BODEVING c. LUXEMBOURG

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 40761/05 depuse de Raymond BODEVING împotriva Luxemburgului Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 13 septembrie 2007 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis, președinte, L. Loucaide, N. Vajić, dnii A. Kovler, K. hagiyev, D. Spielmann, S.E. Jebens, judecători și dnii S. Nielsen; Grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 2 noiembrie 2005, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, Raymond Bodeving, este un resortisant luxemburghez, născut în 1951 și rezident în Noerdange. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 22 mai 1995, reclamantul, în calitate de beneficiar al suplimentului RMG (venit minim garantat), a introdus o acțiune în răspundere împotriva statului Marelui Ducat al Luxemburgului și a Fondului național de solidaritate. Cererea sa a fost motivată de faptul că nu a fost scutit de munca pe care, în schimbul RMG, trebuia să o efectueze la serviciul forestier al unei comune, în ciuda tulburărilor sale mintale pe care le-ar fi raportat încă din 1990. După mai multe remize, cauza a apărut la ședința din 16 martie 1998. Prin hotărârea din 6 iulie 1998, Tribunalul raional Luxemburg, care se afla în materia civilă, a declarat cererea admisibilă și a primit o ofertă de probă din partea reclamantului. Anchetele și contraancheta au avut loc la 27 noiembrie 1998 și, respectiv, 4 februarie 1999. La 17 noiembrie 2004, tribunalul a respins, printr-o motivare detaliată, cererea reclamantului. La 21 ianuarie 2005, reclamantul a solicitat această hotărâre. Printre altele, a reproșat primilor judecători că nu și-au ascultat soția ca martor. Deși [reclamantul] a încercat imposibilul pentru a obține o comunicare completă a dosarului său administrativ către SNAS [serviciul național de acțiune socială], el s-a confruntat cu rezervele administrației în această privință, în timp ce, la sfârșitul articolului 11 din Regulamentul de procedură administrativă necontencioasă, orice administrație are dreptul la comunicarea integrală a dosarului privind situația sa administrativă ori de câte ori aceaceasta este atinsă sau susceptibilă de a fi atinsă. (...) La 23 noiembrie 1998, [reclamantul] depune la SNAS o cerere de înregistrare a dosarului său administrativ și se confruntă cu un refuz formal al SNAS la 1 decembrie 1998 (...). La 16 aprilie 2007, reclamantul a informat Curtea că, în prezent, o decizie a Curții de Apel [face] defectul GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii. În continuare, în temeiul articolului 6 din Convenție, recurentul se plânge de refuzul Tribunalului de a-și auzi soția ca martor. Reclamantul susține că durata procedurii civile nu respectă principiul termenului rezonabil. Acesta invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție, care se citește și urmează oricărei persoane care are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) În situația actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui motiv și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul b) din Regulamentul său de procedură. În continuare, recurentul reproșează judecătorilor, din perspectiva articolului 6 din convenție, că nu și-a ascultat soția ca martor. În primul rând, Curtea consideră că plângerile formulate de reclamant prin acest motiv trebuie examinate din punctul de vedere al dreptului la un proces echitabil. Or, pentru a afla dacă a fost atins rezultatul dorit de art. 6, a fost atins un proces echitabil, este necesar să se ia în considerare toate procedurile desfășurate în cauza respectivă ( mutatis mutandis, Dikme c. Turcia, 20869/92, § 109, CEDO 2000 VIII). În acest caz, trebuie să se constate că cauza este încă în curs de desfășurare în fața Curții de Apel. Prin urmare, Curtea nu este în măsură să efectueze o examinare globală a cauzei și consideră că nu poate specula cu privire la ceea ce va decide Curtea de Apel sau la rezultatul unui recurs în caz de casare, reclamantul având întotdeauna posibilitatea de a merge pe această cale în cazul în care consideră că procesul său duce în cele din urmă la încălcarea drepturilor de care se bucură în prezent în fața Curții. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Reclamantul se plânge în cele din urmă, încă în temeiul articolului 6 din convenție, că nu a avut acces la dosarul SNAS. Deținerea și în măsura în care era competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a identificat nicio aparență a încălcării drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea motivelor reclamantului întemeiat pe durata excesivă a procedurii Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Søren Nielsen Christos Rozakis Modululr Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

40761/05

présentée par Raymond BODEVING

contre le Luxembourg

La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 13 septembre 2007 en une chambre composée de

:

MM.

C.L. Rozakis,

président,

L. Loucaides,

M

me

N. Vajić,

MM.

A. Kovler,

K. Hajiyev,

D. Spielmann,

S.E. Jebens,

juges

et de M. S.

