- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 28 februarie 2017
- Stat pârât
- PRT
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Cunha Martins da Silva Couto împotriva Portugaliei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A PATRA CAUZA CUNHA MARTINS DA SILVA COUTO c. PORTUGALIA (solicitarea n 69062/13) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 Februarie 2017 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă.
În cauza Cunha Martins Da Silva Couto c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( Acea secțiune), care se află într-un comitet compus din Iulia Motoc, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Marko Bošnjak, judecători, și de Andrea Tamietti, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 7 februarie 2017, a luat hotărârea în acest sens, adoptat la această dată procedural La origine a cauzei se află o cerere (n 69062/13) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și inclusiv un resortisant al acestui stat, dl José Luís Cunta Martins da Silva Couto ( La 28 octombrie 2013, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul la apărare a drepturilor omului).
Guvernul portughez a fost reprezentat de agentul său, M.F. da Graça Carvalho, procuror general adjunct. La 18 noiembrie 2015, plângerea formulată în urma procedurii a fost comunicată guvernului, cererea fiind declarată inadmisibilă pentru surplus în conformitate cu art. 54 alineatul (3) din Regulamentul de procedură. DE FAPT, reclamantul s-a născut în 1961 și locuiește în Porto. La 6 aprilie 2009, Tribunalul din Porto a inițiat o acțiune în răspundere civilă împotriva a zece societăți. La date nespecificate, Tribunalul din Porto a citat părțile pârâte (procedura internă nr. 626/09.TJPRT). printr-o ordonanță din 6 mai 2011, Tribunalul din Porto a considerat că nu era competent să raționeze loci, și a trimis procedura în fața Tribunalului din Lisabona.
La 21 septembrie 2011, judecătorul Tribunalului de la Lisabona l-a invitat pe reclamant să își modifice rejudecatul (petição inicial ), pe motiv că dosarul nu conținea toate informațiile necesare pentru buna desfășurare a procedurii. La 8 martie 2012, reclamantul a depus o cerere la Tribunalul de la Lisabona, care a fost modificată în mod corespunzător ( Petição inițial aperfeiçoada . Aceaceasta a fost adusă la cunoștința părților pârâte, care și-au prezentat apoi memoriile în apărare. La 10 septembrie și 8 noiembrie 2012, reclamantul a răspuns la memoriile în răspuns. 10. La 6 mai 2013, reclamantul și-a retras cererea împotriva uneia dintre părțile pârâte și a încheiat o soluționare amiabilă a litigiului cu celelalte societăți pârâte.
Acest regulament a fost aprobat de instanță în aceeași zi. Reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum este formulat în părțile relevante ale acesteia din urmă. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale civile (...). 12. Guvernul recunoaște că procedura a suferit unele întârzieri, însă consideră că reclamantul a contribuit și el la aceste întârzieri prin inițierea unei acțiuni în fața unei instanțe incompetente care a avut loc și prin depunerea unei cereri scrise incomplete.
13. Curtea constată că perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 6 aprilie 2009 cu sesizarea Tribunalului din Porto (punctul 5 de mai sus) și se încheie la 6 mai 2013, cu omologarea de tip a regulamentului amiabil (punctul 10 de mai sus). Prin urmare, aceasta a durat patru ani și o lună pentru un singur grad de jurisdicție.
Cu privire la admisibilitatea 14. Constatând că respondența nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din convenție și că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv d Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII.
16. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față pentru a ajunge la concluzia încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenție (Liga Portuguesa de Futebol Profissional c. Portugalia, n 4687/11, §§ 89-96, 17 mai 2016). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate în speță, Curtea consideră că nu există niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. 18. Curtea constată că cauza nu prezenta o complexitate specială. În ceea ce privește comportamentul reclamantului, Comisia recunoaște că acesta a putut contribui la anumite întârzieri, prin introducerea acțiunii în răspundere civilă în fața unui tribunal care nu era competent și prin prezentarea unei inculpate.
Cu toate acestea, acest lucru nu este suficient pentru a justifica durata generală a procedurii, și anume patru ani și o lună pentru un grad de jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis Mustafa c. France 63056/00, § 22, 17 iunie 2003). În acest caz, Curtea constată că a fost nevoie de doi ani și o lună la Tribunalul din Porto (de la 6 aprilie 2009 la 6 aprilie 2009). Mai 2011), adică mai mult de jumătate din durata generală a procedurii, pentru a ajunge la concluzia incompetenței sale raționale loci (punctele 5 și 6 de mai sus). Având în vedere jurisprudența sa în această privință și având în vedere procedura adoptată în ansamblul său și observațiile de mai sus, Curtea concluzionează că cauza reclamantului nu a fost audiată într-un termen rezonabil și că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție.
II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 20. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune 21. Reclamantul solicită 3 100 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 22. Guvernul contestă aceste pretenții. 23. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, aceasta îi acordă 1 800 EUR în acest scop. Taxa și cheltuielile de judecată 24. Reclamantul solicită, de asemenea, 500 EUR pentru toate cheltuielile și cheltuielile suportate.
