CINCEA SECȚIUNEA A CINCEA CAUZA WAGNER c. LUXEMBURG (solicitarea nr. 43490/08) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 octombrie 2011 DEFINITIVF 06/01/2012 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă.
În cauza Wagner c. Luxemburg, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află într-o cameră compusă din Elisabet Fura, președinte, Dean Spielmann, Karel Jungwiert, Bošjan M. Zupančič, Mark Villiger, Ganna Yudkivska, Angelika Nußberger, judecători, și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune, După ce a deliberat în camera consiliului la 13 septembrie 2011, înmânarea hotărârii pe care o reprezintă, adoptat la această dată procedural La originea … 43490/08) îndreptat împotriva Marelui Ducat al Luxemburgului și al cărui resortisant al acestui stat, dl Claude Wagner, a sesizat Curtea la 4 septembrie 2008, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Tribunalul a fost reprezentat de consiliul său, C. Schmartz, avocat la Luxemburg.
În special, în conformitate cu art. 6 din Convenție, reclamantul a declarat că procedura de retragere a punctelor nu ar fi fost echitabilă. La 11 ianuarie 2010, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alineatul (1) din Convenție, s-a decis, de asemenea, că camera se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. La 9 noiembrie 2004, agenții vamali și accizele au constatat că o dubă condusă de un mecanic și aparținând angajatorului său, societatea P., era supraîncărcată cu peste 10 % din masa maximă autorizată. La 11 noiembrie 2004, reclamantul a fost, în calitate de șef de întreprindere al societății P., proprietarul vehiculului supraîncărcat, audiat de către funcționarii din administrația vamală și accize.
La 17 noiembrie 2004, reclamantul a fost invitat să inspecteze documentele dosarului. La 16 decembrie 2004, procurorul general al statului va elibera împotriva șoferului și a reclamantului o rechiziționare de ordonanță penală. El a solicitat împotriva reclamantului o amendă de 750 EUR, reproșându-i, în temeiul articolului 11 din Legea din 14 februarie (jurisdicția privind circulația pe drumurile publice) (denumită în continuare: La 16 decembrie 2005, tribunalul corecțional din Diekirch, care se află în componența unui judecător unic, l-a condamnat pe reclamant, prin ordonanță penală, la o amendă de 750 EUR prin aplicarea articolului 11 din Legea din 1955 11. Reclamantul susține că a considerat că această ordonanță conținea orice domeniu de aplicare a sancțiunilor pe care trebuia să le aplice.
Astfel, nu a recurs la ordonanță și nici nu a recurs la aceasta. 12. Prin scrisoarea din 16 februarie 2006, ministrul transporturilor l-a informat pe solicitant cu privire la retragerea a patru puncte din permisul său de conducere, pe baza condamnării prin ordonanță penală din 16 decembrie 2005, care a devenit irevocabilă la 2 februarie 2006. 13. La 15 mai 2006, reclamantul a introdus o acțiune grațioasă împotriva deciziei ministeriale 14. Întrucât acțiunea sa grațioasă a rămas fără răspuns, la 16 octombrie 2006 a introdus o acțiune în anulare a deciziei ministeriale. 15. Prin hotărârea din 14 mai 2007, Tribunalul Administrativ a primit recursul reclamantului.
El a anulat decizia ministerială pentru a acționa cu încălcarea articolului 9 din Regulamentul Marele Duce din 8 iunie 1979. privind procedura care trebuie urmată de administrațiile aflate sub jurisdicția statului membru și a comunelor (denumite în continuare "regimul mare-ducal din 1979"), care prevede că autoritatea care intenționează să ia o decizie în afara inițiativei părții în cauză trebuie să informeze partea în cauză cu privire la intenția sa, prin comunicarea elementelor de fapt și de drept care îi impun să acționeze. Instanța consideră că, în lipsa unei informații specifice adresate în timp util reclamantului, pentru a-i permite să evalueze în cunoștință de cauză oportunitatea unei apărări mai aprofundate a penalității, în special în ceea ce privește pierderea de puncte, cerința care decurge din art. 9 din Regulamentul Marele Duce din 1979 nu a fost respectată.
16. Prin hotărârea din 6 martie 2008, Curtea Administrativă a reformat hotărârea Tribunalului Administrativ, … La art. 9 din Regulamentul de bază din 1979 nu ar fi de natură să ducă la anularea deciziei de retragere a punctelor în urma hotărârii judecătorești. Astfel, judecătorii au respins argumentul reclamantului potrivit căruia ar fi organizat altfel apărarea sa în cazul în care ar fi fost informat că administrația intenționa să-i retragă punctele. Ei au considerat că o informație de către ministrul transporturilor cu privire la pierderea punctelor din permisul său nu ar fi fost de nici un folos pentru reclamant, deoarece procesul penal ar fi fost deja încheiat și ar fi fost declanșat de la retragerea punctelor.
