Comunicat la 16 decembrie 2014 Secțiunea a treia Cerere nr. 55242/12 Nicolae COPA împotriva României introdusă la 22 august 2012 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Nicolae Popa, este un resortisant român născut în 1964 și în prezent deținut la închisoarea București-Jilava. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul N. Craciun, avocat în București. Circumstanțele speculei Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, se pot rezuma după cum urmează. În 1995, reclamantul a fondat o societate civilă numită Fondul național de investiții ( A se vedea nota de subsol 1. Reclamantul a fost implicat în activitatea SC SOV Invest SA până în 1997 și a SC Gelsor SA până la 2 octombrie 1999. În 2000, societățile menționate anterior au încetat plata și un număr foarte mare de persoane fizice au suferit prejudicii financiare. Pe data de 7 iunie 2000, reclamantul a plecat în Indonezia. În această țară, fără să se întoarcă în România. În 2001, reclamantul a solicitat ambasadei României de Jakarta să-și prelungească pașaportul pentru o perioadă de patru ani. Februarie 2001, cererea sa a fost primită de către autoritățile române care ar fi înregistrat cu această ocazie informațiile privind reședința reclamantului în Indonezia. Reclamantul a fost fotografiat pentru nevoi administrative. 1. Procedura penală împotriva reclamantului la 25 martie 2002, Parchetul lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ( A început urmărirea penală împotriva reclamantului, V.M. și a altor persoane ale șefilor de înșelătorie și dilapidare (delapidare) pentru fapte comise în calitate de administrator și acționar al FNI. Reclamantul nu a fost informat cu privire la deschiderea procedurilor penale. La 18 martie 2003, un avocat s-a prezentat la Parchet și, declarând că este reprezentantul reclamantului, a trimis la dosar o scrisoare pe care a primit-o prin poștă la cabinetul său și care conținea o scrisoare trimisă de reclamant către SC Gelsor SA. În această scrisoare, reclamantul răspundea acuzațiilor formulate de V.M. cu privire la aceasta în presă. La sfârșitul acestei scrisori, reclamantul a menționat: "Această declarație este prima mea declarație" (în limba engleză). Reclamantul a menționat în aceeași scrisoare la adresa în care locuia în România și a menționat că se afla în străinătate. După acest act, avocatul nu s-a mai prezentat la Parchet. Nu a reieșit din dosar dacă un avocat din oficiu ar fi fost numit să reprezinte interesele reclamantului în procedură. 11. Reclamantul a fost trimis înapoi la judecată. Pe parcursul procedurii, a fost citat la adresa pe care o avusese în România și unde locuia încă o parte din familia sa. 12. Printr-o hotărâre din 20 martie 2007, tribunalul județ din București ( La apelul și recursul coinculpaților reclamantului, hotărârea pronunțată în primă instanță a fost confirmată printr-o hotărâre din 18 iunie 2008 a Tribunalului de apel de la București și printr-o hotărâre definitivă din 4 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ( La 4 iunie 2009, a fost emis un mandat de executare a pedepsei în numele reclamantului, însoțit de fotografia reclamantului realizată la ambasada României din Jakarta în 2001 (punctul 6 de mai sus). 15. La 2 decembrie 2009, reclamantul a fost arestat în Indonezia în vederea extrădării sale în România 16. La 22 aprilie 2011, reclamantul a fost extrădat în România și a fost încarcerat la închisoarea Rahova. 3. Cererea de redeschidere a procedurii penale 17. Pe baza articolului 522 din Codul de procedură penală, reclamantul a solicitat instanței departamentale să redeschidă procedura penală care a dus la condamnarea sa implicită prin hotărârea din 20 martie 2007. El a subliniat faptul că a părăsit România înainte de inițierea urmăririi penale și că nu a fost menționat în mod corect în procedură, în timp ce autoritățile române știau că își avea reședința în mod legal în Indonezia. 