Comunicat la 17 decembrie 2014 CINCEA SECȚIUNE Cerere nr. 63296/14 Tania SMANIOTTO împotriva Luxemburgului introdusă la 16 septembrie 2014 EXPOSAT DE FAPTE recurenta, M Tania Smaniotto, este un resortisant luxemburghez născut în 1974 și rezident în Gauting. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Mic, avocat din Luxemburg. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. Recurenta este o fostă colaboratoare a societății anonime care își exploatează comerțul sub e-mailul comercial Radio Tele Luxembourg dasatL. La data de 12 decembrie 2013, a fost publicată pe site-ul www.rtl.lu un articol legat de un caz care desfasoara cronica luxemburgheza. Pe lânga acest articol se afla un link la site-ul web www.paperjam.lu pe care a fost publicat un alt articol care se referă la același subiect. Acest ultim articol conținea un link către un document care conținea un raport întocmit de un terț. În acest raport, autorul a prezentat că a primit înregistrări de la o colaboratoare de la RTL , pe care l-a citat ca ([Doamna] SMANIOTTO Având în vedere faptul că a prezentat vreo înregistrare autorului acestui raport, recurenta îl sesizează pe președintele instanței din Luxemburg în temeiul articolelor 36 și următoarele din Legea din 8 iunie 2004 privind libertatea de exprimare în mass-media, pentru a obține un drept de răspuns pe site-ul www.rtl.lu, care i-a fost refuzat. printr-o ordonanță obișnuită din 6 iunie 2004 În februarie 2014, președintele tribunalului din Ecuador a acceptat cererea recurentei. Prin hotărârea civilă din 26 martie 2014, tribunalul judecătoresc a reformat această ordonanță. Comisia a declarat cererea recurentei inadmisibile, pe motiv că o publicare pe internet nu are caracterul de periodicitate impus de art. 36 din Legea din 8 iunie 2004 privind libertatea de exprimare în mass-media. Comisia a adăugat că, spre deosebire de Franța, Luxemburgul nu a adoptat o legislație specifică care reglementează dreptul de răspuns pe internet, în special prin faptul că a aplicat o cerință privind periodicitatea publicării. Aceasta a precizat că decizia în cauză ar trebui rectificată cu condiția ca primul judecător să fi pronunțat în mod provizoriu ca judecător al hotărârilor judecătorești în loc să se pronunțe, în conformitate cu art. 47 alineatul (2) din legea menționată anterior, în fond și ca atare. Dispozițiile relevante ale legii din 8 iunie 2004 privind libertatea de exprimare în mass-media dispun de următoarele: art. 36 Fără a aduce atingere altor căi de drept, orice persoană fizică sau juridică, orice asociere de fapt sau orice organism constituit, citat în mod nominal sau implicit într-o publicație periodică, are dreptul de a solicita difuzarea gratuită a unui răspuns. art. 46 Fără a aduce atingere altor căi de drept, în special unei acțiuni în despăgubire pe fond, în cazul în care răspunsul nu a fost difuzat în afara termenelor (...) sau nu a fost difuzat în conformitate cu cererea sau în cazul în care aceaceasta este considerată nesatisfăcută sau insuficientă, președintele Tribunalului (d) poate, la cererea reclamantului, să dea un răspuns în publicarea în cauză într-un termen și în conformitate cu modalitățile pe care le stabilește. Această cerere trebuie depusă în termen de trei luni de la data la care răspunsul ar fi trebuit să fie difuzat sau la care răspunsul considerat nesatisfăcătoare a fost difuzat. Cu toate acestea, prin derogare de la art. 939, alineatul (2) din noul cod de procedură civilă, ordonanța de mai sus nu este susceptibilă de a se opune. art. 48 În cazul în care un stat membru consideră că o măsură de ajutor de stat constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, aceasta nu poate fi considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat. euro pe zi de întârziere începând cu data de expirare a termenului stabilit. L Õ Registru poate fi, de asemenea, condamnat să difuzeze, simultan cu răspunsul, întregul text în întregime, parțial sau dispozitivul de ordonanță pronunțat de președintele Tribunalului de Õ . art. 50 La data de 15 zile de la data la care a fost pronunțată o hotărâre, președintele Tribunalului este informat cu privire la acest lucru. Legea modificată din 18 februarie 1885 privind recursurile și procedura de Casație prevede că art. 3 Hotărârile și hotărârile pronunțate în ultimă instanță în materie civilă și comercială, precum și hotărârile pronunțate în ultimă instanță de judecătorii păcii, pot fi deferite Curții de Casație pentru amendă sau pentru încălcarea