Ei au precizat că o anumită responsabilitate a unei informații prealabile nu ar avea decât o informație înainte de procesul penal ; or, dispozițiile aplicabile în acest domeniu nu ar implica în sarcina administrației o astfel de obligație. Ei au respins, de asemenea, argumentul reclamantului, conform căruia legea A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauzele conexate C-182/03 și C-217/03, ECLI:EU:C:2006:291, punctul 66. Într-adevăr, judecătorii au indicat faptul că statul a explicat, fără a fi contrazis cu privire la acest aspect de către reclamant, că decizia de reducere a punctelor a fost efectuată de ministru ca urmare a transmiterii, de către instanța competentă, a unei copii a hotărârii penale pronunțate în forță de lucru judecat.
Ei au adăugat că reclamantul nu a contestat în mod util declarația de la . . . că ministrul transporturilor nu a avut de a face cu retragerea de puncte pe baza unei baze de date conținute într-un fișier, ci ca urmare a comunicării sentinței penale. În cele din urmă, reclamantul a explicat că art. 6 din convenție impunea ca contravenientul să fie informat în prealabil, de către autoritatea administrativă, că este probabil să piardă puncte din cauza dreptului de proprietate pe care l-a comis, astfel încât acesta să fie în măsură să conteste elementele constitutive ale dreptului de proprietate care pot servi drept bază pentru retragerea de puncte. Judecătorii au respins acest argument, pe baza motivelor pentru care reclamantul nu recunoaște realitatea sistemului de reprimare a infracțiunilor din legea din 1955 și a pierderii accidentale a punctelor din permisul de conducere.
Într-adevăr, Codul de procedură penală ar organiza un sistem protector al drepturilor inculpatului care este informat în prealabil cu privire la faptele care îi sunt reproșate și care le poate contesta în fața unui judecător cu posibilitatea de a face recurs înainte de a se pronunța o condamnare, dacă este cazul, cu privire la aceasta ca urmare automată, precum și legea commine, atât a sancțiunilor principale, cât și a sancțiunii suplimentare, care se încadrează într-o calificare penală în sensul dispozițiilor convenției, a pierderii de puncte ale permisului de conducere. Astfel, judecătorii au ajuns la concluzia că nu este în conformitate cu realitatea de a pretinde, așa cum a făcut reclamantul, că nu ar fi fost în măsură să conteste elementele constitutive ale decăzutului care ar putea servi drept bază pentru retragerea de puncte.
II. Șoferul unui vehicul sau ansamblu de vehicule cuplate a căror masă încărcată depășește cu mai mult de 10 % masa maximă autorizată va fi pedepsit din opt zile până la un an și dintr-o amendă de 251 până la 5000 EUR sau numai din una dintre aceste pedepse. Proprietarul sau deținătorul vehiculului este pasibil de aceleași condiții și a tolerat punerea în circulație a unui vehicul sau a unui ansamblu de vehicule cuplate a căror masă încărcată depășește cu mai mult de 10 % masa maximă autorizată. Procedura de ordonanță penală 18. Procedura de ordonanță penală, prevăzută la momentul respectiv în articolele 216-1- 216-10 (în prezent articolele 394-403) din Codul de procedură penală, este o procedură aplicabilă în cazul în care procurorul general al statului membru consideră că trebuie să recâștige o amendă ca pedeapsă.
19. Înainte de a solicita pedepsele, procurorul general al statului informează pârâtul că, pentru o perioadă de 15 zile, acesta poate lua cunoștință de înscrisuri (fostul articol 216-3 a ; noul articol 396 a). Rechiziția procurorului judecătoresc al statului precizează cui îi pasă (fostul articol 216-3 b ; noul articol 396 b . O ordonanță se pronunță la termen de o procedură (fostul articol 216-1 litera (a); noul articol 394 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date, de modificare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului și al Consiliului (JO L 55, 30.4.2004, p. 1). ; în cazul în care instanța nu a fost de acord cu aceste propuneri, cauza este introdusă în instanță pe calea obișnuită (fostul articol 216-5; noul articol 398). În efectele sale,
instanța este asimilată unei hotărâri implicite și poate fi atacată prin intermediul opoziției și al apelului (fostul articol 216-8; noul articol 401). Retragerea punctelor din permisul de conducere 20. art. 2a alineatul (1) din Legea din 1955 prevede că toate permisele de conducere sunt inițial afectate cu 12 puncte. 21. La art. 2a alineatul (2) din Legea din 1955 prevede 19 infracțiuni care duc la reducerea punctelor din permisul de conducere.