Nielsen,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 2 novembre 2005,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Raymond Bodeving, est un ressortissant luxembourgeois, né en 1951 et résidant à Noerdange.

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 22 mai 1995, le requérant, en sa qualité de bénéficiaire du complément

RMG (revenu minimum garanti), introduisit une action en responsabilité contre l'Etat du Grand Duché de Luxembourg et le Fonds national de solidarité. Sa demande fut motivée par le fait de ne pas avoir été dispensé du travail qu'il devait prester, en contrepartie du RMG, auprès du service forestier d'une commune, malgré ses troubles mentaux qu'il aurait signalés dès 1990.

Après plusieurs remises, l'affaire parut à l'audience du 16 mars 1998.

Par un jugement du 6 juillet 1998, le tribunal d'arrondissement de Luxembourg, siégeant en matière civile, déclara la demande recevable et accueillit une offre de preuve du requérant.

Des enquête et contre-enquête eurent lieu respectivement les 27

novembre 1998 et 4 février 1999.

Il ressort du dossier qu'ensuite «

l'affaire subit plusieurs remises et parut utilement à l'audience du 20 octobre 2004

».

Le 17 novembre 2004, le tribunal rejeta, par une motivation circonstanciée, la demande du requérant.

Le 21 janvier 2005, le requérant interjeta appel de ce jugement. Il reprocha, entre autres, aux premiers juges de ne pas avoir entendu son épouse comme témoin. Il indiqua, par ailleurs, ce qui suit

:

«

(...) Bien que le [requérant] ait tenté l'impossible afin de se voir communiquer l'intégralité de son dossier administratif auprès du SNAS [service national d'action sociale], il s'est heurté aux réserves de l'administration à ce sujet, alors qu'au terme de l'article 11 du règlement de la procédure administrative non contentieuse, tout administré a droit à la communication intégrale du dossier relatif à sa situation administrative chaque fois que celle-ci est atteinte ou susceptible de l'être.

Le 23 novembre 1998, [le requérant] procède à la demande de son dossier administratif auprès du SNAS.

Il se heurte à un refus formel du SNAS en date du 1

er

décembre 1998 (...).

»

Le 16 avril 2007, le requérant informa la Cour qu'à l'heure actuelle, une «

décision de la Cour d'appel [faisait] défaut

».

GRIEFS

1.

Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la longueur de la procédure.

2.

Le requérant se plaint ensuite, au titre de l'article 6 de la Convention, du refus opposé par le tribunal d'entendre son épouse comme témoin.

3.

Toujours sous l'angle de l'article 6 de la Convention, le requérant se plaint du refus d'accès au dossier de la part du SNAS.

EN DROIT

1.

Le requérant allègue que la durée de la procédure civile méconnaît le principe du «

délai raisonnable

». Il invoque l'article 6 § 1 de la Convention, qui se lit ainsi qu'il suit

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l'article

54

§

2

b) de son règlement.

2.

Le requérant reproche ensuite aux juges, sous l'angle de l'article 6 de la Convention, de ne pas avoir entendu son épouse comme témoin.

D'emblée, la Cour estime que les doléances formulées par le requérant à travers ce grief doivent être examinées sous l'angle du droit à un procès équitable. Or, pour savoir si le résultat voulu par l'article 6 – un procès équitable – a été atteint, il échet de prendre en compte l'ensemble des procédures menées dans l'affaire considérée (

mutatis mutandis, Dikme c.

Turquie

, n

o

20869/92, § 109, CEDH 2000

‑

VIII). En l'espèce, force est de constater que l'affaire est toujours pendante devant la Cour d'appel.

La Cour n'est donc pas en mesure de procéder à un examen global de l'affaire

et elle estime ne pouvoir spéculer ni sur ce que décidera la Cour d'appel, ni sur l'issue d'un pourvoi en cassation éventuel, le requérant ayant toujours la faculté d'emprunter cette voie s'il devait estimer que son procès emporte finalement violation des droits dont il se prévaut maintenant devant la Cour.

Il s'ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l'article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

3.

Le requérant se plaint finalement, toujours au titre de l'article 6 de la Convention, de ne pas avoir eu accès au dossier du SNAS.

Compte

tenu de l'ensemble des éléments en sa

possession, et dans la mesure où elle était compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n'a relevé aucune apparence de

violation des

droits et libertés garantis par la

Convention ou ses

Protocoles.

Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,

Ajourne

l'examen du grief du requérant tiré de la durée excessive de la procédure

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Søren

Nielsen

Christos

Rozakis

Greffier

Président