formelor, fie substanțiale, fie prevăzute cu pedeapsa nulității. Hotărârile și hotărârile pronunțate în ultimă instanță care stabilesc în cadrul lor o parte din acțiunea principală și ordonă o măsură de pronunțare sau o măsură provizorie pot, de asemenea, să fie aduse Curții de Casație ca decizii care stabilesc întregul scop principal. Același lucru este valabil și în cazul în care hotărârea pronunțată în ultimă instanță sau hotărârea pronunțată în ultimă instanță, care se pronunță asupra unei excepții de procedură, a unui sfârșit de nerecuperare sau a oricărui alt incident de procedură, pune capăt instanței. În cazul în care recursul în casare este respins, declarat inadmisibil sau dacă decăderea a fost pronunțată, partea care a formulat recursul în casation este mai admisibilă să formeze un nou recurs împotriva aceleiași hotărâri sau a aceleiași hotărâri, cu excepția cazului în care primul recurs a fost prematur în sensul alineatelor (2) și GrieFS 1. Invocând art. 6 din Convenție, recurenta reproșează instanței de apel că a ridicat din oficiu și fără dezbatere contradictorie, motivul întemeiat pe non-periodicitatea publicațiilor pe internet. 2. În afara unghiului articolului 10 din Convenție, Comisia se plânge că legislația luxemburgheză nu consacră dreptul de răspuns pe internet și că instanța de apel este autorizată să interpreteze în mod nejustificat dispozițiile legii privind libertatea de exprimare în mass-media. A epuizat reclamanta căile de atac interne, astfel cum se prevede la art. 35 alineatul (1) din Convenția la care se face referire la art. 6 alineatul (1) din Convenția la care se face referire în secțiunea sa civilă, se aplica procedurii urmate în speță ? A existat o încălcare a dreptului la un proces echitabil al recurentei, garantat prin art. 6 alin. (1) din Convenție, având în vedere faptul că instanța a reținut din oficiu, fără o dezbatere contradictorie, un motiv de la care nu a fost invocată de către părți A fost încălcată libertatea de exprimare a recurentei, în sensul art. 10 alin. (1) din Convenție În acest caz, această încălcare era prevăzută de lege și necesară, în sensul art. 10 alin.
Communiquée le 17 décembre 2014
Requête n
o
63296/14
Tania SMANIOTTO contre le Luxembourg
introduite le 16 septembre 2014
La requérante, M
me
Tania Smaniotto, est une ressortissante luxembourgeoise née en 1974 et résidant à Gauting. Elle est représentée devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
La requérante est une ancienne collaboratrice de la société anonyme exploitant son commerce sous l’enseigne commerciale
Radio Télé Luxembourg
(«
RTL
»).
En date du 12 décembre 2013, fut publié sur le site internet
www.rtl.lu
un article lié à une affaire défrayant la chronique luxembourgeoise. À côté de cet article se trouvait un lien vers le site internet
www.paperjam.lu
sur lequel avait été publié un autre article traitant du même sujet. Ce dernier article contenait un lien vers un document contenant un rapport rédigé par un tiers. Dans ce rapport, l’auteur exposait avoir reçu des enregistrements d’une collaboratrice de
RTL
, qu’il cita comme
«
([Madame] SMANIOTTO
?)
»
.
Contestant avoir remis un quelconque enregistrement à l’auteur de ce rapport, la requérante saisit le président du tribunal d’arrondissement de Luxembourg sur base des articles 36 et suivants de la loi du 8 juin 2004 sur la liberté d’expression dans les médias, afin d’obtenir un droit de réponse sur le site
www.rtl.lu
qui lui avait été refusé.
Par une ordonnance de référé ordinaire du 6
février 2014, le président du tribunal d’arrondissement fit droit à la demande de la requérante.
Par un arrêt civil du 26 mars 2014, la cour d’appel, siégeant comme en matière de référé, réforma cette ordonnance. Elle déclara la demande de la requérante irrecevable, au motif qu’une publication sur internet n’a pas le caractère de périodicité requis par l’article 36 de la loi du 8 juin 2004 sur la liberté d’expression dans les médias. Elle ajouta que, contrairement à la France, le Luxembourg n’a pas adopté de législation spécifique réglant le droit de réponse sur internet en faisant notamment abstraction de l’exigence de périodicité de la publication. Elle précisa qu’il y avait lieu de rectifier la décision entreprise pour autant que le premier juge avait statué au provisoire comme juge des référés au lieu de statuer, conformément à l’article 47 alinéa 2 de la loi précitée, au fond et comme en référé.
La requérante ne se pourvut pas en cassation.
B.