18. Prin hotărârea din 22 septembrie 2011, tribunalul departamental a declarat cererea reclamantului inadmisibilă, pe motiv că a reieșit din dovezile pe care l-a luat la cunoștință de existența procedurii și că a fost vorba despre aceasta. Tribunalul departamental a indicat în special că, deși inițierea urmăririi penale a avut loc după ce a părăsit țara și nu a luat niciodată parte la procedură, a reieșit din propria sa declarație depusă la dosarul cauzei la 18 martie 2003 de către un avocat mandatat de acesta (punctul 9 de mai sus) că avea cunoștință de acuzațiile aduse împotriva sa. Tribunalul departamental a adăugat că, la momentul respectiv, cauza a avut o foarte largă mediatizare și că a fost sigur că reclamantul a luat cunoștință de existența procedurii, cu atât mai mult cu cât a declarat el însuși că a urmat știrile românești. Tribunalul departamental nota că reclamantul a fost citat la adresa familiei sale, adresa care figurează pe declarația depusă la dosar la 18 martie 2003. Faptul că declarația a fost trimisă la adresa unei firme de avocatură, indicând o adresă falsă a expeditorului dovedea, potrivit instanței, că reclamantul a intentat să se sustragă urmărilor penale. Instanța a considerat că plecarea reclamantului în străinătate în vacanță nu a fost cauzată de ruperea totală a legăturilor cu familia sa care a continuat să trăiască la adresa cunoscută a autorităților. 19. Reclamantul a intervenit în apelul acestei hotărâri. El a susținut că nu a mandatat niciodată un avocat pentru a-l reprezenta în procedură. Acesta a adăugat că declarația depusă la dosar fusese întocmită SC Gelsor SA pentru a răspunde acuzațiilor făcute în presă de V.M. și că aceasta nu constituia o declarație în sensul procedurii penale. El a explicat că faptul că a aflat de la presă că o persoană anume, V.M., îi reproșa că a comis fapte penale nu constituia o informație oficială că acuzațiile au fost aduse împotriva lui. El a indicat că autoritățile cunoșteau adresa sa în Indonezia și că, dacă acestea ar fi dorit, acestea ar fi putut să-l menționeze corect în procedură. În această privință, el a indicat că, în cadrul unei alte proceduri penale inițiate împotriva sa de același Parchet, a existat o notă din partea Ministerului de Externe și informa că perioada de valabilitate a pașaportului său fusese prelungită în Indonezia. 20. Prin Hotărârea din 6 decembrie 2011, Curtea de apel din București a respins apelul său și a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță 21. Prin hotărârea definitivă din 29 februarie 2012, Înalta Curte a respins recursul. Dreptul intern relevant 22. Dispozițiile articolului 522 din Codul de procedură penală (CPP), în vigoare la data faptelor, erau astfel formulate art. 522 În cazul extrădării unei persoane judecate și condamnate în absență , cauza poate fi reexaminată de instanța de primă instanță, la cererea persoanei condamnate. Se aplică dispozițiile articolelor 405-408. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost judecat și condamnat în mod implicit la sfârșitul unei proceduri inechitabile și că nu a putut obține redeschiderea procedurii și o nouă examinare pe fond a cauzei sale. februarie 2012 de refuzare a redeschiderii procesului penal care a fost încheiat prin condamnarea reclamantului (Sejdovic c. ilalie [GC], (n 56581/00, 82, CEDH 2006-II), acuzația penală împotriva acestuia a fost examinată în mod echitabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție
Communiquée le 16 décembre 2014
Requête n
o
55242/12
Nicolae POPA
contre la Roumanie
introduite le 22 août 2012
1.
Le requérant, M. Nicolae Popa, est un ressortissant roumain né en
1964 et actuellement détenu à la prison de Bucarest-Jilava. Il est représenté devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
3.
En 1995, le requérant fonda une société civile dénommée le Fonds national d’investissement («
le FNI
») dont l’objet était de placer les capitaux des personnes physiques et morales sur le marché des capitaux pour générer des intérêts. L’administration de cette société était assurée par la société commerciale Sov Invest SA (la «
SC Sov Invest SA
»), qui avait conclu un contrat d’investissement des fonds avec la société commerciale Gelsor SA (la «
SC Gelsor SA
»). Le requérant fut impliqué dans l’activité de la SC SOV Invest SA jusqu’en 1997 et de celle de la SC Gelsor SA jusqu’au 2 octobre 1999.