Acesta prevede următoarele: Următoarele infracțiuni au ca rezultat reduceri ale punctelor indicate: (...) □ conducerea unui vehicul sau a unui ansamblu de vehicule cuplate a căror masă încărcată depășește cu mai mult de 10% masa maximă autorizată sau faptul de a tolera, ca proprietar sau deținător, punerea în circulație a unui vehicul astfel supraîncărcat, condus de un terț … Procedura în caz de retragere a punctelor din permisul de conducere este prevăzută, de asemenea, în articolul în cauză În măsura în care una dintre infracțiunile menționate anterior a fost comisă pe teritoriul Marelui Ducat al Luxemburgului, orice condamnare judiciară care a devenit irevocabilă (...) duce la o reducere a numărului de puncte alocate permisului de conducere.
Această reducere are loc de drept. (...) Reducerea punctelor ca urmare a unei hotărâri judecătorești are loc în momentul în care această decizie devine irevocabilă. (...) În cazul în care realitatea unei infracțiuni care duce la pierderea de puncte este stabilită în condițiile de mai sus, ministrul transporturilor dispune efectuarea unei reduceri semnificative a numărului de puncte al căror permis de conducere de la autorul lacunei se află în acest moment afectat. Orice reducere a punctelor duce la o informare scrisă a persoanei în cauză cu privire la infracțiunea sau infracțiunile care au dus la reducerea punctelor, precum și la numărul de puncte pe care permisul de conducere în cauză le-a afectat în continuare.
(...) PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIE ÎN REGISTRAREA posibilității de a contesta retragerea punctelor din Permis 23. Reclamantul susține că procedura de retragere a punctelor încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei. 24… Cu privire la admisibilitate 25. Curtea constată că acest … Reclamantul susține că retragerea unor puncte din un permis de conducere este o sancțiune de natură penală în sensul articolului 6 din convenție.
În acest sens, reclamantul ar fi trebuit să fie informat că a aplicat această sancțiune la un nivel al procedurii în care încă mai avea mijloacele de a contesta vinovăția sa. Invocând Hotărârea Malige (Malige c. Franța, 23 septembrie 1998, § 47), Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998 VII), reclamantul susține că, în lipsa unei informări cu privire la retragerea de puncte, înainte de ordonanța penală, acesta nu ar fi fost în măsură să conteste elementele constitutive ale El consideră că, în măsura în care jurisprudența luxemburgheză impune ca o parte intenționată să fie reținută în șeful unei persoane pentru a putea fi condamnată, el ar fi putut să conteste pe deplin elementele constitutive ale 27. Guvernul susține că retragerea punctelor din permis nu este în dreptul intern o pedeapsă penală, ci o sancțiune administrativă; el nu contestă totuși faptul că o astfel de retragere constituie o pedeapsă în sensul art. 6 din Convenție.
Guvernul consideră că această calificare internă de sancțiune administrativă justifică absența oricărei referințe la retragerea de puncte în timpul procedurii penale urmate împotriva reclamantului și, prin urmare, orice informație anterioară condamnării sale. Guvernul contestă în continuare faptul că reclamantul a suferit un prejudiciu care rezultă din lipsa de informare prealabilă cu privire la retragerea de puncte. Într-adevăr, având în vedere natura obiectivă a lacătului de supraînălțare a unui vehicul și lipsa unei contestații din partea reclamantului cu privire la temeinicia acesteia, o informare prealabilă cu privire la retragerea punctelor n Or, având în vedere caracterul automat al retragerii punctelor, în urma unei condamnări penale, automatitatea condamnării duce la retragerea lor.
28. Curtea amintește că, din moment ce o sancțiune intră în domeniul penal, aceasta trebuie să poată fi controlată de o instanță care îndeplinește cerințele articolului 6 alineatul (1), chiar dacă Convenția nu se opune faptului că urmărirea penală și sancțiunile referitoare la infracțiunile minore intră în domeniul de aplicare în primul rând al autorităților administrative Öztürk c. Germania, 21 februarie 1984, … 29… În cauza Malige menționată anterior, Curtea a constatat că un contravenient era în măsură să conteste elementele constitutive ale dreptului de proprietate care pot servi drept temei pentru sancțiunea penală a retragerii de puncte.
Aceasta a arătat că … , citată anterior, § 47 și 48). Această informație, încă de la începutul procedurii care putea duce la retragerea unor puncte, îl pusese astfel pe contravenient într-o situație care îi permitea să aprecieze oportunitatea mijloacelor de apărare care trebuiau adoptate în fața acuzațiilor menționate anterior. 30. Curtea constată că, în dreptul luxemburghez, sancțiunea pentru retragerea de puncte intervine automat, din moment ce se stabilește realitatea uneia dintre infracțiunile enumerate în art. 2 alin. (2) din Legea din 1955, cum ar fi supraîncărcarea unui vehicul, prin intermediul unei condamnări devenite definitive.