Le droit interne pertinent
Les dispositions pertinentes de la loi du 8 juin 2004 sur la liberté d’expression dans les médias disposent ceci :
Article 36
Sans préjudice des autres voies de droit, toute personne physique ou morale, toute association de fait ou tout corps constitué, cité nominativement ou implicitement désigné dans une publication périodique, a le droit de requérir la diffusion gratuite d’une réponse.
Article 46
Sans préjudice d’autres voies de droit, et notamment d’une action en réparation au fond, lorsque la réponse n’a pas été diffusée endéans les délais (...) ou n’a pas été diffusée conformément à la demande ou lorsque celle-ci est jugée insatisfaisante ou insuffisante, le Président du Tribunal d’arrondissement peut, à la demande du requérant, ordonner la diffusion d’une réponse dans la publication concernée, dans un délai et selon les modalités qu’il détermine.
Cette demande doit, sous peine de forclusion, être introduite dans les trois mois à compter de la date à laquelle la réponse aurait dû être diffusée ou à laquelle la réponse jugée insatisfaisante a été diffusée.
Article 47
La demande est introduite et jugée comme en matière de référés.
Le Président du Tribunal d’arrondissement statue au fond et selon la procédure prévue en matière de référé conformément aux articles 934 à 940 du nouveau code de procédure civile. Toutefois, par dérogation à l’article 939, alinéa 2 du nouveau code de procédure civile, l’ordonnance de référé n’est pas susceptible d’opposition.
Article 48
L’ordonnance du Président du Tribunal d’arrondissement doit être rendue dans les dix jours à partir de la date de l’audience pour laquelle l’assignation à comparaître a été lancée.
Article 49
La décision ordonnant la diffusion de la réponse endéans le délai déterminé peut condamner l’éditeur à payer au requérant une astreinte ne pouvant pas dépasser 1.250
euros par jour de retard à partir de l’expiration du délai fixé.
L’éditeur peut en outre être condamné à diffuser, simultanément avec la réponse, le texte en entier, en partie ou le dispositif de l’ordonnance rendue par le Président du Tribunal d’arrondissement.
Article 50
L’ordonnance rendue par le Président du Tribunal d’arrondissement est susceptible d’appel dans un délai de quinze jours à partir de la signification.
L’acte d’appel contient assignation à jour fixe. L’appel est porté devant la Cour d’appel et il est jugé d’urgence et selon la même procédure qu’en première instance.
La loi modifiée du 18 février 1885 sur les pourvois et la procédure en cassation dispose que
:
Article 3
Les arrêts et les jugements rendus en dernier ressort en matière civile et commerciale ainsi que les jugements rendus en dernier ressort par les juges de paix, pourront être déférés à la Cour de Cassation pour contravention à la loi ou pour violation des formes, soit substantielles, soit prescrites à peine de nullité.
Les arrêts et jugements rendus en dernier ressort qui tranchent dans leur dispositif une partie du principal et ordonnent une mesure d’instruction ou une mesure provisoire peuvent également être déférés à la Cour de cassation comme les décisions qui tranchent tout le principal.
Il en est de même lorsque l’arrêt ou le jugement rendu en dernier ressort qui statue sur une exception de procédure, une fin de non-recevoir ou tout autre incident de procédure met fin à l’instance.
Si le pourvoi en cassation est rejeté, déclaré irrecevable ou si la déchéance a été prononcée, la partie qui a formé le pourvoi n’est plus recevable à en former un nouveau contre le même arrêt ou jugement, sauf si le premier pourvoi a été prématuré au sens des alinéas 2 et
3.
1.Invoquant l’article 6 de la Convention, la requérante reproche à la cour d’appel d’avoir soulevé d’office, et sans débat contradictoire, le moyen tiré de la non-périodicité des publications sur internet.
2.Sous l’angle de l’article 10 de la Convention, elle se plaint que la législation luxembourgeoise ne consacre pas le droit de réponse sur internet et que la cour d’appel s’est permis d’interpréter de manière déraisonnable les dispositions de la loi sur la liberté d’expression dans les médias.
1.
La requérante a-t-elle épuisé les voies de recours internes, comme l’exige l’article 35 § 1 de la Convention
?
2.
L’article 6 § 1 de la Convention, dans sa branche civile, était-il applicable à la procédure suivie en l’espèce
? Y a-t-il eu violation du droit à un procès équitable de la requérante, garanti par l’article 6 § 1 de la Convention, compte tenu du fait allégué que la cour d’appel a retenu d’office, sans débat contradictoire, un moyen d’irrecevabilité qui n’avait pas été invoqué par les parties
?
3.
Y a-t-il eu atteinte à la liberté d’expression de la requérante, au sens de l’article 10 § 1 de la Convention
? Dans l’affirmative, cette atteinte était-elle prévue par la loi et nécessaire, au sens de l’article 10 § 2
?