Comunicat la 18 decembrie 2014 Secțiunea a treia Cerere nr. 49918/10 Israel HECHT împotriva României introdusă la 18 august 2010 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Israel Hecht, este un resortisant israelian născut în 1951 și rezident în Haifa. El este reprezentat în fața Curții de către dl Morărescu, avocat la București. Circumstanțele speței Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: condamnarea reclamantului și arestarea acestuia La 10 aprilie 1996, societatea comercială A. a depus o plângere penală împotriva reclamantului care, în ianuarie 1996, pe baza unui fax fals, ar fi costat mai multe tone de grâu care îi aparținea și ar fi făcut să fie transportați în străinătate pe mare.
La 8 august 1996, poliția judiciară din Galați i-a cerut reclamantului să răspundă la o listă de 28 de întrebări. La 9 septembrie 1996, avocatul reclamantului a trimis răspunsul scris al reclamantului în ebraică și traducerea sa în română. La 3 iunie 1997, poliția judiciară a inițiat acțiuni penale împotriva reclamantului șefilor de falsuri, utilizarea falsurilor și escrocheria. La 10 iunie 1997, reclamantul a fost audiat de poliția judiciară și, în prezența avocatului ales, a semnat o traducere în limba română a declarației sale prin care își completează răspunsul la chestionarul din mai 1996 și nu reiese din această declarație că a fost informat cu privire la acțiunile împotriva sa. La 11 iulie și 7 august 1997, poliția l-a citat pe reclamant ca suspect la domiciliul său din România.
Citațiile au fost notificate persoanei care locuia în apartamentul reclamantului și, respectiv, unei vecine. În lipsa unei înfățișări a reclamantului, poliția judiciară a solicitat informații de la departamentul de poliție străini. Potrivit unei note din 11 august 1997, reclamantul figura ca fiind prezent pe teritoriul României începând cu 19 mai 1997, dar conform informațiilor neoficiale și unei declarații a unui partener în afaceri al reclamantului, acesta din urmă ar fi fost văzut în Israel cu 30 de zile înainte. La 4 septembrie 1997, s-a emis un aviz de cercetare împotriva reclamantului. La 19 noiembrie 1997, poliția judiciară și-a finalizat investigațiile. În procesul-verbal trimis la Parchet împreună cu propunerea de trimitere în judecată a reclamantului, se preciza că, în ciuda faptului că reclamantul fusese informat cu privire la acuzațiile reținute împotriva sa și la interdicția de a părăsi țara, acesta a fugit către Israel.
La 26 februarie 1998, reclamantul a fost trimis înapoi la judecată pentru infracțiunile reprobabile. La cauza a fost înregistrată în rolul Tribunalului de Primă Instanță din Galați, care l-a citat pe reclamant. Citatele au fost afișate pe ușa reședinței reclamantului și în clădirea consiliului local. În iulie 1998, tribunalul a decis, de asemenea, citatul reclamantului din Israel, prin intermediul Ministerului Justiției. Nu reiese din dosar dacă acest citat a fost efectuat în cele din urmă. În cindiul din 20 mai 1998, avocatul A.S. a declarat că este reprezentantul ales al reclamantului. El a solicitat amânarea procedurii pentru a putea consulta documentele dosarului și pentru a contacta reclamantul care nu era în România.
În afară de depunerea unei cereri de amânare a procedurii, acest avocat nu s-a mai prezentat în fața instanței. În ședința din 18 mai 1999, Tribunalul a informat tribunalul că nu mai reprezenta reclamantul, deoarece acesta din urmă, care a avut contact telefonic în 1998, nu mai era prezentat pentru a semna contractul de asistență juridică. Prin hotărârea din 21 mai 1999, Tribunalul de Primă Instanță din Galați l-a condamnat pe reclamant la trei ani de închisoare fermă a șefilor de falsuri, utilizarea falsurilor și a înșelăciunii și plata prejudiciilor societății comerciale A. La recursul și recursul în recurs al societății A., hotărârea sus-menționată a fost confirmată de tribunalul departamental din Galați, la 19 ianuarie.
La 16 iunie 2000, Tribunalul de Primă Instanță din Galați a emis un mandat de arestare în numele reclamantului. La 1 decembrie 2006, pe baza mandatului menționat anterior, reclamantul a fost reținut la Amsterdam. La 12 decembrie 2006, autoritățile române au trimis o cerere de extrădare autorităților din Țările de Jos. martie 2007, Tribunalul din Haarlem a autorizat extrădarea reclamantului, luând în considerare faptul că reclamantul avea posibilitatea, în temeiul articolului 522 din Codul de procedură penală românesc, de a solicita redeschiderea procedurii penale care a dus la condamnarea sa implicită. La data de 28 ianuarie 2008, Tribunalul din Haarlem a decis ridicarea tuturor măsurilor luate în vederea extrădării.
