În cauza Rausch c. Luxemburg, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din Christos Rozakis, președinte, Nina Vajić, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sour Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători, și Søren Nielsen, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 17 iunie 2010, Rend Hotărârea a fost adoptată la această dată de procedură La originea cauzei (n 29733/08) îndreptat împotriva Marelui Ducat al Luxemburgului și al cărui resortisant al acestui stat, dl Gustave Rausch ( La 25 iunie 2009, președintele primei secțiuni a decis să comunice cererea. După cum permite art. 29 alineatul (1) din convenție, s-a decis ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. Reclamantul s-a născut în 1951 și locuiește în Mertzig. Fiind fermier, el bănuiește că vecinul său a fost potrivit pentru unul dintre bovinele sale și că a falsificat numărul animalului. La 31 octombrie 1998, el a depus în fața judecătorului de instrucție o plângere pentru furt, falsificare și utilizare de falsuri, în calitate de parte civilă pentru suma de 30 000 de franci luxemburghezi. În februarie 2000 și 30 noiembrie 2007, camera Consiliului Tribunalului raional din Diekirch a dat trei ordonanțe de trimitere, care au fost anulate fiecare de camera Consiliului Curții de Apel. Prin ordonanță din 13 martie 2008 confirmată printr-o hotărâre din 10 iunie 2008, magistrații au încheiat cu prescripția acțiunii publice. La 24 iunie 2008, procurorul public s-a ocupat de această hotărâre. 10. La 5 martie 2009, Curtea de Casație Cassa și-a anulat hotărârea din 10 iunie 2008 și a trimis părțile în fața camerei Consiliului Curții de Apel, altfel compusă. 11. La 5 iunie 2009, aceasta din urmă a decis că acțiunea publică nu era oprită prin prescripție și a ordonat trimiterea acuzaților în fața camerei de corecție a Tribunalului raional din Diekirch. 12. O ședință a fost stabilită la 26 octombrie 2009 și anulată, având în vedere recursul în Casație formulat de inculpați împotriva hotărârii din 5 iunie 2009. La 18 martie 2010, Curtea de Casație a declarat recursul inadmisibil. În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 16. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 31 octombrie 1998 și nu s-a încheiat încă, așa că a durat deja mai mult de 11 ani și 7 luni pentru o instanță. Cu privire la admisibilitate 17. Guvernul ridică o Excepție de inadmisibilitate bazată pe neobosirea căilor de atac interne. Raportând evoluția judiciară la nivel intern, acesta arată că reclamantul ar fi trebuit să introducă o acțiune în răspundere împotriva statului ca urmare a funcționării defectuoase a serviciilor sale judiciare, în temeiul legii din 1 Septembrie 1988 privind răspunderea civilă a statului și a colectivităților publice (denumită în continuare "legea din 1988") 18. Reclamantul nu s-a pronunțat asupra acestei excepții de inadmisibilitate. 19. Curtea a hotărât că acțiunea întemeiată pe art. 1 din Legea din 1988 permite remedierea unei presupuse încălcări a dreptului de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil În sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, Comisia a precizat că această acțiune a dobândit, la data de 1 august 2008, gradul de certitudine juridică necesar pentru a putea și de a fi utilizată în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție (Leandro Da Silva c. Luxemburg , nr 30277/07, § 50, 11 februarie 2010). Astfel, orice motiv întemeiat pe durata unei proceduri, introdus în fața ei după 1 februarie 2010 august 2008 fără a fi fost înaintat în prealabil instanțelor interne în cadrul unei acțiuni în temeiul articolului 1 din Legea din 1988, este, în principiu, inadmisibilă. 20. În cazul de față, reclamantul a sesizat Curtea la o dată anterioară datei de 1 august 2008, mai exact la 13 iunie 2008. În aceste circumstanțe, trebuie respinsă excepția de inadmisibilitate invocată de guvern. 21. Curtea constată că cererea nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Pe fond 22. Guvernul recunoaște că, în speță, nu a fost respectată termenul rezonabil Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 24.Reținând că prezenta cauză nu se prezintă ca fiind deosebit de complexă, Curtea amintește că art. 6 alineatul (1) din convenție obligă statele contractante să își organizeze sistemul judiciar astfel încât instanțele și instanțele lor să poată îndeplini fiecare dintre cerințele sale (a se vedea, printre multe altele, Duclos c. Franța , Hotărârea din 17 În decembrie 1996, punctul 55, Culegerea hotărârilor și a Deciziilor 1996-VI Leandro Da Silva, citată anterior, punctul 60. 25. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în acest domeniu, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința În această privință, Curtea constată cu foarte mare îngrijorare că nu este vorba despre un caz izolat, întrucât a constatat în repetate rânduri o încălcare a articolului 6 alineatul (1) în cauze care ridică probleme de timp rezonabil similare cu cele ale cazului în speță (a se vedea, printre altele, Schaal c. Luxemburg 5173/99, 18 februarie 2003 Berlin c. Luxemburg 447978/98, 15 iulie 2003 Casse c. Luxemburg , n 40327/02, 27 aprilie 2006; Shore Technologies c. Luxemburg , n 35704/06, 31 iulie 2008). Ea nu poate insista suficient asupra faptului că statele trebuie să-și dea mijloacele necesare și suficiente pentru a garanta fiecăruia dreptul de a obține o decizie definitivă într-un termen rezonabil. 27. Prin urmare, a existat o încălcare a art. 6 alin. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 28. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 5 000 și, respectiv, 30 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit. 30. Guvernul contestă aceste pretenții atât în principiu, cât și în cuantumul acestora. 31. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. 33. Guvernul contestă aceste pretenții atât în principiu, cât și în cuantumul acestora. 34. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR toate costurile și acordul către solicitant. Interese moratorii 35. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CESAR, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 16 000 EUR (șaisprezece mii de euro) pentru daune morale și 1 500 EUR (o mie cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată de către reclamant cu titlu de impozit decât de la expirarea termenului respectiv și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 8 iulie 2010, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Christos Rozakis Modulul Președinte
PREMIÈRE SECTION
RAUSCH c. LUXEMBOURG
(
Requête n
o
29733/08)
ARRÊT
8 juillet 2010
08/10/2010
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Rausch c. Luxembourg,
La Cour européenne des droits de l'homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
Christos Rozakis,
président,
Nina Vajić,
Khanlar Hajiyev,
Dean Spielmann,
Sverre Erik Jebens,
Giorgio Malinverni,
George Nicolaou,
juges,
et de Søren Nielsen,
greffier de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 17 juin 2010,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
29733/08) dirigée contre le Grand-Duché de Luxembourg et dont un ressortissant de cet Etat, M. Gustave Rausch («
le requérant
»), a saisi la Cour le 13 juin 2008 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l'homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son conseil, M
e
3.
Le 25 juin 2009, le président de la première section a décidé de communiquer la requête. Comme le permet l'article 29 § 1 de la Convention, il a été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Le requérant est né en 1951 et réside à Mertzig.
5.
Étant cultivateur, il suspecte son voisin de s'être approprié l'un de ses bovins et d'avoir fait falsifier le numéro de l'animal.
6.
Le 31 octobre 1998, il déposa devant le juge d'instruction une plainte pour vol, faux et usage de faux, en se portant partie civile pour le montant de 30
000 francs luxembourgeois.
7.
Entre les 1
er
février 2000 et 30 novembre 2007, la chambre du conseil du tribunal d'arrondissement de Diekirch rendit trois ordonnances de renvoi, qui furent chacune annulées par la chambre du conseil de la cour d'appel.
8.
Par une ordonnance du 13 mars 2008 confirmée par un arrêt du 10
juin 2008, les magistrats conclurent à la prescription de l'action publique.
9.
Le 24 juin 2008, le ministère public se pourvut en cassation de cet arrêt.
10.
Le 5 mars 2009, la Cour de cassation cassa et annula l'arrêt du 10
juin 2008 et renvoya les parties devant la chambre du conseil de la cour d'appel, autrement composée.
11.
Le 5 juin 2009, cette dernière décida que l'action publique n'était pas éteinte par prescription et ordonna le renvoi des inculpés devant la chambre correctionnelle du tribunal d'arrondissement de Diekirch.
12.
Une audience fut fixée au 26 octobre 2009, puis annulée, vu le pourvoi en cassation formé par les inculpés contre l'arrêt du 5 juin 2009.
13.
Le 18 mars 2010, la Cour de cassation déclara le pourvoi irrecevable.
14.
Une audience est prévue devant le tribunal correctionnel de Diekirch pour le 21 octobre 2010.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
15.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l'article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
16.
La période à considérer a débuté le 31 octobre 1998 et n'a pas encore pris fin. Elle a donc déjà duré plus de 11 années et 7 mois, pour une instance.
