HECHT c. ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Affaire communiquée
HECHT c. ROUMANIE (CtEDO, 2014)
Comunicat la 18 decembrie 2014 Secțiunea a treia Cerere nr. 49918/10 Israel HECHT împotriva României introdusă la 18 august 2010 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Israel Hecht, este un resortisant israelian născut în 1951 și rezident în Haifa. El este reprezentat în fața Curții de către dl Morărescu, avocat la București. Circumstanțele speței Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: condamnarea reclamantului și arestarea acestuia La 10 aprilie 1996, societatea comercială A. a depus o plângere penală împotriva reclamantului care, în ianuarie 1996, pe baza unui fax fals, ar fi costat mai multe tone de grâu care îi aparținea și ar fi făcut să fie transportați în străinătate pe mare. La 8 august 1996, poliția judiciară din Galați i-a cerut reclamantului să răspundă la o listă de 28 de întrebări. La 9 septembrie 1996, avocatul reclamantului a trimis răspunsul scris al reclamantului în ebraică și traducerea sa în română. La 3 iunie 1997, poliția judiciară a inițiat acțiuni penale împotriva reclamantului șefilor de falsuri, utilizarea falsurilor și escrocheria. La 10 iunie 1997, reclamantul a fost audiat de poliția judiciară și, în prezența avocatului ales, a semnat o traducere în limba română a declarației sale prin care își completează răspunsul la chestionarul din mai 1996 și nu reiese din această declarație că a fost informat cu privire la acțiunile împotriva sa. La 11 iulie și 7 august 1997, poliția l-a citat pe reclamant ca suspect la domiciliul său din România. Citațiile au fost notificate persoanei care locuia în apartamentul reclamantului și, respectiv, unei vecine. În lipsa unei înfățișări a reclamantului, poliția judiciară a solicitat informații de la departamentul de poliție străini. Potrivit unei note din 11 august 1997, reclamantul figura ca fiind prezent pe teritoriul României începând cu 19 mai 1997, dar conform informațiilor neoficiale și unei declarații a unui partener în afaceri al reclamantului, acesta din urmă ar fi fost văzut în Israel cu 30 de zile înainte. La 4 septembrie 1997, s-a emis un aviz de cercetare împotriva reclamantului. La 19 noiembrie 1997, poliția judiciară și-a finalizat investigațiile. În procesul-verbal trimis la Parchet împreună cu propunerea de trimitere în judecată a reclamantului, se preciza că, în ciuda faptului că reclamantul fusese informat cu privire la acuzațiile reținute împotriva sa și la interdicția de a părăsi țara, acesta a fugit către Israel. La 26 februarie 1998, reclamantul a fost trimis înapoi la judecată pentru infracțiunile reprobabile. La cauza a fost înregistrată în rolul Tribunalului de Primă Instanță din Galați, care l-a citat pe reclamant. Citatele au fost afișate pe ușa reședinței reclamantului și în clădirea consiliului local. În iulie 1998, tribunalul a decis, de asemenea, citatul reclamantului din Israel, prin intermediul Ministerului Justiției. Nu reiese din dosar dacă acest citat a fost efectuat în cele din urmă. În cindiul din 20 mai 1998, avocatul A.S. a declarat că este reprezentantul ales al reclamantului. El a solicitat amânarea procedurii pentru a putea consulta documentele dosarului și pentru a contacta reclamantul care nu era în România. În afară de depunerea unei cereri de amânare a procedurii, acest avocat nu s-a mai prezentat în fața instanței. În ședința din 18 mai 1999, Tribunalul a informat tribunalul că nu mai reprezenta reclamantul, deoarece acesta din urmă, care a avut contact telefonic în 1998, nu mai era prezentat pentru a semna contractul de asistență juridică. Prin hotărârea din 21 mai 1999, Tribunalul de Primă Instanță din Galați l-a condamnat pe reclamant la trei ani de închisoare fermă a șefilor de falsuri, utilizarea falsurilor și a înșelăciunii și plata prejudiciilor societății comerciale A. La recursul și recursul în recurs al societății A., hotărârea sus-menționată a fost confirmată de tribunalul departamental din Galați, la 19 ianuarie. La 16 iunie 2000, Tribunalul de Primă Instanță din Galați a emis un mandat de arestare în numele reclamantului. La 1 decembrie 2006, pe baza mandatului menționat anterior, reclamantul a fost reținut la Amsterdam. La 12 decembrie 2006, autoritățile române au trimis o cerere de extrădare autorităților din Țările de Jos. martie 2007, Tribunalul din Haarlem a autorizat extrădarea reclamantului, luând în considerare faptul că reclamantul avea posibilitatea, în temeiul articolului 522 