GŐBL v. HUNGARY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
GŐBL v. HUNGARY (CtEDO, 2015)
Comunicat la 13 ianuarie 2015 SEGUND SECȚIUNE Cererea nr. 81097/12 György GשBL împotriva Ungariei depusă la 14 decembrie 2012 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl György Gőbl, este un național maghiar, născut în 1964 și trăiește în Sopron. El este reprezentat în fața Curții de către dl Gaudi-Nagy, avocat practicant în Budapesta. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 noiembrie 2006, reclamantul a apărut la intrarea principală a Spitalului Erzsébet din Sopron, în scopul de a demonstra împotriva primului ministru, dl Gyurcsány și guvernului său. A ținut o carte de 100x40 cm în care spunea: “Gyurcsány să demisioneze! de către reclamant a avut doi copii, respectiv doi și trei ani, cu el. După notificarea unui cetățean, poliția părea să verifice identitatea reclamantului. El a explicat că a demonstrat pe cont propriu și de aceea nu a notificat autorităților în avans. Totuși, polițiștii au spus că a comis o încălcare și l-au obligat să termine demonstrația. Reclamantul a ascultat, și-a pus toate lucrurile în mașină și a condus la Departamentul de Poliție Municipală Sopron, escortat de două mașini de poliție pe drum. La Departamentul de Poliție, poliția a confiscat obiectele utilizate pentru demonstrație și a inițiat proceduri de infracțiune de reglementare împotriva reclamantului, care a fost eliberat de la Departamentul de Poliție doar două ore mai târziu. Deși reclamantul a solicitat ofițerilor de poliție să ia minute în care el ar putea indica observațiile și obiecțiile sale referitoare la procedura, ofițerii au refuzat cererea sa. Mai târziu, el a cerut hârtie și stilou injector pentru a-și înregistra plângerile, dar în absență. În aceeași zi, la scurt timp după eliberarea sa, reclamantul a depus o plângere la Departamentul de Poliție, plângându-se despre stilul ofensiv de comunicare al ofițerilor de poliție care se ocupă de incident, și despre faptul că nu ia minute și nu i-a dat șansa de a-și indica obiecțiile. La apelul reclamantului, Departamentul de Poliție din județul Győr Moson-Sopron a susținut decizia. Reclamantul a contestat decizia în fața Curții Regionale din județul Győr-Moson-Sopron, însă cererea sa a fost respinsă. La 18 decembrie 2006, Departamentul de Poliție Municipală Sopron, care a acționat în calitate de autoritate administrativă, a impus unei amenzi de 50 000 de forinti maghiari (aproximativ 200 de euro) reclamantului pentru infracțiunile de a nedreptate la dreptul de adunare. Prin recursul reclamantului – în care a susținut că nu și-a exercitat dreptul de adunare pe cont propriu – Curtea de district Sopron a încheiat procedurile de infracțiune de reglementare împotriva reclamantului la 8 ianuarie 2007. Curtea a subliniat faptul că reclamantul își exercita dreptul la libertate de exprimare, dar, pe măsură ce demonstrează pe cont propriu, nu poate comite infracțiunile de abuzul dreptului la reuniune. În noiembrie 2009, reclamantul a depus o acțiune în caz de daune împotriva Departamentului de Poliție din districtul Győr-Moson-Sopron, declarând că poliția și-a încălcat dreptul la libertate de exprimare, la libertate și la demnitate umană, și depunând prejudiciu moral în valoare de 500.000 de forinti maghiari (aproximativ 1.700 euro). Reclamantul a susținut că prin escortarea lui la Departamentul de Poliție și reținerea lui timp de două ore, ofițerii de poliție au încălcat dreptul la libertate. În plus, prin stilul ofensiv de comunicare, ei au încălcat dreptul la demnitate. El a afirmat, de asemenea, că ofițerii – în virtutea intervenției lor ca astfel – au încălcat dreptul la libertate de exprimare. În plus, ofițerii de poliție au