AFFAIRE BODEVING c. LUXEMBOURG

RESPONDENT

LUX

HOTĂRÂRE

23.10.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE BODEVING c. LUXEMBOURG (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

STRASBURG 23 octombrie 2008 DEFINITIVF 06/04/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Bodeving c. Luxemburg, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din Nina Vajić, președinte, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Dean Spielmann, Sour Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători, și de Andre Wampach, grefier adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 2 octombrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural A la origine a cauzei se află o cerere (n 40761/05) îndreptată împotriva Marelui Ducat al Luxemburgului și din care un resortisant al acestui stat, domnul Raymond Bodeving ( La 2 noiembrie 2005, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 13 septembrie 2007, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice pârâtul întemeiat pe durata procedurii guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, că Õ se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L La 22 mai 1995, reclamantul, în calitate de beneficiar al suplimentului RMG (venit minim garantat), a introdus o acțiune în răspundere împotriva statului Marelui Ducat al Luxemburgului și Fondului Național de Solidaritate. Cererea sa a fost motivată de faptul că nu a fost scutit de munca pe care trebuia să o efectueze, în schimbul RMG, la serviciul forestier al unei comune, în ciuda tulburărilor sale mentale pe care le-ar fi raportat încă din 1990. Reclamantului i s-a acordat asistență judiciară în procedura care urmează. Procedura în primă instanță L a fost introdusă înainte de data intrării în vigoare a legii din 16 septembrie 1998 privind punerea în aplicare a legii, iar întreaga procedură urmată în primă instanță a fost ghidată de principiul desfășurării procesului de către părți. În urma unui schimb de concluzii între părți, cauza a fost stabilită la 16 octombrie 1995 pentru pledoarii la 11 martie 1997. Reclamantul notifia de noi concluzii la 5 martie 1997. La 11 martie 1997, cauza a fost rejudecată la ședința din 16 martie 1998, unde a fost pledată. 10. Prin hotărârea din 6 iulie 1998, tribunalul din Luxemburg, care se afla în materia civilă, a declarat cererea admisibilă și a primit o ofertă de probă din partea reclamantului. 11. Au avut loc anchete și contraanchetă la 27 noiembrie 1998, 13 ianuarie și 4 februarie 1999 12. La 6 iulie 1999, avocatul reclamantului s-a debarasat de mandatul său, în timp ce a fost chemat la alte funcții. 13. La 14 septembrie 1999, un nou avocat s-a constituit pentru reclamant. La 3 aprilie 2000, reclamantul s-a plâns, la tribunal și la baston, de deficiența avocatului desemnat care a fost în cele din urmă descărcată din mandatul său la 28 martie 2000 14. Ulterior, reclamantul și-a schimbat avocatul de trei ori, la 18 septembrie 2000, 4 mai 2001 și 5 august 2002.15. Iulie 1998 și 17 noiembrie 2004, prin intermediul unui nou avocat. 18. La 29 iunie 2005, părțile au fost informate că cauza a fost distribuită la 9 cameră de judecată și că punerea sa în aplicare se făcea sub controlul președintelui camerei 19. La 28 iulie 2005, recurentul a informat judecătorul cu privire la faptul că cele două părți nu au constituit un avocat în cauză. Prin urmare, președintele Camerei a invitat reclamantul, la 20 septembrie 2005, să își readministreze cererea. La 25 noiembrie 2005, avocata reclamantului a reprezentat reatribuirea solicitată. 20. În urma constituirii unui avocat pentru statul membru, magistratul pentru punerea în funcțiune a stabilit, la 16 decembrie 2005, un termen limită și a stabilit termenele limită pentru avocați pentru încheierea, adică la 10 februarie (pentru statul membru) și 17 martie 2006 (pentru solicitant). Ca urmare a constituirii unui avocat pentru Fondul național de solidaritate, la 24 februarie 2006 s-a stabilit un nou calendar pentru încheierea la 10 martie (pentru statul membru), 7 aprilie (pentru Fondul național de solidaritate) și 19 mai 2006 (pentru solicitant). 