A.
Sur la recevabilité
17.
Le Gouvernement soulève une
exception d'irrecevabilité tirée du non-épuisement des voies de recours internes. Faisant état de l'évolution jurisprudentielle au niveau interne, il expose que le requérant aurait dû introduire une action en responsabilité contre l'Etat du fait du fonctionnement défectueux de ses services judiciaires, en vertu de la loi du 1
er
septembre 1988 relative à la responsabilité civile de l'Etat et des collectivités publiques (ci-après «
la loi de 1988
»).
18.
Le requérant ne s'est pas prononcé sur cette exception d'irrecevabilité.
19.
La Cour a jugé que le recours fondé sur l'article 1
er
de la loi de 1988 permet de remédier à une violation alléguée du droit de voir sa cause entendue dans un «
délai raisonnable
» au sens de l'article 6 § 1 de la Convention. Elle a précisé que ce recours avait acquis, à la date du 1
er
août 2008, le degré de certitude juridique requis pour pouvoir et devoir être utilisé aux fins de l'article 35
§
1 de la Convention (
Leandro Da Silva c.
Luxembourg
, n
o
30273/07, § 50, 11 février 2010). Ainsi, tout grief tiré de la durée d'une procédure, introduit devant elle après le 1
er
août 2008 sans avoir préalablement été soumis aux juridictions internes dans le cadre d'un recours fondé sur l'article 1
er
de la loi de 1988, est en principe irrecevable.
20.
En l'espèce, le requérant a saisi la Cour à une date antérieure au 1
er
août 2008, plus précisément le 13 juin 2008. Dans ces circonstances, il y a lieu de rejeter l'exception d'irrecevabilité soulevée par le Gouvernement.
21.
La Cour constate que la requête n'est pas manifestement mal fondée au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu'elle ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité.
B.
Sur le fond
22.
Le Gouvernement admet que le «
délai raisonnable
» prévu à l'article 6 § 1 de la Convention n'a pas été respecté en l'espèce.
23.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
24.
Notant que la présente affaire ne se présente pas comme particulièrement complexe, la Cour rappelle que l'article 6 § 1 de la Convention oblige les Etats contractants à organiser leur système judiciaire de telle sorte que leurs cours et tribunaux puissent remplir chacune de ses exigences (voir, parmi beaucoup d'autres,
Duclos c. France
, arrêt du 17
décembre 1996, §
55,
Recueil des arrêts et décisions
;
Leandro Da Silva
, précité,
25.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu'en l'espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l'exigence du «
délai raisonnable
».
26.
A cet égard, la Cour note avec une très vive inquiétude qu'il ne s'agit pas d'un cas isolé, puisqu'elle a constaté à plusieurs reprises une violation de l'article 6 § 1 dans des affaires soulevant des questions de délai raisonnable semblables à celle du cas d'espèce (voir, parmi d'autres,
Schaal c. Luxembourg
,
n
o
51773/99, 18 février 2003
;
Berlin c. Luxembourg
,
n
o
44978/98, 15 juillet 2003
;
Casse c. Luxembourg
, n
o
40327/02, 27 avril 2006;
Shore Technologies c. Luxembourg
, n
o
35704/06, 31 juillet 2008). Elle ne saurait assez insister sur le fait que les Etats doivent se donner les moyens nécessaires et suffisants pour garantir à chacun le droit d'obtenir une décision définitive dans un délai raisonnable.
27.
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
28.
Aux termes de l'article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
29.
Le requérant réclame respectivement 5
000 et 30
000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et moral qu'il aurait subi.
30.
Le Gouvernement conteste ces prétentions tant en leur principe qu'en leur quantum.
31.
La Cour n'aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 16
000 EUR à ce titre.
B.
Frais et dépens
32.
Le requérant demande également 18
500 EUR pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et devant la Cour.
33.
Le Gouvernement conteste ces prétentions tant en leur principe qu'en leur quantum.
34.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l'espèce et compte tenu des documents en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 1
500 EUR tous frais confondus et l'accorde au requérant.
C.
Intérêts moratoires
35.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l'Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44 §
2 de la Convention, 16
000 EUR (seize mille euros) pour dommage moral et 1
500 EUR (mille cinq cents euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû par le requérant à titre d'impôt
;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ces montants seront à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 8 juillet 2010, en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren Nielsen
Christos Rozakis
Greffier
Président