31. În speță, contrar cauzei Malige , reclamantul nu a fost informat cu privire la retragerea de puncte în cadrul procedurii penale; într-adevăr, simplul fapt că legislația prevede retragerea de puncte nu poate, în lipsa unei trimiteri la această legislație în momentul în care reclamantul încă mai avea posibilitatea de a contesta faptele care i-au fost reproșate, să fie considerat ca care să fie suficient de conștient de amploarea sancțiunilor pe care le aplica. Prin urmare, Curtea reține că reclamantul a fost informat cu privire la retragerea unor puncte pe care le-a luat în urma procedurii penale, adică în momentul în care ordonanța penală a devenit irevocabilă. Cu toate acestea, în această etapă, el nu mai putea, având în vedere caracterul automat al retragerii de puncte, să conteste în mod util faptele care îi erau reproșate.
Prin urmare, această informație tardivă nu l-a pus pe solicitant într-o situație care îi permitea să pregătească în mod util și în cunoștință de toate elementele, în special de la ..la .. pe deplin sancționată, apărarea împotriva .. 32. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 33. Tot în temeiul articolului 6 din Convenție, reclamantul aduce în discuție hotărârea instanței de a nu pronunța o condamnare exhaustivă, din cauza faptului că a indicat pe deplin sancțiunile pe care le-a aplicat. De asemenea, el reproșează instanței administrative că a refuzat să aplice legea. privind protecția persoanelor în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și faptul că nu au răspuns la un argument decisiv invocat de solicitant în această privință.
34. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care era competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau a protocoalelor sale. 35. În consecință, aceste obiecții sunt în mod evident greșit întemeiate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 36. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
Pagubă 37. Cu titlu principal, reclamantul solicită restituirea celor patru puncte care i-au fost retrase din permis. 38. Guvernul contestă această cerere și precizează, de asemenea, că reclamantul a refăcut între timp integral capitalul său de puncte. 39. Curtea reamintește că nu acordă despăgubiri pecuniare în temeiul articolului 41 că, atunci când este convinsă că pierderea sau prejudiciul denunțat rezultă într-adevăr din încălcarea pe care a constatat-o (a se vedea, printre altele, Kingsley c. Regatul Unit [GC], 3560] § 40 CEDH 2002 IV). În speță, Curtea nu ar fi putut specula pe lan pe care o ar fi cunoscut procedura în cazul în care, înainte de procedura de ordonanță penală, ar fi fost informat că a fost în curs de retragere a unor puncte și, prin urmare, ar fi ales să se opună dreptului care i-a fost oferit să conteste această ordonanță.
Prin urmare, Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul denunțat și respinge această cerere. 40. Cu titlu subsidiar, reclamantul solicită 3 000 EUR, respectiv 5 000 EUR, pentru prejudiciul material și moral pe care l-ar fi suferit. 41. Guvernul contestă aceste sume atât în principiu, cât și în quantum. 42. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În ceea ce privește prejudiciul moral, aceasta consideră că acesta este suficient reparat prin constatarea încălcării articolului 6 alineatul (1) din Convenția la care aceasta ajunge ( mutatis mutandis Martinie c. Franța [GC], n 58675/00, § 59 CEDH 2006 VI).
Procedură și cheltuieli de judecată 43. De asemenea, reclamantul solicită 26 754,01 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și în fața Curții. 44. Guvernul contestă această sumă atât în principiu, cât și în cuantumul său. 45. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află la baza realităii lor, a necesităii lor și a caracterului rezonabil al ratei lor. În speță, notele de cheltuieli plătite Curii sunt adresate nu reclamantului, ci uneia dintre societăile sale, care nu este, în plus, societatea P. în cadrul căreia a fost comisă încălcarea care a dat curs prezentei proceduri.
În plus, reclamantul își exprimă opinia că nu va lua aceste cheltuieli în sarcina sa decât atât de bun [așa de bun] pare a fi . Prin urmare, ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de jurisprudența sa, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată. PRIN CES, CURTEA, LA LUANIMITATE, Declară cererea admisibilă în ceea ce privește motivul întemeiat pe art. 6 din convenție în ceea ce privește posibilitatea de a contesta retragerea punctelor din permis și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 din convenție respinge cererea de satisfacție echitabilă. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 6 octombrie 2011, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din regulament.