25. Guvernul contestă aceste pretenții. 26. Curtea consideră că este rezonabil să se atribuie reclamantului, care nu era reprezentat de un avocat, suma pe care o revendică în acest sens (500 EUR). Interese moratorii 27. Curtea consideră oportun să se stabilească rata dobânzii restante pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
Prin aceste motive, Curtea, la LUNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A se spune că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume 1 800 EUR (o mie opt sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii) 500 EUR (cinci cenți EUR), plus orice sumă care poate fi datorată de către reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată care se aplică de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respins cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
În limba franceză, apoi comunicat în scris la 28 februarie 2017, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură al Curții. Andrea Tamietti Iulia Motoc Adjunct Președinte
QUATRIÈME SECTION
AFFAIRE CUNHA MARTINS DA SILVA COUTO c. PORTUGAL (Requête n o 69062/13) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2017 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Cunha Martins Da Silva Couto c. Portugal, La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant en un comité composé de : Iulia Motoc, présidente, Paulo Pinto de Albuquerque, Marko Bošnjak, juges, et de Andrea Tamietti, greffier adjoint de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 7 février 2017, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE 1. À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 69062/13) dirigée contre la République portugaise et dont un ressortissant de cet État, M. José Luís Cunha Martins da Silva Couto (« le requérant »), a saisi la Cour le 28 octobre 2013 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
Le gouvernement portugais (« le Gouvernement ») a été représenté par son agente, M me M.F. da Graça Carvalho, procureure générale adjointe.
Le 18 novembre 2015, le grief tiré de la durée de la procédure a été communiqué au Gouvernement, la requête ayant été déclarée irrecevable pour le surplus conformément à l’article 54 § 3 du règlement de la Cour. EN FAIT
Le requérant est né en 1961 et réside à Porto.
Le 6 avril 2009, il engagea devant le tribunal de Porto une action en responsabilité civile contre dix sociétés. À des dates non spécifiées, le tribunal de Porto cita les parties défenderesses (procédure interne n o 626/09.TJPRT).
Par une ordonnance du 6 mai 2011, le tribunal de Porto considéra qu’il n’était pas compétent ratione loci , et renvoya la procédure devant le tribunal de Lisbonne.
Le 21 septembre 2011, le juge du tribunal de Lisbonne invita le requérant à modifier sa requête introductive d’instance ( petição inicial ), au motif que le dossier ne comprenait pas toutes les informations requises en vue du bon déroulement de la procédure.
Le 8 mars 2012, le requérant soumit au tribunal de Lisbonne une requête introductive d’instance dûment modifiée ( petição inicial aperfeiçoada ). Celle-ci fut portée à la connaissance des parties défenderesses, qui présentèrent alors leur mémoire en défense.
Les 10 septembre et 8 novembre 2012, le requérant répliqua aux mémoires en réponse.
Le 6 mai 2013, jour de l’audience, le requérant retira sa demande à l’encontre de l’une des parties défenderesses et conclut un règlement amiable du litige avec les autres sociétés défenderesses. Ce règlement fut homologué par le tribunal le jour même. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
11. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé dans ses parties pertinentes en l’espèce : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...). »
Le Gouvernement reconnaît que la procédure a connu quelques retards. Toutefois, il estime que le requérant a lui aussi contribué à ces retards en engageant une action devant un tribunal incompétent ratione loci et en soumettant une requête introductive d’instance incomplète.
La Cour constate que la période à considérer a débuté le 6 avril 2009 avec la saisine du tribunal de Porto (paragraphe 5 ci-dessus) et s’est terminée le 6 mai 2013 avec l’homologation du règlement amiable (paragraphe 10 ci-dessus). Elle a donc duré quatre ans et un mois pour un seul degré de juridiction. A. Sur la recevabilité
Constatant que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention et qu’elle ne se heurte par ailleurs à aucun autre motif d’irrecevabilité, la Cour la déclare recevable. B. Sur le fond
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Frydlender c. France [GC], n o 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce pour conclure à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention ( Liga Portuguesa de Futebol Profissional c. Portugal , n o 4687/11, §§ 89-96, 17 mai 2016).
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis en l’espèce, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent.
La Cour note que l’affaire ne présentait pas de complexité particulière. En ce qui concerne le comportement du requérant, elle admet que celui-ci a pu contribuer à certains retards, en introduisant l’action en responsabilité civile devant un tribunal qui n’était pas compétent et en présentant une requête introductive d’instance incomplète. Cela ne suffit cependant pas à justifier la durée globale de la procédure, à savoir quatre ans et un mois pour un degré de juridiction (voir, mutatis mutandis , Mustafa c. France , n o 63056/00, § 22, 17 juin 2003). En l’occurrence, la Cour relève qu’il a fallu au tribunal de Porto deux ans et un mois (du 6 avril 2009 au 6 mai 2011), soit plus de la moitié de la durée globale de la procédure, pour conclure à son incompétence ratione loci (paragraphes 5 et 6 ci-dessus). Le Gouvernement n’a fourni aucune explication à cet égard.
Compte tenu de sa jurisprudence en la matière et vu la procédure prise dans son ensemble et les observations qui précèdent, la Cour conclut que la cause du requérant n’a pas été entendue dans un « délai raisonnable » et qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention. II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
20. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
Le requérant réclame 3 100 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
La Cour estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 1 800 EUR à ce titre. B. Frais et dépens
Le requérant demande également 500 EUR pour l’ensemble des frais et dépens engagés.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
La Cour estime raisonnable d’allouer au requérant, qui n’était pas représenté par un avocat, la somme qu’il réclame à ce titre (500 EUR). C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit a) que l’État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, les sommes suivantes : i) 1 800 EUR (mille huit cent euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral ; ii) 500 EUR (cinq cents euros), plus tout montant pouvant être dû par le requérant à titre d’impôt, pour frais et dépens ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 28 février 2017, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour. Andrea Tamietti Iulia Motoc Greffier adjoint Présidente