acționat în mod incorect atunci când nu au luat minute sau au permis reclamantului să facă obiecții. La 12 aprilie 2010, Curtea de județ Győr-Moson-Sopron a constatat că actul reclamantului trebuie considerat ca exprimare a opiniei politice. Departamentul de Poliție din județul Győr-Moson-Sopron și-a încălcat dreptul la libertatea de exprimare prin confiscarea obiectelor utilizate în scopul demonstrației. În afară de aceasta, instanța a respins afirmațiile reclamantului. Deși, ca constatare a faptului, s-a stabilit că reclamantul a fost solicitat să urmeze ofițerii la Departamentul de Poliție, Curtea a constatat că el nu a fost nici forțat să meargă la Departamentul de Poliție și nici arestat. Nu au existat dovezi care să dovedească că acțiunea ofițerilor de poliție este o măsură coercitivă. Curtea a fost convinsă că reclamantul a condus de bună voie la Departamentul de Poliție. Nu s-a dovedit nici că dreptul reclamantului la demnitate a fost încălcat. În plus, dreptul său la un remediu nu a fost încălcat prin nu-i furnizat un stilou injector și hârtie pe loc, deoarece el a fost în măsură să depună o plângere mai târziu. Curtea a respins cererea reclamantului pentru prejudiciu moral din cauza încălcării dreptului la libertate de exprimare – chiar dacă ar fi fost fondată – nu a justificat, în opinia instanței, atribuirea de prejudiciu moral în acest caz. Reclamantul a apelat împotriva hotărârii. Curtea de Apel Győr a susținut în esență hotărârea instanței de primă instanță. Reclamantul a contestat această hotărâre în fața Curții Supreme. În petiția de revizuire el a reiterat că ofițerii de poliție și-au încălcat dreptul la libertate din moment ce a condus la Departamentul de Poliție din cauza instrucțiunii exprese furnizate de ofițeri și nu a putut părăsi Departamentul de Poliție până când cartele sale de identitate au fost restaurate la el. La 2 mai 2012, Curtea Supremă a susținut hotărârea constatând că nu au existat dovezi care să dovedească că ofițerii de poliție au urmărit orice măsură coercitivă împotriva reclamantului. Dimpotrivă, ofițerii de poliție l-au escortat la Departamentul de Poliție pentru că el a solicitat mai multe informații despre calificarea legală a actului său și că informațiile ar fi putut fi furnizate numai acolo. Reclamantul a condus la Departamentul de Poliție în mod voluntar și nu a fost privat de libertate. Nici reclamantul nu poate dovedi o încălcare a dreptului său la demnitate. În cele din urmă, Curtea Supremă a fost de acord cu instanțele din prima și a doua instanță cu privire la considerentul că o încălcare a dreptului la libertate de exprimare – chiar dacă este bine fondată – nu a justificat atribuirea daunelor în cazul reclamantului. Reclamantul se plânge în conformitate cu art. 5 § 1 din Convenție despre privarea dreptului la libertate și securitate atunci când a fost instruit de ofițerii de poliție să conducă Departamentul de Poliție și forțat să rămână acolo timp de aproximativ două ore. El se plânge în continuare în conformitate cu art. 10 din Convenție despre interferența percepută cu dreptul său la libertate de exprimare. Întrebări către părți A fost reclamantul privat de libertate în sensul articolului 5 din Convenție? Dacă este cazul, această măsură a fost legală și justificată în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție? Având în vedere că reclamantul a avut o încălcare a drepturilor sale stabilite de instanțe interne, este posibil ca acesta să fie considerat încă o victimă a încălcării drepturilor sale în temeiul articolului 10, în sensul articolului 34 din Convenție? În cazul în care a fost ingerința în drepturile reclamantului în temeiul articolului 10 „precizată prin lege” și justificată în temeiul articolului 10 § 2?