Claudia Westerdiek Elisabet Fura Modulul Președinte
AFFAIRE WAGNER c. LUXEMBOURG (Requête n o 43490/08) ARRÊT STRASBOURG 6 octobre 2011 DÉFINITIF 06/01/2012 Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Wagner c. Luxembourg, La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant en une chambre composée de : Elisabet Fura, présidente, Dean Spielmann, Karel Jungwiert, Boštjan M. Zupančič, Mark Villiger, Ganna Yudkivska, Angelika Nußberger, juges, et de Claudia Westerdiek, greffière de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 13 septembre 2011, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 43490/08) dirigée contre le Grand-Duché de Luxembourg et dont un ressortissant de cet Etat, M. Claude Wagner (« le requérant »), a saisi la Cour le 4 septembre 2008 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le requérant a été représenté par M e G. Loesch, avocat à Luxembourg. Le gouvernement luxembourgeois (« le Gouvernement ») a été représenté par son conseil, M e C. Schmartz, avocat à Luxembourg.
3.Le requérant allègue en particulier, sous l’angle de l’article 6 de la Convention, que la procédure de retrait de points suivie à son encontre n’aurait pas été équitable.
4.Le 11 janvier 2010, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 1 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT I.
5. Le requérant est né en 1965 et réside à Gonderange.
6.Le 9 novembre 2004, des agents de l’administration des douanes et accises constatèrent qu’une camionnette, conduite par un mécanicien et appartenant à son employeur, la société P., était en surcharge de plus de 10 % de la masse maximale autorisée. Des procès-verbaux de saisie du véhicule et d’audition du conducteur furent dressés.
7.Le 11 novembre 2004, le requérant fut, en sa qualité de chef d’entreprise de la société P., propriétaire du véhicule en surcharge, auditionné par les agents de l’administration des douanes et accises.
8.Le 17 novembre 2004, le requérant fut invité à prendre inspection des pièces du dossier.
9.Le 16 décembre 2004, le procureur d’Etat délivra à l’encontre du conducteur et du requérant un réquisitoire d’ordonnance pénale. Il requit à l’encontre du requérant une amende de 750 EUR, lui reprochant, sur le fondement de l’article 11 de la loi du 14 février 1955 « concernant la réglementation de la circulation sur les voies publiques » (ci-après « la loi de 1955 ») d’avoir toléré la mise en circulation du véhicule en surcharge. Le requérant ne fit pas usage de son droit de s’opposer à cette procédure.
10.Le 16 décembre 2005, le tribunal correctionnel de Diekirch, siégeant en composition de juge unique, condamna le requérant, par ordonnance pénale, à une amende de 750 EUR par application de l’article 11 de la loi de 1955.
11.Le requérant indique avoir cru que cette ordonnance énonçait toute l’étendue des sanctions qu’il devait encourir. Ainsi, il n’introduisit pas de recours contre l’ordonnance et s’acquitta de l’amende.
12.Par un courrier du 16 février 2006, le ministre des transports informa le requérant du retrait de quatre points de son permis de conduire, sur la base de la condamnation par ordonnance pénale du 16 décembre 2005, devenue irrévocable le 2 février 2006.
13.Le 15 mai 2006, le requérant introduisit un recours gracieux à l’encontre de la décision ministérielle.
14.Son recours gracieux étant resté sans suite, il introduisit, le 16 octobre 2006, un recours en annulation de la décision ministérielle.
15.Par un jugement du 14 mai 2007, le tribunal administratif accueillit le recours du requérant. Il annula la décision ministérielle pour être intervenue en violation de l’article 9 du règlement grand-ducal du 8 juin 1979 « relatif à la procédure à suivre par les administrations relevant de l’Etat et des communes » (ci-après « le règlement grand-ducal de 1979 »), qui dispose que l’autorité qui se propose de prendre une décision en dehors de l’initiative de la partie concernée, doit informer de son intention la partie concernée en lui communiquant les éléments de fait et de droit qui l’amènent à agir. Le tribunal estima qu’en l’absence d’information spécifique adressée en temps utile au requérant, afin de lui permettre d’évaluer en connaissance de cause l’opportunité d’une défense plus poussée au pénal au regard notamment de la perte de points éventuellement encourue, l’exigence découlant de l’article 9 du règlement grand-ducal de 1979 n’était pas respectée.