Reclamantul s-a dus în Israel. La 11 mai 2007, reclamantul a solicitat, în temeiul articolului 522 din Codul de procedură penală redeschiderea procesului penal. El a făcut să se afirme că mai devreme nu fusese niciodată informat cu privire la urmărirea penală împotriva sa. În cursul procedurii, reclamantul nu a prezentat în fața instanțelor judecătorești, ci a fost reprezentat de un avocat ales. Printr-o decizie din 22 august 2007, Tribunalul de Primă Instanță din Galați a considerat că au fost îndeplinite condițiile necesare pentru redeschiderea procesului. În această privință, Tribunalul a notat în primul rând că, în dosar, nu exista nicio dovadă a faptului că reclamantul fusese informat cu privire la acuzațiile aduse acestuia, în ciuda faptului că adresa reclamantului în Israel, țară în care ar fi fost, figura într-un document depus la dosar.
În al doilea rând, după ce a obținut informații despre statul de extrădare, instanța consideră că existența unei simple cereri de extrădare, chiar dacă nu a fost pusă în aplicare, era suficientă pentru redeschiderea procedurii. Prin hotărârea din 29 octombrie 2007, Tribunalul de Primă Instanță din Galați, după revizuirea probelor administrate în cursul procesului implicit, a dispus relaxarea reclamantului. Printr-o hotărâre din 7 martie 2008, la apelul Parchetului, tribunalul departamental din Galați a anulat hotărârea din 29 octombrie 2007. El a dispus încheierea procesului din cauza prescrierii răspunderii penale și a anulat mandatul de arestare din 16 iunie 2000 emis în numele reclamantului.
Printr-o hotărâre din 8 decembrie 2008, Tribunalul de Primă Instană din Galaþi a anulat hotărârea tribunalului judeþal oi i-a rejudecat cauza. Instana de apel nota că hotărârea nu a fost suficient de motivată și că unul dintre judecători nu ar fi trebuit să se afle în formaie. De asemenea, ea a solicitat tribunalului departamental să verifice dacă erau îndeplinite condiiile necesare redeschiderii procesului. Prin hotărârea din 22 mai 2009, tribunalul departamental din Galați a confirmat condamnarea penală a reclamantului și a respins cererea de redeschidere ca manifest nefondat. Prin hotărârea din 26 februarie 2010, instanța de apel a lui Galați a anulat hotărârea tribunalului departamental și a respins cererea de redeschidere a procesului ca fiind inadmisibilă.
În acest scop, instanța de apel a considerat că, pentru aplicarea articolului 522 din Codul de procedură penală, extrădarea efectivă a reclamantului, însă acest lucru nu a fost cazul în speță. Instanța a considerat că această interpretare a fost în conformitate cu dispozițiile articolului (b) și (c) Convenției care nu puteau fi respectate decât în cazul în care persoana respectivă era prezentă în fața instanței, astfel încât aceasta să se apere pe sine sau, în subsidiar, prin intermediul unui avocat; ea a subliniat, de asemenea, că redeschiderea procedurii în absența acestuia ar face imposibilă redeschiderea în caz de extrădare ulterioară.
Dimpotrivă, în absența unei extrădări efective, la … În cele din urmă, Curtea de apel a considerat că refuzul reclamantului de a se prezenta personal în fața instanțelor române, alegând să se deplaseze în Israel după eliberarea sa din Țările de Jos, a analizat printr-o renunțare la drepturile garantate prin art. 1 din convenție, în sensul jurisprudenței Curții. Dreptul intern relevant Dispozițiile articolului 522 din Codul de procedură penală, în vigoare la data faptelor, sunt astfel formulate Se aplică dispozițiile art. 405-408. GRIEF invocând art. 6 alin. (1) și (3) lit. (a), (b), (c) și (d) și art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost judecat și condamnat în lipsă în urma unei proceduri inechitabile cu mai multe titluri și că nu a putut obține redeschiderea procedurii și o nouă examinare pe fond.
Având în vedere hotărârea din 26 februarie 2010 a Tribunalului de Primă Instanță din Galați de refuzare a redeschiderii procesului penal care s-a încheiat cu condamnarea reclamantului pe motiv că condițiile prevăzute la art. 522 din Codul de procedură penală românesc nu au fost reunite, acuzația penală împotriva reclamantului, a fost examinată în mod echitabil, așa cum se prevede la art. 6 alin. (1) și (3) din Convenție
Communiquée le 18 décembre 2014
Requête n o 49918/10 Israel HECHT contre la Roumanie introduite le 18 août 2010
Le requérant, M. Israel Hecht, est un ressortissant israélien né en 1951 et résidant à Haifa. Il est représenté devant la Cour par M e A. Morărescu, avocat à Bucarest. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. 1. La condamnation du requérant et son arrestation Le 10 avril 1996, la société commerciale A. déposa une plainte pénale contre le requérant qui, en janvier 1996, sur la base d’une fausse télécopie, aurait soustrait plusieurs tonnes de blé lui appartenant et les aurait fait transporter à l’étranger par voie maritime. Le 8 août 1996, la police judiciaire de Galați demanda au requérant de répondre à une liste de 28 questions.