4.
En 2000, les sociétés susmentionnées entrèrent en cessation de paiement et un nombre très important de personnes physiques subirent des préjudices financiers.
5.
Le 7 juin 2000, le requérant partit en voyage en Indonésie. Il s’établit dans ce pays sans revenir en Roumanie.
6
.
En 2001, le requérant demanda à l’ambassade de la Roumanie de Jakarta de prolonger son passeport pour une période de quatre ans. Le 13
février 2001, sa demande fut accueillie par les autorités roumaines qui auraient enregistrée à cette occasion les renseignements concernant la résidence du requérant en Indonésie. Le requérant fut photographié pour des besoins administratifs.
1.La procédure pénale contre le requérant
7.
Le 25 mars 2002, le parquet près la Haute Cour de cassation et de justice («
le parquet
») entama des poursuites pénales contre le requérant, V.M. et d’autres personnes des chefs de tromperie et dilapidation (
delapidare
) pour des faits commis en sa qualité d’administrateur et actionnaire du FNI.
8.
Le requérant ne fut pas informé de l’ouverture des poursuites pénales.
9.
Le 18 mars 2003, un avocat se présenta au parquet et, indiquant être le représentant du requérant, versa au dossier des poursuites un courrier qu’il avait reçu par la poste à son cabinet et qui contenait une lettre envoyée par le requérant à la SC Gelsor SA. Dans cette lettre, le requérant répondait à des accusations formulées par V.M. à son égard dans la presse. Le requérant mentionna à la fin de cette lettre
: «
celle-ci constitue ma première déclaration
». Le requérant indiquait dans cette même lettre l’adresse où il avait habité en Roumanie et mentionna qu’il se trouvait à l’étranger. L’adresse de l’expéditeur qui figurait sur l’enveloppe était différente de celle indiquée par l’intéressé comme étant son adresse.
10.
Après cet acte, l’avocat ne se présenta plus au parquet. Il ne ressort pas du dossier si un avocat commis d’office aurait été nommé pour représenter les intérêts du requérant dans la procédure.
11.
Le requérant fut renvoyé en jugement. Tout au long de la procédure, il fut cité à comparaître à l’adresse qu’il avait eue en Roumanie et où vivait toujours une partie de sa famille.
12.
Par un jugement du 20 mars 2007, le tribunal départemental de Bucarest («
le tribunal départemental
») condamna le requérant à une peine de quinze ans de prison des chefs de tromperie et dilapidation.
13.
Sur appel et recours des coïnculpés du requérant, le jugement rendu en première instance fut confirmé par un arrêt du 18 juin 2008 de la cour d’appel de Bucarest et par un arrêt définitif du 4 juin 2009 de la Haute Cour de cassation et de justice («
la Haute Cour
»).
2.L’arrestation du requérant
14.
Le 4 juin 2009, un mandat d’exécution de la peine fut délivré au nom du requérant. Ce mandat était accompagné de la photo du requérant réalisée à l’ambassade de la Roumanie à Jakarta en 2001 (paragraphe 6 ci-dessus).
15.
Le 2 décembre 2009, le requérant fut arrêté en Indonésie en vue de son extradition vers la Roumanie.
16.
Le 22 avril 2011, le requérant fut extradé vers la Roumanie. Il fut incarcéré à la prison de Rahova.
3.La demande de réouverture de la procédure pénale
17.
Se fondant sur l’article 522
1
du code de procédure pénale, le requérant demanda au tribunal départemental de procéder à la réouverture de la procédure pénale qui avait abouti à sa condamnation par défaut par le jugement du 20 mars 2007. Il indiquait qu’il n’avait pas eu connaissance de l’existence de la procédure à son égard. Il soulignait qu’il avait quitté la Roumanie avant l’ouverture des poursuites pénales et qu’il n’avait jamais été cité correctement dans la procédure alors que les autorités roumaines savaient qu’il résidait légalement en Indonésie.