16.Par un arrêt du 6 mars 2008, la cour administrative réforma le jugement du tribunal administratif, estimant qu’il n’y avait pas lieu à annulation de la décision ministérielle de retrait de points. Les juges rappelèrent qu’en application de l’article 2 bis de la loi de 1955, la réduction des points intervenait au moment où la décision judiciaire était irrévocable. L’administration ne disposant d’aucun pouvoir d’appréciation pour prendre la décision nécessaire de retrait de points suite à la décision judiciaire, l’article 9 du règlement grand-ducal de 1979 ne serait pas de nature à entraîner l’annulation de la décision de retrait de points concernant le requérant. Les juges rejetèrent ainsi l’argument du requérant selon lequel il aurait organisé autrement sa défense au pénal, s’il avait été informé que l’administration envisageait de lui retirer des points. Ils estimèrent qu’une information par le ministre des transports concernant la perte de points de son permis n’aurait été d’aucune utilité pour le requérant, puisque le procès pénal aurait déjà pris fin et l’automatisme du retrait de points aurait été déclenché. Ils précisèrent qu’une certaine utilité d’une information préalable ne se dégagerait que d’une information préalablement au procès pénal ; or, les dispositions applicables en la matière n’impliqueraient pas à charge de l’administration une telle obligation. Ils rejetèrent également l’argument du requérant, selon lequel la loi « relative à la protection des personnes à l’égard du traitement des données à caractère personnel » aurait obligé les agents verbalisateurs, au moment de la rédaction du procès-verbal, à l’informer du fait que les informations y inscrites seraient susceptibles d’être communiquées au ministère des transports pour servir à mettre en œuvre une réduction de points du permis de conduire. Les juges indiquèrent en effet que l’Etat avait expliqué, sans être contredit sur ce point par le requérant, que la décision de réduction de points était opérée par le ministre suite à la transmission, par la juridiction compétente, d’une copie de la décision pénale coulée en force de chose jugée. Ils rajoutèrent que le requérant n’avait pas utilement contesté l’allégation de l’Etat que le ministre des transports ne procédait pas au retrait de points sur base d’une banque de données contenue dans un fichier, mais suite à la communication du jugement pénal. Finalement, le requérant avait exposé que l’article 6 de la Convention exigeait que le contrevenant soit informé au préalable, par l’autorité administrative, qu’il était susceptible de perdre des points en raison de l’infraction qu’il a commise pour qu’il soit ainsi en mesure de contester les éléments constitutifs de l’infraction pouvant servir de fondement à un retrait de points. Les juges rejetèrent cet argument, aux motifs que l’argumentation du requérant méconnaît la réalité du système de répression des infractions dans la loi de 1955 et de la perte accessoire de points du permis de conduire. En effet, le code d’instruction criminelle organiserait un système protecteur des droits du prévenu qui est au préalable informé des faits qui lui sont reprochés et qui peut les contester devant un juge – avec possibilité d’appel – avant qu’une condamnation soit le cas échéant prononcée à son égard avec comme suite automatique, ainsi que la loi le commine, tant des sanctions principales que la sanction supplémentaire, relevant d’une qualification pénale au sens des dispositions de la Convention, de la perte de points du permis de conduire. Les juges conclurent qu’il n’est partant pas conforme à la réalité de prétendre, ainsi que l’a fait le requérant, qu’il n’aurait pas été en mesure de contester les éléments constitutifs de l’infraction pouvant servir de fondement à un retrait de points. II.
A. Le délit de surcharge du véhicule
17.L’article 11 (1) de la loi de 1955 dispose ce qui suit : « Le conducteur d’un véhicule ou ensemble de véhicules couplés dont la masse en charge excède de plus de 10 % la masse maximale autorisée sera puni d’un emprisonnement de huit jours à un an et d’une amende de 251 à 5.000 euros ou d’une de ces peines seulement. Le propriétaire ou détenteur du véhicule est passible des mêmes peines s’il a toléré la mise en circulation d’un véhicule ou d’un ensemble de véhicules couplés dont la masse en charge excède de plus de 10 % la masse maximale autorisée. » B. La procédure de l’ordonnance pénale
18.La procédure d’ordonnance pénale, prévue à l’époque des faits par les articles 216-1 à 216-10 (désormais les articles 394 à 403) du code d’instruction criminelle, est une procédure applicable dès lors que le procureur d’Etat n’estime devoir requérir qu’une amende en guise de peine.
19.Avant de requérir les peines, le procureur d’Etat informe le prévenu que pendant un délai de quinze jours, il peut prendre connaissance des pièces (ancien article 216-3 a ; nouvel article 396 a). La réquisition du procureur d’Etat précise les peines qu’il réclame (ancien article 216-3 b ; nouvel article 396 b). Une ordonnance est rendue à l’issue d’une procédure « sans débats préalables » (ancien article 216-1 a; nouvel article 394 a). L’ordonnance ne s’écarte pas des réquisitions du procureur d’Etat, qui sont transcrites dans la décision de juridiction ; si la juridiction n’agrée pas ces propositions, l’affaire est portée à l’audience par la voie ordinaire (ancien article 216-5; nouvel article 398). L’ordonnance est assimilée, dans ses effets, à un jugement par défaut et est attaquable par la voie de l’opposition et de l’appel (ancien article 216-8; nouvel article 401). C. Le retrait de points du permis de conduire
20.L’article 2 bis paragraphe 1 de la loi de 1955 dispose que tout permis de conduire est initialement affecté de 12 points.