22. Părțile interesate și-au notat concluziile la 10 martie, 26 mai și, respectiv, 21 iulie 2006. Potrivit guvernului, în data de 18 septembrie 2006 a fost stabilită o audiere de punere în aplicare la 16 octombrie 2006 (document nefurnizat). La 9 octombrie 2006, magistratul de punere în funcțiune a solicitat avocaților din la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La data de 25 octombrie 2006, cauza a fost stabilită la data de 16 noiembrie 2006. La data de 30 noiembrie 2006, închiderea procedurii a fost pronunțată, iar la data de 19 aprilie 2007. 26. La cererea avocatului din statul membru, cauza a fost revocată la data de 27 iunie 2007. Între timp, reclamantul a schimbat din nou avocatul. 27. După o nouă rejudecare, cauza a fost invocată la 4 iulie 2007 și pronunțarea hotărârii stabilite la 25 octombrie 2007. În urma unei amânări a datei pronunțării, instana de apel la hotărârea sa la 29 noiembrie 2007; aceasta a confirmat hotărârile de primă instanță. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 29. 30. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 22 mai 1995 și s-a încheiat la 29 noiembrie 2007. Prin urmare, a durat 12 ani și șase luni pentru două instanțe. Guvernul ridică o excepție de la obligația de a nu epuiza căile de atac interne. Astfel, reclamantul ar fi trebuit să inițieze o acțiune civilă împotriva statului pe baza articolului 1 din Legea nr. 1 Septembrie 1988 privind responsabilitatea autorităților publice și a autorităților publice care prevăd că statul membru răspunde pentru orice daune cauzate de funcționarea defectuoasă a serviciilor sale administrative și judiciare. În opinia sa, acest text de lege care, spre deosebire de legislația franceză, nu impune existența unei erori grave pentru ca responsabilitatea pentru lamaie să poată fi angajată nu necesită interpretarea judecătorilor pentru a se vedea clarificarea domeniului său de aplicare. În plus, posibilitatea unei acțiuni întemeiate pe legislația menționată ar fi fost confirmată în mod constant de doctrină. Guvernul a emis, de asemenea, mai multe decizii în care magistrații au prevăzut, având în vedere durata procedurilor penale, o atenuare a pedepsei inculpaților. Apoi, guvernul face trimitere la o decizie din 18 mai 2004 (Kasel c. Statul, tribunalul din Luxemburg, camera 8, 77974 din rol) care a tratat, în cadrul procedurii penale, problema respectării termenului rezonabil de către autoritățile judiciare ridicate de persoana împotriva căreia se desfășurase plângerea. În această decizie, judecătorii au respins cererea, în special pe motiv că: [...] după examinarea tuturor elementelor dosarului represiv, comportamentul autorităților competente nu pare să fi lipsit de diligența necesară și adaptată complexității cazului . În cele din urmă, guvernul oferă o hotărâre din 24 februarie 2006 (Societatea de drept a Insulelor Virgine Britanice Farnell Holdings Ltd. c. Statul, Tribunalul din Luxemburg, 11 Camera, nr. 94423 a rolului), prin care s-a decis că reclamantul în cauză a suferit un prejudiciu moral din cauza faptului că instanța civilă introdusă de aceasta nu a găsit o soluție de mai mult de cinci ani și prin care suma care trebuie alocată pentru prejudiciul moral a fost stabilită la 1 euro. Guvernul concluzionează că legea din 1988 oferă o cale de atac eficientă în caz de funcționare defectuoasă a serviciilor judiciare. 32. Reclamantul contestă această teză și consideră că a epuizat în mod valabil căile de atac interne. 