18.
Par un jugement du 22 septembre 2011, le tribunal départemental déclara la demande du requérant irrecevable, au motif qu’il ressortait des preuves que l’intéressé avait eu connaissance de l’existence de la procédure et qu’il s’était soustrait à celle-ci. Le tribunal départemental indiqua plus particulièrement que, bien que l’ouverture des poursuites ait eu lieu après que l’intéressé ait quitté le pays et qu’il n’ait jamais pris part à la procédure, il ressortait de sa propre déclaration versée au dossier de l’affaire le 18
mars
2003 par un avocat mandaté par lui (paragraphe 9 ci-dessus) qu’il avait connaissance des accusations portées contre lui. Le tribunal départemental ajouta que l’affaire avait connu à l’époque une très large médiatisation et qu’il était certain que le requérant avait pris connaissance de l’existence de la procédure, d’autant plus qu’il avait lui-même déclaré avoir suivi les actualités roumaines. Le tribunal départemental nota que le requérant avait été cité à l’adresse de sa famille, adresse qui figurait sur la déclaration versée au dossier le 18 mars 2003. Le fait que la déclaration avait été envoyée à l’adresse d’un cabinet d’avocat en indiquant une fausse adresse d’expéditeur prouvait, selon le tribunal, l’intention du requérant de se soustraire aux poursuites. Le tribunal considéra que le départ du requérant à l’étranger en vacances n’impliquait pas la rupture totale des liens avec sa famille qui avait continué à vivre à l’adresse connue des autorités.
19.
Le requérant interjeta appel de ce jugement. Il soutenait qu’il n’avait jamais mandaté un avocat pour le représenter dans la procédure. Il ajouta que la déclaration versée au dossier avait été dressée à la SC Gelsor SA afin de répondre aux accusations faites dans la presse par V.M. et qu’elle ne constituait pas une déclaration au sens de la procédure pénale. Il expliqua que le fait d’avoir appris par la presse qu’un particulier, à savoir V.M., lui reprochait d’avoir commis des faits pénaux ne constituait pas une information officielle que des poursuites pénales avaient été entamées contre lui. Il indiqua que les autorités connaissaient son adresse en Indonésie et que, si elles l’avaient voulu, elles auraient pu le citer correctement dans la procédure. Il indiqua à cet égard que dans une autre procédure pénale engagée contre lui par le même parquet, il y avait une note de la part du ministère de l’Extérieur l’informant de ce que la durée de validité de son passeport avait été prolongée en Indonésie.
20.
Par un arrêt du 6 décembre 2011, la cour d’appel de Bucarest rejeta son appel et confirma le jugement rendu en première instance.
21.
Le requérant forma un recours, en réitérant ses motifs d’appel. Par
un arrêt définitif du 29 février 2012, la Haute Cour rejeta son recours.
B.
Le droit interne pertinent
22.
Les dispositions de l’article 522
1
du code de procédure pénale (CPP), en vigueur à l’époque des faits, étaient ainsi libellées
:
Article 522
1
«
1.
En cas d’extradition d’une personne jugée et condamnée
in absentia
, l’affaire pourra être réexaminée par le tribunal de première instance, à la demande de la personne condamnée.
2.
Les dispositions des articles 405 à 408 sont applicables.
»
GRIEF
23.
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint d’avoir été jugé et condamné par défaut à la fin d’une procédure inéquitable et de ne pas avoir pu obtenir la réouverture de la procédure et un nouvel examen au fond de son affaire.
Compte tenu de l’arrêt de la Haute Cour de cassation et de justice du 29
février 2012 refusant la réouverture du procès pénal qui s’est achevé par la condamnation du requérant (
Sejdovic c. iIalie
[GC], (n
o
56581/00,
§
82, CEDH 2006-II), l’accusation pénale dirigée contre l’intéressé a-t-elle été examinée équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention
?