21.L’article 2 bis paragraphe 2 de la loi de 1955 prévoit 19 infractions donnant lieu à une réduction des points du permis de conduire. Il dispose ce qui suit : « Les infractions énumérées ci-après donnent lieu aux réductions de points indiquées: (...) – la conduite d’un véhicule ou d’un ensemble de véhicules couplés dont la masse en charge excède de plus de 10% la masse maximale autorisée ou le fait de tolérer, comme propriétaire ou détenteur, la mise en circulation d’un véhicule ainsi surchargé, conduit par un tiers… 4 points (...) »
22.La procédure en cas de retrait de points du permis de conduire est également prévue sous l’article en question : « Pour autant qu’une des infractions mentionnées ci-avant ait été commise sur le territoire du Grand-Duché de Luxembourg, toute condamnation judiciaire qui est devenue irrévocable (...) entraîne une réduction du nombre de points affecté au permis de conduire. Cette réduction intervient de plein droit. (...) La réduction de points suite à une décision judiciaire a lieu au moment où cette décision devient irrévocable. (...) Lorsque la réalité d’une infraction entraînant une perte de points est établie dans les conditions qui précèdent, le ministre des Transports fait procéder à une réduction conséquente du nombre de points dont le permis de conduire de l’auteur de l’infraction se trouve en ce moment affecté. Toute réduction de points donne lieu à une information écrite de l’intéressé sur la ou les infractions à l’origine de la réduction de points ainsi que sur le nombre de points dont le permis de conduire concerné reste affecté. (...) » EN DROIT I.
REGARD DE LA possibilité de contester LE RETRAIT DES POINTS DU PERMIS
23.Le requérant allègue que la procédure de retrait de points méconnait le droit à un procès équitable tel que prévu par l’article 6 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle. »
24.Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. A. Sur la recevabilité
25.La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond
26.Le requérant soutient que le retrait de points d’un permis de conduire est une sanction de nature pénale au sens de l’article 6 de la Convention. A ce titre, le requérant aurait dû être informé qu’il encourait cette sanction à un niveau de la procédure où il avait encore les moyens de contester sa culpabilité. Invoquant l’arrêt Malige ( Malige c. France , 23 septembre 1998, § 47, Recueil des arrêts et décisions 1998 ‑ VII), le requérant soutient qu’à défaut d’information quant au retrait de points, préalablement à l’ordonnance pénale, il n’aurait pas été en mesure de contester les éléments constitutifs de l’infraction. Il estime que, dans la mesure où la jurisprudence luxembourgeoise exige qu’un élément intentionnel soit retenu dans le chef d’une personne pour qu’elle puisse être condamnée, il aurait parfaitement pu contester les éléments constitutifs de l’infraction. Or, s’il avait su qu’il encourait un retrait de points de son permis, il n’aurait pas manqué de contester l’infraction qui lui était reprochée.
27.Le Gouvernement avance que le retrait de points du permis n’est pas en droit interne une peine pénale, mais une sanction administrative ; il ne conteste cependant pas qu’un tel retrait constitue une peine au sens de l’article 6 de la Convention. Le Gouvernement estime que cette qualification interne de sanction administrative, justifie l’absence de toute référence au retrait de points durant la procédure pénale suivie à l’encontre du requérant, et partant toute information préalable à sa condamnation. Le Gouvernement conteste encore que le requérant ait subi un grief découlant du défaut d’information préalable relatif au retrait de points. En effet, au vu de la nature objective de l’infraction de surcharge d’un véhicule et de l’absence de contestation de la part du requérant sur le bien-fondé de celle-ci, une information préalable quant au retrait de points n’aurait pas changé le résultat de la procédure pénale suivie à son encontre quant à son principe. Or, au vu du caractère automatique du retrait des points, suite à une condamnation pénale, l’automaticité de la condamnation engendre celle du retrait.
28.La Cour rappelle que dès lors qu’une sanction relève du domaine pénal, elle doit pouvoir être contrôlée par un tribunal répondant aux exigences de l’article 6 § 1, même si la Convention ne s’oppose pas à ce que les poursuites et les sanctions relatives aux délits mineurs relèvent en premier lieu des autorités administratives ( Öztürk c. Allemagne , 21 février 1984, § 21–22, série A n o 73).
29.Dans l’affaire Malige précitée, la Cour a constaté qu’un contrevenant était mis en mesure de contester les éléments constitutifs de l’infraction pouvant servir de fondement à la sanction pénale du retrait de points. Elle a relevé que l’intéressé avait aussi pu contester la réalité de l’infraction pénale, et soumettre aux juges répressifs tous les moyens de fait et de droit qu’il a estimés utiles à sa cause, sachant que sa condamnation entraînerait en outre le retrait d’un certain nombre de points ( Malige c. France , précité, §§ 47 et 48). Cette information, dès le début de la procédure pouvant aboutir à un retrait de points, avait ainsi mis le contrevenant dans une situation lui permettant d’apprécier l’opportunité des moyens de défense à adopter face à l’accusation dont il faisait l’objet.