Le 9 septembre 1996, l’avocat du requérant envoya la réponse écrite du requérant en hébreu et sa traduction vers le roumain. Le 3 juin 1997, la police judiciaire ouvrit des poursuites pénales contre le requérant des chefs de faux, usage de faux et escroquerie. Le 10 juin 1997, le requérant fut entendu par la police judiciaire. En présence de son avocat choisi, il signa une traduction en roumain de sa déposition par laquelle il compléta sa réponse au questionnaire d’août 1996. Il ne ressort pas de cette déclaration qu’il avait été informé des poursuites ouvertes à son encontre. Les 11 juillet et 7 août 1997, la police cita le requérant à comparaître en qualité de suspect à son domicile en Roumanie.
Les citations furent notifiées à la personne qui habitait dans l’appartement du requérant et à une voisine, respectivement. Faute de comparution du requérant, la police judiciaire demanda des renseignements auprès du service des étrangers de la police. Selon une note de ce dernier du 11 août 1997, le requérant figurait comme étant présent sur le territoire roumain depuis le 19 mai 1997, mais d’après des informations non officielles et une déclaration d’un partenaire en affaires du requérant, ce dernier aurait été aperçu en Israël trente jours auparavant. Le 4 septembre 1997, un avis de recherche fut délivré à l’encontre du requérant. Le 19 novembre 1997, la police judiciaire finalisa ses investigations.
Dans le procès-verbal envoyé au parquet avec la proposition de renvoi en jugement du requérant, il était précisé que, malgré le fait que le requérant avait été informé des charges retenues contre lui et de l’interdiction de quitter le pays, celui-ci s’était enfui vers Israël. Le 26 février 1998, le requérant fut renvoyé en jugement pour les infractions reprochées. L’affaire fut enregistrée au rôle du tribunal de première instance de Galați qui cita le requérant à comparaître. Les citations furent affichées sur la porte du domicile du requérant et dans le bâtiment du conseil local. Lors de l’audience du 1 er juillet 1998, le tribunal décida également la citation du requérant en Israël, par l’intermédiaire du ministère de la Justice.
Il ne ressort pas du dossier si cette citation a finalement été effectuée. À l’audience du 20 mai 1998, l’avocat A.S. déclara être le représentant choisi du requérant. Il demanda le report de l’audience afin de pouvoir consulter les pièces du dossier et prendre contact avec le requérant qui n’était pas en Roumanie. À part le versement au dossier d’une demande de report d’audience, cet avocat ne se présenta plus devant le tribunal. À l’audience du 18 mai 1999, il informa le tribunal qu’il ne représentait plus le requérant puisque ce dernier, qui l’avait contacté téléphoniquement en 1998, ne s’était plus présenté pour signer le contrat d’assistance juridique.
Par un jugement du 21 mai 1999, le tribunal de première instance de Galați condamna le requérant à trois ans de prison ferme des chefs de faux, usage de faux et escroquerie et au versement des dommages et intérêts à la société commerciale A. Sur appel et pourvoi en recours de la société A., le jugement susmentionné fut confirmé par le tribunal départemental de Galați, le 19 janvier 2000, et par la cour d’appel de Galați, le 13 avril 2000. Le 16 juin 2000, le tribunal de première instance de Galați délivra un mandat d’arrêt au nom du requérant. Le 1 er décembre 2006, sur la base du mandat susmentionné, le requérant fut appréhendé à Amsterdam. Le 12 décembre 2006, une demande d’extradition fut envoyée par les autorités roumaines aux autorités des Pays-Bas.
Par une décision du 28 mars 2007, le tribunal de Haarlem autorisa l’extradition du requérant, en prenant en compte le fait que le requérant avait la possibilité, sur le fondement de l’article 522 1 du code de procédure pénale roumain, de demander la réouverture de la procédure pénale qui avait abouti à sa condamnation par défaut. Le requérant fut placé en détention en vue de l’extradition. Il fut finalement libéré, après le paiement d’une caution, le 5 avril 2007. Le 28 janvier 2008, le tribunal de Haarlem décida la levée de toutes les mesures prises en vue de l’extradition. Le requérant se rendit en Israël. 2. La procédure engagée par le requérant en vue de la réouverture de son procès Le 11 mai 2007, le requérant demanda, sur le fondement de l’article 522 1 du code de procédure pénale la réouverture du procès pénal.