din Codul de procedură penală românesc, de a solicita redeschiderea procedurii penale care a dus la condamnarea sa implicită. La data de 28 ianuarie 2008, Tribunalul din Haarlem a decis ridicarea tuturor măsurilor luate în vederea extrădării. Reclamantul s-a dus în Israel. La 11 mai 2007, reclamantul a solicitat, în temeiul articolului 522 din Codul de procedură penală redeschiderea procesului penal. El a făcut să se afirme că mai devreme nu fusese niciodată informat cu privire la urmărirea penală împotriva sa. În cursul procedurii, reclamantul nu a prezentat în fața instanțelor judecătorești, ci a fost reprezentat de un avocat ales. Printr-o decizie din 22 august 2007, Tribunalul de Primă Instanță din Galați a considerat că au fost îndeplinite condițiile necesare pentru redeschiderea procesului. În această privință, Tribunalul a notat în primul rând că, în dosar, nu exista nicio dovadă a faptului că reclamantul fusese informat cu privire la acuzațiile aduse acestuia, în ciuda faptului că adresa reclamantului în Israel, țară în care ar fi fost, figura într-un document depus la dosar. În al doilea rând, după ce a obținut informații despre statul de extrădare, instanța consideră că existența unei simple cereri de extrădare, chiar dacă nu a fost pusă în aplicare, era suficientă pentru redeschiderea procedurii. Prin hotărârea din 29 octombrie 2007, Tribunalul de Primă Instanță din Galați, după revizuirea probelor administrate în cursul procesului implicit, a dispus relaxarea reclamantului. Printr-o hotărâre din 7 martie 2008, la apelul Parchetului, tribunalul departamental din Galați a anulat hotărârea din 29 octombrie 2007. El a dispus încheierea procesului din cauza prescrierii răspunderii penale și a anulat mandatul de arestare din 16 iunie 2000 emis în numele reclamantului. Printr-o hotărâre din 8 decembrie 2008, Tribunalul de Primă Instană din Galaþi a anulat hotărârea tribunalului judeþal oi i-a rejudecat cauza. Instana de apel nota că hotărârea nu a fost suficient de motivată și că unul dintre judecători nu ar fi trebuit să se afle în formaie. De asemenea, ea a solicitat tribunalului departamental să verifice dacă erau îndeplinite condiiile necesare redeschiderii procesului. Prin hotărârea din 22 mai 2009, tribunalul departamental din Galați a confirmat condamnarea penală a reclamantului și a respins cererea de redeschidere ca manifest nefondat. Prin hotărârea din 26 februarie 2010, instanța de apel a lui Galați a anulat hotărârea tribunalului departamental și a respins cererea de redeschidere a procesului ca fiind inadmisibilă. În acest scop, instanța de apel a considerat că, pentru aplicarea articolului 522 din Codul de procedură penală, extrădarea efectivă a reclamantului, însă acest lucru nu a fost cazul în speță. Instanța a considerat că această interpretare a fost în conformitate cu dispozițiile articolului (b) și (c) Convenției care nu puteau fi respectate decât în cazul în care persoana respectivă era prezentă în fața instanței, astfel încât aceasta să se apere pe sine sau, în subsidiar, prin intermediul unui avocat; ea a subliniat, de asemenea, că redeschiderea procedurii în absența acestuia ar face imposibilă redeschiderea în caz de extrădare ulterioară. Dimpotrivă, în absența unei extrădări efective, la ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... În cele din urmă, Curtea de apel a considerat că refuzul reclamantului de a se prezenta personal în fața instanțelor române, alegând să se deplaseze în Israel după eliberarea sa din Țările de Jos, a analizat printr-o renunțare la drepturile garantate prin art. 1 din convenție, în sensul jurisprudenței Curții. Dreptul intern relevant Dispozițiile articolului 522 din Codul de procedură penală, în vigoare la data faptelor, sunt astfel formulate Se aplică dispozițiile art. 405-408. GRIEF invocând art. 6 alin. (1) și (3) lit. (a), (b), (c) și (d) și art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost judecat și condamnat în lipsă în urma unei proceduri inechitabile cu mai multe titluri și că nu a putut obține redeschiderea procedurii și o nouă examinare pe fond. Având în vedere hotărârea din 26 februarie 2010 a Tribunalului de Primă Instanță din Galați de refuzare a redeschiderii procesului penal care s-a încheiat cu condamnarea reclamantului pe motiv că condițiile prevăzute la art. 522 din Codul de procedură penală românesc nu au fost reunite, acuzația penală împotriva reclamantului, a fost examinată în mod echitabil, așa cum se prevede la art. 6 alin. (1) și (3) din Convenție