30.La Cour constate qu’en droit luxembourgeois, la sanction du retrait de points intervient automatiquement, dès lors qu’est établie la réalité d’une des infractions énumérées à l’article 2 § 2 de la loi de 1955, telle la surcharge d’un véhicule, par le biais d’une condamnation devenue définitive.
31.En l’espèce, contrairement à l’affaire Malige , le requérant n’a pas été informé du retrait de points dans le cadre de la procédure pénale. En effet, le simple fait que la législation prévoit le retrait de points, ne saurait, en l’absence d’un renvoi à cette législation au moment où le requérant disposait encore de la faculté de contester les faits qui lui étaient reprochés, être considéré comme portant suffisamment à sa connaissance l’étendue des sanctions qu’il encourait. Dès lors , la Cour retient que le requérant n’a été informé du retrait de points qu’à l’issue de la procédure pénale, c’est-à-dire au moment où l’ordonnance pénale était devenue irrévocable. Or, à ce stade, il ne pouvait plus, au regard de l’automaticité du retrait de points, utilement contester les faits qui lui étaient reprochés. Partant, cette information tardive n’a pas mis le requérant dans une situation lui permettant de préparer utilement et en connaissance de tous les éléments, et plus particulièrement de l’intégralité de la sanction encourue, sa défense contre l’infraction qui lui était reprochée.
32.Ces éléments suffisent à la Cour pour conclure qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention. II.
33. Toujours au titre de l’article 6 de la Convention, le requérant fait grief à la décision juridictionnelle de ne pas avoir prononcé une condamnation exhaustive, faute d’avoir indiqué l’intégralité des sanctions qu’il encourait. Il reproche également à la cour administrative d’avoir refusé d’appliquer la loi « relative à la protection des personnes à l’égard du traitement des données à caractère personnel » et de ne pas avoir répondu à un argument décisif soulevé par le requérant à cet égard.
34.Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle était compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.
35.Il s’ensuit que ces griefs sont manifestement mal fondés et doivent être rejetés en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention. III.
36. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
37.Le requérant réclame à titre principal la restitution des quatre points qui lui ont été retirés du permis.
38.Le Gouvernement conteste cette demande et précise par ailleurs que le requérant a entretemps reconstitué l’intégralité de son capital de points.
39.La Cour rappelle qu’elle n’octroie un dédommagement pécuniaire au titre de l’article 41 que lorsqu’elle est convaincue que la perte ou le préjudice dénoncé résulte réellement de la violation qu’elle a constatée (voir, parmi d’autres, Kingsley c. Royaume-Uni [GC], n o 35605/97, § 40, CEDH 2002 ‑ IV). En l’espèce, la Cour ne saurait spéculer sur l’issue qu’aurait connue la procédure au cas où l’intéressé aurait, préalablement à la procédure de l’ordonnance pénale, été informé qu’il encourait un retrait de points et où il aurait dès lors choisi d’user de la faculté qui lui était offerte de contester cette ordonnance. La Cour n’aperçoit donc pas de lien de causalité entre la violation constatée et le préjudice dénoncé et rejette cette demande.
40.A titre subsidiaire, le requérant réclame 3 000 EUR, respectivement 5 000 EUR, au titre du préjudice matériel et moral qu’il aurait subi.
41.Le Gouvernement conteste ces montants tant en leur principe qu’en leur quantum.
42.La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. Quant au préjudice moral, elle estime que celui-ci est suffisamment réparé par le constat de violation de l’article 6 § 1 de la Convention auquel elle parvient ( mutatis mutandis , Martinie c. France [GC], n o 58675/00, § 59, CEDH 2006 ‑ VI). B. Frais et dépens
43.Le requérant demande également 26 754,01 EUR pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes et devant la Cour.
44.Le Gouvernement conteste ce montant tant en son principe qu’en son quantum.
45.Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce, les notes de frais versées à la Cour sont adressées, non pas au requérant, mais à une de ses sociétés, qui n’est de surcroît pas la société P. dans le cadre de laquelle a été commise l’infraction qui a donné suite à la présente procédure. En outre, le requérant expose qu’il ne prendra ces frais à sa charge que « si bon [lui] semble ». Partant, compte tenu des documents en sa possession et de sa jurisprudence, la Cour rejette la demande relative aux frais et dépens. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant au grief tiré de l’article 6 de la Convention au regard de la possibilité de contester le retrait des points du permis et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 de la Convention ; 3. Rejette la demande de satisfaction équitable. Fait en français, puis communiqué par écrit le 6 octobre 2011, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Claudia Westerdiek Elisabet Fura Greffière Présidente