Il fit valoir qu’il n’avait jamais été informé des poursuites pénales ouvertes à son encontre. Au cours de la procédure, le requérant ne comparut pas devant les tribunaux, mais fut représenté par un avocat choisi. Par une décision du 22 août 2007, le tribunal de première instance de Galați, estima que les conditions exigées pour la réouverture du procès étaient remplies. À cet égard, le tribunal nota en premier lieu que, dans le dossier, il n’y avait aucune pièce attestant du fait que le requérant avait été informé des accusations portées à son encontre, malgré le fait que l’adresse du requérant en Israël, pays dans lequel il aurait été, figurait dans un document versé au dossier. En deuxième lieu, après avoir obtenu des renseignements sur l’état de l’extradition, le tribunal estima que l’existence d’une simple demande d’extradition, même non mise à exécution, suffisait pour les besoins de la réouverture.
Par un jugement du 29 octobre 2007, le tribunal de première instance de Galați, après réexamen des preuves administrées au cours du procès par défaut, ordonna la relaxe du requérant. Par un arrêt du 7 mars 2008, sur appel du parquet, le tribunal départemental de Galați annula le jugement du 29 octobre 2007. Il ordonna la clôture du procès pour cause de prescription de la responsabilité pénale et annula le mandat d’arrêt du 16 juin 2000 délivré au nom du requérant. Par un arrêt du 8 décembre 2008, la cour d’appel de Galați annula l’arrêt du tribunal départemental et lui renvoya l’affaire. La cour d’appel nota que l’arrêt n’était pas suffisamment motivé et que l’un des juges n’aurait pas dû siéger dans la formation.
Elle demanda également au tribunal départemental de vérifier si les conditions exigées pour la réouverture du procès étaient remplies. Par un arrêt du 22 mai 2009, le tribunal départemental de Galați confirma la condamnation pénale du requérant et rejeta ainsi la demande de réouverture comme étant manifestent mal fondée. Par un arrêt du 26 février 2010, la cour d’appel de Galați annula l’arrêt du tribunal départemental. Elle rejeta la demande de réouverture du procès comme étant irrecevable. Pour ce faire, la cour d’appel considéra que pour l’application de l’article 522 1 du code de procédure pénale, une extradition effective du requérant s’imposait. Or, cela n’était pas le cas en l’espèce.
La cour estima que cette interprétation était corroborée par les dispositions de l’article 6 § 3 b) et c) de la Convention qui ne pouvaient être respectées que dans le cas où l’intéressé était présent devant le tribunal afin qu’il se défende lui-même ou, à titre subsidiaire, par le biais d’un avocat. Elle souligna également que la réouverture de la procédure en l’absence de l’intéressé rendrait impossible une nouvelle réouverture en cas d’extradition ultérieure. Au contraire, en l’absence d’une extradition effective, l’intéressé aurait pu déclencher à plusieurs reprises la réouverture de son procès et cela, jusqu’à la prescription de la responsabilité pénale.
La cour d’appel estima enfin que le refus du requérant de comparaître personnellement devant les tribunaux roumains en choisissant de se rendre en Israël après sa libération des Pays-Bas, s’analysait en une renonciation aux droits garantis par l’article 6 § 1 de la Convention, au sens de la jurisprudence de la Cour. B. Le droit interne pertinent Les dispositions de l’article 522 1 du code de procédure pénale, en vigueur à l’époque des faits, sont ainsi libellées : «Article 522 1 Le réexamen après extradition de la procédure conclue par la condamnation in absentia « 1. En cas d’extradition d’une personne jugée et condamnée in absentia , l’affaire pourra être réexaminée par le tribunal de première instance, à la demande de la personne condamnée.
2. Les dispositions des articles 405 à 408 sont applicables. » GRIEF Invoquant les articles 6 §§ 1 et 3 a), b), c) et d) et 13 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir été jugé et condamné par défaut à l’issue d’une procédure inéquitable à plusieurs titres et de ne pas avoir pu obtenir la réouverture de la procédure et un nouvel examen au fond de son affaire.
Compte tenu de l’arrêt de la cour d’appel de Galați du 26 février 2010 refusant la réouverture du procès pénal qui s’est achevé avec la condamnation du requérant au motif que les conditions exigées par l’article 522 1 du code de procédure pénale roumain n’étaient pas réunies, l’accusation pénale dirigée contre le requérant, a-t-elle été examinée équitablement, comme l’exige l’article 6 §§ 1 et 3 de la Convention ?