33. Curtea reamintește că dispozițiile articolului 35 alineatul (1) din Convenție prevăd doar epuizarea recursurilor atât referitoare la încălcările incriminate, disponibile și adecvate. Ele trebuie să existe într-un grad suficient de certitudine nu numai în teorie, ci și în practică, altfel nu le lipsesc eficiența și accesibilitatea dorită. ; sarcina de a demonstra că aceste cerințe sunt îndeplinite (a se vedea, printre altele, Rezette c. Luxemburg 73983/01, § 26, 13 iulie 2004 Datal c. Luxemburg, n 13303/02, § 35, 4 august 2005 Casse c. Luxemburg, n 40327/02, § 36, 27 aprilie 2006 Electro Distribution Luxemburgeoise (E.D.L.) S.A. c. Luxemburg, n 11282/05, § 47, 31 iulie 2007). Comisia reamintește că, în decizia pe care a pronunțat-o la 7 mai 2002 în cauza Berlin ( Berlin c. Luxemburg (dec.), nr 44797/98, 7 mai 2002) și în hotărârile sale din 13 iulie 2004, 4 august 2005, 27 aprilie 2006 și 31 iulie 2007 în cauzele Rezette c. Luxemburg Datatel c. Luxemburg Casse c. Luxemburg Electro Distribution Luxemburgeoise (E.D.L.) S.A. c. (preciși), Comisia a respins excepția bazată pe neobosire, deoarece guvernul luxemburghez rămânea în imposibilitatea de a cita un exemplu de jurisprudență care a demonstrat eficacitatea acțiunii existente în teorie în dreptul intern. În speță, guvernul produce în primul rând decizii în care judecătorii au prevăzut, având în vedere durata procedurilor penale, o atenuare a pedepsei persoanelor acuzate în cauză. Cu toate acestea, Curtea consideră că aceste jurisprudene anterioare nu pot fi luate în considerare în mod rezonabil în speță, în măsura în care reclamantul nu este acuzat în cadrul unei cauze penale. Apoi, guvernul face trimitere la o decizie din 18 mai 2004 ( Kasel c. Statul), în care judecătorii luxemburghezi au analizat, în cadrul unei proceduri civile în răspundere împotriva statului, problema dacă autoritățile judiciare au instruit o plângere depusă împotriva persoanei vizate într-un termen rezonabil. Cu toate acestea, trebuie să se constate că această hotărâre a unei instanțe judecătorești de primă instanță și nu constituie un precedent jurprudențial care ar fi primit în mod favorabil o cerere de despăgubire depusă pentru depășirea unui termen rezonabil. În cele din urmă, guvernul face trimitere la o decizie din 24 februarie 2006 (Societatea de drept a Insulelor Virgine Britanice Farnell Holdings Ltd. c. Statul), în care reclamantei în cauză i s-a acordat 1 euro pentru despăgubirea prejudiciului moral suferit de durata procedurii civile pe care a introdus-o. Curtea reamintește că epuizarea căilor de atac interne este apreciată, în principiu, la data depunerii cererii în fața Curții (a se vedea, de exemplu, Stoeterij Zangersheide N.V. și alte c. Belgia (dec.), 47295/99, 27 mai 2004 Malve c. Franța (dec.), nr 46051/99, 20 ianuarie 2001 Casse , citată anterior) sau, în speță, la 2 noiembrie 2005. Cu toate acestea, Forța este de a constata că hotărârea din 24 februarie 2006 invocată de guvern este ulterioară datei de introducere a cererii. Având în vedere toate cele menționate anterior, Curtea consideră că posibilitatea de a pune în discuție răspunderea pentru statul membru în temeiul articolului 1 din Legea din 1 septembrie 1988 nu a dobândit încă, în momentul introducerii cererii, un grad suficient de certitudine juridică pentru a putea și trebuie să fie utilizată în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție (a se vedea mutatis mutandis) , printre multe altele, Debbasch c. Franța (dec.), n 49392/99, 18 septembrie 2001 Dumas c. Franța (dec.), n 53425/99, 30 aprilie 2002 Berlin, citată anterior, și Casse , citată anterior Jakubowska c. Luxemburg (dec.), n 41193/02, 28 septembrie 2006 Lemmer și Neiertz c. Luxemburg (dec.), n 302/04, 22 mai 2007, precum și Thilgen și Thonus c. Luxemburg (dec.), n 2196/05, 17 iunie 2008). Prin urmare, reclamantul nu poate fi acuzat că nu a recurs la această acțiune. În consecință, este necesar să se respingă excepția din partea guvernului. 34. Curtea constată că aceasta nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de a nu fi încălcat. Pe fond 35. Guvernul consideră că nici o întârziere nu este imputată autorităților naționale; el subliniază că reclamantul este la originea lentorilor, în special din cauza schimbărilor succesive ale reprezentanților. 