement l’injonction ou celle qu’il juge la plus adéquate, dans un délai de quarante-huit heures.

(...)

»

GRIEFS

En invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante dénonce la durée excessive de la procédure conservatoire. Elle estime que le retard de cette procédure l’a contrainte à suivre une année universitaire supplémentaire afin de pouvoir obtenir les crédits dont elle réclamait la reconnaissance devant les juridictions internes. Elle estime avoir, par conséquent, perdu des opportunités professionnelles.

Sous l’angle de l’article 13 de la Convention, la requérante se plaint de l’inexistence au niveau interne d’un recours pour obtenir un redressement à cet égard.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

L’injonction introduite par la requérante portait-elle sur une question d’accès à l’université en master 1 (

Emine Araç c. Turquie

, n

o

9907/02, § 24, CEDH 2008) ou sur la reconnaissance d’un «

diplôme

» (voir (

Lacoëntre c.

France

(déc.), n

o

17686/91, 8 juillet 1992)

? L’article 6 § 1 de la Convention, dans sa branche civile était-il donc applicable à la procédure d’injonction suivie en l’espèce

?

2.

Dans l’affirmative

:

-

La durée de la procédure d’injonction suivie en l’espèce était-elle compatible avec la condition de jugement dans un «

délai raisonnable

», au sens de l’article 6 § 1 de la Convention

?

-

À la lumière de l’arrêt

Kudła c. Pologne

[GC], n

o

30210/96, CEDH

2000

‑

XI, la requérante disposait-elle d’un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention au travers duquel elle aurait pu soulever devant une instance nationale la question de la durée de la procédure d’injonction

? En particulier, l’action en responsabilité civile extracontractuelle de l’État devant les tribunaux administratifs constituait-elle un recours efficace, respectant les critères établis dans l’arrêt

Scordino c. Italie (n

o

1)

[GC], n

o

36813/97, § 193-207, CEDH 2006

‑

V et résumés dans l’arrêt

Vassilios Athanasiou et autres c. Grèce

, n

o

50973/08, § 55, 21 décembre 2010

?