36. Reclamantul contestă teza guvernului și insistă asupra faptului că diverșii avocați au fost desemnați de bețișar în cadrul asistenței judiciare acordate acestuia. 37. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 38. În speță, durata de 12 ani și șase luni pentru 2 instane pare a fi, în mod a priori, prea lungă. 39. Curtea ia notă de faptul că cea mai mare parte a acestei perioade se referă la procedura în primă instanță, care a avut loc înainte de Legea privind punerea în aplicare și care, prin urmare, a fost ghidată de principiul de desfășurare a procesului de către părți. Astfel, durata procedurii în fața instanței judecătorești din Luxemburg are loc pe parcursul a nouă ani și șase luni. Cu toate acestea, Curtea amintește că, având în vedere desfășurarea întregii proceduri în primă instanță, se pare că reclamantul este la originea anumitor lentori. chiar și în sistemele juridice care consacră principiul de conduită a procesului de către părți, atitudinea părților interesate nu scutește judecătorii de obligația de a asigura celeritatea dorită prin art. 6 alineatul (1) din Convenția privind Curtea (Pafitis și alții c. Grecia, Hotărârea din 26 februarie 1998, Rec., 1998, Rec., p. 458, § 93 Sincolliti c. Italia, Hotărârea din 23 noiembrie 1993, seria A n 278, p. 9 § 25). Durata de nouă ani și șase luni pentru singura instanță se înțelege greșit cu eficiența și credibilitatea justiției, impuse de Convenție, indiferent de atitudinea părților la proces. Curtea observă, de altfel, că este pe bună dreptate pentru a remedia dezavantajele sistemului în vigoare la momentul în care prezenta cauză era tratată în primă instanță că legiuitorul luxemburghez a instituit legea din 11 august 1996 privind punerea în aplicare. 40. În ceea ce privește apoi partea de apel, care a avut loc în speță sub domeniul de aplicare a legii privind punerea în aplicare, aceasta va fi de doi ani și unsprezece luni. Această durată poate părea scurtă în comparație cu durata procedurii în primă instanță. Cu toate acestea, judecătorul de punere în funcțiune, care asigură buna desfășurare a instanței, îi aparține, în speță, instanței judecătorești de apel să conducă procedura cu o rigurozitate și o atenție specială, cu atât mai mult cu cât trebuie să fie conștient de termenul lung pe care îl luase deja în primă instanță. În aceste condiții, Curtea consideră că durata de doi ani și unsprezece luni pentru singurul organism de apel nu este, la rândul său, compatibilă cu cerințele articolului 6 din convenție, chiar având în vedere termenul de puțin mai mult de două luni luat de solicitant pentru reatribuirea părților identificate. 41. Având în vedere toate cele de mai sus, Curtea concluzionează că a fost depășit termenul rezonabil și că art. 6 alin. (1) din Convenție a fost încălcat. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 43. Reclamantul solicită 12 650 EUR (EUR) pentru prejudiciul suferit. 44. Guvernul contestă aceste pretenții. 45. Curtea consideră că reclamantul a suferit o eroare morală certă, căreia constatarea încălcării Convenției care figurează în prezenta hotărâre nu este suficientă pentru a remedia această situație. Având în vedere jurisprudența în această privință, Curtea decide că trebuie să se acorde întreaga sumă solicitată. 47. Guvernul contestă aceste pretenții. 48. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, reclamantul, care a beneficiat de asistență judiciară în cadrul procedurii naționale și care nu a fost reprezentat de un avocat în fața Curții, nu justifică că a suportat cheltuieli speciale pentru utilizarea sa la Strasbourg. Prin urmare, Curtea consideră că nu trebuie să-i acorde nimic de la acest șef. Interese restante 49. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 12 650 EUR (doisprezece mii șase sute cincizeci de euro), pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 23 octombrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. André Wampach Nina Vajić Grefier Adjunct Președinte